ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3302/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 15 aprilie 2002, reclamanta SC D. SA Galați a chemat în judecată pârâta

A.V.A.B. București, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța:

- să constate nulitatea absolută

parțială a procesului verbal nr. 516/2 din 22 ianuarie 2002, încheiat de comisia

de licitație din cadrul A.V.A.B. București pentru cauza ilicită;

- să constate că nu există dreptul

A.V.A.B. București de a reține garanția de participare la licitație

(reprezentată de scrisoarea de garanție bancară nr. 96 din 20 decembrie 2001,

emisă de BCR, sucursala județeană Galați) în temeiul dispozițiilor art. 19

48

din Legea nr. 409/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 51/1998, întrucât nu există

refuz de plată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta

arată, în esență, că a participat la licitația organizată de pârâtă, la data de

20 decembrie 2001, pentru complexul hotelier Ș. din Poiana Brașov, emițând

scrisoarea de garanție bancară pentru participarea la licitația nr. 96 din 20

decembrie 2001.

Potrivit procesului verbal de adjudecare,

reclamanta a fost declarată câștigătoare și, ca urmare, trebuia să achite

diferența de avans și să prezinte o altă scrisoare de garanție bancară până la

termenul stabilit pentru 21 ianuarie 2002.

În acest sens, reclamanta a

solicitat la BCR, sucursala Județeană Galați, un credit bancar și emiterea unei

noi scrisori de garanție, comunicându-i, încă din 22 decembrie 2001,

procesul-verbal de licitație nr. 516 din 21 decembrie 2001și banca a comunicat

A.V.A.B. –ului, numai la 22 ianuarie 2002, că va plăti din credit și surse

proprii ale reclamantei și va emite scrisoarea de garanție bancară, potrivit

procesului verbal de licitație nr. 516/2001.

Pârâta A.V.A.B. (prin comisia de

licitație) comunică băncii și reclamantei procesul-verbal nr. 516/2 din 22 ianuarie

2002, prin care se constată că SC D. SA nu și-a achitat obligațiile de plată

până la data de 21 ianuarie 2002 și o declară decăzută din dreptul de

adjudecatar și, invocând dispozițiile art. 19

48

alin. (3) din O.U.G.

nr. 51/1998, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 409/2001, și constată

dreptul său de a reține garanția de participare la licitație (scrisoarea de

garanție bancară nr. 96 din 20 decembrie 2001).

În drept, se invocă art. 111 C.

proc. civ., cu referire la art. 19

48

din Legea nr. 409/2001, prin

care s-a aprobat O.U.G. nr. 51/1998 și art. 948 și 966 C. civ.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin sentința civilă nr. 65, pronunțată la data de 28 mai

2002, a respins cererea formulată de reclamanta SC D. SA Galați, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că reclamanta nu a respectat obligațiile de plată asumate prin

procesul-verbal de licitație nr. 516 din 21 decembrie 2001, la scadența

stabilită la 21 ianuarie 2001, ceea ce echivalează cu refuzul de plată și,

potrivit art. 19

48

din Legea nr. 409/2001, garanția de participare

la licitație trebuie reținută de pârâtă, ca o obligație legală, reclamanta

fiind decăzută din dreptul de adjudecatar.

Împotriva sentinței a declarat

recurs reclamanta SC D. SA Galați, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În drept, recurenta își motivează

recursul în temeiul art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate,

recurenta arată:

de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) astfel, instanța de fond a

fost preocupată de decăderea reclamantei din dreptul de adjudecatar, ca efect

al neplății în termen a diferenței de avans și în mică măsură de ceea ce

reprezintă obiectul acțiunii, respectiv constatarea faptului că, legal,

intimata-pârâtă nu este îndreptățită la reținerea garanției de participare la

licitație.

Din punct de vedere al art. 19

48

din O.U.G. nr. 51/1998, nu decăderea din dreptul de adjudecatar este cauza

reținerii garanției, ci refuzul de plată.

Instanța de fond, arată recurenta,

nu a făcut această distincție, impusă de O.U.G. nr. 51/1998 și, în consecință,

a pronunțat o hotărâre greșită, asimilând neplata în termen cu refuzul de plată

și a considerat, prin urmare, născut dreptul A.V.A.B. de reținere a garanției,

deși condiția legală pentru producerea acestui efect, refuzul de plată, nu s-a

împlinit și nu a existat niciodată.

