ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2863/2004

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 6

noiembrie 2002, reclamantele S.E. și G.P. au chemat în judecată pe pârâții

Tribunalul Constanța și Ministerul Justiției pentru obligarea acestora la

restituirea sumelor de bani încasate pe nedrept, prin reținerea ilegală a

procentului de 7% din salariu, cu titlu de primă pentru asigurarea de sănătate

în perioada 1 noiembrie 1999 – 31 martie 2001 cu aplicarea coeficientului de

inflație la data executării hotărârii.

Ministerul Justiției în nume propriu și pentru

Tribunalul Constanța a formulat cerere de chemare în garanție a Casei OPSNAJ

pentru ca în ipoteza admiterii acțiunii să fie obligată aceasta din urmă la

restituirea sumelor reținute din veniturile reclamantelor și virate lunar, cu

titlu de contribuție la asigurările de sănătate, către chemata în garanție, în

conformitate cu Legea nr. 145/1997.

Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 1130

din 6 decembrie 2002 a admis în parte acțiunea. A obligat pârâții la plata

sumelor de bani reprezentând 7% din venitul lunar brut al reclamantelor pentru

perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001 cu aplicarea coeficientului de

inflație. A fost respinsă excepția invocată de Ministerul Justiției, privind

lipsa calității sale procesuale pasive, s-a admis excepția invocată de chemata

în garanție, CASA OPSNAJ și s-a respins cererea împotriva acesteia, ca fiind

făcută împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel Constanța prin decizia civilă nr.

86/C/27 ianuarie 2003 a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției

în nume propriu și pentru Tribunalul Constanța împotriva sentinței civile nr. 1330/2002.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor

hotărâri, în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2

C. proc. civ., considerând că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea

esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În motivarea recursului în anulare, s-a arătat

că în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază în

mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile prin

care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 4091/1998 precum și de

Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea

gratuității se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se susține, în recursul în anulare, că printr-o interpretare

sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică,

se degajă concluzia că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au

dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac

rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

S-a mai arătat că Legea nr. 145/1997 prevede

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români și apatrizii care au

reședința în România precum și obligația acestora de a plăti contribuția

lunară, cei exceptați de la plata acestei contribuții, fiind arătați în mod

expres în mai multe texte de lege, în care nu se regăsesc și magistrații sau

personalul auxiliar de specialitate din justiție.

Ca atare, procurorul general a apreciat că prin

hotărârile criticate instanțele au interpretat și aplicat greșit actele

normative în vigoare când au apreciat că – magistrații nu trebuie să plătească contribuția

lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut, în primul rând, că atât în

considerentele hotărârii criticate cât și în motivele formulate în susținerea

recursului în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea

lor fiind însă total diferită.

Astfel, printr-o interpretare sistemică a

tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative ce vor fi analizate se vor

reține următoarele:

Fără îndoială, în conformitate cu art. 99 și art.

141 din Legea nr. 92/1992 republicată la 30 septembrie 1997, magistrații și

personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență

medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare a acestora, așa cum arată

art. 99 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, se stabilesc însă prin hotărâre de

guvern.

În acest sens, Guvernul a emis, la

20 iulie 1998, Hotărârea nr. 408 care, în art. 1 arată fără echivoc că de

aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de

sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998), același lucru

fiind prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B. – 64-807/C din 26 mai 1999 emise

de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998. În consecință

trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată că beneficiul

gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în

condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării

pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară iar în alineatul al doilea

arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru

asigurările sociale de sănătate”.

Categoriile de persoane care beneficiază de

asigurare, fără plata contribuției, sunt cele limitativ prevăzute în art. 6 și art.

55 din Legea nr. 145/1997.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în

art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără

plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la

„condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în

categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din acea lege.

Legiuitorul nu a omis acest lucru, pentru că în

categoria excepțiilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu

pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Ca urmare, instanțele care au dat o altă

interpretare textului de lege mai sus menționat au făcut aplicarea greșită a

acestora.

Distinct de cele mai înainte menționate urmează

a se mai reține că anterior soluționării irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118

din 30 martie 2001 pentru aplicarea O.U.G. nr. 179/11 noiembrie 1999 privind

modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 alin. (1) al art. 99 a dobândit

următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul

sau soția și copii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit

de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării

dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de

sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost

constantă în sensul că gratuitățile se acordă cu condiția dovedirii că s-a

plătit contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate.

Astfel fiind, văzând considerentele de mai sus

și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul în anulare și pe

fond, se va respinge acțiunea reclamantelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

sentinței civile nr. 1330 din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Constanța și

deciziei civile nr. 86 din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel Constanța, pe care

le casează.

Pe fond, respinge acțiunea formulată de

reclamantele S.E. și G.P., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 aprilie 2004.