ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3530/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 5 iunie 1998, reclamanta SC C.R.I. SRL București a chemat în judecată pe pârâtele B.I.R., sucursala municipiului București, și D.H.L.I.R. SRL, pentru a fi obligată la plata sumei de 976.621,68 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea a 5.425 tone grâu panificație exportat de reclamantă în Liban. Prin sentința civilă nr. 2186 din 27 aprilie 1999, Tribunalul București a admis acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 976.621,68 dolari S.U.A., în lei, la valoarea din ziua plății, precum și la plata sumei de 4.847.118.501 lei prejudicii efective, cu 184.973.794 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 1735 din 9 iunie 2000, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot hotărârea de mai sus, în sensul că a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată, cu obligarea acesteia la plata sumei cheltuielilor de judecată, în sumă de 494.431.332 lei. Prin decizia civilă nr. 7320 din 5 decembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis apelul reclamantei, a casat decizia de mai sus și a trimis cauza spre rejudecare. După casare, Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia civilă nr. 177 din 16 decembrie 2002, a respins apelul pârâtei, ca nefondat, reținând culpa pârâtei în neîncasarea acreditivului documentar.

Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, pârâta a declarat recurs, solicitând, în esență, respingerea acțiunii reclamantei, întrucât expertiza efectuată în cauză cuprinde erori, iar instanța a reținut greșit că banca ar fi acționat ca o bancă confirmatoare, angajând nelegal răspunderea sa, când este evident că acreditivul a fost deschis îndeplinind condițiile de fond și formă. Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Din examinarea actelor și lucrărilor raportului de expertiză efectuat în fața instanței de apel, după casarea hotărârii pronunțate, față de susținerile care se fac în recursul scris depus, la 18 februarie 2003, în termenul legal, se constată că nu sunt întrunite condițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., invocate ca temei legal de pârâta-recurentă. Este de reținut că, deși pârâta-recurentă afirmă că expertiza pe care se întemeiază instanța de apel conține erori, nu precizează în ce constau acestea, limitându-se la a preciza că, în calitate de bancă avizatoare, și-a îndeplinit obligațiile legale, privind deschiderea acreditivului, fără să facă dovezi concludente în acest sens. În speță, se constată că soluția atacată s-a fundamentat corect pe constatările și verificările cuprinse în raportul de expertiză, care a fost efectuat de instanța de apel după casarea hotărârii sale inițiale. Raporturile comerciale dintre părți s-au stabilit în temeiul unui contract bancar având ca obiect derularea unui acreditiv documentar irevocabil, ca modalitate de efectuare a plății unui export de cereale făcut de reclamantă către un beneficiar extern.

Din verificarea documentelor în temeiul cărora s-au desfășurat raporturile contractuale dintre părți, rezultă culpa evidentă a băncii (B.I.R.) care nu a respectat nici condițiile și termenii acreditivului documentar irevocabil ce trebuia deschis în favoarea reclamantei, ca beneficiar al operațiunii bancare respective, și nici regulile și uzanțele internaționale din Publicația 500. Potrivit prevederilor contractuale, contractul nr. 12 din 8 august 1997, acreditivul în discuție nu a fost deschis în termenul de 10 zile, înștiințarea de deschidere fiind făcută cu întârziere, la 29 august 1997, prin „mesaj pe calculator”, ce nu corespunde uzanțelor internaționale prevăzute în Publicația 500. Existența neregularităților în îndeplinirea obligațiilor bancare ale B.I.R., privind acest acreditiv, rezultă și din faptul că, deși, la 26 septembrie 1997, expediază documentele aferente încasării acreditivului, la aceeași dată, prin adresa E 127, semnalează reclamantei discrepanțele apărute în derularea acreditivului legată de împuternicirea inspectorului cumpărătorului, denumirea corectă a exportatorului.

Acestea denotă că pârâta-recurentă, după predarea documentelor spre verificare, nu și-a îndeplinit obligația, pentru ca, în termen de 7 zile bancare, să verifice conformitatea acestora cu termenii acreditivului, conform art. 14 lit. d) și i) din Publicația 500. Cu alte cuvinte, constatând că pârâta – banca sub îndrumarea căreia s-au desfășurat raporturile de vânzare comercială internațională, nu a verificat conformitatea modificărilor cuprinse în acreditiv de către banca emitentă, neîncunoștiințând pe reclamanta – exportatorul de marfă, în termenul legal și nici nu a informat banca emitentă, deci nu și-a îndeplinit obligațiile sale contractuale privind operațiunile bancare ce erau în sarcina sa, corect, prin decizia atacată, s-a reținut că angajarea răspunderii contractuale a pârâtei cu sumele indicate și în expertiză este legală și temeinică.

În cauză, pârâta-recurentă a mai depus, la 11 iulie 2003, peste termenul legal, motive noi de recurs, care nu mai pot fi examinate, fiind tardiv formulate în raport cu prevederile art. 301 C. proc. civ. Având în vedere cele de mai sus, recursul pârâtei-recurente se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de B.I.R., prin lichidator SC R.V.A. SA București, în prezent, SC M.S. SA București, împotriva deciziei nr. 177 din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 16 septembrie 2003.