KOMENDOVA c. REPUBLIQUE TCHEQUE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 42271/02 prezentată de Hana KOMENDOVÁ împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 21 martie 2006 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Cabral Barreto Jungwiert Butkevych Ugrekhelidze, Mularoni, judecători S. Dolle, graffière, având în vedere cererea formulată anterior la 27 noiembrie 2002, Având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere declarația oficială de soluționare pe cale amiabilă a cauzei, După ce a pronunțat în mod deliberat, face următoarea decizie în fața recurentei, Hana Komendová este cetățean ceh, născut în 1955 și rezident în Pletený Újezd. Este reprezentată în fața Curții de către A. Zelená, avocat în barou ceh. Guvernul pârât a fost reprezentat de agentul său, dl V.A. Schorm. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În anii '50, două terenuri aparținând strămoșilor reclamantei au fost puse la dispoziția unor terțe părți pentru exploatare compensatorie, care erau împiedicate să-și folosească terenul lor afectat de colecționare. Ulterior, recurenta a obținut toate aceste terenuri prin intermediul unei donații și al unei restituiri. N . . care nu a ajuns la un acord cu H. care le exploatau în continuare, reclamanta sesiza, în 1993, Tribunalul de District (Okresní soud) din Kladno o acțiune care urmărea să le eschiveze. La 29 martie 1995, instanța a decăzut din acțiune. În timp ce admitea existența unei interferențe în exercitarea dreptului de proprietate al reclamantei, instanța a constatat că predecesorii inculpaților dobândiseră dreptul de a exploata terenurile în cauză în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare atunci, și anume la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47/1955, și a statuat că acest drept nu a încetat să mai existe numai din cauza anulării acestui decret. Într-adevăr, art. 22 alineatul (2) din Legea nr. 229/1991 privind proprietatea peisagistică prevede că exploatația compensatorie încetează prin aprobarea proiectului de amenajare a teritoriului În ceea ce privește teritoriul cadastral în care sunt situate terenurile în litigiu, procedura de amenajare a teritoriului fusese încheiată, dar proiectul relevant nu fusese încă aprobat. În aceste circumstanțe, instanța consideră că nu se poate considera că acțiunile pârâtului constituie o încălcare nejustificată a dreptului de proprietate al recurentei. La 30 mai 1996, Tribunalul Regional (Krajský soud) din Praga a confirmat hotărârea atacată, subscriend la avizul Tribunalului Districtual potrivit căruia dreptul pârâtilor de a exploata terenurile în cauză a fost în mod valabil constituit și nu a încetat să existe. De asemenea, se consideră că art. 22 2 din Legea nr. 229/1991 constituia o excepție de la principiul potrivit căruia un teren nu putea fi exploatat de o altă persoană decât proprietarul său, în temeiul unui acord încheiat cu acesta. La 15 ianuarie 1997, hotărârea Tribunalului Regional a fost anulată de Curtea Constituțională (Ústavní soud) care l-a acuzat că a neglijat faptul că constituirea dreptului de exploatare compensatorie era condiționată la momentul respectiv de aprobarea proiectului de amenajare a teritoriului; prin urmare, existența unui astfel de drept nu fusese stabilită în mod clar în speță. La 10 decembrie 1998, Tribunalul Regional a confirmat din nou hotărârea din 29 martie. După completarea probelor, a considerat că exploatarea compensatorie a terenurilor în litigiu a fost de facto instituită începând din 1951, data la care a avut loc colectarea care urmărea scopurile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ; Constituirea acestui drept a intervenit deci la data intrării în vigoare a acestui decret, la 26 septembrie 1955. Deoarece legea nr. 229/1991 pe proprietatea funciară condiiona stingerea acestui drept prin aprobarea proiectului de amenajare a teritoriului, în speță era irelevant ca inculpaii să poată dispune acum de propriul lor teren. Instana concluzionează că legislaia în vigoare nu permitea reclamantei să obină excluderea de pe teritoriul său a ocupailor săi. La 12 decembrie 2000, Curtea Supremă (Nejvyší soud) a respins recursul în casare introdus de reclamantă ca nefondat. 47/1955, declarând că amenajările anterioare intrării sale în vigoare, dar conforme cu scopul urmărit de acesta, trebuiau considerate ca fiind efectuate în temeiul dispozițiilor sale, nu a fost eronat. La 20 februarie 2001, recurenta a atacat hotărârile din 10 decembrie 1998 și 12 decembrie 2000 printr-o acțiune constituțională. protecția judiciară și respectarea bunurilor, ea se plângea că este privată de proprietatea sa. La 18 iulie 2002, Curtea Constituțională și-a respins acțiunea pentru neajunsuri evidente de fond, în special că reclamanta nu poate solicita protecție împotriva unei interferențe intervenite înainte de intrarea în vigoare a Cartei drepturilor și libertăților fundamentale cehe și care era conformă cu dispozițiile legale de la momentul respectiv. GRIFS 1. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, reclamanta se plânge că nu poate dispune de terenuri, fără despăgubiri și în lipsa unui interes general. 2. Pe terenul articolului 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1, Comisia consideră discriminată în ceea ce privește bunurile sale, susținând că H. continuă să-și exploateze proprietatea proprie, cu toate că dețin în prezent propriul teren. LA 31 ianuarie 2006, Curtea a primit o declarație comună semnată de părți la 24 și 30 ianuarie 2006 și al cărei text este următorul: "The Government of the Czech Republic, represented before the European Court of Human Rights by their Agent Mr. Vít Alexander Schorm ( The Government will pay to the Applicant a total amount of 220 1000 Czech crowns (in words two hundred and twenty thousand Czech crowns.) within three months from the data of the notification of the decision de the European Court of Human Rights, in which the Court takes note of the friendly settlement of the application and strikes the Application out of its list of cases, to the [Applicants] account; Above-mentioned sum is to cover any damage that might have been cauzăd to the Applicant by the Czech Republic through its authorities, inclusivding legal expenses; if the above-mentioned amount is not paid within the designated time of three months from the data of the notification of the Court amount, then from the expiry date, a simple interesest on the amount shall be paid at annual rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus treie percentage puncts, The Applicant waves any further claims against the Czech Republic based on thefacts of the procesedings before the Court on the bazis of the Application, and priviri this friendly settlement as the final settlement of the application. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunosc convenția și protocoalele sale și că nu are nici un temei de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) în fine din Convenție). Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 3 din Convenție și să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Dolle J.-P. Costa Presidente

