ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 489/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 271 din 7

septembrie 2001, Tribunalul Dâmbovița l-a condamnat pe inculpatul L.V.A. la 6

luni și 15 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 182

alin. (1) C. pen., raportat la art. 322 alin. (2) C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art.

174 și art. 175 lit. i) C. pen.

Prin aceeași sentință, în baza art. 10

alin. (1) lit. a) și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea

inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.

Instanța a reținut în fapt că, în

seara zilei de 23 februarie 2001, inculpatul L.V.A. a participat la o

încăierare produsă în discoteca M. din comuna Brănești, jud. Dâmbovița,

împrejurare în care i-a lovit cu un cuțit pe D.A., V.B. și D.G., producându-le

leziuni grave. Dintre persoanele lovite de inculpat, V.B. a suferit o plagă

înjunghiată penetrantă în abdomen, cu eviscerație de epiplon și două perforații

de intestin, leziuni care au necesitat intervenție chirurgicală pentru salvarea

vieții victimei, și îngrijiri medicale ulterioare de 35-40 zile.

Prin decizia penală nr. 147 din 29

aprilie 2002, Curtea de Apel Bacău, a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Dâmbovița împotriva sentinței primei instanțe, pe care a

desființat-o în ce privește achitarea inculpatului pentru infracțiunea

prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. și, rejudecând cauza a dispus

condamnarea acestuia pentru infracțiunea menționată, la 3.000.000 lei amendă.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

d) C. pen., instanța a dispus ca inculpatul să execute atât pedeapsa de 6 luni

și 15 zile închisoare, cât și amenda de 3.000.000 lei.

Împotriva deciziei instanței de apel

inculpatul L.V.A. a declarat recurs, solicitând în principal, achitarea sa întrucât

a comis fapta aflându-se în legitimă apărare, iar în subsidiar schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunile prevăzute de art. 182 alin. (1) C.

pen., raportat la art. 322 alin. (2) C. pen. și art. 322 alin. (1) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen., raportat la art. 182 alin.

(1) C. pen. De asemenea, inculpatul a cerut micșorarea pedepsei, prin

aplicarea, în favoarea sa, a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen.

Recursul inculpatului este fondat în

sensul celor ce se vor arăta în continuare.

Din probele administrate în cauză

rezultă că în noaptea de 23 februarie 2001, inculpatul a participat, împreună

cu un grup de tineri din Târgoviște, la petrecerea organizată la discoteca M. din

comuna Brănești, la care erau prezenți și tineri din localitate. În jurul orei

4, a izbucnit o altercație între martorul B.I., din grupul venit de la

Târgoviște și martorul C.I., localnic, iar apoi un conflict între inculpatul L.V.A.

și partea vătămată V.B., beligeranții îmbrâncindu-se și lovindu-se cu pumnii.

Conflictul a degenerat într-o încăierare generală, în care, tinerii din cele

două grupuri s-au lovit cu ce aveau la îndemână, cu sticle, cu mese, cu scaune.

Acțiunea violentă de cea mai mare eficiență și periculozitate, în cadrul

acestui conflict, a avut-o inculpatul, singurul care a folosit un cuțit cu care

i-a lovit pe V.B., D.A. și D.G., provocându-le leziunile descrise în

considerentele hotărârii atacate.

În condițiile în care nici unul

dintre participanții la încăierare nu s-a folosit de instrumente apte să

producă moartea și nici nu a acționat cu asemenea intensitate încât să

justifice temerea inculpatului că viața sa este în primejdie, acțiunea lui de a

lovi cu cuțitul, prin care a provocat leziuni grave persoanelor menționate mai

sus nu poate fi caracterizată ca fiind comisă în stare de legitimă apărare.

Pe de altă parte, având în vedere că

inculpatul a fost unul dintre inițiatorii conflictului degenerat în încăierare,

nu se poate primi nici cererea acestuia de a i se aplica prevederile art. 73 lit.

b) C. pen., privind circumstanța atenuantă a provocării.

În sfârșit, ținând seama de urmările

grave ale faptei comise și de pericolul ridicat al acesteia, Curtea Supremă de

Justiție constată, de asemenea că nu este cazul să se micșoreze pedeapsa

aplicată inculpatului.

Recursul inculpatului urmează să fie

admis numai în ceea ce privește condamnarea sa pentru infracțiunea prevăzută de

art. 322 alin. (1) C. pen., constatându-se că instanța de apel a reținut greșit

și această încadrare juridică, în condițiile în care, fapta inculpatului de a

produce o vătămare corporală foarte gravă a părții vătămate B.V., cu ocazia

încăierării amintite, întrunește elementele constitutive ale unei singure

infracțiuni complexe, cea prevăzută de art. 182 alin. (1) raportat la art. 322 alin.

(2) C. pen., așa cum, în mod corect a hotărât prima instanță.

În consecință, urmează ca recursul

inculpatului să fie admis în sensul arătat. Să se caseze hotărârea atacată și,

rejudecându-se cauza, să se respingă ca nefondat apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Dâmbovița împotriva sentinței primei instanțe, ce se va

menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul L.V.A. împotriva deciziei penale nr. 147 din 29 aprilie 2002 a

Curții de Apel Bacău.

Casează decizia atacată și

rejudecând:

Respinge, ca nefondat, apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița împotriva sentinței

penale nr. 271 din 7 septembrie 2001 a Tribunalului Dâmbovița, hotărâre pe care

o menține.

Pronunțată în ședință publică, azi

31 ianuarie 2003.