ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2080/2004

Asupra contestației în anulare de

față, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a II-a

penală, prin sentința penală nr. 258 din 26 martie 2002, în baza art. 334 C.

proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de furt calificat,

săvârșită de inculpații Z.T., Ș.S. și I.E. din infracțiunea prevăzută de art. 208

alin. (1), raportat la art. 208 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. ultim C.

pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin.

(1) lit. a), g) și i), cu aplicarea art. 13 C. pen. și a condamnat pe fiecare

inculpat la câte 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., instanța a constatat prejudiciul parțial acoperit prin restituire și

parțial acoperit prin echivalent, respectiv depunerea la C.E.C. a sumei de

5.460.000 lei, la dispoziția părții civile D.S.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea de la inculpatul I.E. a două leviere de metal și s-a

respins cererea de confiscare a autoturismului, dispunându-se ridicarea

sechestrului asigurător instituit asupra lui și restituirea către proprietarul I.E.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, în fapt, că, în ziua de 30 ianuarie 1998, inculpații s-au întâlnit, în

jurul orei 20,00, în zona străzii Barbu Văcărescu, unde au parcat autoturismul,

proprietatea inculpatului I.E., și după ce au făcut unele verificări, au

pătruns într-un imobil, de unde, după 15-20 minute au ieșit cu mai multe bagaje

voluminoase, pe care le-au pus în autoturism. S-au deplasat spre Piața Obor,

unde au fost reținuți de organele de poliție.

La data de 31 ianuarie 1998, numitul

D.A., cetățean canadian, a formulat plângere penală, arătând că, în seara zilei

de 30 ianuarie 1998, a constatat la locuința sa de serviciu, urme de forțare a

sistemului de închidere a ușii de acces din spatele imobilului, iar din

interior i s-au sustras mai multe bunuri în valoare de 150.000.000 lei.

Au fost recuperate, de către

organele de poliție o mare parte din bunuri, iar pentru diferența rămasă a fost

depusă la C.E.C., pe numele părții civile suma de 5.460.000 lei.

Împotriva sentinței a declarat apel

în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru

netemeinicie în ce privește pedepsele aplicate, care sunt prea blânde și a

solicitat înlăturarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia nr. 678 din 29 octombrie 2002, a admis apelul, a

desființat parțial sentința și a înlăturat aplicarea art. 81, art. 82 și art. 83

C. pen., aplicând prevederile art. 71 C. pen., raportate la art. 64 C. pen., cu

menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.

În termen legal, împotriva deciziei

a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a

susținut că pedepsele aplicate nu sunt bine individualizate, în raport de

gradul de pericol social al infracțiunii comise, împrejurările săvârșirii sale

și persoana inculpaților.

De asemenea, și inculpații au

declarat recurs susținând că, în mod greșit s-a dispus înlăturarea suspendării

condiționate a executării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 640 din 3

februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-au

respins ca fiind nefondate recursurile declarate, considerându-se că instanța

de apel a făcut o justă individualizare a pedepselor și că în mod corect a fost

înlăturată suspendarea condiționată a executării pedepselor.

Împotriva hotărârilor penale

definitive pronunțate, în temeiul art. 386 C. proc. pen., au formulat

contestație în anulare condamnații Z.T. și Ș.S., susținând că soluționarea

cauzelor, s-a făcut fără citarea corespunzătoare a părții vătămate.

Verificând în temeiul art. 391 C.

proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulate, Curtea

constată că aceasta este inadmisibilă.

Art. 386 C. proc. pen., precizează

în mod expres care sunt cazurile în care se poate face contestație în anulare,

împotriva unor hotărâri penale și anume: când procedura de citare a părții

pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii, când partea dovedește că la termenul la care s-a

judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate a se

prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare, când

instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului

penal, dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) și i), cu privire la

care existau probe în dosar și când împotriva unei persoane s-au pronunțat două

hotărâri definitive, pentru aceeași faptă.

Se observă, că motivele pe care se

sprijină contestația în anulare nu se încadrează în nici unul din cazurile,

prevăzute de art. 386 C. proc. pen. Cazul prevăzut de art. 386 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen. invocat, se referă la situația când pentru partea interesată,

respectiv în speță cei doi condamnați, la termenul când s-a judecat cauza de

către instanța de recurs, procedura nu a fost îndeplinită potrivit legii și nu

la situația când partea vătămată (care de altfel a fost și despăgubită) nu a

fost legal citată.

Considerând că motivele invocate, pe

care se sprijină contestația nu sunt dintre cele, prevăzute de art. 386 C.

proc. pen. și că în sprijinul contestației nu s-au depus și nu s-au invocat

dovezi, care nu sunt la dosar, Curtea urmează ca în conformitate cu art. 391 alin.

(2) C. proc. pen., să respingă ca fiind inadmisibilă contestația în anulare

formulată.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de condamnații contestatori Z.T. și Ș.S., împotriva

deciziei penale nr. 640 din 3 februarie 2003 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală.

Obligă pe contestatori să plătească

statului suma de câte 700.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 aprilie 2004.