ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2603/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 250 din 20

noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Suceava a fost condamnat inculpatul C.A.M.

la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen.,

cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 74 lit. c) – art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., a fost

revocată suspendarea condiționată a pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 3451 din 12 noiembrie 2001 a Judecătoriei

Bacău, precum și suspendarea condiționată a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 358 din 18 martie 2002 a Judecătoriei

Pașcani, repunându-se în individualitate pedepsele aplicate.

Conform art. 36 alin. (2) C. pen.,

au fost contopite pedepsele de 6 luni, un an și respectiv 6 luni închisoare, în

pedeapsa rezultantă de un an închisoare, pedeapsă ce se va executa alături de

pedeapsa aplicată prin sentința recurată, în final inculpatul urmând a executa 5

ani închisoare.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive de la 2 iunie 2002

la zi.

Prin aceeași sentință a mai fost

condamnat și inculpatul S.D.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, în baza art. 211

alin. (2) lit. c), alin. (2

1

)

lit. a), cu aplicarea art. 99

alin. (3) și art. 74 – art. 76 C. pen.

Totodată, cei doi inculpați au fost

obligați în solidar (minorul și cu părțile responsabile civilmente) să

plătească părții civile S.N.L. suma de 1.560.000 lei despăgubiri civile.

Pentru a pronunța această sentință

prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

La data de 30 mai 2002, inculpații

au pătruns în chioșcul din apropierea Școlii generale nr. 3 Suceava, cu

intenția de a fura.

Profitând că în apropiere nu erau

alte persoane inculpatul S.D.A., după ce a fost servit cu o pungă de semințe, a

lovit-o pe vânzătoarea U.C.C. și, întrucât aceasta a început să țipe, a

imobilizat-o, ținând-o de gât, timp în care coinculpatul C.A.M. a sustras din

sertarul tejghelei suma de 800.000 lei, o borsetă și mai multe pachete cu

țigări, în valoare de 760.000 lei.

Situația de fapt expusă a fost

stabilită pe baza proceselor-verbale întocmite de organele de urmărire penală, depozițiilor

martorilor D.M. și S.I., probe coroborate cu declarațiile inculpaților, care au

recunoscut fapta reținută în sarcina lor.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia

penală nr. 28 din 3 februarie 2003, a respins apelurile formulate de cei doi

inculpați, apeluri ce au vizat încadrarea juridică a faptei și individualizarea

pedepselor.

Împotriva acestor hotărâri

inculpatul C.A.M. a declarat recurs, reiterând motivele de apel și anume că

fapta comisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt,

deoarece la sustragerea bunurilor nu s-a folosit violența, iar pedeapsa

aplicată este prea severă.

Recursul nu este fondat.

Instanța de fond a stabilit în mod

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând corespunzător din

punct de vedere juridic fapta comisă în dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. c)

alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

Imobilizarea vânzătoarei U.C.C. și

punerea ei în situația de a nu se putea apăra, prin folosirea forței (aceasta

prezentând două echimoze în regiunea frontală stânga și o tumefacție a buzei

inferioare, leziuni care conform Certificatului medico-legal nr. 878 E din 31

mai 2002 au necesitat 1-2 zile îngrijiri medicale) reprezintă un act de

violență, în sensul art. 211 C. pen., așa încât dacă a fost săvârșită în scopul

deposedării victimei de un bun (scop necontestat de inculpat în nici una din

declarațiile date) fapta comisă constituie infracțiunea de tâlhărie.

Pe de altă parte este de precizat

că, din moment ce inculpații au urmărit să deposedeze victima de unele bunuri,

chiar dacă numai unul din ei a aplicat loviturile, iar celălalt și-a însușit

bunurile, fapta amândurora constituie infracțiunea consumată de tâlhărie, motiv

pentru care primul motiv de recurs invocat de inculpatul C.A.M. este nefondat.

În ceea ce privește individualizarea

pedepsei, în cauză au fost aplicabile corespunzător criteriile prevăzute de art.

72 C. pen., instanțele ținând seama atât de pericolul social concret al faptei

comise, cât și de persoana făptuitorului.

Pericolul social al faptei rezultă

din modul în care a fost concepută fapta (după o prealabilă studiere a locului

și a momentului propice atacării victimei), precum și din urmările acesteia.

Referitor la persoana inculpatului,

din actele dosarului rezultă că acesta a mai suferit anterior mai multe

condamnări, toate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și deși a

beneficiat de clemență, executarea pedepselor fiind suspendate condiționat, nu

a tras concluziile ce se impuneau, persistând în desfășurarea unor acte

antisociale, comițând o nouă infracțiune, mai gravă, în condițiile

circumstanței agravante prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen.

Împrejurarea că inculpatul a

recunoscut comiterea infracțiunii și a cooperat cu organele de urmărire penală

și cu instanța, a fost avută în vedere, motiv pentru care s-au reținut în favoarea

sa circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

Toate aceste elemente de

circumstanțiere ale faptei și făptuitorului au fost analizate de prima instanță

și verificate de instanța de apel, pedeapsa aplicată (sub limita inferioară a

textului sancționator) fiind bine dozată, motiv pentru care și sub acest aspect

recursul nu este fondat.

În raport de considerentele arătate,

recursul declarat va fi respins în temeiul art. 385

15

pct. 1lit. b) C.

proc. pen., conform art. 192 alin. (2) din același cod, inculpatul recurent va

fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.A.M. împotriva deciziei penale nr. 28 din 3 februarie

3002 a Curții de Apel Suceava.

Deduce din pedeapsă durata reținerii

și arestării preventive de la 2 iunie 2002 până la 30 mai 2003.

Obligă recurentul la 1.400.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 mai 2003.