ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2298/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2298/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 750 din 15

august 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpații:

- B.I.D. și

- R.M. la câte un an și 6 luni

închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 81 și

art. 82 C. proc. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepselor aplicate ambilor inculpați, pe o perioadă de încercare de 3 ani și 6

luni.

S-a pus în vedere inculpaților dispozițiile

art. 83 C. pen. și art. 359 C. proc. pen.

S-a dispus punerea de îndată în

libertate a inculpaților.

S-a luat act că partea vătămată B.A.

nu se constituie parte civilă.

Inculpații au fost obligați, în

solidar, la 13.046.157 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul Universitar

București, cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Pentru pronunțarea hotărârii, prima

instanță a reținut următoarea stare de fapt:

În seara de 31 august 2002, B.A., în

vârstă de 17 ani, se afla în zona Piața Mihail Kogălniceanu din București,

împreună cu un individ, rămas neidentificat, care, afirmativ, ar fi negociat cu

B.I.D. și R.M., ambii din com. Jilava, jud. Ilfov, ca să întrețină raporturi

sexuale cu sus-numita, contra sumei de 500.000 lei.

În urma acestei înțelegeri, cei doi

inculpați au luat pe B.A. și, cu un taxi, s-au deplasat în București, str.

Amurgului, C.M. (rudă cu B.I.D.) deținea un apartament, în curs de zugrăvire.

După ce B.I.D. a luat cheile

apartamentului respectiv, o plapumă și o pernă de la fiica proprietarei,

împreună cu R.M. și B.A., au intrat în el.

Într-o cameră din acel apartament,

cei doi inculpați au întreținut, pe rând, relații sexuale, normale, cu B.A.

Apoi, intervenind o discuție și îmbrânceală între cei doi inculpați și partea

vătămată, aceasta a fost împinsă pe fereastră.

Alarmându-se mai multe persoane, în

ziua de 1 septembrie 2002, în jurul orei 3,00, la fața locului au sosit

organele de poliție, victima fiind dusă cu o salvare la Spitalul Universitar

București, unde s-a constatat că ea suferise „un politraumatism. Fracturi,

tasare vertebrale-lombare L2 – L3. Fractură epifiză radius bilaterale și

contuzie toraco-abdominală”, fiindu-i pusă viața în primejdie.

Aplicarea circumstanțelor atenuante

este motivată prin aceea că situația conflictuală cu partea vătămată a

determinat reacția inculpaților, lipsa antecedentelor penale, poziția și gradul

de cultură al acestora.

Împotriva sentinței pronunțată de

prima instanță a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cu motivarea

că hotărârea este contrară legii, fiind încălcate dispozițiile art. 81 alin.

(3) și ale art. 76 alin. final C. pen.

În cauză au declarat apel și

inculpații solicitând achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apreciind că partea

vătămată s-a aruncat singură de la etaj, fără contribuția lor, fiindu-i frică,

așa cum a declarat, să se întoarcă la cel care le-a prezentat-o.

Prin decizia penală nr. 670/ A din 6

noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și, înlăturând aplicarea

dispozițiilor art. 74 – art. 76 și art. 81 – art. 83 C. pen., a majorat

pedepsele aplicate inculpaților la câte 5 ani închisoare. S-a făcut aplicarea

art. 71 – art. 64 C. pen. și conform art. 65 C. pen., s-a dispus interzicerea

inculpaților a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

Au fost respinse, ca nefondate,

apelurile declarate de inculpați.

Instanța de control judiciar,

reevaluând probele de la dosar, a reținut că, „în pofida faptului că pe

parcursul urmăririi penale, imediat după săvârșirea faptelor și transportarea

părții vătămate la spital, aceasta a dat declarații complete, în sensul că a

fost aruncată de la etaj de cei doi inculpați, coroborate cu depozițiile de

martori, care au găsit-o pe jos lângă bloc, iar anterior auziseră strigăte de

ajutor, unite cu actele medicale din momentul internării în Spitalul

Universitar București, partea vătămată nu și-a mai menținut declarațiile,

revenind asupra lor, achiesând la cele ale inculpaților, în scopul vădit al

exonerării lor de răspundere penală”.

Se concluzionează că, din cronologia

faptelor și a cercetărilor întreprinse, rezultă că partea vătămată a fost

aruncată de inculpați de la etaj, fiind agresată sexual, așa cum ea însăși a

declarat, imediat după săvârșirea faptei, relatare care se confirmă și prin

actele întocmite de organele de poliție și foaia de observație a Spitalului

Universitar, întregite cu declarațiile martorei C.V. și cu atitudinea

inculpaților, care au fugit de la locul faptei.

Împotriva deciziei nr. 670/ A din 6

noiembrie 2003, au declarat recurs ambii inculpați, solicitând din nou

achitarea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu motivarea că ei nu au săvârșit fapta penală

pusă în sarcină. Apărătorul, în subsidiar a solicitat reducerea pedepselor

aplicate ambilor inculpați.

