ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8877/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Constată că prin sentința civilă nr.

3/D din 13 ianuarie 2003 pronunțată de Tribunalul Satu Mare s-a declinat

competența de soluționare a contestației formulate de reclamanta V.E.S.

împotriva dispoziției nr. 998 din 31 octombrie 2002 emisă de către Primăria

Satu Mare, în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Prin sentința civilă nr. 1961 din 8

mai 2003 pronunțată de Judecătoria Satu Mare s-a respins contestația și s-a

admis cererea de intervenție accesorie a intervenientei P.S.

Tribunalul Satu Mare, prin decizia

nr. 654/Ap din 3 decembrie 2003 a admis, în majoritate, excepția de

necompetență materială invocată de către apelanta-reclamantă. S-a admis apelul

formulat de către reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1961 din 8 mai 2003

pronunțată de Judecătoria Satu Mare. S-a anulat sentința de fond și s-a trimis

cauza spre competentă soluționare Tribunalului Satu Mare.

Prin sentința nr. 99/D din 15

aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul Satu Mare s-a dispus respingerea acțiunii

și admiterea cererii de intervenție accesorie pronunțată de către intervenienta

P.S.

La soluționarea cauzei s-au avut în

vedere următoarele considerente:

Imobilul preluat de Statul Român nu

face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece nu intră sub incidența art. 2 alin. (1)

lit. b) din această lege.

Acest text legal nu are în vedere

toate imobilele preluate în baza unei hotărâri judecătorești de condamnare ci

numai imobilele care au fost preluate ca urmare a aplicării pedepsei

complementare a confiscării averii prin hotărârea judecătorească de condamnare

pentru infracțiuni de natură politică.

Fosta proprietară a imobilului a

fost condamnată prin sentința penală nr. 1174/1958 a Tribunalului Popular al

Raionului Satu Mare, menținută prin decizia penală nr. 325/1959 a Tribunalului

Raional Baia Mare pentru deținere fără drept de obiecte din aur, în baza art.

14 din Legea nr. 284/1947, respectiv pentru o infracțiune economică.

Prin decizia civilă nr. 865 din 8

septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a admis apelul formulat

de către reclamantă. S-a schimbat în totalitate sentința de fond, admițându-se

contestația formulată de reclamantă împotriva dispoziției nr. 988 din 31

octombrie 2002 emisă de Primăria Satu Mare prin Primar. S-a anulat dispoziția

și s-a dispus obligarea intimatei să emită o nouă dispoziție de restituire în

natură a imobilelor înscrise în C.F. 9660 Satu Mare nr.top. 3167, situat în

Satu Mare, în favoarea reclamantei. S-a respins cererea de intervenție

accesorie formulată de către intervenienta P.S.

Instanța de apel a reținut că s-a

făcut o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Făcându-se referire la prevederile

art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001 și la art. 2

alin. (1) lit. b) din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, se

reține că în categoria imobilelor proprietatea persoanei condamnate pentru

infracțiuni de natură politică se includ și infracțiuni de natură economică

obișnuită, înlăturându-le pe cele grave care au pus în pericol siguranța

națională.

Prin hotărârile judecătorești de

natura celei în speță persoanelor li se confiscau mai întâi metalele prețioase

și apoi erau lezate în mod abuziv în proprietatea lor, deși între fapta

imputată și imobilul proprietate personală nu există nici o legătură de

interdependență.

Măsura suplimentară a confiscării

averii a fost abrogată implicit odată cu Constituția din 1991 și apoi explicit

prin Legea nr. 140/1996, ca o reacție firească față de faptul că pedeapsa

confiscării averii a fost folosită de regimul totalitar pentru expolierea

proprietății private de bunurile dobândite în mod legal.

Împotriva deciziei de apel au

formulat recurs intimații Primăria Municipiului Satu Mare și intervenienta

accesorie P.S., criticându-se decizia pentru următoarele motive ce se încadrează

în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța a făcut o greșită aplicare

a prevederilor Legii nr. 10/2001, care în art. 2 alin. (1) lit. b) sunt în

sensul că este necesară o condamnare pentru o infracțiune de natură politică.

Reclamanta-apelantă nu intră sub

incidența acestui text legal deoarece fosta proprietară a fost condamnată

pentru infracțiuni de natură economică.

Împrejurarea că astăzi fapta nu mai

este incriminată nu are relevanță, cât timp la data săvârșirii ei a fost

incriminată și sancționată. Legalitatea măsurilor dispuse a fost verificată de

către instanța de recurs care a menținut sentința penală.

Prin recursul formulat de către

intervenientă s-a mai invocat faptul că în art. 3 din H.G. nr. 498/2003 se

prevede că deciziile emise cu respectarea normelor metodologice cuprinse în H.G.

nr. 614/2001 rămân valabile. Decizia atacată a fost emisă cu respectarea acelor

norme, dar mai ales cu respectarea Legii nr. 10/2001.

Analizând decizia recurată în raport

de criticile formulate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.

