ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1347/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1347/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Deliberând asupra cauzei penale de
față
Din actele dosarului rezultă
următoarele:
Prin sentința penală nr. 68 din 13 iunie
2002, Tribunalul Călărași a condamnat pe inculpatul M.E.V. la 3 ani închisoare
pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.
d) și e) cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. și la un an închisoare pentru
infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2), cu
aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.
În baza art. 33 și art. 34 C. pen.,
inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art.
64 C. pen.
Inculpatul a fost obligat la
1.600.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă R.E.I.
Pentru pronunțarea hotărârii, prima
instanță a reținut următoarea stare de fapt :
În noaptea de 5 aprilie 2002, M.E.V.
aflându-se la discoteca fostului cinematograf FLACĂRA din Oltenița a întâlnit
pe R.E.I., aflat în stare avansată de ebrietate, el fiind venit din Brașov la o
soră care locuia în Oltenița. Partea vătămată i-a cerut sprijin inculpatului
pentru a-și găsi geanta cu bagaj pe care o lăsase la garderobă.
După ce partea vătămată și-a
recuperat geanta, inculpatul s-a hotărât să-i ia lucrurile aflate în ea, în
care scop s-a oferit să-l ajute, să ajungă acasă la sora sa.
Apoi, ambii s-au deplasat pe lângă
un parc, dar zona fiind populată inculpatul a schimbat direcția de mers pe o
stradă lăturalnică și neiluminată, unde a lovit partea vătămată de mai multe
ori, acesta aruncând geanta în curtea unui imobil, după care a fugit.
Inculpatul a escaladat gardul
imobilului părții vătămate P.F., fără drept, găsind geanta aruncată din care
și-a însușit mai multe bunuri și suma de 800.000 lei.
După ce a escaladat din nou gardul,
inculpatul s-a deplasat la locuința tatălui său, unde a ascuns parte din
bunurile însușite, a doua zi dimineața fiind depistat de organele de poliție.
Prin decizia penală nr. 517 din 27
august 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, admițând apelul
Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, a desființat, în parte, sentința
penală apelată și rejudecând, a înlăturat dispozițiile art. 74 și art. 76 C. pen.
și l-a condamnat pe inculpatul M.E.V. la 5 ani închisoare pentru infracțiunea
prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen. și la un an și 6 luni
închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., în baza
art. 33 și art. 34 C. pen., dispunând executarea pedepsei de 5 ani închisoare.
S-a luat act de retragerea apelului
declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București care a apreciat că
pedeapsa de 5 ani aplicată inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie este
insuficientă, în raport de antecedentele sale penale, iar pedeapsa de un an și
6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2)
C. pen., este nelegală întrucât minimul special al acestei infracțiuni este de
2 ani închisoare.
Recursul declarat de inculpat nu a
fost motivat.
Recursul declarat de Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București este întemeiat.
Potrivit art. 72 C. pen., la
stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții
generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de
gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de
împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În speță, instanța de apel nu a dat
suficientă eficiență criteriilor mai sus menționate, aplicând doar minimul
special prevăzut de lege pentru infracțiunea de tâlhărie, în formă calificată,
săvârșită de inculpat.
Astfel, nu s-a avut în vedere în
suficientă măsură faptul că inculpatul a acționat cu premeditare și nu și-a
curmat acțiunea, chiar după ce geanta cu bunurile părții vătămate, a fost
aruncată de acesta într-o curte, iar violențele aplicate victimei au avut
oarecare intensitate necesitându-i 5 - 6 zile de îngrijiri medicale.
Este evidentă persistența
inculpatului în săvârșirea unor infracțiuni de furt, în perioada anilor 1992 -
2001, când era minor, el mai fiind condamnat la patru pedepse, între 3 luni și
2 ani închisoare, toate cu executare în regim de detenție, pentru infracțiunea
de furt calificat, fiind pus în libertate la 3 aprilie 2002. Săvârșirea
tâlhăriei la două zile de la liberare din Închisoare (5 aprilie 2002) dovedește
că sancțiunile anterioare nu și-au atins scopul și nu s-a realizat educarea sa.
De altfel și poziția procesuală a
inculpatului de a încerca să denatureze adevărul, cât și împrejurarea că a
săvârșit două infracțiuni în concurs, trebuia să atragă mai mult atenția
instanței de judecată.
Față de aceste elemente, se
justifică aplicarea unei pedepse mai ferme, proporțională cu gradul de pericol
social concret al faptei și al făptuitorului, pentru săvârșirea infracțiunii de
tâlhărie calificată.
În ce privește pedeapsa de un an și
6 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de
violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) din C. pen., se constată
că este nelegală.
Având în vedere că infracțiunea
prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., se sancționează cu o pedeapsă de la 2
la 7 ani închisoare, în condițiile în care instanța de apel a înlăturat
aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 - art. 76 C. pen.,
pedeapsa inculpatului pentru această infracțiune nu poate fi coborâtă sub
minimul special de 2 ani închisoare.
Ca atare, se impune condamnarea inculpatului
pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă
situată între limitele speciale prevăzute de textul incriminator.
Pentru considerentele arătate
urmează a se constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel București este fondat și va fi admis, iar recursul declarat de inculpat va
fi respins, urmând a se dispune potrivit dispozitivului acestei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.
517/ A din 27 august 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,
privind pe inculpatul M.E.V.
Casează decizia penală atacată numai
cu privire la individualizarea pedepselor.
Înlătură dispozițiile art. 34 C.
pen. și repune pedepsele în individualitatea lor, respectiv 5 ani închisoare
pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen. și un
an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C.
pen.
Majorează pedepsele aplicate
inculpatului: pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e)
C. pen., de la 5 ani închisoare la 6 ani închisoare și pentru infracțiunea
prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., de la un
an și 6 luni închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34
lit. b) C. pen., inculpatul M.E.V. va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani
închisoare.
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de inculpatul M.E.V.
Deduce din pedeapsa aplicată
inculpatului timpul arestării preventive de la 6 aprilie 2002, la 18 martie
2003.
Obligă recurentul inculpat să
plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000
lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul
Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi
18 martie 2003.