ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3242/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 8 februarie 2001 A.Z.L. Sulina

RA a chemat în judecată Garda de coastă Tulcea – Ministerul de Interne pentru a

fi obligată la plata a 53.550.000 lei chirie stabilită prin contractul nr. 866

din 11 ianuarie 1999 și 15.475.950 lei penalități de întârziere de 0,15% pe zi.

Prin sentința civilă nr. 217 din 19

aprilie 2001, Tribunalul Tulcea a obligat pârâta plata sumelor pretinse de

reclamantă, iar prin decizia civilă nr. 938 din 15 noiembrie 2001, Curtea de

Apel Constanța, secția comercială, a redus sumele la 29.280.000 lei chirie și

7.642.080 lei penalități de întârziere.

Instanțele au reținut, în esență, că

raportul juridic litigios este de închiriere, având ca obiect suprafața de 1000

mp cheu și luciu de apă, pentru anul 1999, consacrat prin contractul nr. 866

din 11 ianuarie 1999, iar în litigiu este perioada 1 ianuarie – 30 septembrie

2000, pentru care pârâta a continuat, în fapt, să utilizeze suprafața

respectivă.

Contra deciziei a declarat recurs

pârâta, fără a indica temeiurile din art. 304 C. proc. civ., susținând, în esență,

că acel contract a expirat la termenul de 31 decembrie 1999, iar de la 1 iulie

1999 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 80/1999, conform căreia suprafețele de

natura celei în litigiu, trec, prin protocol, în administrarea Ministerului de Interne,

ele aparținând domeniului public al statului, dar nu s-a putut, din culpa

reclamantei, prelua această suprafață.

Împotriva deciziei a declarat recurs

și reclamanta, susținând că pârâta a acceptat serviciile portuare și

contravaloarea de la 15.000 lei pe metrul pătrat, fapt recunoscut în primă

instanță, aceste servicii, furnizate până la 21 septembrie 2000, când intimata-recurentă

a părăsit perimetrul închiriat în 1999, cu o altă valoare, iar dispozițiile

O.U.G. nr. 80/1999 nu sunt incidente, întrucât suprafața respectivă face parte

din domeniul privat al statului, solicitând și diferențele până la sumele din

acțiune.

Ambele recursuri sunt nefondate.

Recurenta-pârâtă nu contestă că a

beneficiat de suprafața închiriată în anul 1999 și în perioada 1 ianuarie – 21

septembrie 2000, când nu a mai fost prelungit acel contract. Ea invocă numai

beneficiul unui drept de administrare, dobândit din O.U.G. nr. 80/1999,

suprafața respectivă fiind declarată domeniu public al statului.

În cursul anului 2000, încheierea

protocolului, în aplicarea O.U.G. nr. 80/1999, nu s-a realizat, ministerele

desemnate în acest scop, de Interne și al Transporturilor, fiind în divergență

asupra domeniului de aplicare în transport și de prevederile de drept comun din

Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică.

Așadar, dreptul de administrare al

pârâtei-recurente, invocat ca temei al refuzului de plată, nu a fost dobândit

în perioada 1 ianuarie – 21 septembrie 2000, pentru care aceasta datorează

despăgubiri la nivelul chiriei reclamantei, care a administrat suprafața și i-a

furnizat serviciile „consumate” de pârâtă, a căror valoare a fost corect

determinată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.Z.L.S. împotriva deciziei nr. 938

COM, din 15 noiembrie 2001 a Curții de Apel Constanța.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâta Ministerul de Interne împotriva

aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 1 iulie 2003.