ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2185/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 17 decembrie 2001 reclamantul A.V.N. a solicitat în contradictoriu cu Primăria comunei Râșca, județul Suceava, anularea dispoziției 41 din 16 noiembrie 2001 emisă de aceasta. În motivarea cererii arată că în mod ilegal a fost respinsă cererea sa de restituire în natură a 3 ha teren situat în prundul comunei Râșca, teren care a fost confiscat de la tatăl său A.V. iar plantația de 250 pomi fructiferi distrusă. Tribunalul Suceava prin sentința civilă nr. 96 din 14 martie 2002 a respins plângerea pentru considerentul că pentru terenul pretins, 3 ha, petiționarul a fost pus în posesie conform prevederilor Legii fondului funciar, pe un alt teren.

Această situație a fost reținută din adeverința de proprietate 303 din 4 mai 1996 din care rezultă că i s-a reconstituit petentului suprafața de 3,72 ha teren amplasat pe raza comunei Râșca, județul Suceava, din care 0,72 ha teren situat în vatra satului Buda, comuna Râșca și 3 ha teren situat la locul numit „Prund” Râșca. Ca urmare, s-a considerat că potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, sunt exceptate de la dispozițiile legii terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2001, iar în cauză petentul a solicitat și primit termen în temeiul acestor legi. Curtea de Apel Suceava prin decizia 42 din 13 august 2002 a respins apelul ca nefondat. S-a reținut că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Refuzul petentului, de a primi terenul cu care a fost pus în posesie pentru cele 3 ha deținute de tatăl său, într-un alt loc decât cel în care a existat, acesta din urmă fiind ocupat cu baza sportivă a Primăriei, deci având regimul juridic de domeniu public, nu se poate soluționa prin Legea nr. 10/2001 ci este în continuare sub incidența Legii nr. 18/1991. Împotriva acestei soluții petiționarul a declarat recurs. În motivarea recursului s-a arătat că instanța de apel nu a studiat în amănunt probele dosarului care atestă că pe terenul revendicat a existat o plantație de pomi fructiferi în perioada 1959 – 1962, distrusă ulterior. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C. proc.

civ. Recursul este neîntemeiat și se va respinge pentru următoarele considerente: Motivul arătat în art. 304 pct. 10 nu a fost argumentat de către recurent, acesta neindicând proba ignorată de instanțe, soluția de respingere fiind în concordanță cu probele administrate și cu dispozițiile legale aplicabile cauzei. Bine a susținut instanța că nemulțumirile petentului în legătură cu punerea în posesie asupra terenului pretins anterior în temeiul legii funciare nu se soluționează prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 a cărei aplicare este expres exceptată pentru cazul terenului solicitat în temeiul legii funciare. Cât privește art. 304 pct. 11 C. proc. civ. invocat, se constată că acesta nu mai poate forma motiv de recurs fiind abrogat prin O.U.G.

nr. 138/2000. Pentru considerentele arătate urmează a se respinge recursul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul formulat de contestatorul A.V.N. împotriva deciziei nr. 42 din 13 august 2002 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi la 16 martie 2004.