Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.03.2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1559/2003

HOTĂRÂRE
26.03.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1559/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra conflictului de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1648 din 17 februarie 2002, Judecătoria Bistrița și-a declinat competența de judecare a cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul V.D., în favoarea Judecătoriei Iași, în baza art. 456 C. proc. pen., întrucât în raza teritorială a acesteia se află locul de deținere, respectiv Penitenciarul Iași. Judecătoria Iași, prin sentința penală nr. 6745 din 5 decembrie 2002 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Lugoj, care este instanța de executare în sensul art. 456 C. proc. pen. Primind dosarul, Judecătoria Lugoj prin sentința penală nr. 125 din 18 februarie 2003 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Iași, întrucât la data formulării cererii de întrerupere a executării pedepsei, condamnatul se afla în Penitenciarul Iași și astfel îi revine competența, fiind și prima sesizată.

Ivindu-se un conflict negativ de competență, s-a trimis dosarul pentru rezolvarea conflictului la Curtea Supremă de Justiție, secția penală. Se constată că instanța căreia îi revine competența de soluționare a cererii de întrerupere a executării pedepsei formulate de condamnatul vătămat este Judecătoria Iași. Potrivit art. 456 C. proc. pen., instanța competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanța de executare sau instanța a cărei rază teritorială se află locul de deținere corespunzătoare în grad instanței de executare. Cum instanța mai întâi, sesizată a fost Judecătoria Iași în raza teritorială a cărei se află și locul de deținere al condamnatului, potrivit dispozițiilor legale sus-arătate, competența teritorială de judecată revine acesteia, motiv pentru care se va stabili competența în favoarea acesteia.

Onorariul pentru asistarea din oficiu a condamnatului se va plăti din fondul Ministerului Justiției. PENTRU

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul V.D. în favoarea Judecătoriei Iași. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 150.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-03-13
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1287/2003
prin sentința penală nr. 548 din 18 decembrie 2002, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Mehedinți și constatând existența conflictului negativ de competență a înaintat dosarul Curții Supreme de Justiție p
ÎCCJ 2003-12-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6082/2003
Asupra cauzei penale de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Timișoara a fost sesizată la data de 22 iulie 2003 de condamnatul M.I. cu o cerere de întreruperea executării pedepsei ce i-a fost aplicată prin s
ÎCCJ 2004-06-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3320/2004
Asupra conflictului de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 462 din 27 februarie 2004, Judecătoria Oradea a declinat competența de soluționare a cererii de întrerupere a executării
ÎCCJ 2003-08-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3432/2003
cererea, Tribunalul Militar București, motiv pentru care, conform art. 42 C. proc. pen., și-a declinat competența. La rândul său, Tribunalul Militar București, prin sentința nr. 128 din 22 mai 2003, în baza art. 42, a art. 449 și a art. 456
ÎCCJ 2003-01-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 192/2003
inculpatul P.I. în favoarea Judecătoriei Tulcea și a sesizat Curtea Supremă de Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Cu privire la conflictul negativ de competență ivit între cele 2 instanțe, se constată următoare
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă