ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2268/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 30 mai 2002 la Tribunalul București reclamanta M.V.I. a chemat în judecată pe pârâta Banca Națională a României cerând să fie obligată să-i restituie cantitatea de 21.348 kg. aur monede de colecție sau contravaloarea acestora în lei la cursul zilei, anume, 7.409.329.040 lei. În motivarea cererii reclamanta arată că prin sentința penală nr. 1458/1986 a Judecătoriei Sectorului Agricol Ilfov a fost condamnată, atât ea cât și soțul său, la pedeapsa închisorii pentru infracțiunea prevăzută de art. 50 lit. c) coroborat cu art. 25 lit. d) și art. 67 din Decretul nr. 244/1978 și art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 210/1960, sentință prin care, în baza art. 118 lit. c) C. pen.

s-a dispus și măsura de siguranță a confiscării speciale cu privire la cantitatea de aur a cărei restituire o solicită. Susține reclamanta că prin Decretul Lege nr. 9/1989 faptele penale mai sus descrise au fost dezincriminate, aspect constatat și prin sentința penală nr. 1203 din 9 august 2000 a Judecătoriei Buftea, caz în care, în conformitate cu dispozițiile art. 12 C. pen., măsurile de siguranță pronunțate în baza legii vechi încetează de drept prin intrarea în vigoare a legii noi. În drept, reclamanta invocă dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., art. 11, art. 20 și art. 41 din Constituția României și art. 1 și art. 6 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pârâta Banca Națională a României a cerut respingerea acțiunii.

În motivarea cererii sale pârâta arată că la pronunțarea sentinței penale nr. 1203 din 9 august 2000, Judecătoria Buftea s-a aflat într-o gravă eroare, că abrogarea art. 37 din Decretul nr. 210/1960 nu are consecințe privind aplicabilitatea art. 50 și art. 67 din Decretul nr. 244/1978, dispoziții care se referă la fapte total diferite cu mențiunea că pedepsele prevăzute în articolul de lege abrogat se aplică cu caracter de dispoziții proprii ale art. 67 din Decretul nr. 244/1978 formând împreună cu prevederile art. 50 din același decret o normă civică, de sine stătătoare, aspecte relevate și prin practica Curții Supreme de Justiție. Se subliniază, totodată că prin decizia nr. 821/1995 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978.

Pe fondul cauzei pârâta susține că în raport de dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 244/1978, monedele de aur sunt interzise la deținere persoanelor fizice că atâta timp cât au fost confiscate și valorificate în folosul statului în baza sentinței penale nr. 1458/1956 a Judecătoriei Sectorului Agricol Ilfov, cererea reclamantei nu poate fi primită. Totodată, întrucât majoritatea monedelor în litigiu, cu excepția celor indicate în întâmpinare, au fost valorificate în folosul statului, pârâta a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice. Prin sentința civilă nr. 73 din 23 ianuarie 2003 Tribunalul București, secția a III – a civilă, a respins acțiunea ca neîntemeiată. În motivarea sentinței, în esență s-a reținut că hotărârea penală prin care s-a dispus confiscarea, în temeiul art. 118 lit. e) C. pen.

a cantității de aur în litigiu constituie titlu valabil al statului atâta timp cât nu a fost desființată în căile de atac în condițiile procedurii penale. Reține prima instanță că dezincriminarea ulterioară a faptelor penale imputate reclamantei și soțului său, aspect constatat prin sentința penală nr. 1203 din 9 august 2000 a Judecătoriei Buftea nu are efect asupra măsurilor de siguranță deja executate, dispozițiile art. 12 C. pen. prezentând relevanță juridică numai în cazul când aceste măsuri nu au încă executate. Totodată, se reține că nu există similitudine între cazul de speță dedus judecății și cel soluționat prin hotărârea nr. 53/1997 a CEDO. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

