ÎCCJ, Decizia nr. 267/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 9 iunie 2004,

pronunțată de Judecătoria Blaj în dosarul nr. 387/2004, s-a dispus arestarea

preventivă a inculpatului I.T., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 9

iunie 2000, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și art. 291 C. pen.

Împotriva acestei încheieri,

inculpatul a declarat recurs.

La termenul de judecată din 18 iunie

2004, fixat pentru judecarea recursului, în dosarul nr. 3552/2004, inculpatul a

depus personal cerere de recuzare a tuturor magistraților Tribunalului Alba,

precum și a celorlalți magistrați de pe raza Curții de Apel Alba Iulia.

Prin încheierea din 18 iunie 2004,

Tribunalul Alba a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului

Curții de Apel Alba Iulia, în vederea soluționării cererii de recuzare.

La data de 5 iulie 2004, prin

apărător, inculpatul I.T. a declarat că recuză pe toți magistrații Tribunalului

Alba și ai Curții de Apel Alba Iulia.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

încheierea din 5 iulie 2004, a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de

Casație și Justiție, pentru a se pronunța asupra cererii de recuzare formulate

de inculpatul menționat.

Prin încheierea nr. 181 din 7 iulie

2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca

nefondată, cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Alba

Iulia formulată de inculpatul I.T., reținând că acesta nu s-a conformat

dispozițiilor art. 52 alin. (5) C. proc. pen., limitându-se doar a face

referiri la lipsa de obiectivitate a magistraților învestiți cu soluționarea

cererii sale.

Împotriva acestei încheieri,

inculpatul I.T. a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor din Partea specială,

Titlul II, cap. III, secțiunile I și II din Codul de procedură penală,

admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora

potrivit legii procesuale penale prin care, între altele, au fost reglementate

hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării.

În cauză, Completul de 9 judecători

a fost sesizat cu un recurs declarat împotriva unei încheieri prin care secția

penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, cererea

de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Alba Iulia, formulată de

inculpatul I.T.

Or, potrivit art. 385

1

alin.

(2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința

sau decizia recurată, după caz, cu excepția situațiilor când, potrivit legii,

acestea pot fi atacate separat cu recurs.

Prin urmare, pentru ca o încheiere

să poată fi atacată, separat, cu recurs, prin derogare de la regula generală

statuată prin textul menționat, această excepție trebuie să fie expres

prevăzută de lege.

Cu referire la încheierea prin care

s-a respins cererea de recuzare, legea procesuală penală nu mai prevede

excepția atacării acesteia, separat, cu recurs, ca urmare a abrogării alin. (7)

al art. 52 C. proc. pen. prin O.U.G. nr. 55/2004.

Așadar, încheierile prin care s-a

respins cererea de recuzare, pronunțată ulterior datei de 20 iunie 2004, nu

sunt susceptibile de reformare prin atacarea acestora, separat, cu recurs.

Încheierea atacată de petentul

menționat a fost pronunțată la data de 7 iulie 2004, ulterior abrogării alin. (7)

al art. 52 C. proc. pen.

Or, recunoașterea unei căi de atac

în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a

principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

Este de reținut că accesul la

justiție, corespunzător principiului statuat în art. 129 din Constituția

României, de natură a satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală, art.

13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și art. 2 din Protocolul

Adițional nr. 7 la Convenție, este asigurat și în acest caz, legea procesuală

penală reglementând regula generală privind examinarea legalității și

temeiniciei încheierilor date în cursul judecății, în condițiile art. 361 sau,

după caz, art. 385

1

C. proc. pen.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385

15

pct.

1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, petentul I.T. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petentul I.T., împotriva încheierii nr. 181 din 7 iulie 2004,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr.

3893/2004.

Obligă recurentul I.T. să plătească

statului suma de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma

de 200.000 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi,

18 octombrie 2004.