ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6099/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 59 din 16 decembrie 2003 Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de arestare provizorie a cetățeanului german M.P., formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În motivarea acestei hotărâri instanța a reținut că autoritățile judiciare germane au emis mandat de arestare pe numele cetățeanului german M.P., fiind dat în urmărire prin Interpol. În cauză însă nu sunt întrunite condițiile art. 33 din legea nr. 296/2001 referitoare la arestarea provizorie, deoarece statul german nu a solicitat statului român arestarea provizorie, la dosar fiind depus doar un fax de la Interpol, care atestă că în Germania a fost emis un mandat de arestare pentru evaziune fiscală față de extrădabil, fără să existe o copie a acestuia.

Împotriva acestei încheieri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs, invocând cazurile de casare, prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 3 și 18 C. proc. pen., în sensul că: - instanța nu a fost compusă potrivit legii; - s-a comis o eroare gravă de fapt atunci când instanța a apreciat că cererea de arestare provizorie, nu a fost făcută de o autoritate competentă a statului solicitant. Examinând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul este fondat. Potrivit Legii nr. 296/2001, Capitolul III, secțiunea 1 privind procedura extrădării, competența soluționării cererilor de extrădare revine curților de apel, în complet format din doi judecători.

Urmare modificărilor aduse art. 23 din Constituția României și Codului de procedură penală, arestarea se dispune numai de judecător. Corespunzător, dispozițiile art. 32 din Legea nr. 296/2001 referitoare la arestarea în vederea extrădării a persoanei reclamate, precum și cele ale art. 33 din aceeași lege, privind arestarea provizorie a persoanei urmărite, se vor interpreta în sensul dispunerii acestor măsuri numai de către judecător. Măsura privativă de libertate, fie că este vorba de arestarea în vederea extrădării, fie de arestarea provizorie înainte de formularea cererii de extrădare, se soluționează în completul format din doi judecători, care este sesizat concomitent și cu soluționarea cererii de extrădare, sau după caz, instrumentarea în continuare a cererii de arestare provizorie.

Cauza nu se trimite parchetului în nici una din cele două situații, după luarea măsurii privative de libertate, ci rămâne pe rolul instanței, pentru instrumentare în continuare. În cazul arestării provizorii, această măsură va putea înceta, sau după caz, va înceta, în termenele și condițiile arătate de art. 33 alin. (4) din lege. Așadar, nu există argumente care să susțină analogia dispozițiilor din Legea nr. 296/2001, referitoare la arestare cu cele privind arestarea preventivă în cursul urmăririi penale, C. proc. pen., nici sub aspectul condițiilor și cazurilor în care se poate lua măsura, nici al celui referitor la compunerea organului judiciar care dispune. De urmare, constatând că instanța nu a fost compusă potrivit legii la instrumentarea cererii de arestare provizorie a numitului M.P., încheierea nr. 59 din 16 decembrie 2003 va fi casată și cauza trimisă spre rejudecare Curții de Apel Timișoara.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că, potrivit art. 33 din Legea nr. 296/2001, cererea de arestare provizorie poate fi făcută de autoritățile competente ale statului solicitant, indicându-se în cerere existența unui mandat de arestare și să fie făcută cunoscută intenția de a transmite cererea de extrădare. În cauză, cererea de arestare provizorie este făcută de Biroul Interpol Wiesbaden, Germania, care este autoritate competentă a statului solicitant, pe baza mandatului de arestare preventivă nr. I, Gs 2336/2003 din 12 septembrie 2003, emis de instanța competentă din Landshut. Cererea mai reține și precizarea referitoare la intenția de transmitere a cererii de extrădare, cu documentele necesare.

Cum, însă, casarea hotărârii este determinată de constatarea nulității exprese, prevăzută de art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen., urmare încălcării legii privind compunerea instanței, acest din urmă motiv de recurs va fi avut în vedere cu ocazia rejudecării după casare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, împotriva încheierii de ședință nr. 59 din 16 decembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 9487/2003, privind pe intimatul M.P. Casează încheierea și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara. Onorariul în sumă de 200.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 24 decembrie 2003.