ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1477/2004

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 128 din 25 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, a fost admis apelul pârâtei Parohia Ortodoxă Sisești, a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 131/2002, în parte, fiind respinsă acțiunea pentru revendicarea imobilelor: cimitir de 0,65 ha, în CF 23, nr.topo. 536 și cimitir intravilan de 3.688,5 mp., CF 506, nr.topo. 605. Totodată a fost respins apelul reclamantei Parohia Unită cu Roma Greco-Catolică Sisești și s-au menținut restul dispozițiilor sentinței. Instanța de apel a reținut, în esență, că: cele două cimitire fac parte din domeniul public al proprietății conform art. 11 ali n. (1) din Legea nr. 213/1998; pentru imobilul Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și anexa gospodărească (CF 23, nr.topo.

34,35), datând din anul 1910, reclamanta a păstrat dreptul de proprietate prin efectul legii întrucât „cultul greco-catolic și-a încetat existența legală conform art. 1 din Decretul nr. 358/1948, iar bunurile aparținând comunităților locale ale acestui cult au intrat în patrimoniul cultului ordodox potrivit art . 37 din Decretul nr. 177/1948” ; situațiunea lăcașelor de cult face obiectul art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, ca lege specială, în sensul că va fi stabilită de o comisie mixtă, ținând seama de dorința credincioșilor majoritari; iar a terenurilor și pădurilor face obiectul Legilor nr. 18/1991, 169/1997 și nr. 1/2000 și în privința Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” și anexa, comisia mixtă (Decret-Lege nr. 126/1990) „nu a luat vreo hotărâre”.

Contra deciziei au declarat recurs ambele părți. Reclamanta Parohia Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) din Sisești, fără a indica temeiurile din art. 304 C. proc. civ., dar susținând că instanța este competentă să soluționeze revendicarea lăcașelor de cult, peste dispozițiile Decretului-Lege nr. 126/1990, reclamanta este proprietara „bisericii și restului imobilelor revendicate conform extrasului CF 23” ; decretul nr. 358/1948 de preluare la stat a fost abrogat prin Decretul-Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, și, apoi, Cultul Greco-Catolic a fost recunoscut prin Decretul nr. 126/1990, astfel că „de jure” bunurile revendicate nu au ieșit niciodată din proprietatea sa, aspect susținut și de dispozițiile din art. 17 Decret-Lege nr. 115/1938; iar cimitirele nu figurează în inventarul bunurilor care aparțin domeniului proprietății public al comunei.

Pârâta Parohia Ortodoxă Română Sisești, relativ la „celelalte terenuri deoarece astăzi credincioșii orotodocși sunt urmașii foștilor greco-catolici”, iar, „astăzi situația s-a schimbat, ponderea o dețin credincioșii orotodocși (953 și 603 greco-catolică), adică 3/5; recurenta – arată că „mai întâi ar trebui partajate, proporțional terenurile – și, apoi, dacă nu se respectă înțelegerea să se formuleze de un cult sau altul acțiunea în revendicare” (art. 304 pct. 7, 8 și 10 C. proc. civ.). Ambele recursuri sunt nefondate. Obiectul acțiunii în revendicare introdusă de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) îl constituie imobile lăcașe de cult, anexe gospodărești, grădini și terenuri extravilane, păduri și cimitire.

Acestea au fost preluate la stat prin Decretul nr. 358/1948 fiind transmise în patrimoniul cultural ortodox, conform art. 37 din Decretul nr. 177/1948. Așadar, cum corect a decis și instanța de apel, reclamanta a pierdut dreptul de proprietate, prin efectul legii, prin care s-a dispus încetarea existenței cultului Greco-Catolic. În această ipoteză reclamanta nu are posibilitatea să revendice, în lipsa dreptului care-i legitimează acțiunea, bunurile deținute și preluate prin actul normativ menționat. Totuși, acest act normativ fiind abrogat prin Decretul-Lege nr. 9/1989, titlul constituit, astfel, a devenit caduc, iar situația juridică a bunurilor preluate, în baza lui, se soluționează conform regimului juridic reglementat prin legile speciale.

