Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.12.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6470/2004

HOTĂRÂRE
03.12.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6470/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 34 din 13 mai 2004, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpata G.R. la un an închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen. și la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., dispunându-se, în baza art. 33 și art. 34 lit. b) C. pen., ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Totodată inculpata a fost obligată să plătească părților civile O.T.

suma de 4.300.000 lei și D.K. suma de1.000.000 lei. Pentru a se dispune astfel, prima instanță a reținut că la data de 23 decembrie 2003, înaintea sărbătorii de Crăciun, inculpata a urmărit pe partea vătămată D.K. și la un moment dat i-a smuls poșeta de pe umăr și a fugit. După ce a intrat în scara unui bloc, în timp ce controla conținutul poșetei, a auzit zgomote și s-a speriat, motiv pentru care a aruncat poșeta fără a-și însuși nimic din ea. În data de 31 decembrie 2003, înainte de Revelion, inculpata a profitat de împrejurarea că a avut ocazia să intre în locuința părții vătămate O.T., ajutând-o să își ducă bagajele și observând că are bani s-a hotărât să și-i însușească. I-a cerut părții vătămate un pahar cu apă și după ce a primit paharul a aruncat apa în fața părții vătămate și a împins-o pe hol.

Partea vătămată a reușit să iasă pe balcon și să strige după ajutor, iar inculpata a profitat de această împrejurare, a luat poșeta de pe masa din bucătărie și a fugit. Din poșetă și-a însușit suma de 3.200.000 lei, iar geanta și celelalte bunuri le-a abandonat. La individualizarea pedepsei prima instanță a făcut aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., cu motivarea că inculpata este tânără, a avut o comportare bună în societate și familie, are un copil de 3 ani și nu are nici un fel de venituri, condiții în care, fiind sărbătorile de iarnă a încercat să facă rost de bani pentru familie și în special pentru copil, procedând în modalitățile arătate mai sus. S-a apreciat că hotărârea luată de inculpată a fost în mare măsură influențată de situația dificilă în care se afla din punct de vedere material și care nu îi permitea să cumpere vreun cadou sau să facă pregătiri pentru sărbătorile de iarnă.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a declarat apel împotriva acestei sentințe cu privire la cuantumul pedepselor și modalitatea de individualizare a acestora, solicitând înlăturarea aplicării circumstanțelor atenuante. S-a apreciat că instanța nu a ținut cont de pericolul social concret al faptelor și că a acordat în mod nejustificat semnificația de circumstanțe atenuante judiciare unor împrejurări care se referă la persoana inculpatei. Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 309/ Ap din 1 septembrie 2004, a admis apelul procurorului și a desființat sentința atacată în sensul că a majorat pedepsele stabilite inculpatei la 2 ani, respectiv 4 ani închisoare, dispunându-se, în baza art. 33 și art. 34 C. pen., ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, susținând că în mod greșit s-a reținut în favoarea inculpatei circumstanțe atenuante și solicitând înlăturarea dispozițiilor art. 74art. 76 C. pen. Recursul nu este întemeiat. Față de împrejurările în care s-au săvârșit faptele și de datele personale ce o caracterizează pe inculpată, începând cu lipsa antecedentelor penale, atitudinea sa sinceră pe parcursul procesului, comportarea anterioară bună și terminând cu constatarea că are un copil minor, justificat instanțele au constatat circumstanțe atenuante în favoarea sa, prin aplicarea art. 74art. 76 lit. b) C. pen., neexistând elemente care să justifice înlăturarea lor și în consecință majorarea pedepselor.

Cum motivul de recurs invocat de procuror este neîntemeiat și cum alte cazuri de casare a hotărârilor susceptibile de a fi invocate din oficiu nu se constată, recursul este nefondat și urmează a fi respins conform art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 309/ AP din 1 septembrie 2004 a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpata G.R. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatei, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 decembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4517/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 657 din 17 decembrie 2002 a Tribunalului Constanța, inculpata R.I. a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea i
ÎCCJ 2005-03-11
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1749/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 59 din 15 septembrie 2004, Tribunalul Covasna a condamnat inculpatul S.L. la 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii
ÎCCJ 2003-10-03
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4217/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 56 din 5 martie 2003, pronunțată de Tribunalul Ialomița a fost condamnat inculpatul C.V.L. la câte 3 ani și 6 luni închisoare, pentru do
ÎCCJ 2003-06-26
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3075/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 68 din 28 noiembrie 2002, Tribunalul Iași a condamnat, printre alții, pe inculpatul L.F. la 5 ani închisoare pentru tentativă la infracț
ÎCCJ 2005-09-14
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5169/2005
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 14/ MF din 5 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost condamnat inculpatul O.M.A., la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă