ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3076/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 386 din 16 decembrie 2002, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpații S.T. și pe - S.I. la câte 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. proc. pen., prin schimbarea încadrării juridice potrivit art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. Au fost aplicate dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., inculpații au fost obligați să plătească, în solidar, unei părți civile o sumă de bani și să restituie statului cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că în după amiaza zilei de 9 iunie 2002, cei doi inculpați însoțiți de concubina recurentului S.T. se aflau pe terasa unui bar din localitatea de domiciliu unde a venit și partea civilă, care era sub influența alcoolului și care s-a așezat la aceiași masă cu ei. După ce au consumat împreună băuturi alcoolice, victima a plecat. La scurt timp au părăsit localul și ceilalți trei, și întrucât partea civilă făcuse avansuri concubinei inculpatului, după ce a ajuns-o, ambii au lovit-o cu pumnii și picioarele cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 55 zile îngrijiri medicale. Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și de inculpați au fost respinse prin decizia nr. 102 din 12 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara.

Împotriva acestor hotărâri, Ministerul Public și inculpații au declarat recurs. Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a susținut că hotărârile nu sunt legale, întrucât greșit inculpații au fost condamnați pentru infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., fapta lor constituind infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. În susținerea acestei soluții, Ministerul Public a invocat declarațiile părții civile, din care rezultă că inculpații au agresat-o, i-au cerut bani și prin violență i-au furat o anumită sumă, depoziție susținută de mama victimei și de către o martoră.

Menționând că soluțiile instanțelor au la bază numai declarațiile inculpaților, procurorul a pus concluzii de admitere a recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, casarea hotărârilor și în urma rejudecării, condamnarea inculpaților, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. La rândul lor, inculpații au susținut că în mod greșit au fost condamnați chiar și pentru infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., deoarece din probele administrate care sunt contradictorii nu rezultă că ei au comis această faptă penală. În concluzie, apărătorul a solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor și în principal achitarea inculpaților în baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., iar în subsidiar, menținerea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., reducerea pedepsei și aplicarea art. 81 C. pen. Totodată apărătorul a mai solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor civile și daunelor morale până la limita la care acestea au fost dovedite. Recursurile nu sunt fondate. Din examinarea hotărârilor pronunțate prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, se constată că instanțele au reținut corect starea de fapt, pe baza probelor care au fost complet administrate și bine interpretate, încadrarea juridică a faptei corespunde acestora, iar pedepsele aplicate reflectă gradul de pericol social al faptei și făptuitorilor. Referitor la recursul declarat de Ministerul Public privind greșita schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în cea de vătămare corporală se constată că inculpații au comis o vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen.

Această concluzie rezultă din împrejurarea că între probe există contradicții în ce privește lovirea victimei pentru a-i fura o sumă de bani, contradicții care profită inculpaților. Astfel, plângerea penală a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș de mama victimei în numele ei și în care a menționat că cei care au agresat-o i-au cerut bani și întrucât nu avea, au lovit-o, ca ulterior în declarația dată la urmărirea penală să menționeze că prin violență i s-a furat o sumă de bani. Cu ocazia unei alte audieri, partea civilă a declarat că revine asupra relatării că a fost bătută pentru a i se fura o sumă de bani și a menționat că a fost lovită de inculpați, deoarece în timp ce stătea la masă, el i-a adresat concubinei unuia din ei, cuvinte jignitoare.

A declarat că i s-au furat banii pentru că i-a fost frică de părinții săi când le va spune că nu-i mai are. Tot în faza de urmărire penală, partea civilă a mai dat o declarație în care revine și arată că în urma discuțiilor purtate cu familia inculpaților i s-ar fi promis bani pentru a-și retrage plângerea, împrejurare cu care a fost de acord; în realitate însă acea sumă de bani i-ar fi fost furată în urma loviturilor primite, afirmație susținută și în fața procurorului. Această precizare este făcută și de mama victimei care a menționat că fiul ei i-a spus că a fost bătut de inculpați care i-au furat o sumă de bani ce era ascunsă în ciorap. Din declarația unei martore, rezultă că victima era sub influența băuturilor alcoolice, s-a așezat la masa inculpaților și unul din ei i-a cerut să plece, cerere cu care a fost de acord, iar după cca.

5 min. au plecat și cei trei, iar despre bătaie a auzit de la niște copii. Alți martori au declarat că nu au scris depozițiile date în faza de urmărire penală, iar șeful de post i-a pus să le semneze fără să cunoască conținutul lor. Având în vedere contradicțiile evidente din declarațiile părții civile și ale martorilor și ținând seama că potrivit principiului nevinovăției ancheta este obligată să dovedească întâi vinovăția inculpaților și cum nu s-a stabilit cu certitudine că ei au furat prin violență o sumă de bani, existând deci dubiu în această privință, bine au procedat instanțele când temeinic motivat au reținut în sarcina inculpaților comiterea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.

Pedepsele aplicate au fost bine individualizate, ele reflectând corect gradul de pericol social al faptei și făptuitorilor. La aplicarea lor s-au avut în vedere criteriile stabilite în art. 72 C. pen., iar prin cuantumul stabilit scopul educativ și preventiv al acestor sancțiuni penale, prevăzut de art. 52 C. pen., va fi realizat. Având în vedere cele menționate mai sus și ținând seama și de persoana inculpaților nu se impune reducerea pedepselor și nici suspendarea condiționată a executării lor, deoarece nu sunt garanții că scopul pedepselor va fi realizat fără executarea acestora. În ce privește despăgubirile acordate, din probele administrate rezultă că ele au fost bine stabilite, neexistând temeiuri pentru reducerea acestora.

În consecință recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de către inculpați urmează să fie respinse. Deoarece inculpații au fost judecați în stare de arest, urmează ca din pedepsele aplicate să se deducă durata reținerii și arestării preventive. Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției, vor fi restituite de către inculpați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de către inculpații S.T. și S.I. împotriva deciziei nr. 102 din 12 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara, ca nefondat. Compută din pedepsele aplicate durata reținerii și arestării preventive de la 11 iulie 2002, la zi pentru ambii inculpați. Obligă pe fiecare inculpat să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 300.000 lei, ce va fi avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2003.