ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2298/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 750 din 15 august 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpații: - B.I.D. și - R.M. la câte un an și 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen. În baza dispozițiilor art. 81 și art. 82 C. proc. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate ambilor inculpați, pe o perioadă de încercare de 3 ani și 6 luni. S-a pus în vedere inculpaților dispozițiile art. 83 C. pen. și art. 359 C. proc. pen. S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților.

S-a luat act că partea vătămată B.A. nu se constituie parte civilă. Inculpații au fost obligați, în solidar, la 13.046.157 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul Universitar București, cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii. Pentru pronunțarea hotărârii, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt: În seara de 31 august 2002, B.A., în vârstă de 17 ani, se afla în zona Piața Mihail Kogălniceanu din București, împreună cu un individ, rămas neidentificat, care, afirmativ, ar fi negociat cu B.I.D. și R.M., ambii din com. Jilava, jud. Ilfov, ca să întrețină raporturi sexuale cu sus-numita, contra sumei de 500.000 lei. În urma acestei înțelegeri, cei doi inculpați au luat pe B.A.

și, cu un taxi, s-au deplasat în București, str. Amurgului, C.M. (rudă cu B.I.D.) deținea un apartament, în curs de zugrăvire. După ce B.I.D. a luat cheile apartamentului respectiv, o plapumă și o pernă de la fiica proprietarei, împreună cu R.M. și B.A., au intrat în el. Într-o cameră din acel apartament, cei doi inculpați au întreținut, pe rând, relații sexuale, normale, cu B.A. Apoi, intervenind o discuție și îmbrânceală între cei doi inculpați și partea vătămată, aceasta a fost împinsă pe fereastră. Alarmându-se mai multe persoane, în ziua de 1 septembrie 2002, în jurul orei 3,00, la fața locului au sosit organele de poliție, victima fiind dusă cu o salvare la Spitalul Universitar București, unde s-a constatat că ea suferise „un politraumatism.

Fracturi, tasare vertebrale-lombare L2 – L3. Fractură epifiză radius bilaterale și contuzie toraco-abdominală”, fiindu-i pusă viața în primejdie. Aplicarea circumstanțelor atenuante este motivată prin aceea că situația conflictuală cu partea vătămată a determinat reacția inculpaților, lipsa antecedentelor penale, poziția și gradul de cultură al acestora. Împotriva sentinței pronunțată de prima instanță a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cu motivarea că hotărârea este contrară legii, fiind încălcate dispozițiile art. 81 alin. (3) și ale art. 76 alin. final C. pen. În cauză au declarat apel și inculpații solicitând achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., apreciind că partea vătămată s-a aruncat singură de la etaj, fără contribuția lor, fiindu-i frică, așa cum a declarat, să se întoarcă la cel care le-a prezentat-o. Prin decizia penală nr. 670/ A din 6 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și, înlăturând aplicarea dispozițiilor art. 74 – art. 76 și art. 81 – art. 83 C. pen., a majorat pedepsele aplicate inculpaților la câte 5 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. și conform art. 65 C. pen., s-a dispus interzicerea inculpaților a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați. Instanța de control judiciar, reevaluând probele de la dosar, a reținut că, „în pofida faptului că pe parcursul urmăririi penale, imediat după săvârșirea faptelor și transportarea părții vătămate la spital, aceasta a dat declarații complete, în sensul că a fost aruncată de la etaj de cei doi inculpați, coroborate cu depozițiile de martori, care au găsit-o pe jos lângă bloc, iar anterior auziseră strigăte de ajutor, unite cu actele medicale din momentul internării în Spitalul Universitar București, partea vătămată nu și-a mai menținut declarațiile, revenind asupra lor, achiesând la cele ale inculpaților, în scopul vădit al exonerării lor de răspundere penală”.

Se concluzionează că, din cronologia faptelor și a cercetărilor întreprinse, rezultă că partea vătămată a fost aruncată de inculpați de la etaj, fiind agresată sexual, așa cum ea însăși a declarat, imediat după săvârșirea faptei, relatare care se confirmă și prin actele întocmite de organele de poliție și foaia de observație a Spitalului Universitar, întregite cu declarațiile martorei C.V. și cu atitudinea inculpaților, care au fugit de la locul faptei. Împotriva deciziei nr. 670/ A din 6 noiembrie 2003, au declarat recurs ambii inculpați, solicitând din nou achitarea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu motivarea că ei nu au săvârșit fapta penală pusă în sarcină.

