ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1288/2003

Asupra conflictului negativ de competență ivit între

Tribunalul Vaslui și Tribunalul Timiș, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Vaslui, condamnatul H.G. a solicitat întreruperea executării

pedepsei de 13 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința nr. 263/1999 de

Tribunalul Vaslui pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.

(2) C. pen.

Tribunalul Vaslui, verificându-și

din oficiu competența și constatând că cel condamnat, la data soluționării

cererii se găsea în Penitenciarul Aiud, și-a declinat competența soluționării

cauzei respective în favoarea Tribunalului Timiș, căreia i-a trimis dosarul.

La rândul său, Tribunalul Timiș, la

termenul de judecată a pus în discuție competența Tribunalului Vaslui de a

rezolva cererea respectivă.

Considerând că potrivit art. 454 C.

proc. pen., abilitată de lege să judece cauza este instanța de executare și-a

declinat competența în favoarea Tribunalului Vaslui.

Constatând existența unui conflict

negativ de competență, Tribunalul Timiș a înaintat dosarul Curții Supreme de

Justiție pentru rezolvarea lui.

Potrivit art. 456 C. proc. pen.,

instanța competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este

instanța de executare sau instanța în a cărei rază teritorială se află locul de

deținere, corespunzătoare în grad.

Normele de procedură penală fiind de

strictă aplicare și interpretare rezultă că textul menționat este o normă

imperativă care obligă numai instanța de executare să soluționeze o asemenea

cerere, astfel încât, condamnatul și instanța nu au dreptul să aleagă cine este

competent să se pronunțe asupra unei cereri de întrerupere a executării

pedepsei.

Este adevărat că art. 456 C. proc.

pen., cuprinde conjuncția „sau” și în continuare: „instanța în a cărei rază

teritorială se află locul de deținere”, ceea ce ar duce la concluzia că acest

text stabilește o competență alternativă.

A considera că în această materie

competența este alternativă înseamnă pe de o parte a ignora caracterul

imperativ al normelor ce procedură, iar pe de altă parte mențiunea respectivă

se referă la situația în care judecătoria sau tribunalul care au judecat cauza

în primă instanță nu au în raza lor teritorială locuri de deținere.

Împrejurarea că cel condamnat a fost

transferat în Penitenciarul Timiș, nu are eficiență juridică și nu duce la

concluzia că Tribunalul Timiș este competent să rezolve cererea respectivă.

Astfel, după rămânerea definitivă a

sentinței nr. 263/1999 condamnatul a început executarea pedepsei în

Penitenciarul Vaslui și poate continua în orice alt loc de deținere, fără a se

omite care este instanța de executare.

În speță, aceasta fiind Tribunalul

Vaslui în a cărei rază teritorială se află locul de deținere, iar condamnatul

era încarcerat în acel penitenciar, când a introdus cererea, este evident că

potrivit art. 456 C. proc. pen., competent să soluționeze cauza respectivă este

tribunalul menționat mai sus, chiar dacă între timp el a fost transferat în

altă parte.

Onorariul apărătorului din oficiu va

fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 43 C. proc. pen., stabilește competența

soluționării cauzei privind pe condamnatul H.G. în favoarea Tribunalului

Vaslui, căreia i se va trimite dosarul pentru competentă soluționare.

Onorariul apărătorului din oficiu în

sumă de 150.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 martie 2003.