ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
conflictului negativ de competență de față;
Examinând
acele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
rolul Judecătoriei Bacău sub nr. 15638/180/2012, petentul S.I., aflat în executarea
pedepsei de 4 ani și 8 luni închisoare în Penitenciarul Vaslui a formulat
cerere de întrerupere a executării pedepsei.
Prin sentința
penală nr. 753 din 17 aprilie 2013 a Judecătoriei Bacău s-a admis excepția de
necompetență teritorială și conform art. 42 raportat la art. 456 alin. (1) C.
proc. pen. s-a declinat competența de soluționare a cererii de întrerupere a
executării pedepsei, formulată de petentul S.I. în favoarea Judecătoriei
Vaslui.
Pentru a
pronunța această hotărâre, Judecătoria Bacău a reținut că petentul execută
pedeapsa închisorii în Penitenciarul Vaslui, iar potrivit art. 456 alin. (1) C.
proc. pen., instanța competentă să dispună asupra cererii de întrerupere a
executării pedepsei este instanța în a cărei rază teritorială se află locul de
deținere.
Prin sentința
penală nr. 27 din 13 iunie 2013 a Judecătoriei Vaslui s-a admis excepția
necompetenței teritoriale a Judecătoriei Vaslui, invocată din oficiu cu privire
la soluționarea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de
petentul S.I., în prezent aflat în Penitenciarul Iași, s-a constatat conflictul
negativ de competență între Judecătoria Vaslui și Judecătoria Bacău și s-a
sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării
conflictului.
Pentru a
pronunța această hotărâre, Judecătoria Vaslui a reținut că cererea formulată de
condamnatul S.I. are ca obiect contestație la executare întemeiată pe dispozițiile
art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar potrivit art. 461 alin. (2) C.
proc. pen., în cazurile prevăzute de lit. a), b) și d) contestația se face,
după caz, la instanța prevăzută în alin. (1) sau (6) al art. 460, iar în cazul
prevăzut la lit. c) la instanța care a pronunțat hotărârea care se execută,
prin urmare, în speța de față, competența aparține instanței în a cărei rază
teritorială se află locul de deținere al condamnatului.
S-a arătat că
această competență este exclusivă, nu alternativă, iar din informațiile
furnizate de Penitenciarul Iași rezultă că petentul se afla la data formulării
contestației, respectiv 13 noiembrie 2012, încarcerat în Penitenciarul Bacău.
Examinând
actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că soluționarea cererii
privind întreruperea executării pedepsei este de competența Judecătoriei Bacău.
Din actele
dosarului rezultă că la data de 13 noiembrie 2012 condamnatul S.I., aflat în
Penitenciarul Bacău a formulat contestație la executare împotriva sentinței
penale nr. 184 din 5 aprilie 2011 a Judecătoriei Bârlad prin care a fost
condamnat la pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare, cu motivarea că pedeapsa
aplicată este prea mare.
Cererea a
fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 14 noiembrie 2012, iar
prin încheierea din 14 martie 2013 a Judecătoriei Bacău, petentul condamnat
și-a modificat cererea din contestație la executare în cerere de întrerupere a
executării pedepsei.
Având în
vedere obiectul cauzei, respectiv cererea de întrerupere a executării pedepsei
și dispozițiile art. 456 alin. (1) C. proc. pen. care prevăd că instanța competentă
să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanța în a cărei
rază teritorială se află locul de deținere, prin aceasta înțelegându-se locul
de deținere la momentul formulării cererii, se constată ca instanța competentă
să soluționeze cauza de față este Judecătoria Bacău.
Din
examinarea cererii formulată de condamnat rezultă că la data de 13 noiembrie 2012,
când a fost formulată, acesta se afla în Penitenciarul Bacău, așa încât
instanța competentă să se pronunțe asupra cererii de întrerupere a executării
pedepsei este Judecătoria Bacău.
Așa fiind,
Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe
condamnatul S.I. în favoarea Judecătoriei Bacău, căreia i se va trimite
dosarul.
Onorariul
avocatului din oficiu se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACETE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabilește
competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul S.I. în favoarea
Judecătoriei Bacău, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Onorariul
avocatului din oficiu în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, azi 14 noiembrie 2013.