Apărătorul, în subsidiar a solicitat reducerea pedepselor aplicate ambilor inculpați. Recursurile sunt nefondate. Examinând actele și lucrărilor de la dosar, se constată că instanțele de judecată au reținut, corect, că părăsirea camerei, prin fereastră, nu a fost rezultatul unei voințe libere a părții vătămate, aceasta datorându-se unei forțe externe, unei acțiuni determinante și executate de către inculpați. Din ansamblul probelor, administrate în cauză, rezultă, neîndoielnic, că această acțiune a fost precedată de un conflict, care a avut loc între cei doi inculpați și partea vătămată, marcat prin țipătul de disperare și alarmare al victimei, moment imediat anterior părăsirii camerei în care se afla.

Acest conflict și țipătul victimei anterior plonjării de la înălțime, au fost înregistrate de: - coinculpatul R.M., care la poliție, în prezența avocatului, a declarat că, în timp ce se afla în altă cameră, iar o fată a proprietarei apartamentului a bătut la ușă, inculpatul B.I.D. a deschis-o, astfel că el a intrat în acea cameră unde a găsit partea vătămată plângând, precizând că „Fata zicea să plece, iar D. i-a zis că nu mai pleacă de acolo și atunci ea și-a dat seama singură că urmează să o vândă”. De asemenea, în declarația dată la procuror, coinculpatul a menționat că, „în momentul în care vorbea cu D. în pragul ușii, a auzit țipete provenind din camera unde se afla fata” (partea vătămată).

Menționează că atunci când a venit a doua oară fata, a intrat și el, în cameră, constatând că partea vătămată plângea, și a treia oară când a bătut fata la ușă a auzit țipete. - martora G.M. fiica lui C.I., proprietara apartamentului, în instanță declară că, „după ce a auzit acel țipăt”, l-a auzit pe celălalt, care venise cu D., spunând vino că a sărit fata aia de la balcon”. Ea a făcut precizarea că „a auzit doar un țipăt din apartament”; - martora C.V. (care locuia în blocul de vis-a-vis, la parter) a declarat că, în jurul orei 2 - 2,20, a fost trezită de „un țipăt de ajutor”, iar după circa 5 minute, ieșind afară a văzut victima, care era conștientă, spunând că a fost aruncată pe geam; - martora S.G., care locuia la parter în același bloc unde se aflase victima, a declarat că, în jurul orei 2,30, când dormea, a auzit din spatele blocului țipete de ajutor și, când a ieșit afară, a văzut o fată „căzută cu fața în sus care spunea că au aruncat-o de sus din bloc”.

Deci, se constată că urmarea, imediată, a conflictului, care a avut loc în cameră, s-a produs părăsirea acesteia, prin fereastră, de către partea vătămată, care a fost găsită, conștientă, cu fața în sus și partea dorsală a corpului pe sol. Victima, în mod constant, a relatat celor care au venit, imediat, la fața locului, cât și ulterior la spital, că a fost aruncată pe fereastră de către cei doi inculpați. Astfel, asemenea afirmații partea vătămată le-a făcut față de martorele C.V. și S.G., venite printre primele persoane la locul faptei. Agentul șef de poliție B.C. de la secția 19 poliție, în jurul orei 3,00, în timp ce patrula, s-a deplasat la fața locului, găsind victima, cu fața în sus, aceasta spunându-i că a fost aruncată de la etajul 2, pe geam, fiind adusă acolo de doi indivizi, pe care nu-i cunoaște.

Ulterior, agentul șef adjunct de poliție T.S., de la secția 19 poliție, a fost dirijat la locul faptei, unde a găsit victima, conștientă, care i-a declarat că a fost acostată de un individ, pe care nu-l cunoaște și care a aruncat-o de la etajul 2. La orele 4,30, inspectorul de poliție M.A. de la secția 19 poliție s-a deplasat la Spitalul Universitar București, unde, în prezența dr. Z.M., partea vătămată B.A., a declarat că în ziua de 31 august 2002, în jurul orei 20,00, în zona Kogălniceanu, a fost acostată de doi tineri necunoscuți care au condus-o, cu un taxi, într-un imobil din str. Amurgului, de unde au aruncat-o pe geam de la nivelul etajului 2. La ora 3,17, victima fiind consultată la „gardă de deșocare” a Spitalului Universitar București, în Foaia de prezentare „dr.

