ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2932/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București a fost

sesizată prin rezoluția din 10 aprilie 2003 a Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea recunoașterii și

punerii în executare a sentinței penale a Judecătoriei orașului Sopron,

definitivă prin sentința Tribunalului județului Gyor Moson Sopron, în calitate

de curte de apel, în procedura soluționării cererii de transfer pentru

continuarea executării pedepsei de 3 ani și 2 luni închisoare, în România a

condamnatului M.F., cetățean român.

Inculpatul a fost condamnat prin

sentința Judecătoriei orașului Sopron la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea a

două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. Ungar,

hotărâre rămasă definitivă prin sentința penală nr. Bf 558/2002/3 a

Tribunalului județului Gyor Moson Sopron, în calitate de curte de apel, prin

care pedeapsa a fost redusă la 3 ani și 2 luni închisoare. Prin aceeași

sentință, față de condamnat, s-a dispus și măsura de siguranță a expulzării.

În prezent condamnatul execută

pedeapsa în Penitenciarul cu Regim Sever și Moderat de la Sopronkohida.

Hotărând astfel instanța a reținut

în fapt că la data de 28 martie 2002, condamnatul a sustras prin amenințarea

vânzătoarei de la un magazin alimentar din localitatea Sopron, suma de 13.000

forinți, iar la data de 29 martie 2002, prin aceeași modalitate și în aceeași

localitate, a încercat să sustragă o sumă de bani de la un magazin de

tutungerie, fiind imobilizat de vânzător și predat organelor de poliție.

Faptele săvârșite de inculpat au

corespondent în C. pen. român în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. c).

Se arată în rezoluție că deși

persoana condamnată nu a consimțit la transfer, întrucât hotărârea prin care a

fost condamnat cuprinde și măsura expulzării, acest consimțământ nu mai este necesar,

conform art. 3 pct. 3 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană asupra

Transferării persoanelor condamnate, ratificat prin O.U.G. nr. 92/1999.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin sentința penală nr. 27 din 17 aprilie 2003 examinând actele

și lucrările aflate la dosarul cauzei a constatat că nu au fost depuse toate

documentele în funcție de care cererea de transfer să poată fi soluționată,

astfel că a dispus restituirea dosarului având ca obiect soluționarea cererii

de transfer a condamnatului M.F., Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București.

În context, instanța a constatat că

nu au fost respectate dispozițiile art. 5 lit. f) din Legea nr. 756/2001,

potrivit căreia una din condițiile transferării o reprezintă aceea a acordului

între statul de condamnare și statul de executare, în caz contrar transferarea

neputând avea loc.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, considerând-o nelegală și netemeinică.

Se apreciază că în cauză, condiția

prevăzută de art. 5 lit. f) din Legea nr. 756/2001, este pe deplin respectată,

prin emiterea unei adrese oficiale de către Ministerul de Justiție al Republicii

Ungaria, Departamentul de Relații Internaționale adresată Ministerului de

Justiție al României, prin care s-a solicitat ca oficialitățile române să

informeze asupra intenției de a-și da consimțământul la transferul

condamnatului și de a trimite documentele enumerate în art. 6, paragraf I al

Convenției Europene, privind transferul condamnaților, semnată la Strasbourg la

23 martie 1983.

Adresa Ministerului de Justiție al

Republicii Ungaria este însoțită de documentația completă, fiind de asemenea

întrunită și condiția dublei incriminări a faptei pentru care s-a pronunțat

condamnarea.

Examinând hotărârea atacată în

raport de motivele de recurs invocate, Curtea, în baza lucrărilor și actelor

din dosar constată recursul fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din

Legea nr. 756/2001, condițiile imperative necesare acordării transferului unei

persoane condamnate sunt prevăzute expres și limitativ în cuprinsul textului de

lege, la lit. f) a acestui articol precizându-se că statul de condamnare și

statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări.

În cauză, condiția prevăzută de

textul de lege menționat este îndeplinită, din conținutul adresei oficiale a

Ministerului Ungar de Justiție, în calitate de organ, adresată Ministerului de

Justiție al României rezultând neîndoielnic acordul părții ungare pentru

transferul cetățeanului român condamnat, în vederea executării pedepsei în

România.

În plus adresa este însoțită de

documente, respectiv hotărârile de condamnare, certificat privind textul de

lege incriminator C. pen. ungar, precum și un proces verbal din cuprinsul

căruia rezultă, refuzul condamnatului de a continua executarea pedepsei pe

teritoriul României.

Este de observat că în legătură cu

acest din urmă act, în speță, cerința prevăzută de art. 5 lit. d) din Legea nr.

756/2001 nu este necesar a fi îndeplinită, existența consimțământului

condamnatului în ceea ce privește transferul său nefiind obligatoriu, atâta

timp cât prin hotărârea de condamnare s-a dispus măsura de siguranță a

expulzării, fiind aplicabile dispozițiile art. 3 pct. 3 din Protocolul Adițional

la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate.

Pe de altă parte, potrivit art. 15

și art. 19 alin. (1) din actul normativ ce guvernează transferul condamnaților,

prima instanță avea posibilitatea să accepte sau să refuze transferul, în nici

un caz să dispună restituirea cauzei la Parchetul competent o astfel de soluție,

nefiind prevăzută de lege.

Așa fiind, Curtea apreciază că în

speță s-a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, care va fi desființată

și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, ce

urmează a se pronunța în sensul admiterii sau respingerii transferului

condamnatului, după o atentă verificare și interpretare a conținutului actelor

depuse la dosar.

Având în vedere cele expuse, urmează

a se casa hotărârea atacată și a se trimite cauza Curții de Apel București,

pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva sentinței penale nr. 27

din 17 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind

pe intimatul inculpat M.F.

Casează hotărârea atacată și trimite

cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Onorariul pentru apărarea din

oficiu, în sumă de 150.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 iunie 2003