ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 477/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 477/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 731 din 21 august 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus conexarea dosarului nr. 604/2003 la dosarul nr. 6158/2002 privind pe condamnatul O.F. și a fost respinsă ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea formulată în dosarul nr. 6158/2002, petentul a solicitat întreruperea executării pedepsei de 7 ani închisoare, pedeapsă rezultată ca urmare a admiterii cererii de contopire, pentru motive medicale.
În dosarul nr. 604/2003 al Tribunalului București, petiționarul a formulat o altă cerere de întrerupere a executării pedepsei, respectiv a aceleiași pedepse de 7 ani închisoare, motiv pentru care, întrucât condamnatul a formulat două cereri diferite în dosare separate, care privesc aceeași pedeapsă , tribunalul a dispus conexarea dosarului nr. 604/2003 la dosarul 6158/2002. Prima instanță a respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei constatând că petiționarul nu se află în imposibilitatea de a executa pedeapsa, motivul invocat de acesta fără a se încadra în prevederile art. 453 lit. a) C. proc. pen. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 610/A din 15 octombrie 2003, a respins apelul condamnatului, însușindu-și argumentația instanței de fond.
Împotriva menționatelor hotărâri, condamnatul a declarat recurs, reiterând motivele invocate în cererea inițială și apel. Recursul nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 55 raportat la art. 453 lit. a) C. proc.
pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă „când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitatea de a executa pedeapsa „. În raport de aceste dispoziții , în mod just, cele două instanțe au reținut că deși a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, care să stabilească afecțiunile de care suferă petentul și dacă acestea îl pun într-adevăr în imposibilitatea executării pedepsei, din adresa nr. A1/1653/2003 emisă de Institutul Medico-Legal ”Mina Minovici”, rezultă că la data de 14.05.2003 condamnatul a fost examinat în cadrul comisiei, când s-a solicitat efectuarea unor investigații suplimentare, însă acesta la data de 19 mai 2003 a refuzat, sub semnătură, internarea pentru efectuarea investigațiilor medicale.
Pentru motivele expuse, recursul declarat de condamnat nefiind fondat, urmează a fi respins ca atare, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției . PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul O.F. împotriva deciziei penale nr. 610/A din 15 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.