ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6099/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 59 din 16

decembrie 2003 Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de arestare

provizorie a cetățeanului german M.P., formulată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara.

În motivarea acestei hotărâri

instanța a reținut că autoritățile judiciare germane au emis mandat de arestare

pe numele cetățeanului german M.P., fiind dat în urmărire prin Interpol.

În cauză însă nu sunt întrunite

condițiile art. 33 din legea nr. 296/2001 referitoare la arestarea provizorie,

deoarece statul german nu a solicitat statului român arestarea provizorie, la

dosar fiind depus doar un fax de la Interpol, care atestă că în Germania a fost

emis un mandat de arestare pentru evaziune fiscală față de extrădabil, fără să

existe o copie a acestuia.

Împotriva acestei încheieri Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs, invocând cazurile de

casare, prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 3 și 18 C. proc. pen.,

în sensul că:

- instanța nu a fost compusă

potrivit legii;

- s-a comis o eroare gravă de fapt

atunci când instanța a apreciat că cererea de arestare provizorie, nu a fost

făcută de o autoritate competentă a statului solicitant.

Examinând hotărârea atacată pe baza

materialului de la dosar, Curtea constată că recursul este fondat.

Potrivit Legii nr. 296/2001, Capitolul

III, secțiunea 1 privind procedura extrădării, competența soluționării

cererilor de extrădare revine curților de apel, în complet format din doi

judecători.

Urmare modificărilor aduse art. 23

din Constituția României și Codului de procedură penală, arestarea se dispune

numai de judecător.

Corespunzător, dispozițiile art. 32

din Legea nr. 296/2001 referitoare la arestarea în vederea extrădării a

persoanei reclamate, precum și cele ale art. 33 din aceeași lege, privind

arestarea provizorie a persoanei urmărite, se vor interpreta în sensul

dispunerii acestor măsuri numai de către judecător.

Măsura privativă de libertate, fie

că este vorba de arestarea în vederea extrădării, fie de arestarea provizorie

înainte de formularea cererii de extrădare, se soluționează în completul format

din doi judecători, care este sesizat concomitent și cu soluționarea cererii de

extrădare, sau după caz, instrumentarea în continuare a cererii de arestare

provizorie.

Cauza nu se trimite parchetului în

nici una din cele două situații, după luarea măsurii privative de libertate, ci

rămâne pe rolul instanței, pentru instrumentare în continuare.

În cazul arestării provizorii,

această măsură va putea înceta, sau după caz, va înceta, în termenele și

condițiile arătate de art. 33 alin. (4) din lege.

Așadar, nu există argumente care să

susțină analogia dispozițiilor din Legea nr. 296/2001, referitoare la arestare

cu cele privind arestarea preventivă în cursul urmăririi penale, C. proc. pen.,

nici sub aspectul condițiilor și cazurilor în care se poate lua măsura, nici al

celui referitor la compunerea organului judiciar care dispune.

De urmare, constatând că instanța nu

a fost compusă potrivit legii la instrumentarea cererii de arestare provizorie

a numitului M.P., încheierea nr. 59 din 16 decembrie 2003 va fi casată și cauza

trimisă spre rejudecare Curții de Apel Timișoara.

În ceea ce privește cel de-al doilea

motiv de recurs, se constată că, potrivit art. 33 din Legea nr. 296/2001,

cererea de arestare provizorie poate fi făcută de autoritățile competente ale

statului solicitant, indicându-se în cerere existența unui mandat de arestare

și să fie făcută cunoscută intenția de a transmite cererea de extrădare.

În cauză, cererea de arestare

provizorie este făcută de Biroul Interpol Wiesbaden, Germania, care este

autoritate competentă a statului solicitant, pe baza mandatului de arestare

preventivă nr. I, Gs 2336/2003 din 12 septembrie 2003, emis de instanța

competentă din Landshut.

Cererea mai reține și precizarea

referitoare la intenția de transmitere a cererii de extrădare, cu documentele

necesare.

Cum, însă, casarea hotărârii este

determinată de constatarea nulității exprese, prevăzută de art. 197 alin. (2)

și (3) C. proc. pen., urmare încălcării legii privind compunerea instanței,

acest din urmă motiv de recurs va fi avut în vedere cu ocazia rejudecării după

casare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, împotriva încheierii de ședință

nr. 59 din 16 decembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul

nr. 9487/2003, privind pe intimatul M.P.

Casează încheierea și trimite cauza

spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Onorariul în sumă de 200.000 lei

pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 decembrie 2003.