Recurenta arată că instanța, pornind

de la un fapt dovedit în speță, acela că plata nu s-a făcut până la 21 ianuarie

2002, a prezumat un refuz de plată, deși prezumția poate fi folosită ca mijloc

de probă, doar dacă nu exista proba directă și dacă ar fi permisă proba cu

martori (art. 1203 C. civ.). În speță, existau probe directe ale unor acte și

fapte, ce exclud un refuz de plată, probe cărora instanța le-a dat semnificație

doar pentru aprecierea decăderii din dreptul de adjudecatar, decădere ce nu a

fost contestată prin acțiune și, deci, nu forma obiect al judecății.

- 2. „când hotărârea pronunțată

(...) a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii” – art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În contextul acestui motiv de

recurs, recurenta arată că, însăși părțile au stabilit sancțiunea decăderii din

dreptul de adjudecatar, prin procesul-verbal de licitație, pentru nerespectarea

obligației asumate, cu termen scadent la 21 ianuarie 2002, și sancțiunea nu

poate fi invocată împotriva celui ce se obligă, având în vedere dispozițiile

art. 1024 C. civ. și art. 970 C. civ., Legea nr. 409/2001 și art. 512, și 513

C. proc. civ. pe care le invocă intimata în susținerile sale, nu prevăd

sancțiunea decăderii adjudecatarului.

Recurenta susține că instanța a

încălcat dispozițiile exprese și imperative ale art. 101 alin. (1) C. proc.

civ., deoarece termenul de plată, prevăzut de părți în procesul-verbal de

licitație, este la 21 ianuarie 2002, ceea ce înseamnă că nu se socotește

această zi data de împlinire a termenului și că plata se putea face și în ziua

de 22 ianuarie 2002 în mod valabil.

- 3. hotărârea criticată prevede că:

„răspunsul tardiv al băncii către pârâtă nu este convingător (...) adresa nr.

355 din 22 ianuarie 2002 echivalând cu o promisiune de „a face” pentru viitor

incertă”.

Recurenta consideră că s-au încălcat

dispozițiile art. 1115 C. civ., care reglementează oferta reală de plată.

Condițiile puse în cuprinsul art. 1115 sunt întrunite și de adresa nr. 355 din

22 ianuarie 2002 a B.C.R. și de adresa nr. 301 din 22 ianuarie 2002 a SC D. SA.

Oferta reală de plată a băncii nu are „conținut generic”, cum reține instanța,

ci precizează data exactă când se obligă să facă plata „astăzi, 22 ianuarie

2002, B.C.R., sucursala județeană Galați va efectua plăți” (...)

- 4. hotărârea nu cuprinde motivele

de fapt și de drept, care au format convingerea instanței, precum și motivele

pentru care s-au înlăturat cererile părților, încălcându-se dispozițiile art.

261 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta, în contextul acestui

motiv, arată că instanța de fond nu a motivat nici în fapt și nici în drept de

ce, în ziua de 22 ianuarie 2002, când A.V.A.B. avea dreptul să ceară plata

prețului, dar a refuzat plata prin emiterea procesului-verbal nr. 516/2 din 22

ianuarie 2002, a considerat decăderea din dreptul de adjudecatar legală, iar

oferta reală de plată tardivă.

- 5. cu privire la motivul nulității

absolute a procesului-verbal nr. 516/2 din 22 ianuarie 2002 (de decădere)

pentru cauza ilicită, Curtea de Apel București nu a întemeiat, în drept,

respingerea excepției invocate.

Recurenta susține că, deși este

evidentă cauza ilicită, prin încălcarea normei de ordine publică, cuprinsă în

art. 5 C. civ. coroborat cu art. 1 din O.U.G nr. 51/1998, modificată prin Legea

nr. 409/2001, instanța se limitează să invoce doar convenția părților pentru a

o respinge și nu motivează înlăturarea normelor legale invocate. Chiar dacă

instanța a avut în vedere doar „legea părților”, ar fi trebuit să analizeze

convenția (procesul verbal de licitație) în lumina dispozițiilor art. 970 C.

civ., care fac trimitere la scopul urmărit de legiuitor.

- 6. cu privire la excepția fraudei

la lege, Curtea de Apel București nu motivează, în drept, respingerea acestei

apărări.

Se arată că echivalând refuzul de

plată, prevăzut expres de art. 19

48

alin. (3) din Legea nr.

409/2001, cu nedepunerea prețului, prevăzută de art. 513 C. proc. civ., ca temei

pentru decăderea din calitatea de adjudecatar și reținerea garanției de

participare la licitație în contul A.V.A.B., este fraudată legea specială prin

aplicarea normei generale în locul celei speciale. Instanța de fond nu a

motivat de ce consideră legală aplicarea normei generale și nu norma specială.