Prin sentința penală nr. 1124/1958

pronunțată de Tribunalul Popular al raionului Satu Mare inculpata M.E. a fost

condamnată în baza art. 14 și art. 157 din Legea nr. 284/1947 la 2 ani

închisoare corecțională, cu suspendarea executării pedepsei conform art. 65 C.

pen.

Prin aceeași sentință s-a dispus

confiscarea în favoarea statului a bijuteriilor și obiectelor din aur; în baza

art. 25 pct. 6 alin. (III) C. pen. s-a dispus confiscarea parțială a averii

inculpatei constând în imobilul cuprins în C.F. nr. 9660 Satu Mare nr.top. 3167

și 3167/1, casă curte situată în Satu Mare în favoarea Statului Român.

Sentința penală a rămas definitivă

prin decizia penală nr. 325 din 14 februarie 1959 pronunțată de Tribunalul

Regional Baia Mare. Legalitatea măsurii confiscării averii fiind justificată pe

periculozitatea excepțională a infracțiunii săvârșite de către inculpată.

Codul penal din 1936 nu reglementa o

asemenea pedeapsă complementară.

Codul penal din anul 1936, Codul

Penal Carol al II–lea, prevedea pedepse complementare în art. 25, pe lângă

pedepsele privative de libertate, printre care nu se afla pedeapsa

complementară a confiscării averii.

Legea nr. 312/1945 pentru urmărirea

și sancționarea celor vinovați de dezastrul țării sau de crime de război a

adăugat la pedepsele prevăzute a fi aplicate celor vinovați de dezastrul țării

pedeapsa confiscării averii.

Conform art. 1 alin. (1) din Lege

nr. 312/1945, vinovați de dezastrul țării sunt cei care militând pentru

hitlerism și având răspunderea politică efectivă au permis intrarea armatelor

germane pe teritoriul țării și care după 6 septembrie 1940 au militat pentru

pregătirea sau desăvârșirea faptelor de mai sus prin grai, prin scris sau prin

orice alte mijloace.

Art. 3 alin. final din aceeași lege

precizând că pentru persoanele la care se referă, pe lângă pedepse și

degradațiunea civilă se aplică și confiscarea averii în folosul statului cu

titlu de despăgubire.

Introducerea acestei pedepse

complimentare s-a făcut contrar dispozițiilor Constituției din 1923 care în

art. 15 prevedea că „nici o lege nu poate înființa pedeapsa confiscării

averilor”.

Constituția din 1952, în vigoare la

data condamnării, a recunoscut cetățenilor români un drept de proprietate

personală asupra veniturilor și economiilor provenite din muncă, asupra casei

de locuit și gospodăriei auxiliare de pe lângă casă, precum și asupra

obiectelor casnice și de uz personal, drept ocrotit de lege (art. 12).

Analizarea măsurii confiscării

imobilului, în cadrul litigiului de față, este necesară pentru a se constata

dacă situația în speță corespunde, sub aspectul consecințelor civile ale

hotărârii penale de condamnare, domeniului de aplicare al Legii nr. 10/2001.

Această posibilitate este permisă de

art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevede că

orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și

într-un termen rezonabil, a cauzei sale de către o instanță independentă și

imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării

drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei

oricăror acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.

Conform jurisprudenței constante a

Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de proprietate este un drept cu

caracter civil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție.

În același timp, art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că orice

persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni

nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică

și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului

internațional.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede

că dispozițiile alin. (1) nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile

pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform

interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor

contribuții sau a amenzilor.

Prin urmare, dreptul de proprietate

este respectat și ocrotit și pe plan internațional iar statul putea interveni

în limitarea acestuia, în condițiile impuse.

Ingerința statului prin lipsirea de

proprietatea imobilului în litigiu nu era justificată pentru a i se recunoaște

eficiența din perspectiva Convenției Europeană a Drepturilor Omului.

După cum s-a reținut mai sus, cu

referire la textele legale penale incidente la data confiscării imobilului de

către stat, legislația permitea aplicarea acestei măsuri complementare dar

numai în cazurile expres prevăzute, caz în care nu se încadra autorul

reclamantei-intimate.

Prin urmare, se constatată că

preluarea imobilului în litigiu prin confiscare, cu titlu de pedeapsă

complementară este o preluare abuzivă, dar nu din perspectiva art. 2 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 10/2001 ci a art. 2 alin. (1) lit. h) din aceeași lege, adică

la categoria imobilelor preluate fără titlu valabil.

Art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea

nr. 10/2001 prevede că imobile preluate în mod abuziv sunt și „orice alte

imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiunilor legale

în vigoare la data preluării… „.

Pentru considerentele reținute

asupra criticilor formulate, care complinesc motivarea deciziei de apel, Curtea

urmează să dispună respingerea ambelor apeluri ca nefondate, neputând fi

primite pentru aceleași argumente nici criticile formulate de intervenientă

vizând valabilitatea dispoziției în raport de normele în vigoare la data

emiterii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de

pârâta Primăria municipiului Satu Mare și intervenienta P.S. împotriva deciziei

civile nr. 865/A din 8 septembrie 2004 a Curții de Apel Oradea, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2005.