Recursurile sunt nefondate.

Examinând actele și lucrărilor de la

dosar, se constată că instanțele de judecată au reținut, corect, că părăsirea

camerei, prin fereastră, nu a fost rezultatul unei voințe libere a părții

vătămate, aceasta datorându-se unei forțe externe, unei acțiuni determinante și

executate de către inculpați.

Din ansamblul probelor, administrate

în cauză, rezultă, neîndoielnic, că această acțiune a fost precedată de un

conflict, care a avut loc între cei doi inculpați și partea vătămată, marcat

prin țipătul de disperare și alarmare al victimei, moment imediat anterior

părăsirii camerei în care se afla.

Acest conflict și țipătul victimei

anterior plonjării de la înălțime, au fost înregistrate de:

- coinculpatul R.M.,

care la poliție, în prezența avocatului, a declarat că, în timp ce se afla în

altă cameră, iar o fată a proprietarei apartamentului a bătut la ușă,

inculpatul B.I.D. a deschis-o, astfel că el a intrat în acea cameră unde a

găsit partea vătămată plângând, precizând că „Fata zicea să plece, iar D. i-a

zis că nu mai pleacă de acolo și atunci ea și-a dat seama singură că urmează să

o vândă”.

De asemenea, în declarația dată la

procuror, coinculpatul a menționat că, „în momentul în care vorbea cu D. în

pragul ușii, a auzit țipete provenind din camera unde se afla fata” (partea

vătămată). Menționează că atunci când a venit a doua oară fata, a intrat și el,

în cameră, constatând că partea vătămată plângea, și a treia oară când a bătut

fata la ușă a auzit țipete.

- martora G.M. fiica lui C.I.,

proprietara apartamentului, în instanță declară că, „după ce a auzit acel

țipăt”, l-a auzit pe celălalt, care venise cu D., spunând vino că a sărit fata

aia de la balcon”.

Ea a făcut precizarea că „a auzit

doar un țipăt din apartament”;

- martora C.V. (care locuia în

blocul de vis-a-vis, la parter) a declarat că, în jurul orei 2 - 2,20, a fost

trezită de „un țipăt de ajutor”, iar după circa 5 minute, ieșind afară a văzut

victima, care era conștientă, spunând că a fost aruncată pe geam;

- martora S.G.,  care locuia la

parter în același bloc unde se aflase victima, a declarat că, în jurul orei

2,30, când dormea, a auzit din spatele blocului țipete de ajutor și, când a

ieșit afară, a văzut o fată „căzută cu fața în sus care spunea că au aruncat-o

de sus din bloc”.

Deci, se constată că urmarea,

imediată, a conflictului, care a avut loc în cameră, s-a produs părăsirea

acesteia, prin fereastră, de către partea vătămată, care a fost găsită,

conștientă, cu fața în sus și partea dorsală a corpului pe sol.

Victima, în mod constant, a relatat

celor care au venit, imediat, la fața locului, cât și ulterior la spital, că a

fost aruncată pe fereastră de către cei doi inculpați.

Astfel, asemenea afirmații partea

vătămată le-a făcut față de martorele C.V. și S.G., venite printre primele

persoane la locul faptei.

Agentul șef de poliție B.C. de la

secția 19 poliție, în jurul orei 3,00, în timp ce patrula, s-a deplasat la fața

locului, găsind victima, cu fața în sus, aceasta spunându-i că a fost aruncată

de la etajul 2, pe geam, fiind adusă acolo de doi indivizi, pe care nu-i

cunoaște.

Ulterior, agentul șef adjunct de

poliție T.S., de la secția 19 poliție, a fost dirijat la locul faptei, unde a

găsit victima, conștientă, care i-a declarat că a fost acostată de un individ,

pe care nu-l cunoaște și care a aruncat-o de la etajul 2.

La orele 4,30, inspectorul de

poliție M.A. de la secția 19 poliție s-a deplasat la Spitalul Universitar

București, unde, în prezența dr. Z.M., partea vătămată B.A., a declarat că în

ziua de 31 august 2002, în jurul orei 20,00, în zona Kogălniceanu, a fost

acostată de doi tineri necunoscuți care au condus-o, cu un taxi, într-un imobil

din str. Amurgului, de unde au aruncat-o pe geam de la nivelul etajului 2.

La ora 3,17, victima fiind

consultată la „gardă de deșocare” a Spitalului Universitar București, în Foaia

de prezentare „dr. Z.M. consemnează „Cădere de la înălțime (aproximativ 8 m.).

Afirmativ aruncată de la etaj. Agresată sexual”.

De asemenea, ulterior, în Foaia de

observație clinică chirurgie la „istoricul bolii actuale” medicul consemnează:

„Conform afirmațiilor pacientei, aceasta ar fi fost victima unei agresiuni

sexuale, după care a fost aruncată de la etajul 2 al unui bloc, cu urmarea

politraumatismului, nu și-a pierdut starea de conștiență și afirmă că impactul

ar fi fost prin cădere pe spate”.