În motivarea apelului reclamanta a invocat greșita interpretare dată dispozițiilor legale incidente de prima instanță care a concluzionat, în mod eronat, în sensul că dezincriminarea faptelor penale nu ar produce efecte juridice asupra măsurilor de siguranță dispuse prin aceeași hotărâre penală și executate, respectiv că, în speță, nu ar fi similitudinea între cauza dedusă judecății și cea soluționata prin hotărârea nr. 53/1997/837/1043 din 22 mai 1998 a Curții Europene a Drepturilor Omului. Prin decizia civilă nr. 337 din 6 iunie 2003 Curtea de Apel București, secția a III – a civilă, a respins apelul ca nefondat. În motivarea deciziei, în esență, s-a reținut că prima instanță a interpretat corect dispozițiile art. 12 C. proc.

civ. dezincriminarea ulterioară a unor fapte penale cum este cazul și în speța dedusă judecății neavând efect asupra măsurilor de siguranță deja executate. Totodată, se reține că atâta timp cât dispozițiile art. 50 din Decretul nr. 244/1978 nu au fost abrogate Statul Român are titlu valabil pentru bunurile revendicate de apelantă cu mențiunea că în speță nu sunt relevante, sub aspectul similitudinii, datele cazului soluționat prin hotărârea nr. 53/1997 CEDO. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta invocând incidența art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. reiterând criticile formulate prin apel mai sus arătate. Recursul declarat de reclamantă este fondat pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 26 din O.U.G.

nr. 190 din 9 noiembrie 2000, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, adică în cursul judecății cauzei supuse analizei, persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase, de natura celor prevăzute la art. 4 din același act normativ, au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, după anul 1946 și până în anul 1990 pot solicita restituirea instanțelor de judecată. Prin Legea nr. 591/2004 privind modificarea și completarea O.U.G. nr. 190/2000 la art. 2 se arată că preluarea efectuată în baza Decretelor nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor prețioase și pietrelor prețioase și nr. 244/1978 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase este considerată a fi abuzivă.

De altminteri, ambele decrete mai sus arătate sunt abrogate, Decretul nr. 244/1960 a fost abrogat prin O.U.G. nr. 190/2000 iar Decretul nr. 210/1960 prin Legea nr. 158/2004. Or, prin cererea dedusă judecății reclamanta a cerut restituirea unei cantități de 21,348 kg. aur monede de colecție sau contravaloarea acestora în lei la cursul zilei, motivat de faptul că i-a fost preluat abuziv prin confiscare în temeiul art. 118 lit. c) C. pen., în folosul statului, ca urmare a condamnării sale dar și a altor persoane pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de Decretele nr. 210/1960 și 244/1978. Așa fiind, cum dispozițiile procedurale instituite prin O.U.G. nr. 190/2000 și Legea nr. 591/2004 sunt de imediată aplicare, în mod greșit, instanțele de fond nu au pus în discuția părților și nu au analizat incidența acestora în cauza dedusă judecății.

Totodată, soluționarea în apel a cauzei deduse judecății în raport de dispozițiile Decretului nr. 244/1978, act normativ abrogat din data de 1 ianuarie 2003, echivalează cu o nesoluționare a fondului pricinii deduse judecății. Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât soluționând procesul în baza unui act normativ abrogat instanțele nu au fost preocupate să stabilească pe deplin nici împrejurările de fapt ale cauzei, respectiv ce cantitate de aur a fost confiscată efectiv din patrimoniul reclamantei existența materială acesteia în patrimoniul persoanei chemate în judecată ca pârâtă și temeinicia cererii de chemare în garanție formulată de aceasta respectiv, dacă această măsură, în raport de dispozițiile legale în vigoare poate fi considerată a fi sau nu abuzivă.

Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, Înalta Curte reținând, pe de o parte, că instanțele de fond nu au stabilit împrejurările de fapt ale cauzei deduse judecății, iar pe de altă parte, că acestea nu au analizat cererea în raport de legile în vigoare la momentul judecății urmează a admite recursul declarat de reclamantă, și a casa hotărârile pronunțate de instanțele de fond. Date fiind noile competențe materiale instituite prin Legea nr. 591/2004 Înalta Curte va trimite cauza spre rejudecare, în primă instanță, la Judecătoria sectorului 4.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta M.V.I. împotriva deciziei civile nr. 337/A din 6 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă. Casează decizia recurată precum și sentința civilă nr. 73 din 23 ianuarie 2003 a Tribunalului București, secția a III – a civilă, și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria sectorului 4 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2005.