ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2483/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza I C. proc. pen., procurorul general de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței penale nr. 1976 din 18 octombrie 2000 a Judecătoriei Tg. Mureș, a deciziei penale nr. 430 din 15 iunie 2001 a Tribunalului Mureș și a deciziei penale nr. 34/ R din 18 ianuarie 2002 a Curții de Apel Tg. Mureș, apreciind că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea legii, respectiv în mod greșit s-a dispus condamnarea inculpatului V.L.C., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Astfel, se susține că inculpatul fiind condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, constând în întocmirea declarațiilor vamale false și prezentarea acestora la R.A.R., apoi valorificarea lor în scopul obținerii de foloase materiale injuste nu constituie mijloace de inducere în eroare a statului în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale. Aceasta, întrucât din probele administrate în cauză rezultă necunoașterea de către inculpat a provenienței ilicite a autoturismelor, falsificarea chitanțelor vamale nefiind făcută în scopul de a nu se achita taxele vamale, ci numai pentru a înmatricula autoturismele, conform obiectului de activitate al firmei sale. Totodată, documentele falsificate nu au fost și nu urmau să fie prezentate organelor vamale, motiv pentru care nu se poate reține o activitate de inducere în eroare de către inculpat a acestora, cu scopul de a nu se achita taxele vamale.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Judecătoria Tg. Mureș, prin sentința penală nr. 1976 din 18 octombrie 2000 a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpatul V.L.C. din infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. (1), art. 291, art. 31, raportat la art. 289, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 12 din Legea nr. 87/1994 în infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. (1), art. 291 alin. (1), art. 31 alin. (2), raportat la art. 289, art. 215 alin. (1) și (2), fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., precum și art. 31 alin. (2), raportat la art. 12 din Legea nr. 87/1994. În baza art. 288 alin. (1), art. 291 alin. (1) și art. 289, toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., inculpatul a fost condamnat la 3 pedepse de câte 2 ani închisoare, iar în temeiul art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997, le-a constatat grațiate integral și condiționat.

Totodată, a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. Conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru participație improprie la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 31, raportat la art. 12 din Legea nr. 87/1994, constatând că neplata taxelor vamale nu intră în conținutul laturii obiective a acestei infracțiuni. De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri civile, în sumă de 189.856.415 lei, Ministerului Finanțelor, D.G.V., D.R.V. Cluj. Condamnându-l pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, instanța a reținut că, în cursul anului 1995, în calitate de administrator al SC T.A.

SRL Constanța, inculpatul a falsificat 6 chitanțe vamale pe care le-a folosit la Registrul Auto Român în vederea înmatriculării a tot atâtea autoturisme de fabricație străină, care fuseseră introduse ilegal în România, fiind sustrase din străinătate de autori neidentificați. Prin eludarea achitării taxelor vamale către stat, a cauzat un prejudiciu direct de 189.856.415 lei. Tribunalul Mureș a respins apelul inculpatului și a admis apelul declarat de procuror, anulând toate chitanțele falsificate și a scăzut reținerea inculpatului din 18 septembrie 1997. Curtea de Apel Tg. Mureș a respins recursul declarat de inculpat. Hotărârile instanțelor au fost pronunțate cu încălcarea legii. Infracțiunea de înșelăciune presupune existența activității de inducere în eroare din partea inculpatului, precum și scopul urmărit, acela de a nu se achita taxele vamale.

În cauză, instanța l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, considerând că întocmirea declarațiilor vamale false și prezentarea acestora la R.A.R., iar apoi valorificarea lor în scopul obținerii de foloase materiale injuste, constituie mijloace de inducere în eroare a statului în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale. Din probele administrate rezultă, cu certitudine, că, inculpatul nu a avut nici o legătură cu persoanele care au adus autoturismele în România, pe care nici nu le-a cunoscut, activitatea sa rezumându-se la falsificarea celor șase declarații vamale, prin înscrierea pe acestea a unor date neconforme realității, și la folosirea lor pentru înscrierea în circulație a autoturismelor.

Totodată, pentru existența infracțiunii de înșelăciune este necesară condiția producerii unei pagube. Or, s-a stabilit că autoturismele respective nu au fost importate în România (ci au fost sustrase din străinătate și aduse în țară de autori neidentificați), astfel încât pentru ele nu se datorează taxe vamale, deoarece pentru introducerea în țară a unor bunuri furate din alte țări nu sunt percepute taxe vamale, ele urmând, eventual, a fi supuse confiscării speciale. În consecință, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., se impune achitarea inculpatului pentru săvârșirea acestei infracțiuni, potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., prin admiterea recursului în anulare și casarea hotărârilor atacate numai sub acest aspect. Ca urmare, se va înlătura obligarea inculpatului la despăgubiri civile către Ministerul Finanțelor, D.G.V. Cluj, în sumă de 189.856.415 lei și se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 1976 din 18 octombrie 2000 a Judecătoriei Târgu Mureș, deciziei penale nr. 430 din 15 iunie 2001 a Tribunalului Mureș și deciziei penale nr. 34 din 18 ianuarie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș, privind pe inculpatul V.L.C. Casează hotărârile atacate numai cu privire la greșita condamnare pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul V.L.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

Înlătură obligarea inculpatului la despăgubiri civile către Ministerul Finanțelor, D.G.V. Cluj, în sumă de 189.856.415 lei. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 mai 2004.