ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3076/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 386 din 16

decembrie 2002, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpații S.T. și pe

- S.I. la câte 2 ani închisoare,

pentru infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C.

proc. pen., prin schimbarea încadrării juridice potrivit art. 334 C. proc.

pen., din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și

alin. (2

1

) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

Au fost aplicate dispozițiile art.

71 și art. 64 C. pen., inculpații au fost obligați să plătească, în solidar,

unei părți civile o sumă de bani și să restituie statului cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut că în după amiaza zilei de 9 iunie 2002, cei doi

inculpați însoțiți de concubina recurentului S.T. se aflau pe terasa unui bar

din localitatea de domiciliu unde a venit și partea civilă, care era sub

influența alcoolului și care s-a așezat la aceiași masă cu ei.

După ce au consumat împreună băuturi

alcoolice, victima a plecat. La scurt timp au părăsit localul și ceilalți trei,

și întrucât partea civilă făcuse avansuri concubinei inculpatului, după ce a

ajuns-o, ambii au lovit-o cu pumnii și picioarele cauzându-i leziuni pentru

vindecarea cărora au fost necesare 55 zile îngrijiri medicale.

Apelurile declarate de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Arad și de inculpați au fost respinse prin decizia nr. 102

din 12 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara.

Împotriva acestor hotărâri,

Ministerul Public și inculpații au declarat recurs.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Arad a susținut că hotărârile nu sunt legale, întrucât greșit inculpații au

fost condamnați pentru infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art.

181 alin. (1) C. pen., fapta lor constituind infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen.

În susținerea acestei soluții,

Ministerul Public a invocat declarațiile părții civile, din care rezultă că

inculpații au agresat-o, i-au cerut bani și prin violență i-au furat o anumită

sumă, depoziție susținută de mama victimei și de către o martoră.

Menționând că soluțiile instanțelor

au la bază numai declarațiile inculpaților, procurorul a pus concluzii de

admitere a recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, casarea

hotărârilor și în urma rejudecării, condamnarea inculpaților, pentru

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen.

La rândul lor, inculpații au

susținut că în mod greșit au fost condamnați chiar și pentru infracțiunea de

vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., deoarece din probele

administrate care sunt contradictorii nu rezultă că ei au comis această faptă

penală.

În concluzie, apărătorul a solicitat

admiterea recursurilor, casarea hotărârilor și în principal achitarea

inculpaților în baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen., iar în subsidiar, menținerea încadrării juridice în

infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., reducerea pedepsei și aplicarea

art. 81 C. pen. Totodată apărătorul a mai solicitat reducerea cuantumului

despăgubirilor civile și daunelor morale până la limita la care acestea au fost

dovedite.

Recursurile nu sunt fondate.

Din examinarea hotărârilor

pronunțate prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, se

constată că instanțele au reținut corect starea de fapt, pe baza probelor care

au fost complet administrate și bine interpretate, încadrarea juridică a faptei

corespunde acestora, iar pedepsele aplicate reflectă gradul de pericol social

al faptei și făptuitorilor.

Referitor la recursul declarat de

Ministerul Public privind greșita schimbare a încadrării juridice din

infracțiunea de tâlhărie în cea de vătămare corporală se constată că inculpații

au comis o vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen. Această concluzie

rezultă din împrejurarea că între probe există contradicții în ce privește

lovirea victimei pentru a-i fura o sumă de bani, contradicții care profită

inculpaților.

Astfel, plângerea penală a fost

înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș de mama victimei în

numele ei și în care a menționat că cei care au agresat-o i-au cerut bani și

întrucât nu avea, au lovit-o, ca ulterior în declarația dată la urmărirea

penală să menționeze că prin violență i s-a furat o sumă de bani.

Cu ocazia unei alte audieri, partea

civilă a declarat că revine asupra relatării că a fost bătută pentru a i se

fura o sumă de bani și a menționat că a fost lovită de inculpați, deoarece în

timp ce stătea la masă, el i-a adresat concubinei unuia din ei, cuvinte jignitoare.

A declarat că i s-au furat banii pentru că i-a fost frică de părinții săi când

le va spune că nu-i mai are.

Tot în faza de urmărire penală,

partea civilă a mai dat o declarație în care revine și arată că în urma

discuțiilor purtate cu familia inculpaților i s-ar fi promis bani pentru a-și

retrage plângerea, împrejurare cu care a fost de acord; în realitate însă acea

sumă de bani i-ar fi fost furată în urma loviturilor primite, afirmație

susținută și în fața procurorului.

Această precizare este făcută și de

mama victimei care a menționat că fiul ei i-a spus că a fost bătut de inculpați

care i-au furat o sumă de bani ce era ascunsă în ciorap.

Din declarația unei martore, rezultă

că victima era sub influența băuturilor alcoolice, s-a așezat la masa inculpaților

și unul din ei i-a cerut să plece, cerere cu care a fost de acord, iar după

cca. 5 min. au plecat și cei trei, iar despre bătaie a auzit de la niște copii.

Alți martori au declarat că nu au

scris depozițiile date în faza de urmărire penală, iar șeful de post i-a pus să

le semneze fără să cunoască conținutul lor.

Având în vedere contradicțiile

evidente din declarațiile părții civile și ale martorilor și ținând seama că

potrivit principiului nevinovăției ancheta este obligată să dovedească întâi

vinovăția inculpaților și cum nu s-a stabilit cu certitudine că ei au furat

prin violență o sumă de bani, existând deci dubiu în această privință, bine au

procedat instanțele când temeinic motivat au reținut în sarcina inculpaților

comiterea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1)

C. pen.

Pedepsele aplicate au fost bine

individualizate, ele reflectând corect gradul de pericol social al faptei și

făptuitorilor.

La aplicarea lor s-au avut în vedere

criteriile stabilite în art. 72 C. pen., iar prin cuantumul stabilit scopul

educativ și preventiv al acestor sancțiuni penale, prevăzut de art. 52 C. pen.,

va fi realizat.

Având în vedere cele menționate mai

sus și ținând seama și de persoana inculpaților nu se impune reducerea

pedepselor și nici suspendarea condiționată a executării lor, deoarece nu sunt

garanții că scopul pedepselor va fi realizat fără executarea acestora.

În ce privește despăgubirile

acordate, din probele administrate rezultă că ele au fost bine stabilite,

neexistând temeiuri pentru reducerea acestora.

În consecință recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de către inculpați urmează

să fie respinse.

Deoarece inculpații au fost judecați

în stare de arest, urmează ca din pedepsele aplicate să se deducă durata

reținerii și arestării preventive.

Cheltuielile efectuate de stat cu

ocazia soluționării cauzei în care se include și onorariul apărătorului din

oficiu, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției, vor fi restituite

de către inculpați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de către inculpații S.T. și

S.I. împotriva deciziei nr. 102 din 12 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara,

ca nefondat.

Compută din pedepsele aplicate

durata reținerii și arestării preventive de la 11 iulie 2002, la zi pentru

ambii inculpați.

Obligă pe fiecare inculpat să

plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și

onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 300.000 lei, ce va fi avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 iunie 2003.