Prima instanță a retrocedat, reclamantei grădinile și unele terenuri arabile, înscrise în CF 23 și neradiate, dar și cimitirele revendicate, iar instanța de apel a confirmat sentința numai în privința terenurilor, întrucât acestea nu au fost cooperativizate și nu intră (sub incidența Legii nr. 18/1991) a fondului funciar. A respins, însă, acțiunea pentru restituirea citimirelor, pe temeiul art. III pct. 10 din anexa I la Legea nr. 213/1998 și Legea nr. 11 alin. (1) din lege, întrucât acestea fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor. Relativ la biserica „Adormirea Maicii Domnului” și o anexă gospodărească a acesteia, înscrise în CF 23 topo. 34-35, instanțele au reținut că reclamanta a păstrat dreptul de proprietate asupra lor, prin efectul legii, Decretul-Lege nr. 9/1989 neavînd decât semnificație pentru „revenirea în legalitate a acestui cult”, iar pădurile fac obiectul legii fondului funciar.

Totodată, ambele instanțe au luat act de renunțarea la judecată privind imoblele înscrise în CF 23 topo. 33/2/a, topo. 981, 982, 983, 985 și 1301. Într-adevăr abrogarea, în 1989, a Decretului nr. 358/1948 și recunoașterea cultului greco-catolic prin Decretul-Lege nr. 126/1998 nu poate duce la concluzia, susținută de reclamantă în recurs, că „de jure bunurile revendicate nu au ieșit niciodată din proprietatea sa”, că a fost și a rămas singura proprietară tabulară, conform art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938. Cum s-a arătat, reclamanta a pierdut proprietatea, iar pârâta a dobândit-o prin efectul legii, urmată de exercitarea, de aceasta din urmă, timp de peste 40 de ani a atributelor dreptului de proprietate.

Faptul că reclamanta nu a fost radiată din CF 23 nu poate, așadar, produce efectul relevat în acțiune și în recurs de a-i „conserva „ dreptul de proprietate asupra bunurilor care i-au fost preluate prin lege și transmise, în patrimoniul pârâtei, în condițiile, în care, ulterior ele au fost supuse unui regim juridic special. Relativ la cimitire dispozițiile specifice citate sunt aplicabile, conferind, de plin drept, acestora apartenența la domeniul public local ca „cimitire comunale, orășenești și municipale”, chiar și în lipsa inventarului lor ca atare. Cu privire la pădurile revendicate, de asemenea, regimul juridic aplicabil este cel al reconstituirii dreptului de proprietate după procedura din Legea nr. 18/1991 cu completătrile ulterioare (Legile nr. 169/1999 și nr. 1/2000), astfel că în mod corect a fost respinsă acțiunea pentru acestea, care nu intră în această procedură.

În ce privește grădinile și unele terenuri, restituite de instanțe, singurul motiv de recurs formulat de pârâtă nu poate fi, însă, primit el constând în aceea că: „credincioșii orotodocși astăzi sunt urmașii foștilor greco-catolici”, - iar situația s-a schimbat, ponderea o dețin cei ortodocși (3/5), astfel că mai întâi ar trebui partajate proporțional terenurile și apoi, dacă nu se respectă înțelegerea să se formuleze de un cult sau altul acțiune în revendicare”. Într-adevăr dispozițiile art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990 consacră o „procedură specială… fiind exclusă intervenția autorității judecătorești”, iar, în speță, comisia mixtă paritară are competența să stabilească „situația juridică a lăcașelror de cult și a caselor parohiale”, luând în seamnă „dorința credincioșilor”.

Aceasta, însă, nu este o procedură administrativă prealabilă obligatorie care ar face inadmisibilă o acțiune în revendicare, ca cea în cauză, dar este semnificativ că, până în prezent, comisia mixtă nu a examinat lăcașurile de cult revendicate, astfel că, sub acest aspect, considerentele deciziei recurate se substituie cu cele ce preced. În esență, deci, cu privire la cimitire, parohii și terenuri sunt incidente dispozițiile citate din Legile speciale nr. 213/1998 și nr. 18/1991, nr. 169/199 și nr. 1/2000, iar nu acțiunea în revendicare, retrocedarea sau despăgubirea ori reconstituirea dreptului urmând calea acestora ori a altor proceduri speciale. În ce privește biserica „Adormirea Maicii Domnului” și a anexei sale gospodărești, înscrise în CF 23 topo.

34-35. reclamanta a pierdut, în condițiile legii, dreptul de proprietate și nu i s-a „conservat de jure”, astfel că acțiunea în revendicare a fost corect respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică și de pârâta Parohia Ortodoxă Română împotriva deciziei nr. 128 din 25 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2004.