ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2752/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2752/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 32 din 23 ianuarie

2002 a Tribunalului Hunedoara, au fost condamnați inculpații:

închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută și

pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b)

și art. 76 alin. (2) și (3) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C.

pen., parte vătămată fiind N.M.

În baza art. 81 și art. 82 C. pen.,

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe timp de un an.

A fost obligat inculpatul N.D. să

plătească părții civile C.P. suma de 25.000.000 lei despăgubiri și câte 250.000

lei prestație periodică începând cu 30 august 2000 și până la încetarea stării

de nevoie.

A mai fost obligat inculpatul la

102.500 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul

județean Hunedoara.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut în fapt următoarele:

În urmă cu mai mulți ani, inculpații

N.D. și C.P. au făcut un schimb de terenuri, ulterior C.P

.

a cerut restituirea terenului său

avut inițial. Acest teren fiind cultivat de inculpatul N.D. și de soție, parte

civilă N.M., s-a stabilit în ședința Consiliului Local al comunei Romoș, în

prezența lui N.M. și C.P., să fie mai întâi ridicată recolta în toamna anului

2000, după care terenurile să revină la foștii proprietari.

În data de 30 august 2000,

inculpatul N.D., soția N.M., însoțiți de G.E., G.I. și N.I. (tatăl acestora)

s-au deplasat la terenul respectiv, pentru a strânge recolta de cartofi.

În jurul orei 20,00, a sosit C.P. cu

căruța, amenințând pe cei prezenți care terminaseră de încărcat cartofii în

căruța lui N.D. și care a încercat să plece cu căruța spre casă, fapt

nerealizat, deoarece C.P. a barat drumul cu căruța sa. Au început să se certe, C.P.

având pretenția să descarce cartofii și să-i fie predați.

În momentul în care partea civilă N.M.

s-a apropiat de inculpatul C.P., acesta din urmă i-a aplicat o lovitură peste

piept cu o furcă ce era în căruța sa. Văzând agresivitatea acestui inculpat, N.D.

ce se găsea în spatele lui, l-a lovit în cap cu muchia sapei. C.P. a căzut,

rămânând inconștient câteva minute, timp în care N.D. a scos căruța din șanț și

a plecat spre casă.

După ce C.P. și-a revenit, a alergat

după N.M., având cu aceasta o altercație, întrucât aceasta din urmă se deplasa

greu, ajutându-se cu un baston. Apoi, a reușit să ajungă la locul unde fugise

soțul său cu căruța, iar apoi a plecat la domiciliul său.

Acasă, a constatat că este lovit în

cap, s-a dus în aceeași seară la Spitalul din Orăștie, de unde a fost

transportat la Spitalul județean Deva.

Din certificatul medico-legal a

rezultat că a suferit un traumatism cranio-cerebral, plagă contuză în regiunea

parietală temporală dreaptă, cu fractură de os parietal, cu înfundare. S-a mai

apreciat că a suferit o comoție cerebrală, traumatism al coloanei cervicale,

traumatism membru superior stâng și toracic. Ulterior a fost operat pentru

înlăturarea dilacerării cerebrale și a hematomului extradural. Toate aceste leziuni

necesită îngrijiri medicale de 80-90 zile și i s-a pus viața în primejdie.

Atât prima expertiză, cât și cea de

a doua, efectuate în cadrul I.M.L. Timișoara, arată că leziunile craniene s-au

putut produce printr-o singură lovire activă cu un corp contondent, posibil cu

muchia sapei.

Prin lovire cu furca peste pieptul

și fața părții vătămate N.M. de către inculpatul C.P., i s-au cauzat leziuni a

căror vindecare a necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale, conform

certificatului medico-legal, fapte pentru care a formulat plângere penală.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel inculpatul N.D. și inculpatul, parte civilă C.P.

Inculpatul N.D. a solicitat să se

constate nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate, să fie schimbată

încadrarea juridică în vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen.

și apoi să fie achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit.

e) C. proc. pen., raportat la art. 44 C. pen., reținând că a săvârșit fapta

imputată în legitimă apărare pentru a înlătura atacul injust al părții civile.

Reacția sa de a lovi pe C.P., ca urmare a faptului că acesta a lovit pe soția

sa cu furca peste piept și față, este o reacție spontană, a aplicat o singură

lovitură nedorind să-i provoace moartea, situație în care se impune schimbarea

calificării în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen.

A mai susținut că este în vârstă de

82 ani și a relatat sincer incidentul suferit.

