ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1477/2004

Asupra

recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia civilă nr. 128 din 25

octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția  civilă, a fost admis apelul

pârâtei Parohia Ortodoxă Sisești, a fost schimbată în parte sentința civilă nr.

131/2002, în parte, fiind respinsă acțiunea pentru revendicarea imobilelor:

cimitir de 0,65 ha, în CF 23, nr.topo. 536 și cimitir intravilan de 3.688,5

mp., CF 506, nr.topo. 605.

Totodată a fost respins apelul

reclamantei Parohia Unită cu Roma Greco-Catolică Sisești și s-au  menținut

restul dispozițiilor sentinței.

Instanța de apel a reținut, în esență,

că:

cele două  cimitire fac parte din domeniul

public al proprietății conform art. 11  ali

n. (1) din

Legea nr. 213/1998;

pentru imobilul Biserica „Adormirea

Maicii Domnului” și anexa gospodărească (CF 23, nr.topo. 34,35),  datând din

anul 1910, reclamanta a păstrat dreptul de proprietate prin efectul legii

întrucât „cultul greco-catolic și-a încetat existența legală conform art. 1 din

Decretul nr. 358/1948, iar bunurile aparținând comunităților locale ale acestui

cult au intrat în patrimoniul cultului ordodox potrivit art

. 37 din Decretul nr. 177/1948” ;

situațiunea

lăcașelor de cult face obiectul art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, ca lege

specială, în sensul că va fi stabilită de o comisie mixtă, ținând seama de

dorința credincioșilor  majoritari;  iar a terenurilor și pădurilor face

obiectul Legilor nr. 18/1991, 169/1997 și nr. 1/2000 și în privința Bisericii

„Adormirea Maicii Domnului” și anexa, comisia mixtă (Decret-Lege nr. 126/1990)

„nu a luat vreo hotărâre”.

Contra deciziei au declarat recurs ambele

părți.

Reclamanta Parohia Română Unită cu Roma

(Greco-Catolică) din Sisești, fără a indica temeiurile din art. 304 C. proc.

civ., dar susținând că instanța este competentă să soluționeze revendicarea

lăcașelor de cult, peste dispozițiile  Decretului-Lege nr. 126/1990, reclamanta

este proprietara „bisericii  și restului imobilelor revendicate conform

extrasului CF 23” ; decretul nr. 358/1948 de preluare la stat a fost abrogat

prin Decretul-Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, și, apoi, Cultul Greco-Catolic

a fost recunoscut prin Decretul nr. 126/1990, astfel că „de jure” bunurile

revendicate nu au ieșit niciodată din proprietatea sa,  aspect susținut și de

dispozițiile din art. 17 Decret-Lege nr. 115/1938; iar  cimitirele nu figurează

în inventarul bunurilor care aparțin domeniului proprietății  public al

comunei.

Pârâta Parohia Ortodoxă Română Sisești,

relativ la „celelalte terenuri deoarece astăzi credincioșii orotodocși sunt

urmașii foștilor greco-catolici”, iar, „astăzi situația s-a schimbat, ponderea

o dețin credincioșii orotodocși (953 și 603 greco-catolică), adică 3/5;

recurenta – arată că „mai întâi ar trebui partajate, proporțional terenurile –

și, apoi, dacă nu se respectă înțelegerea să se formuleze de un cult sau altul

acțiunea în revendicare” (art. 304 pct. 7, 8 și 10 C. proc. civ.).

Ambele recursuri sunt nefondate.

Obiectul acțiunii în revendicare

introdusă de reclamanta Parohia Română Unită  cu Roma (Greco-Catolică) îl

constituie imobile lăcașe de cult, anexe gospodărești, grădini și terenuri

extravilane,  păduri și cimitire.

Acestea au fost preluate la stat prin Decretul nr. 358/1948 fiind

transmise în patrimoniul cultural ortodox, conform art. 37 din Decretul nr.

177/1948.

Așadar, cum corect a decis și instanța

de apel, reclamanta a pierdut dreptul de proprietate, prin efectul legii, prin

care s-a dispus încetarea existenței cultului Greco-Catolic.

În această ipoteză reclamanta nu are

posibilitatea să revendice, în lipsa dreptului care-i legitimează  acțiunea,

bunurile deținute și preluate prin actul normativ menționat.

Totuși, acest act normativ fiind abrogat

prin Decretul-Lege nr. 9/1989, titlul  constituit, astfel, a devenit caduc, iar

situația juridică a bunurilor preluate, în baza lui, se soluționează conform

regimului juridic reglementat prin legile speciale.

Prima instanță  a retrocedat,

reclamantei grădinile și unele terenuri arabile, înscrise în CF 23 și

neradiate, dar și cimitirele revendicate,  iar instanța de apel a confirmat

sentința numai în privința terenurilor, întrucât acestea nu au fost

cooperativizate și nu intră (sub incidența Legii nr. 18/1991) a fondului

funciar.