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

42271/02

présentée par Hana KOMENDOVÁ

contre la République tchèque

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 21 mars 2006 en une chambre composée de

:

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

A.B.

Baka

,

I.

Cabral Barreto

,

K.

Jungwiert

,

V.

Butkevych

,

M.

Ugrekhelidze,

M

me

A.

Mularoni,

juges

,

et

de

M

me

S. Dollé,

greffière,

Vu la requête susmentionnée introduite le 27 novembre 2002,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu la déclaration formelle de règlement amiable de l’affaire,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante, M

me

Hana Komendová, est une ressortissante tchèque, née en 1955 et résidant à Pletený Újezd. Elle est représentée devant la Cour par M

e

A. Zelená, avocate au barreau tchèque.

Le gouvernement défendeur était représenté par son agent, M. V.A. Schorm.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Dans les années cinquante, deux terrains appartenant aux ancêtres de la requérante furent mis à disposition, pour exploitation à titre compensatoire, à des tiers qui étaient empêchées de faire usage de leur propre terrain frappé par la collectivisation.

Par la suite, la requérante acquit la totalité de ces terrains par le biais d’une donation et d’une restitution. N’ayant pas parvenu à un accord avec les H. qui continuaient à exploiter ceux-ci, la requérante saisit, en 1993, le tribunal de district

(Okresní soud)

de Kladno d’une action tendant à leur éviction.

Le 29 mars 1995, le tribunal débouta l’intéressée de son action. Tout en admettant l’existence d’une ingérence dans l’exercice du droit de propriété de la requérante, le tribunal constata que les prédécesseurs des défendeurs avaient acquis le droit d’exploiter les terrains litigieux conformément aux dispositions légales alors en vigueur, à savoir l’arrêté gouvernemental n

o

47/1955, et releva que ce droit n’avait pas cessé d’exister du seul fait de l’annulation dudit arrêté. En effet, l’article 22 § 2 de la loi n

o

229/1991 sur la propriété foncière dispose que l’exploitation compensatoire prend fin par l’approbation du projet d’aménagement foncier

; pour ce qui est du territoire cadastral où sont sis les terrains litigieux, la procédure d’aménagement foncier avait été entamée mais le projet pertinent n’avait pas encore été approuvé. Dans ces circonstances, le tribunal estima que l’on ne saurait considérer les agissements des défendeurs comme une atteinte injustifiée au droit de propriété de la requérante.

