ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2869/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Suceava, secția penală,

prin sentința nr. 88 din 17 aprilie 2002, a condamnat pe inculpata P.A. la 15

ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art.

64 lit. a) și b), pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută și

pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) C. pen., prin respingerea

cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, în infracțiunea de

lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183

C. pen.

Instanța a menținut starea de arest

a inculpatei, a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 4

iunie 2001 la zi, a dispus obligarea acesteia la plata sumelor de: 2.350.355

lei, despăgubiri civile către partea civilă Spitalul municipal Fălticeni, cu

dobânda legală aferentă; 15.000.000 lei, despăgubiri civile, părții civile M.E.

și 2.500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, precum și confiscarea

cuțitului, corp delict, ridicat de organele de urmărire penală.

Hotărând astfel, tribunalul a

reținut, în fapt, că inculpata era căsătorită cu victima P.V. din anul 1988,

având împreună trei copii minori.

Relațiile dintre soți s-au

deteriorat în timp, treptat, deoarece ambii erau șomeri, se întrețineau din

prestarea unor activități ocazionale, iar victima a început să consume excesiv

băuturi alcoolice, iar inculpata să-și petreacă timpul în compania unor

bărbați.

În ziua de 1 iunie 2001, în jurul

orei 16,30, inculpata a venit singură acasă din piață, unde fusese cu soțul său

pentru a face unele târguieli, el rămânând încă în piață și a găsit-o pe mama

sa Ș.M., care venise în vizită să-și vadă nepoții.

Inculpata, după ce și-a ascuțit un

cuțit de bucătărie, a început să taie oasele pe care le cumpărase pentru a

găti, în jurul orei 19,00 venind și victima, care nu se afla în relații prea bune

cu soacra sa și căreia i-a reproșat prezența în locuința lor. Aceasta a luat pe

cel mai mic dintre copii, ce se afla în casă și pentru a evita discuțiile cu

ginerele său a părăsit locuința, mergând în oraș.

După plecarea soacrei cei doi soți

au început să se certe, iar potrivit declarației inculpatei, P.V. a prins-o de

păr, iar ea având cuțitul, în mână l-a lovit o singură dată în piept, după care

l-a transportat la Spitalul municipal Fălticeni, unde acesta a decedat la 2

iunie 2001.

Potrivit concluziilor Raportului de

necropsie, nr. 211/ C din 3 iunie 2001, întocmit de Serviciul de medicină

legală Suceava, moartea victimei a fost violentă, ea s-a datorat șocului

hemoragic cu hemotorax masiv instalat ca urmare a secționării lobului superior

a pulmonului stâng și a pachetului vasculo-nervos intercostal stâng, printr-o

plagă penetrantă toracic. După morfologia lor, leziunile s-au putut produce

prin lovire activă cu un obiect înțepător tăietor (cuțit) la data și în

condițiile stabilite pe baza anchetei. Plaga tăiată subclaviculară stânga;

penetrantă toracic are o direcție oblică de sus în jos, de la dreapta spre

stânga și din față spre spate. Lățimea maximă a plăgii este de 3 cm și lungimea

minimă de 10 cm. La momentul altercației, agresorul se afla față în față cu

victima. Prin gravitatea lor, leziunile au fost sigur și direct letale.

Împotriva sentinței a declarat apel,

în termen legal, inculpata, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, cu

referire la greșita încadrare juridică a faptei, care, în opinia sa, corespunde

infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., precum și la nereținerea în

favoarea sa a circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., care să

genereze scăderea corespunzătoare a pedepsei sub minimul special prevăzut de

lege.

Secția penală, a Curții de Apel

Suceava, prin decizia nr. 242 din 8 iulie 2002, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpata P.A., deoarece fapta incriminată prin dispozițiile

cuprinse în art. 183 C. pen., presupune ca făptuitorul să urmărească producerea

consecințelor prevăzute de art. 180 și art. 182 C. pen., iar moartea să survină

„în afara posibilităților sale de prevedere (din culpă)”.

