ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 508/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.40 din 20 februarie 2001 Tribunalul Mureș a condamnat pe inculpatul C.V. la 5 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), d) și f) din C. pen. cu aplicarea art. 4 din același cod raportat la art. 71 și 64 din C. pen. S-a dispus deducerea din pedeapsă a timpului reținerii și arestării preventive a inculpatului, respectiv reținerea de 24 ore și arestarea preventivă de la 8 martie 2000 la 6 aprilie 2000 și obligarea acestuia la plata sumei de 100.000 lei forinți sau echivalentul acestora în lei la efectuarea plății, precum și la plata sumei de 850.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Hotărând astfel, instanța a reținut, în fapt, că în perioada noiembrie-decembrie 1999, partea vătămată, inculpatul și martorele M.V. și M.O. s-au aflat în Ungaria, ocupându-se cu vânzarea ambulantă de bunuri. La un anumit moment, acestea s-au înțeles să-și pună marfa la un loc și să locuiască împreună la aceeași gazdă, ceea ce au și făcut. Într-una din seri, respectiv pe 16 decembrie 1999, inculpatul aflat sub influența băuturilor alcoolice, amenințând pe partea vătămată M.E. cu cuțitul, i-a cerut banii pe care aceasta îi strânsese timp de 2 săptămâni (75.000 forinți) iar apoi a speriat-o cu un spray lacrimogen, acțiune în urma căreia a leșinat, moment în care i-a sustras acesteia suma și marfa în valoare de 25.000 de forinți, după care a plecat.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, prin care a solicitat desființarea acesteia și achitarea sa potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., deoarece nu sunt probe care să dovedească vinovăția sa. Prin decizia penală nr. 123 din 5 septembrie 2001, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul declarat de inculpat și în baza art. 333 C. proc. pen., a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș pentru completarea urmăririi penale. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș. Prin recursul său, parchetul, în temeiul art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen., consideră că s-a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât condițiile cumulative pe care le impun dispozițiile art. 333 din același cod, nu sunt îndeplinite.

Inculpatul a criticat soluția instanței de control judiciar, solicitând achitarea sa potrivit prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.10 lit. c) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 385 din 28 ianuarie 2003 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, a casat decizia atacată și a trimis cauza acestei instanței pentru judecarea apelului declarat de inculpat. Reinvestită în acest mod cu soluționarea apelului, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că, printr-o justă interpretare a probatorului cauzei, instanța de fond a stabilit o corectă situație de fapt, ce a primit încadrarea juridică legală, aplicându-i o pedeapsă just individualizată.

Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs reiterând același motiv, nevinovăția, pentru care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în cea de furt și, pe cale de consecință, aplicarea dispozițiilor de grațiere. Recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că instanța a stabilit corect situația de fapt, dând încadrarea juridică faptei comise de inculpat. Astfel, din procesele verbale de confruntare, întocmite de organele de anchetă, cât și declarațiile martorilor, rezultă în mod cert că în ziua de 16 decembrie 1999, inculpatul aflat sub influența băuturilor alcoolice, prin amenințare (cu un briceag) și prin folosirea unui spray lacrimogen, a deposedat-o pe partea vătămată de bani și bunurile sale.

Mai mult, inculpatul, în declarațiile date în luna martie 2000, recunoaște că a deposedat-o pe partea vătămată de bani și bunuri, fără amenințări, fără violență și fără a fi înarmat, susțineri care s-au dovedit a fi ireale, fiind infirmate de probatoriul administrat în cauză. În aceste condiții, apărarea formulată de inculpat și anume că s-ar face vinovat doar de infracțiunea de furt, nu este întemeiată și urmează a fi înlăturată. Sub aspectul individualizării pedepsei, se constată că, față de pericolul social ridicat al faptei și datele ce caracterizează inculpatul, aceasta a fost just individualizată, respectându-se criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Pe cale de consecință, Curtea, în temeiul prevederilor art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 137/A din 3 septembrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 28 ianuarie 2004.