ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6823/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 708 din 2

decembrie 2002 a Tribunalului Bihor, secția civilă, învestit cu rejudecarea

cauzei prin decizia nr. 26 A din 14 mai 2001 a Curții de Apel Oradea a fost

admisă acțiunea formulată de A.I. împotriva Statului Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, Direcția Finanțelor Publice Bihor și Banca Națională a

României, sucursala județeană Bihor, și în consecință s-a dispus obligarea

pârâților de a preda reclamantei cantitatea de aur echivalentă cu greutatea de

3.465,65 grame aur prelucrat sau să plătească echivalentul în lei, ca efect al

dezincriminării faptei penale reținute în sarcina reclamantei prin sentința

penală nr. 572/1961 a fostului Tribunal Popular al raionului Salonta, Regiunea

Crișana.

Totodată s-a luat act că reclamanta

a renunțat la judecarea cererii privind restituirea cotei-părți de ½ din

imobilul înscris în C.F. 8860 Oradea nr. top. 987/4 și rectificarea înscrierii

în C.F. formulată în contradictoriu cu Consiliul Local Oradea, Direcția

Imobiliară.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că prin sentința penală menționată, antecesoarea reclamantei M.E. a

fost condamnată la 2 ani închisoare corecțională și confiscarea parțială a

averii, precum și a unor monede din aur în greutate de 3.466,65 gr., conform

procesului-verbal din 17 august 1961, reținându-se în sarcina celei în cauză

săvârșirea faptei de deținere de metale prețioase peste limita prevăzută de

lege. Și pentru că această faptă a fost dezincriminată prin Decretul-lege nr.

9/1989 al Consiliului Frontului Salvării Naționale și în raport de prevederile

art. 12 C. pen., s-a hotărât că încetează toate consecințele hotărârilor

penale, fără a mai fi necesară adoptarea unei alte hotărâri penale prin care să

se constate dezincriminarea faptei.

Cu privire la excepția prescrierii dreptului

la acțiune în temeiul Decretului nr. 167/1958, s-a constatat că aceasta a fost

soluționată prin decizia de casare, la care s-a făcut referire, instanța fiind

îndrumată să soluționeze cauza pe fond.

Apelurile declarate de Ministerul

Finanțelor Publice și Banca Națională a României împotriva acestei sentințe au

fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 18 din 9 aprilie 2003 a

Curții de Apel Oradea, pentru aceleași considerente de fapt și de drept.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recursurile de față D.G.F.P. Bihor și Banca Națională a României, sucursala

județeană Bihor.

În motivarea primului recurs se

susține că D.G.F.P. Bihor nu are calitate procesuală pasivă, că instanța nu s-a

pronunțat asupra acestei excepții și nici asupra excepției de prescripție a

dreptului la acțiune invocată de Banca Națională.

La rândul său Banca Națională a

României, sucursala județeană Bihor, a invocat prin recursul de față excepția

de prescripție a dreptului la acțiune al reclamantei, excepția de

inadmisibilitate a acțiunii, precum și a insuficienței timbrajului fără

motivare.

Pe fond, se susține că acțiunea nu

poate fi admisă întrucât sentința penală de condamnare a antecesoarei

reclamantei nu a fost desființată, iar Decretul-lege nr. 9/1989 a abrogat numai

Decretul 210/1960, astfel nefiind dezincriminate faptele prevăzute de Decretul

nr. 244/1978, ce a fost abrogat numai prin O.U.G. nr. 190/2000 aprobată și

modificată prin Legea nr. 261/2002.

Recursurile sunt neîntemeiate, urmând

a fi respinse în raport de cele ce urmează:

Toate motivele de recurs redate, cel

referitor la prescripția dreptului la acțiune fiind comun celor două recursuri

vizează excepții, ce pot și trebuie a fi soluționate înainte de judecarea pe

fond a pricinii.

Se constată că în speță toate aceste

chestiuni prealabile au făcut obiectul analizei, fiind soluționate irevocabil

prin decizia nr. 26 A din 14 mai 2001 a Curții de Apel Oradea, secția civilă,

hotărâre nerecurată de părțile interesate, prin care fiind admis apelul

reclamantei împotriva sentinței, s-a dispus trimiterea cauzei aceluiași

tribunal, spre a proceda la rejudecare, ținând seama de considerentele

prezentei decizii.

Potrivit acestora, au fost respinse

toate excepțiile invocate și în motivarea recursului de față, cauza fiind

trimisă aceleiași instanțe, spre a proceda la soluționarea pe fond a cauzei.

Prin urmare, în raport de cele

dispuse prin hotărârea de casare la care s-a făcut referire, instanța de

rejudecare nu avea decât să soluționeze pricina în fond, nemaiavând competența

în raport de cele hotărâte de instanța ierarhic superioară, în acord cu

prevederile art. 315 C. proc. civ., de a se pronunța asupra excepțiilor de

inadmisibilitate a acțiunii, prescripție, netimbrare sau lipsa calității procesuale

pasive.

În aceste condiții, reiterarea prin

motivele de recurs a excepțiilor soluționate anterior, este neavenită, iar

motivele de recurs astfel formulate nu pot fi primite.

Și critica de fond făcută hotărârii

este neîntemeiată, fiind necontestat în speță că autoarei reclamantei i-au fost

confiscată cantitatea de aur solicitată, conform procesului-verbal încheiat la

data de 17 august 1961, pentru o faptă ce nu mai este incriminată.

În această situație, s-a reținut

corect incidența în cauză a prevederilor speciale cuprinse în Legea nr.

261/2002 de aprobare O.U.G. nr. 190/2000 în temeiul cărora s-a dispus

restituirea aurului preluat de stat.

Astfel, au fost avute în vedere

prevederile art. 12 C. proc. pen. în sensul cărora în cazul apariției unei legi

penale mai favorabile, cum este cazul în speță, încetează toate consecințele

penale ale faptei dezincriminate.

Ca urmare, măsurile complementare,

între care și confiscarea specială nu mai subzistă, astfel că în condițiile

legii s-a hotărât înlăturarea acestora.

Așa fiind, recursurile de față sunt

nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Bihor și Banca

Națională a României, sucursala județeană Bihor, împotriva deciziei civile nr.

18/A din 9 aprilie 2003 a Curții de Apel Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2004.