- 7. art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

- „instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate, care erau

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii”.

Recurenta arată că, din cuprinsul

acțiunii și în concluziile scrise, s-a demonstrat manifestarea de voință

expresă de a plăti prețul și s-a înlăturat orice indiciu că au refuzat plata

prin invocarea adresei nr. 311 din 22 ianuarie 2002 depusă la dosarul cauzei,

dar instanța nu face nici o referire la această dovadă administrată, care, dacă

ar fi fost analizată, ar fi putut constata că SC D. SA nu a refuzat plata

prețului.

Pentru motivele invocate, recurenta

a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii și, rejudecând cauza,

admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Recursul declarat de reclamantă nu

este fondat.

Analizând primul motiv de recurs, se

constată că nu este fondat, întrucât, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă

faptul că recurenta a refuzat să efectueze plata sumei de 290.582 dolari

S.U.A., reprezentând diferența de avans de până la 40%, până la data de 21

ianuarie 2002, și a blocat executarea Scrisorii de Garanție Bancară nr. 96 din

20 decembrie 2001, emisă de B.C.R., sucursala județeană Galați, în favoarea

A.V.A.B. Astfel, la data de 21 ianuarie 2002, recurenta dispunea de fonduri

proprii, fapt ce rezultă din adresa nr. 301 din 22 ianuarie 2002, emisă de

recurentă, care arată: „precizăm că finanțarea este asigurată parțial de B.C.R.

SA”, cât și din adresa nr. 355 din 22 ianuarie 2002 a BCR, sucursala județeană

Galați, în care se menționează, „astăzi 22 ianuarie 2002, B.C.R. va efectua

plăți din credit și din surse proprii ale SC D. SA și va emite o scrisoare de

garanție bancară în favoarea dvs”.

În concluzie, față de conținutul

acestor două adrese, rezultă că recurenta dispunea de fonduri proprii și, deci,

neplata avansului, cât și neacceptarea scrisorii de garanție, nu pot fi

calificate decât refuz de plată, cum de altfel a reținut și instanța de fond.

Motivul al doilea de recurs, cu

privire la textul legal aplicabil speței, nu poate fi primit, deoarece,

termenul de 2 zile nu are nici o legătură cu litigiul, părțile au stabilit, în

procesul-verbal, sancțiunea decăderii din dreptul de adjudecatar al reclamantei

pentru nerespectarea obligațiilor, asumate cu termen scadent la 21 ianuarie

2002, procesul verbal nr. 516/2 din 22 ianuarie 2002 atestând doar constatarea

neîndeplinirii obligației asumată de reclamantă, la scadență și sancțiunea

prevăzută de lege.

De asemenea, termenul de 21 ianuarie

2002, nu este un termen procedural căruia să i se aplice art. 101 C. proc.

civ., ci este data scadenței, dată prevăzută și acceptată de recurentă și este

un termen de decădere.

Nu poate fi primită nici susținerea

că adresa nr. 355 din 22 ianuarie 2002 nu a fost calificată în mod corect de

instanța de fond, menționata adresă reprezintă comunicarea B.C.R., sucursala

județeană Galați, către A.V.A.B. că va efectua plăți „din credit și surse

proprii ale SC D. SA și va emite o scrisoare de garanție bancară, în

conformitate cu procesul-verbal de licitație nr. 516 din 21 decembrie 2001”, în

chiar aceeași zi, adică, 22 ianuarie 2002, deci, este un răspuns tardiv al

băncii, care echivalează cu o promisiune de a face pentru viitor, incertă.

Analizând motivul patru de recurs,

prin care se arată că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de

drept, care au format convingerea instanței, se constată că nu este fondat,

hotărârea a fost motivată în fapt și în drept și, deci, este temeinică și

legală.

Critica ce privește excepția fraudei

la lege, și că respingerea acesteia nu a fost motivată în drept de instanța de

fond, nu poate fi primită, corect instanța a reținut că nu s-a făcut dovada

încălcării vreunei legi de către pârâtă, ci reclamanta a încălcat legea prin

nerespectarea obligațiilor asumate și a termenelor scadente la plată, invocând

frauda la lege și propria culpă.

Față de aceste considerente,

recursul reclamantei va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC D. SA Galați împotriva sentinței nr. 65 din 28 mai

2002 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 3 iulie 2003.