În recursul său inculpatul, parte

civilă C.P. a criticat sentința ca fiind nelegală și netemeinică.

A susținut că greșit a fost

condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin.

(2) C. pen., întrucât nu a comis o asemenea faptă. Leziunile suferite de N.M.

sunt urmare agresiunilor exercitate de soțul acesteia, fapt ce-l cunoaște soția

sa.

A mai arătat că greșit a fost

condamnat N.D., pentru tentativă la omor, fapta de a-l lovi în cap cu sapa a

fost comisă de G.I. Aceasta l-a lovit cu piatră în cap, fapt relatat corect de

martora M.G. Toate persoanele erau în fața sa, în afară de G.I., care se găsea

în spatele său, deci numai aceasta putea să-l lovească.

Instanța de fond a fost dusă în

eroare de recunoașterea lui N.D., care nu este reală, vrând să o ajute pe G.I.

A solicitat să fie obligată persoana

vinovată de săvârșirea infracțiunii la plata daunelor materiale în întregime și

a daunelor morale.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

decizia penală nr. 129/ A din 4 iunie 2002, a respins, ca nefondate apelurile

declarate de inculpații N.D. și C.P.

În ce privește apelul declarat de

inculpatul N.D., în motivarea deciziei s-a arătat că prima instanță a făcut o

corectă încadrare a faptei săvârșită de inculpat, reținând că prin lovirea cu

muchia sapei în cap, regiune care conține organe vitale, viața victimei a fost

pusă în primejdie și chiar dacă inculpatul nu a urmărit moartea, a acceptat

producerea acesteia. În condițiile date, corect instanța a dat eficiență

circumstanței legale a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

În ce privește apelul inculpatului C.P.,

instanța de apel a arătat că afirmațiile acestuia nu pot fi apreciate ca

temeinice, deoarece dorește cu orice preț condamnarea martorei G.I., ca fiind

singura autoare a loviturii aplicate cu o piatră asupra capului său. Această

poziție a inculpatului se constată după ce inițial prin plângerea penală a

solicitat condamnarea mai multor persoane susținând că a fost bătut de N.D., N.M.,

G.I. și G.E., dar a suferit doar o singură lovitură. Că inculpatul este de rea

credință, motivează instanța de apel, rezultă din declarațiile și afirmațiile

pe care le-a făcut în sensul că nu el a lovit-o pe N.M. și că aceasta a fost

bătută de soțul său N.D. care este o persoană violentă.

Decizia curții de apel a fost

atacată cu recurs de ambii inculpați.

Prin recursul scris, C.P. a criticat

hotărârile ca nelegale și netemeinice susținând în esență că:

- deși a fost bătut de cele patru

persoane, soții N.D. și M. și martorele G.E. și G.I., instanțele nu l-au

condamnat decât pe N.D. ori cea care l-a lovit cu piatra este G.I.;

- a cerut obligarea inculpaților la

100.000.0000 lei despăgubiri materiale și 250.000.000 lei daune morale,

instanța a stabilit o sumă modică care nu repară prejudiciul;

- stabilirea printr-o expertiză

medico-legală a cauzelor traumatismului, dacă leziunea a fost produsă cu un

corp dur, ascuțit, dacă a fost dată de aproape sau prin aruncare de la

distanță.

Inculpatul N.D. a reiterat motivul

din apel și a solicitat casarea hotărârilor și să fie achitat în baza art. 11 pct.

2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu referire la art.

44 C. pen.

În subsidiar, a solicitat casarea

hotărârilor și reducerea pedepsei.

Examinând hotărârile atacate, în

raport cu motivele invocate, Curtea constată în baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, recursurile fondate, urmând a fi admise.

Probele pe baza cărora s-a reținut

desfășurarea conflictului nu sunt de natură a convinge în mod neîndoielnic că

inculpatul N.D. este cel care a produs leziunea prin lovirea victimei cu sapa.

Indicând mijloacele de probă prin

care se constată elemente de fapt ce pot servi ca probă, art. 64 C. proc. pen.,

se referă printre altele și la declarațiile martorilor. În art. 81 din același

cod, se prevede că minorul poate fi ascultat ca martor, iar până la vârsta de

14 ani ascultarea lui se face în prezența unuia dintre părinți ori a tutorelui

sau a persoanei căreia minorul este încredințat spre creștere și educare.