Le 30 mai 1996, le tribunal régional

(Krajský soud)

de Prague confirma le jugement attaqué, souscrivant à l’avis du tribunal de district selon lequel le droit des défendeurs d’exploiter les terrains litigieux avait été valablement constitué et n’avait pas cessé d’exister. Il estima également que l’article 22

§

2 de la loi n

o

229/1991 constituait une exception au principe selon lequel un terrain ne pouvait être exploité par une personne autre que son propriétaire qu’en vertu d’un accord conclu avec celui-ci.

Le 15 janvier 1997, l’arrêt du tribunal régional fut annulé par la Cour constitutionnelle

(Ústavní soud)

qui lui reprocha d’avoir négligé le fait que la constitution du droit d’exploitation compensatoire était à l’époque conditionnée par l’approbation du projet d’aménagement foncier

; dès lors, l’existence d’un tel droit n’avait pas été clairement établie en l’espèce.

Le 10 décembre 1998, le tribunal régional confirma de nouveau le jugement du 29 mars. Après avoir complété les preuves, il estima que l’exploitation compensatoire des terrains litigieux avait

de facto

été mise en place dès 1951, date à laquelle avait eu lieu la collectivisation qui poursuivait les buts de l’arrêté n

o

47/1955 adopté ultérieurement

; la constitution de ce droit intervint donc au moment de l’entrée en vigueur de cet arrêté, le 26

septembre 1955. Etant donné que la loi n

o

229/1991 sur la propriété foncière conditionnait l’extinction de ce droit par l’approbation du projet d’aménagement foncier, il était en l’espèce sans pertinence que les défendeurs pouvaient désormais disposer de leur propre terrain. Le tribunal conclut que la législation en vigueur n’autorisait pas la requérante à obtenir l’éviction des occupants de ses terrains.

Le 12 décembre 2000, la Cour suprême

(Nejvyšší soud)

rejeta, pour défaut de fondement, le pourvoi en cassation introduit par la requérante. Elle estima que l’interprétation faite par le tribunal régional de l’arrêté n

o

47/1955, énonçant que les aménagements antérieurs à son entrée en vigueur mais conformes au but poursuivi par lui devaient être considérés comme effectués en vertu de ses dispositions, n’était pas erronée.

Le 20 février 2001, la requérante attaqua les arrêts des 10 décembre 1998 et 12 décembre 2000 par un recours constitutionnel. Invoquant ses droits à

la protection judiciaire et au respect des biens, elle se plaignait d’être privée de la jouissance de ses biens.

Le 18 juillet 2002, la Cour constitutionnelle rejeta son recours pour défaut manifeste de fondement. Elle releva notamment que la requérante ne saurait solliciter la protection contre une ingérence survenue avant l’entrée en vigueur de la Charte des droits et libertés fondamentaux tchèque, et qui était conforme aux dispositions légales de l’époque.

GRIEFS

o

1 de la Convention, la requérante se plaint d’être empêchée de disposer de ses terrains, et ce sans indemnisation et en l’absence d’intérêt général.

o

1, elle s’estime discriminée dans la jouissance de ses biens, faisant valoir que les H. continuent à exploiter ses terrains à elle, bien qu’ils disposent désormais de leur propre terrain.

EN DROIT

Le 31 janvier 2006,

la Cour a reçu une déclaration commune, signée par les parties le 24 et 30 janvier 2006, et dont le texte est le suivant

:

“The Government of the Czech Republic, represented before the European Court of Human Rights by their Agent Mr. Vít Alexander Schorm (“the Government”),

and

Mrs. Hana Komendová (“the Applicant”), represented by her counsel Mrs. Anna Zelená,

declare that:

Hana Komendová v. the Czech Republic

(“the Application”),

2.

the Government will pay to the Applicant a total amount of 220

000 Czech crowns (in words “two hundred and twenty thousand Czech crowns”), within three months from the date of the notification of the decision delivered by the European Court of Human Rights (“the Court”), in which the Court takes note of the friendly settlement of the Application and strikes the Application out of its list of cases, to the [Applicant’s] bank account,

3.

the above-mentioned sum is to cover any damage that might have been caused to the Applicant by the Czech Republic through its authorities, including legal expenses,

4.

if the above-mentioned amount is not paid within the designated time of three months from the date of the notification of the Court’s judgment, then from the expiry date, a simple interest on the amount shall be paid at an annual rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points,

5.

the Applicant waives any further claims against the Czech Republic based on the facts of the proceedings before the Court on the basis of the Application, and regards this friendly settlement as the final settlement of the Application.”

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1

in fine

de la Convention).

En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article

29

§

3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Greffière

Président