A respins, însă, acțiunea pentru

restituirea citimirelor, pe temeiul art. III pct. 10 din anexa I la Legea nr.

213/1998 și Legea nr. 11 alin. (1) din lege, întrucât  acestea fac parte din

domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor.

Relativ la biserica „Adormirea Maicii

Domnului” și o anexă gospodărească a acesteia, înscrise în CF 23 topo. 34-35,

instanțele au reținut că reclamanta a păstrat dreptul de proprietate asupra

lor, prin efectul legii, Decretul-Lege nr. 9/1989 neavînd decât  semnificație

pentru „revenirea în legalitate a acestui cult”, iar pădurile fac obiectul

legii fondului funciar.

Totodată, ambele instanțe au luat act de

renunțarea la judecată privind imoblele înscrise în CF 23 topo. 33/2/a, topo.

981, 982, 983, 985 și 1301.

Într-adevăr abrogarea, în 1989, a Decretului

nr. 358/1948 și recunoașterea cultului greco-catolic prin Decretul-Lege nr.

126/1998 nu poate duce la concluzia, susținută de reclamantă în recurs, că „de

jure bunurile revendicate nu au ieșit niciodată din proprietatea sa”, că a fost

și a rămas singura proprietară tabulară, conform art. 17 din Decretul-Lege nr.

115/1938.

Cum s-a arătat, reclamanta a pierdut

proprietatea, iar pârâta a dobândit-o prin efectul legii, urmată de

exercitarea, de aceasta din urmă, timp de peste 40 de ani a atributelor

dreptului de proprietate.

Faptul că reclamanta nu a fost radiată

din CF 23 nu poate, așadar, produce efectul relevat în acțiune și în recurs de

a-i  „conserva „ dreptul de  proprietate asupra bunurilor care i-au fost

preluate prin lege și transmise, în patrimoniul pârâtei, în condițiile, în

care, ulterior ele au fost supuse unui regim juridic special.

Relativ la cimitire dispozițiile

specifice citate sunt aplicabile, conferind, de plin drept, acestora

apartenența la domeniul public local ca „cimitire comunale, orășenești și

municipale”, chiar și în lipsa inventarului lor ca atare.

Cu privire la pădurile revendicate, de

asemenea, regimul juridic aplicabil  este cel al reconstituirii dreptului de

proprietate  după procedura din Legea nr. 18/1991 cu completătrile ulterioare

(Legile nr. 169/1999 și  nr. 1/2000), astfel că în mod corect a fost respinsă

acțiunea pentru acestea, care nu intră în această procedură.

În ce privește grădinile și unele

terenuri, restituite de instanțe, singurul motiv de recurs formulat de pârâtă

nu poate fi, însă, primit el constând în aceea că:  „credincioșii orotodocși

astăzi sunt urmașii foștilor greco-catolici”, - iar situația s-a schimbat,

ponderea o dețin cei ortodocși (3/5), astfel că mai întâi ar trebui partajate

proporțional terenurile și apoi, dacă nu se respectă înțelegerea  să se

formuleze de un cult sau altul acțiune în revendicare”.

Într-adevăr dispozițiile art. 3 din

Decretul-Lege nr. 126/1990 consacră  o „procedură specială.... fiind exclusă

intervenția autorității judecătorești”, iar, în speță, comisia mixtă paritară

are competența să stabilească „situația juridică a lăcașelror de cult și a

caselor parohiale”, luând în seamnă „dorința credincioșilor”.

Aceasta, însă, nu este o procedură

administrativă prealabilă obligatorie care ar face inadmisibilă o acțiune în

revendicare, ca cea în cauză, dar este semnificativ că,  până în prezent,

comisia mixtă nu a examinat lăcașurile de cult revendicate, astfel că, sub

acest aspect, considerentele deciziei recurate se substituie cu cele ce preced.

În esență, deci, cu privire la cimitire,

parohii și terenuri sunt incidente dispozițiile citate din Legile speciale nr.

213/1998 și  nr. 18/1991, nr. 169/199 și nr. 1/2000, iar nu acțiunea în

revendicare, retrocedarea sau  despăgubirea ori reconstituirea dreptului urmând

calea acestora ori a altor proceduri speciale.

În ce privește biserica „Adormirea Maicii

Domnului” și a anexei sale gospodărești, înscrise în CF 23 topo. 34-35.

reclamanta a pierdut, în condițiile legii, dreptul de proprietate și nu i s-a

„conservat de jure”, astfel că acțiunea în revendicare a fost corect respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică

și de pârâta Parohia Ortodoxă Română împotriva deciziei nr. 128 din 25

octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi  24 februarie  2004.