Rezultând din declarațiile

persoanelor implicate că incidentul a fost observat și de minora M.J. de 10

ani, prima instanță a audiat-o pe minoră și aceasta a relatat că a văzut o

femeie care se numește O. lui G. care era lângă căruța lui C.P. și l-a lovit cu

o piatră în cap.

Deși a audiat-o pe minoră și deși

partea vătămată a susținut tot timpul că inculpatul N.D. i-a provocat leziunea

de la cap, prima instanță nu s-a referit la declarația minorei, dar nici nu a

înlăturat-o.

Mai este de observat că la termenul

din 21 decembrie 2001, a fost audiat martorul N.I., care este fratele martorei G.I.,

persoana acuzată de victimă că i-a produs traumatismul. Martorul a declarat că

înainte de a muri tatăl lor, s-a exprimat în sensul că sora sa, martora G.I.,

nu trebuia să facă ceea ce a făcut, înțelegând că nu trebuia să-l lovească pe C.P.

Chiar dacă martorul este certat cu sora sa, declarația martorului nu este

discutată și nici înlăturată.

Așa fiind, cum partea vătămată a

contestat că a fost lovit de inculpat, iar martorii G.I. și M.J. au susținut că

cea care a aplicat lovitura a fost G.I., se impunea ca prima instanță să

audieze și alte persoane care au fost de față la conflict. Din referatul cu

propunere de declinare a competenței întocmit de lucrătorii de la Postul de

Poliție Romoș, rezultă că la locul incidentului s-a aflat și numita T.M.,

persoană care nu a fost audiată.

Un alt aspect neverificat de

instanță este și acela al mecanismului lovirii. Astfel, inculpatul a susținut

că în momentul în care C.P. i-a lovit soția cu furca peste piept a coborât din

căruță și văzând că victima a îndreptat furca înspre el, pentru ca să se apere a

ridicat sapa și a lovit.

Spre deosebire de inculpat, martora G.E.

relatează conflictul arătând „De la distanță de circa 20 metri la care ne aflam,

am văzut că N.M. a fost lovită de C.P., cu partea de fier a furcii în piept. N.D.

a coborât din căruță și în fracțiune de secundă l-a lovit pe la spate pe C.P.

cu lopata”.

Prima instanță nu a verificat

aspectele menționate, neîndeplinindu-și astfel obligația ce-i revenea, potrivit

art. 3 și art. 4 C. proc. pen., de a stărui să afle adevărul prin exercitarea

unui constant rol activ. Ca urmare soluția de condamnare la care a ajuns prima

instanță, ca și cea de respingere a apelurilor pronunțate de instanța de apel,

nu sunt întemeiate pe probe suficiente, de natură a forma convingerea că sunt

expresia adevărului.

Având în vedere contradicțiile din

declarațiile martorilor și concluziile rapoartelor medico-legale, se impunea ca

prima instanță să dispună în conformitate cu art. 333 alin. (1) C. proc. pen.,

restituirea dosarului procurorului, din administrarea probelor și din dezbateri

rezultând că urmărirea penală nu este completă și că în fața instanței nu s-ar

putea face decât cu mare întârziere.

În atare situație, constatând că s-a

comis o eroare gravă de fapt, deoarece condamnarea nu este întemeiată pe probe

suficiente și convingătoare, hotărârile atacate urmează a fi casate pentru

cazul prevăzut în art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Se va dispune restituirea cauzei la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara pentru:

- reaudierea inculpatului și a

martorilor audiați cum și a altor martori din lucrări sau ceruți de părți,

urmând a se stabili poziția părților în momentul lămuririi;

- efectuarea unei reconstituiri,

prin înregistrarea video a modalității în care inculpatul susține că a aplicat

lovitura cu sapa;

- după audierea martorilor și

efectuarea reconstituirii se va dispune efectuarea unui supliment de expertiză

medico legală care va răspunde la următoarele:

a) în raport de leziunile prezentate

de victimă să se stabilească obiectul vulnerant folosit (piatră, muchie de sapă

sau alt corp contondent);

b) traiectoria loviturii aplicată de

inculpat și dacă leziunea putea fi produsă prin lovire din față, din spate sau

altă poziție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpatul parte vătămată C.P. și inculpatul N.D. împotriva deciziei penale nr.

129 din 4 iunie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 32 din 23 ianuarie 2002 a Tribunalului Hunedoara.

În baza art. 333 C. proc. pen.,

restituie cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara în vederea

completării urmăririi penale.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu pentru inculpatul N.D., în sumă de 300.000 lei, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 iunie 2003.