ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3069/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3069/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 34 din 12 mai 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a dispus restituirea cauzei privind cererea de transfer a condamnatului Ș.N. Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: Prin adresa nr. I/D.1./13c/43000/2002, din data de 29 noiembrie 2002, Ministerul Justiției a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cererea formulată de către Ministerul Justiției din Republica Ungară prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate Ș.N.
într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 12.B.979/2001/6 a Judecătoriei orașului Veszprem, definitivă prin sentința nr. 3.Bf.1233/2001/3 a Tribunalului județului Veszprem în calitate de Curte de Apel, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și violarea libertății persoanelor. S-a mai reținut că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 756/2001 neexistând consimțământul la transfer a statului de condamnare. Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza adreselor Ministerului Justiției, copiilor sentințelor penale de condamnare, procesul verbal privind consimțământul la transferare a condamnatului.
Împotriva acestei sentințe Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs prin care a solicitat casarea hotărârii pronunțate și, rejudecând pe fond, admiterea cererii de transferare a condamnatului. Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 756/2001, o transferare nu poate avea loc decât în următoarele condiții: a) condamnatul trebuie să fie resortisant al statului de executare; b) hotărârea trebuie să fie definitivă; c) durata condamnării pe care persoana condamnată o mai are de executat trebuie să fie de cel puțin 6 luni la data primirii cererii de transferare sau să fie nedeterminată; d) transferul este consimțit de persoana condamnată; e) faptele care au determinat condamnarea trebuie să constituie infracțiuni în raport cu dreptul statului de executare sau să fi constituit astfel de infracțiuni, dacă ar fi fost comise pe teritoriul său; f) statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări, în caz contrar transferarea nu poate avea loc.
În cauză, primele 5 condiții sunt îndeplinite, însă ultima cerință a textului mai sus arătat, cea menționată în art. 5 lit. f) din lege, nu apare ca realizată. Adresa Ministerului de Justiție din Republica Ungară adresată Ministerului Justiției din România reprezintă solicitarea ca partea română să-și manifeste intenția de a-și da consimțământul la transfer, nu și o punere de acord asupra acestei transferări. Pe de altă parte, așa cum bine a reținut și instanța de fond, nu sunt îndeplinite nici alte dispoziții ale legii române (cele precizate în art. 18 din Legea nr. 756/2001). În consecință, nefiind îndeplinite cerințele legii mai sus arătate, hotărârea pronunțată este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 34 din 12 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe condamnatul Ș.N. Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.