ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 508/2004

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.40 din 20 februarie 2001 Tribunalul Mureș a condamnat pe

inculpatul C.V. la 5 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de tâlhărie calificată prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), d) și f) din C.

pen. cu aplicarea art. 4 din același cod raportat la art. 71 și 64 din C. pen.

S-a

dispus deducerea din pedeapsă a timpului reținerii și arestării preventive a

inculpatului, respectiv reținerea de 24 ore și arestarea preventivă de la 8

martie 2000 la 6 aprilie 2000 și obligarea acestuia la plata sumei de 100.000

lei forinți sau echivalentul acestora în lei la efectuarea plății, precum și la

plata sumei de 850.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Hotărând

astfel, instanța a reținut, în fapt, că în perioada noiembrie-decembrie 1999,

partea vătămată, inculpatul și martorele M.V. și M.O. s-au aflat în Ungaria,

ocupându-se cu vânzarea ambulantă de bunuri. La un anumit moment, acestea s-au

înțeles să-și pună marfa la un loc și să locuiască împreună la aceeași gazdă,

ceea ce au și făcut.

Într-una

din seri, respectiv pe 16 decembrie 1999, inculpatul aflat sub influența

băuturilor alcoolice, amenințând pe partea vătămată M.E. cu cuțitul, i-a cerut

banii pe care aceasta îi strânsese timp de 2 săptămâni (75.000 forinți) iar

apoi a speriat-o cu un spray lacrimogen, acțiune în urma căreia a leșinat,

moment în care i-a sustras acesteia suma și marfa în valoare de 25.000 de

forinți, după care a plecat.

Împotriva

acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, prin care a solicitat desființarea

acesteia și achitarea sa potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. a) C. proc. pen., deoarece nu sunt probe care să dovedească vinovăția sa.

Prin

decizia penală nr. 123 din 5 septembrie 2001, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis

apelul declarat de inculpat și în baza art. 333 C. proc. pen., a dispus

restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș pentru completarea

urmăririi penale.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs inculpatul și Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Târgu Mureș.

Prin

recursul său, parchetul, în temeiul art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen., consideră că s-a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât

condițiile cumulative pe care le impun dispozițiile art. 333 din același cod,

nu sunt îndeplinite.

Inculpatul

a criticat soluția instanței de control judiciar, solicitând achitarea sa

potrivit prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.10 lit. c) C.

proc. pen.

Prin

decizia penală nr. 385 din 28 ianuarie 2003 Curtea Supremă de Justiție a admis

recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, a casat decizia

atacată și a trimis cauza acestei instanței pentru judecarea apelului declarat

de inculpat.

Reinvestită

în acest mod cu soluționarea apelului, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că,

printr-o justă interpretare a probatorului cauzei, instanța de fond a stabilit

o corectă situație de fapt, ce a primit încadrarea juridică legală, aplicându-i

o pedeapsă just individualizată.

Împotriva

acestei decizii, inculpatul a declarat recurs reiterând același motiv,

nevinovăția,  pentru care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei

în cea de furt și, pe cale de consecință, aplicarea dispozițiilor de grațiere.

Recursul

este nefondat.

Din

actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că instanța a stabilit corect

situația de fapt, dând încadrarea juridică faptei comise de inculpat.

Astfel,

din procesele verbale de confruntare, întocmite de organele de anchetă, cât și

declarațiile martorilor, rezultă în mod cert că în ziua de 16 decembrie 1999,

inculpatul aflat sub influența băuturilor alcoolice, prin amenințare (cu un

briceag) și prin folosirea unui spray lacrimogen, a deposedat-o pe partea

vătămată de bani și bunurile sale.

Mai

mult, inculpatul, în declarațiile date în luna martie 2000, recunoaște că a

deposedat-o pe partea vătămată de bani și bunuri, fără amenințări, fără

violență și fără a fi înarmat, susțineri care s-au dovedit a fi ireale, fiind

infirmate de probatoriul administrat în cauză.

În

aceste condiții, apărarea formulată de inculpat și anume că s-ar face vinovat

doar de infracțiunea de furt, nu este întemeiată și urmează a fi înlăturată.

Sub

aspectul individualizării pedepsei, se constată că, față de pericolul social

ridicat al faptei și datele ce caracterizează inculpatul, aceasta a fost just

individualizată, respectându-se criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Pe cale

de consecință, Curtea, în temeiul prevederilor art. 385

15

pct. 2

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat,

obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 137/A din 3

septembrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 28 ianuarie 2004.