Tot în ziua de 1 septembrie 2002,

inspectorul de poliție M.G. de la secția 19 poliție, s-a deplasat la Spitalul

Universitar București, unde, în prezența unui martor a consemnat, într-un

proces-verbal, declarația făcută de B.A., în care aceasta arată, în detaliu,

cum a ajuns în strada Amurgului, dusă de cei doi tineri, cu care a avut

raporturi sexuale. Menționează că apoi, a refuzat propunerea acestora de a avea

raporturi sexuale orale, începând să plângă și chiar a țipat, după care a fost

prinsă de ambii de mâini și ridicată de picioare și „i-a dat drumul pe

fereastra ce era deschisă”.

Acest proces-verbal a fost semnat

atât de „martorul asistent”, cât și de B.A. pe fiecare pagină.

În ziua de 4 septembrie 2002,

procurorul criminalist M.I. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

inspectorul principal D.M. de la secția 19 poliție, s-au deplasat la Spitalul

Universitar, unde, în prezența avocatei C.O., au întocmit un proces-verbal,

consemnându-se declarația părții vătămate B.A., în care aceasta a prezentat în

detaliu, modul în care s-au produs faptele, făcându-se precizarea că, după ce a

avut raport sexual cu ambii tineri, aceștia au insistat să aibă raporturi

sexuale orale, ea a refuzat „începând să plângă și să țipe” și, când s-a dus la

fereastră să-și aprindă o țigară, „a simțit cum a fost ridicată pe pervaz și

aruncată de la etajul 2”.

Deci, din probele analizate, rezultă

că partea vătămată, în mod constant, față de persoanele care au găsit-o la fața

locului, organele de poliție, procuror, avocat și medicii care au consultat-o

și i-au dat îngrijiri, a declarat că a fost aruncată pe fereastră de către cei

doi inculpați.

În fața instanței de judecată B.A. a

revenit asupra declarațiilor făcute la urmărirea penală, susținând că, mergând

la geam, să fumeze și, fiind noapte, nu a văzut distanța și a sărit, „crezând

că nu va păți nimic”, în cameră în acel moment neaflându-se nici unul din

inculpați. Menționează că nu are pretenții la inculpați, voind ca aceștia să

fie liberi.

Susține că „nu a plecat pe ușă de

frică să nu se întâlnească cu cel (inculpatul) care a plecat după taxi”.

Nu menține declarațiile, deoarece nu

știe ce s-a scris și nu a semnat nici un proces-verbal (procesul verbal

întocmit de inspectorul M.G. este semnat pe fiecare pagină de partea vătămată).

Față de probele analizate, Înalta

Curte consideră că declarația părții vătămate din instanță este nesinceră,

interesată.

De altfel, însăși modul cum

justifică partea vătămată faptul că ar fi „sărit” peste geam, „crezând că nu va

păți nimic” este neverosimil, deoarece nu este de acceptat că un om, conștient,

fără o justificare plauzibilă (cu excepția sinuciderii), să poată avea o

asemenea inițiativă, să sară de la etajul 2, respectiv de la înălțimea de 8 m,

însăși instinctul de conservare umană nejustificând o asemenea acțiune,

neforțată de împrejurări.

Nefiind în cameră nimeni, cum

declară în instanță partea vătămată, firesc se pune întrebarea: de ce a fost

necesar ca ea să sară peste geam și să nu plece din apartament, respectiv din

bloc, în condiții normale, având și posibilitatea să alarmeze locatarii, în caz

de necesitate.

Tot atât de nesincere și interesate

sunt declarațiile celor doi inculpați, rapoartele de constatare

tehnico-științifică privind detecția psihologică a comportamentului, prin

folosirea tehnicii poligraf, indicând „modificări semnificative ale stresului

emoțional, caracteristice indiciilor comportamentului simulat”, la inculpații

B.I.D. și R.M.

Este semnificativă și fuga inculpaților

de la locul faptei, în loc să dea primul ajutor victimei, când au constatat că

este în viață.

În ce privește individualizarea pedepselor

aplicate, se constată că instanța de control judiciar a făcut o corectă

apreciere a pericolului social al faptelor și împrejurărilor în care ele au

fost comise, gravitatea acestora, faptul că victima era o minoră, fără

posibilitatea de a se apăra, cât și poziția inculpaților pe parcursul

procesului penal, astfel că pedepsele au fost stabilite cu respectarea dispozițiilor

art. 72 C. pen.

Pentru considerentele arătate, având

în vedere că, verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. și nefiind identificată existența altor motive, care

analizate din oficiu, să ducă la casare, se va constata că recursurile

declarate de inculpați sunt nefondate, urmând a fi respinse, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit

dispozitivului prezentei decizii.

Recurenții inculpați vor fi obligați

la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații B.I.D. și R.M. împotriva

deciziei penale nr. 670/ A din 6 noiembrie 2003 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală.

Obligă recurenții inculpați să

plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care

câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 aprilie 2004.