Ori, menționează instanța de control

judiciar „inculpata a lovit cu cuțitul în piept și chiar dacă nu a urmărit

uciderea victimei, a prevăzut și acceptat posibilitatea producerii morții,

săvârșind prin aceasta infracțiunea de omor calificat, cu intenție indirectă

(art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.)”.

De asemenea, s-a apreciat că nu sunt

date în cauză nici împrejurări care să constituie circumstanțe atenuante, în

sensul celor prevăzute de art. 74 C. pen., iar pedeapsa minimă prevăzută de

art. 175 C. pen., aplicată inculpatei, a fost just individualizată.

În termen legal, inculpata a

declarat recurs împotriva deciziei pe care o consideră netemeinică, întrucât nu

s-a reținut în favoarea sa circumstanța atenuantă legală a provocării,

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., nici a celor cuprinse în art. 74 din

același cod, care să conducă la reducerea corespunzătoare a pedepsei.

Examinând hotărârea atacată în

raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 18 și pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Curtea constată, în baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi

respins.

dispozițiilor referitoare la comiterea de către instanțe a unei erori grave de

fapt, caz de casare invocat, în principal, pot fi erori grave de fapt și acele

greșeli în stabilirea situației de fapt, ce au avut drept consecință

nereținerea (sau reținerea) greșită a circumstanțelor atenuante legale, contrar

probelor neîndoielnice existente în cauză.

Nereținerea lor, ca urmare a

contrarietății evidente între probele cuprinse în dosarul cauzei și ceea ce

reține instanța prin hotărârea ei, are drept consecință aplicarea unei pedepse

în alte limite decât cele prevăzute de lege.

ceea ce este determinant pentru existența circumstanței atenuante legale a

provocării are în vedere starea psihică sub influența căreia a acționat

făptuitorul, și anume sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții

determinate de o provocare din partea victimei, produsă prin violență, printr-o

atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă,

acțiuni care trebuie dovedite prin orice mijloc de probă.

Examinând probele existente în

dosarul cauzei, rezultă că, inculpata a recunoscut în mod constant fapta

săvârșită, însă pentru a scăpa „din strânsoarea lui” care a venit acasă beat

„și a luat-o la bătaie”, trăgând-o de păr, l-a lovit cu cuțitul în piept,

nereușind să facă dovada susținerilor sale; martorii audiați menționând că

victima era bolnavă, mai consuma băuturi alcoolice, însă inculpata se purta

foarte urât cu ea (M.M., P.M., M.A. și H.M).

Așa fiind, fapta și împrejurările

săvârșirii ei, precum și vinovăția inculpatei, pentru comiterea infracțiunii de

omor calificat, rezultă fără nici un dubiu din probele complet analizate și

just apreciate de către cele două instanțe, care nu au comis nici o eroare

gravă de fapt, în stabilirea situației reale.

recurs referitor la aplicarea unor pedepse greșit individualizate, în raport cu

prevederile art. 72 C. pen., întrucât la stabilirea și menținerea pedepsei,

instanțele au luat în considerare gradul de pericol social deosebit de ridicat

al faptei comise, dar și al inculpatei, care și-a ucis soțul prin lovirea sa

puternică cu cuțitul, într-o zonă vitală (torace), iar pedeapsa de 15 ani

închisoare, reprezentând minimul special prevăzut de lege, pentru fapta comisă

va contribui la realizarea funcțiilor și a scopului pedepsei, prevăzute în art.

52 C. pen.

În consecință, secția penală, a

Curții Supreme de Justiție, constatând neîndeplinite cerințele cazurilor de

recurs invocate de inculpata P.A., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de aceasta, va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 4

iunie 2001, la 17 iunie 2003 și o va obliga pe recurentă la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata P.A., împotriva deciziei penale nr. 242 din 8 iulie 2002

a Curții de Apel Suceava.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatei, timpul arestării preventive de la 4 iunie 2001, la 17 iunie 2003.

Obligă pe recurentă la plata sumei

de 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 iunie 2003.