ÎCCJ, Decizia nr. 267/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 9 iunie 2004, pronunțată de Judecătoria Blaj în dosarul nr. 387/2004, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului I.T., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 9 iunie 2000, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și art. 291 C. pen. Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs. La termenul de judecată din 18 iunie 2004, fixat pentru judecarea recursului, în dosarul nr. 3552/2004, inculpatul a depus personal cerere de recuzare a tuturor magistraților Tribunalului Alba, precum și a celorlalți magistrați de pe raza Curții de Apel Alba Iulia.

Prin încheierea din 18 iunie 2004, Tribunalul Alba a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului Curții de Apel Alba Iulia, în vederea soluționării cererii de recuzare. La data de 5 iulie 2004, prin apărător, inculpatul I.T. a declarat că recuză pe toți magistrații Tribunalului Alba și ai Curții de Apel Alba Iulia. Curtea de Apel Alba Iulia, prin încheierea din 5 iulie 2004, a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a se pronunța asupra cererii de recuzare formulate de inculpatul menționat. Prin încheierea nr. 181 din 7 iulie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Alba Iulia formulată de inculpatul I.T., reținând că acesta nu s-a conformat dispozițiilor art. 52 alin. (5) C. proc.

pen., limitându-se doar a face referiri la lipsa de obiectivitate a magistraților învestiți cu soluționarea cererii sale. Împotriva acestei încheieri, inculpatul I.T. a declarat recurs. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, cap. III, secțiunile I și II din Codul de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit legii procesuale penale prin care, între altele, au fost reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării. În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un recurs declarat împotriva unei încheieri prin care secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Alba Iulia, formulată de inculpatul I.T.

Or, potrivit art. 385 1 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, după caz, cu excepția situațiilor când, potrivit legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs. Prin urmare, pentru ca o încheiere să poată fi atacată, separat, cu recurs, prin derogare de la regula generală statuată prin textul menționat, această excepție trebuie să fie expres prevăzută de lege. Cu referire la încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, legea procesuală penală nu mai prevede excepția atacării acesteia, separat, cu recurs, ca urmare a abrogării alin. (7) al art. 52 C. proc. pen. prin O.U.G. nr. 55/2004. Așadar, încheierile prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunțată ulterior datei de 20 iunie 2004, nu sunt susceptibile de reformare prin atacarea acestora, separat, cu recurs.

Încheierea atacată de petentul menționat a fost pronunțată la data de 7 iulie 2004, ulterior abrogării alin. (7) al art. 52 C. proc. pen. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Este de reținut că accesul la justiție, corespunzător principiului statuat în art. 129 din Constituția României, de natură a satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție, este asigurat și în acest caz, legea procesuală penală reglementând regula generală privind examinarea legalității și temeiniciei încheierilor date în cursul judecății, în condițiile art. 361 sau, după caz, art. 385 1 C. proc.

pen. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, petentul I.T. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul I.T., împotriva încheierii nr. 181 din 7 iulie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3893/2004. Obligă recurentul I.T. să plătească statului suma de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, azi, 18 octombrie 2004.