ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3051/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 8281 din 12 decembrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a respins acțiunea reclamantei A.P.A.P.S., fost F.P.S., în contradictoriu cu pârâta SC A.J. SA, având ca obiect plata sumei de 135.354.095 lei, reprezentând daune-interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente anului financiar 1996. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că dividendele se virează la bugetul statului, iar pentru plata acestora nu s-a prevăzut un termen, nici prin lege, nici prin A.G.A. și că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 43 C. com.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel reclamanta, criticile vizând modul eronat în care s-au interpretat dispozițiile Legii nr. 31/1990, dividendele reprezentând o datorie comercială, fiind aplicabile dispozițiile art. 43 C. com., iar față de dispozițiile art. 111, nu se impune stabilirea vreunui termen de plată. Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia civilă nr. 775 din 18 mai 2001, a respins apelul ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 43 C. com., întrucât, potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, dividendele se plătesc acționarilor proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, iar capitalul social nu este purtător de dobânzi.

Cu petiția înregistrată la data de 9 iulie 2001, reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate și netemeinicie, prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că, în mod greșit, s-a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 68 din Legea nr. 31/1990, modificată, întrucât dividendele nu reprezintă un aport al asociaților, ci cota-parte din beneficiu ce se va plăti acționarilor, proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat. În cazul în care dividendele nu sunt plătite la scadență, conform art. 43 C. com., se datorează dobânda comercială, calculate de la data scadenței, respectiv, data aprobării de către A.G.A.

a bilanțului contabil și a contului de profit și pierderi pe anul respectiv. Intimata a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, motivând, în principal, că dividendele nu reprezintă o datorie exigibilă pentru care dobânzile curg de drept. De asemenea, a depus o cerere de suspendare a cauzei, precizând că societatea se află în regim de administrare specială, conform Ordinului A.P.AP.S. nr. 124 din 26 noiembrie 2002, situație ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 208 din 28 decembrie 2002. La solicitarea instanței, recurenta a depus un calcul al daunelor moratorii, iar în raport cu rata de scont a B.N.R., în cuantum de 140.067.901 lei.

Cu privire la cererea de suspendare a cauzei, Curtea reține că, în adevăr, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 137/2002, modificată prin O.G. nr. 208/2002, toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare se suspendă pe perioada cuprinsă între data instituirii supravegherii financiare și data încheierii contractului de vânzare – cumpărare a pachetului de acțiuni, dar nu mai mult de 6 luni de la data instituirii supravegherii financiare. Este adevărat că dispozițiile finale ale textului precitat prevede că această măsură se aplică și societăților aflate în procedura de administrare specială, dar aceasta nu înseamnă că termenul de 6 luni curge de la data apariției O.G. nr. 208/2002. La data soluționării recursului, când s-a avut în vedere și cererea de suspendare, termenul de 6 luni, prevăzut imperativ, era depășit, iar intimata nu a făcut dovada privatizării societății, astfel că această cerere nu poate fi primită.

Recursul este fondat. În adevăr, dividendele nu reprezintă un aport al societăților, ci cota – parte din beneficiu, ce se va plăti acționarilor proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, conform definiției date de art. 67 din Legea nr. 31/1990. Instanțele au interpretat eronat dispozițiile art. 68 din acest act normativ, care se referă strict la faptul că, pentru aportul în numerar sau natură a asociaților la capitalul social, în schimbul căruia aceștia primesc acțiuni, nu se poate plăti dobânzi. Dreptul la dividende reprezintă principalul drept patrimonial al acționarului, datoria comercială a societății, iar data scadenței acesteia este data aprobării de către A.G.A. a bilanțului contabil și a contului de profit și pierderi pe anul respectiv, conform art. 111 din Legea nr. 31/1990, astfel că nu este necesar să se stabilească un termen de la care dividendele trebuiesc plătite, cum eronat s-a considerat de către instanțele inferioare.

Este de necontestat că, în cauză, obligația, care nu a fost îndeplinită, este comercială, așa încât se aplică dispozițiile Codului comercial, care, la art. 43, stipulează că datoriile comerciale, lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile. Astfel, cuantumul dobânzii comerciale se stabilește de lege, în afară de cazul când părțile au stipulat o sumă mai mare, dar în limitele legilor speciale. Dobânzile în materie comercială reprezintă, așa cum susține și recurenta, echivalentul daunelor provocate creditorilor prin executare, și, în consecință, ele corespund folosirii sumei de bani aparținând altuia de către debitor. După cum rezultă din susținerile recurentei, sumele încasate cu titlu de dividende se varsă la bugetul statului și, prin urmare, nu sunt menite să ducă la constituirea de depozite, sub acest aspect dând o interpretare proprie art. 43 C. com.

Față de cele arătate, s-a pus în vedere recurentei să depună un calcul al dobânzilor la nivelul taxei de scont a B.N.R., chiar dacă O.G. nr. 9/2000 este ulterioară momentului nașterii obligației de plată a dividendelor, având în vedere că și în lipsa acestui act normativ s-a acordat constant dobânda, la nivelul taxei de scont a B.N.R., care s-a considerat cea mai stabilă și echitabilă, într-un moment în care nu se mai putea pune în discuție dobânda legală, stabilită prin Decretul nr. 311/1956. Cum din calculul depus a rezultat o sumă mai mare decât cea solicitată inițial, prin acțiune, Curtea, prin admiterea recursului, conform art. 312 C. proc. civ., va modifica decizia criticată, în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinței criticate, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei-intimate la plata daunelor moratorii, în sumă de 135.354.095 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.P.A.P.S. București, împotriva deciziei nr. 775 din 18 mai 2001 a Curții de Apel București, secția comercială. Modifică decizia, în sensul admiterii apelului declarat de aceeași reclamantă împotriva sentinței nr. 8281 din 12 decembrie 2000 a Tribunalului București, secția comercială, pe care o schimbă în tot și obligă intimata-pârâtă SC A.J. SA București la plata daunelor moratorii, în sumă de 135.354.095 lei. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 13 iunie 2003.