ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5041/2003

HOTĂRÂRE

06.11.2003

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5041/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 265 din 14 mai 2003, Tribunalul Galați a condamnat pe inculpata A.S. la pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatei și s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 26 septembrie 2002 la zi.

În baza art. 257 alin. (2), cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 30.000.000 lei și 1.300 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei, la cursul B.N.R., la data executării măsurii confiscării.

Pentru a pronunța astfel, s-a reținut. în fapt, în esență, că inculpata A.S. a lucrat la grefieră la Judecătoria Galați în perioada 1992 – 2000.

Denunțătorul S.R., împreună cu concubina sa S.M. erau administratori la o societate comercială din comuna Munteni, județul Galați, iar în anul 1997 au fost cercetați în dosarul nr. 665/1997 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, emițându-se rechizitoriul și fiind trimiși în judecată la Judecătoria Tecuci unde s-a format dosarul nr. 6585/1997. S-a pronunțat o primă sentință penală de condamnare, care a fost desființată de Tribunalul Galați prin admiterea apelului declarat de inculpați, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Tecuci.

Rejudecând cauza, inculpații S.R. și S.M. au fost condamnați prin sentința penală nr. 144 din 10 februarie 21999 în dosarul nr. R/3000/1998 pentru infracțiunea de evaziune fiscală, sentință atacată din nou cu apel, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Galați sub nr. 775/1999.

Inculpata A.S. l-a contactat pe denunțătorul S.R. și i-a spus că judecătorul de ședință R.A., care face parte din completul de judecată dorește să îmbunătățească situația juridică atât lui cât și concubinei, dar în schimbul unei sume de bani.

Denunțătorul a fost de acord și după ce a făcut schimb de numere de telefon cu inculpata, au stabilit ca în timpul convorbirilor telefonice să folosească expresia „o prăjitură”, două prăjituri etc., aceasta reprezentând echivalentul sumei de 10.000.000 lei.

Denunțătorul i-a relatat concubinei aspectul discutat și în timp ce se îndreptau spre locuința lor din comuna Munteni, cu autoturismul, au fost contactați telefonic de inculpată care a pretins o sumă ce trebuie să fie destul de mare.

În aceeași zi, denunțătorul a împrumutat suma de 40.000.000 lei,

s-a întors la Galați și a urcat în biroul inculpatei care a reafirmat că are influență asupra judecătoarea R.A., că în schimbul unei sume de bani va interveni pe lângă aceasta pentru a pronunța o soluție favorabilă și a pretins suma de 30.000.000 lei, pe care a și primit-o.

Denunțătorul S.R. își procurase un reportofon și a înregistrat convorbirea pe care a avut-o cu inculpata și când aceasta i-a pretins suma de 30.000.000 lei.

Din actele dosarului rezultă că în ziua de 18 noiembrie 1999, denunțătorul a avut termen de judecată în dosarul nr. 775/1999 și din completul de judecată făcea parte și judecătoarea R.A.

Ulterior, inculpata l-a contactat telefonic pe denunțător aproape la fiecare termen și, în mod repetat, a mai pretins și primit sumele de 800 dolari S.U.A. și 500 dolari S.U.A., afirmând că le va oferi membrilor completului.

De asemenea, inculpata a mai pretins și suma de 300 dolari S.U.A. pentru a o da grefierilor în scopul întârzierii circulației dosarului, sumă cu privire la care nu s-a reținut că a fost primită.

Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor S.R., S.M., M.C., N.I. și S.M., ultimii trei martori participând la discuții între inculpată și denunțător sau înregistrând aceste discuții, probe ce se coroborează cu declarațiile inculpatei care a recunoscut, în parte, faptele imputate.

Prin decizia penală nr. 486/ A din 4 septembrie 2003, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată și prin care solicita reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Împotriva hotărârilor pronunțate, inculpata a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 385

pct. 21, art. 385

alin. (2) și art. 385

pct. 3 C. proc. pen.

Astfel, inculpata susține că, deși la termenul din data de 11 aprilie 2003, instanța de fond a dispus citarea denunțătorului și aducerea sa cu mandat, la termenul din 12 mai 2003 s-a trecut la judecarea cauzei în lipsa lui.

De asemenea, s-a soluționat greșit latura civilă a cauzei, deispunându-se confiscarea sumei de 1.300 dolari S.U.A., deși în considerente se face vorbire de încă o sumă de 300 dolari S.U.A. ce nu se regăsește în dispozitiv.

În sfârșit, instanța de fond nu a fost compusă potrivit legii, judecând cauza în complet compus din doi judecători, deși trebuia complet dintr-un singur judecător, motive pentru care solicită casarea hotărârilor și trimiterea dosarului spre rejudecare la instanța de fond, urmând a se dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei.

Recursul este nefondat.

Verificând actele dosarului în raport de probele administrate, se constată că instanțele au stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatei, au dat încadrarea juridică corespunzătoare și au aplicat o pedeapsă just individualizată, în raport de dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen.

Prima critică formulată de inculpată nu poate fi primită, având în vedere că art. 385

pct. 21 C. proc. pen., se referă la împrejurarea în care judecata în primă instanță sau apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.

În speță, S.R. nu este parte în proces ci martor, acesta a fost citat pentru termenul din 12 mai 2003, nu s-a prezentat, iar apărătorul inculpatei a declarat că renunță la audierea martorului pentru a nu se mai tergiversa cauza, astfel că s-a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

În ceea ce privește cea de a doua critică, aceasta nu poate viza modul de soluționare a laturii civile pentru că, în cauză nu există o latură civilă, măsura confiscării ținând de latura penală și fiind reglementată de art. 257 alin. (2), cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen. Pe de altă parte, corect instanțele au dispus confiscarea numai a sumelor de 30.000.000 lei și 1.300 dolari S.U.A. (800 + 500 dolari S.U.A.) cu privire la care s-a dovedit primirea de către inculpată. În fine, chiar dacă instanțele ar fi greșit, omițând să dispună și confiscarea sumei de 300 dolari S.U.A., această măsură nu se putea lua, fiind în defavoarea inculpatei, în propria cale de atac.

Nici ultima critică nu este întemeiată, instanța de fond judecând cauza în complet de doi judecători, legal constituit.

Examinând cauza și în raport de dispozițiile art. 385

alin. (3) C. proc. pen., se constată că nu sunt alte cazuri care, luate în considerare de instanță din oficiu, să conducă la casarea hotărârilor pronunțate.

Așa fiind, conform art. 385

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpată.

Conform art. 88 C. pen., se va deduce din durata pedepsei, timpul arestării preventive de la 26 septembrie 2002 la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.