Z.M. consemnează „Cădere de la înălțime (aproximativ 8 m.). Afirmativ aruncată de la etaj. Agresată sexual”. De asemenea, ulterior, în Foaia de observație clinică chirurgie la „istoricul bolii actuale” medicul consemnează: „Conform afirmațiilor pacientei, aceasta ar fi fost victima unei agresiuni sexuale, după care a fost aruncată de la etajul 2 al unui bloc, cu urmarea politraumatismului, nu și-a pierdut starea de conștiență și afirmă că impactul ar fi fost prin cădere pe spate”. Tot în ziua de 1 septembrie 2002, inspectorul de poliție M.G. de la secția 19 poliție, s-a deplasat la Spitalul Universitar București, unde, în prezența unui martor a consemnat, într-un proces-verbal, declarația făcută de B.A., în care aceasta arată, în detaliu, cum a ajuns în strada Amurgului, dusă de cei doi tineri, cu care a avut raporturi sexuale.

Menționează că apoi, a refuzat propunerea acestora de a avea raporturi sexuale orale, începând să plângă și chiar a țipat, după care a fost prinsă de ambii de mâini și ridicată de picioare și „i-a dat drumul pe fereastra ce era deschisă”. Acest proces-verbal a fost semnat atât de „martorul asistent”, cât și de B.A. pe fiecare pagină. În ziua de 4 septembrie 2002, procurorul criminalist M.I. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inspectorul principal D.M.

de la secția 19 poliție, s-au deplasat la Spitalul Universitar, unde, în prezența avocatei C.O., au întocmit un proces-verbal, consemnându-se declarația părții vătămate B.A., în care aceasta a prezentat în detaliu, modul în care s-au produs faptele, făcându-se precizarea că, după ce a avut raport sexual cu ambii tineri, aceștia au insistat să aibă raporturi sexuale orale, ea a refuzat „începând să plângă și să țipe” și, când s-a dus la fereastră să-și aprindă o țigară, „a simțit cum a fost ridicată pe pervaz și aruncată de la etajul 2”. Deci, din probele analizate, rezultă că partea vătămată, în mod constant, față de persoanele care au găsit-o la fața locului, organele de poliție, procuror, avocat și medicii care au consultat-o și i-au dat îngrijiri, a declarat că a fost aruncată pe fereastră de către cei doi inculpați.

În fața instanței de judecată B.A. a revenit asupra declarațiilor făcute la urmărirea penală, susținând că, mergând la geam, să fumeze și, fiind noapte, nu a văzut distanța și a sărit, „crezând că nu va păți nimic”, în cameră în acel moment neaflându-se nici unul din inculpați. Menționează că nu are pretenții la inculpați, voind ca aceștia să fie liberi. Susține că „nu a plecat pe ușă de frică să nu se întâlnească cu cel (inculpatul) care a plecat după taxi”. Nu menține declarațiile, deoarece nu știe ce s-a scris și nu a semnat nici un proces-verbal (procesul verbal întocmit de inspectorul M.G. este semnat pe fiecare pagină de partea vătămată). Față de probele analizate, Înalta Curte consideră că declarația părții vătămate din instanță este nesinceră, interesată.

De altfel, însăși modul cum justifică partea vătămată faptul că ar fi „sărit” peste geam, „crezând că nu va păți nimic” este neverosimil, deoarece nu este de acceptat că un om, conștient, fără o justificare plauzibilă (cu excepția sinuciderii), să poată avea o asemenea inițiativă, să sară de la etajul 2, respectiv de la înălțimea de 8 m, însăși instinctul de conservare umană nejustificând o asemenea acțiune, neforțată de împrejurări. Nefiind în cameră nimeni, cum declară în instanță partea vătămată, firesc se pune întrebarea: de ce a fost necesar ca ea să sară peste geam și să nu plece din apartament, respectiv din bloc, în condiții normale, având și posibilitatea să alarmeze locatarii, în caz de necesitate.

Tot atât de nesincere și interesate sunt declarațiile celor doi inculpați, rapoartele de constatare tehnico-științifică privind detecția psihologică a comportamentului, prin folosirea tehnicii poligraf, indicând „modificări semnificative ale stresului emoțional, caracteristice indiciilor comportamentului simulat”, la inculpații B.I.D. și R.M. Este semnificativă și fuga inculpaților de la locul faptei, în loc să dea primul ajutor victimei, când au constatat că este în viață. În ce privește individualizarea pedepselor aplicate, se constată că instanța de control judiciar a făcut o corectă apreciere a pericolului social al faptelor și împrejurărilor în care ele au fost comise, gravitatea acestora, faptul că victima era o minoră, fără posibilitatea de a se apăra, cât și poziția inculpaților pe parcursul procesului penal, astfel că pedepsele au fost stabilite cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen.

Pentru considerentele arătate, având în vedere că, verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. și nefiind identificată existența altor motive, care analizate din oficiu, să ducă la casare, se va constata că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, urmând a fi respinse, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii. Recurenții inculpați vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.I.D. și R.M. împotriva deciziei penale nr. 670/ A din 6 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurenții inculpați să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2004.