Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
8 august 2003

Decizia nr. 3449/2003 — ÎCCJ, Secția penală — recurs

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 7 mai 2003, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului Dolj, formulată de inculpatul N.M. Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs. Recursul este inadmisibil, pentru motivele ce urmează: Potrivit art. 385 1 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs. Or, în cauză, dispozițiile art. 52 alin. (6) C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare (la data de 11 iulie 2003) a Legii nr. 281/2003 și respectiv a O.U.G.

nr. 66/2003, referitoare la calea de atac împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea, nu prevedeau posibilitatea atacării separate cu recurs a unei asemenea încheieri. Cum încheierea s-a pronunțat la data de 7 mai 2003, dată la care erau în vigoare dispozițiile art. 52 alin. (6) C. proc. pen., menționate, inculpatul nu are posibilitatea de a folosi o cale de atac inexistentă la data pronunțării încheierii. Această cale de atac a fost prevăzută, ulterior, prin Legea nr. 281/1 iulie 2003, în alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., (introdus prin această lege), text intrat în vigoare la data de 11 iulie 2003, conform O.U.G nr. 66/2003. Împotriva unei asemenea încheieri nu era prevăzută, separat, calea recursului, ea putând fi atacată numai odată cu sentința sau decizia recurată, conform art. 385 1 alin. (2) teza I C. proc.

pen. În consecință, Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 700.000 lei, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul N.M. împotriva încheierii din 7 mai 2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova. Obligă recurentul la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 8 august 2003.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.