ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2483/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

În temeiul art. 409 și art. 410

alin. (1) partea I pct. 2 teza I C. proc. pen., procurorul general de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva

sentinței penale nr. 1976 din 18 octombrie 2000 a Judecătoriei Tg. Mureș, a

deciziei penale nr. 430 din 15 iunie 2001 a Tribunalului Mureș și a deciziei

penale nr. 34/ R din 18 ianuarie 2002 a Curții de Apel Tg. Mureș, apreciind că

hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea legii, respectiv în mod greșit s-a

dispus condamnarea inculpatului V.L.C., pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin.

(2) și art. 13 C. pen., în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale

acestei infracțiuni.

Astfel, se susține că inculpatul

fiind condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, constând în

întocmirea declarațiilor vamale false și prezentarea acestora la R.A.R., apoi

valorificarea lor în scopul obținerii de foloase materiale injuste nu

constituie mijloace de inducere în eroare a statului în scopul sustragerii de

la plata taxelor vamale. Aceasta, întrucât din probele administrate în cauză

rezultă necunoașterea de către inculpat a provenienței ilicite a

autoturismelor, falsificarea chitanțelor vamale nefiind făcută în scopul de a

nu se achita taxele vamale, ci numai pentru a înmatricula autoturismele,

conform obiectului de activitate al firmei sale.

Totodată, documentele falsificate nu

au fost și nu urmau să fie prezentate organelor vamale, motiv pentru care nu se

poate reține o activitate de inducere în eroare de către inculpat a acestora,

cu scopul de a nu se achita taxele vamale.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

Judecătoria Tg. Mureș, prin sentința

penală nr. 1976 din 18 octombrie 2000 a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpatul V.L.C. din

infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. (1), art. 291, art. 31, raportat la

art. 289, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 12 din Legea

nr. 87/1994 în infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. (1), art. 291 alin.

(1), art. 31 alin. (2), raportat la art. 289, art. 215 alin. (1) și (2),

fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., precum și art. 31

alin. (2), raportat la art. 12 din Legea nr. 87/1994.

În baza art. 288 alin. (1), art. 291

alin. (1) și art. 289, toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.,

inculpatul a fost condamnat la 3 pedepse de câte 2 ani închisoare, iar în

temeiul art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997, le-a constatat grațiate integral

și condiționat.

Totodată, a condamnat pe inculpat la

2 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215

alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

Conform art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea

inculpatului pentru participație improprie la infracțiunea de evaziune fiscală,

prevăzută de art. 31, raportat la art. 12 din Legea nr. 87/1994, constatând că

neplata taxelor vamale nu intră în conținutul laturii obiective a acestei

infracțiuni.

De asemenea, inculpatul a fost

obligat să plătească despăgubiri civile, în sumă de 189.856.415 lei,

Ministerului Finanțelor, D.G.V., D.R.V. Cluj.

Condamnându-l pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune, instanța a reținut că, în cursul anului 1995, în

calitate de administrator al SC T.A. SRL Constanța, inculpatul a falsificat 6

chitanțe vamale pe care le-a folosit la Registrul Auto Român în vederea

înmatriculării a tot atâtea autoturisme de fabricație străină, care fuseseră

introduse ilegal în România, fiind sustrase din străinătate de autori

neidentificați.

Prin eludarea achitării taxelor

vamale către stat, a cauzat un prejudiciu direct de 189.856.415 lei.

Tribunalul Mureș a respins apelul

inculpatului și a admis apelul declarat de procuror, anulând toate chitanțele

falsificate și a scăzut reținerea inculpatului din 18 septembrie 1997.

Curtea de Apel Tg. Mureș a respins

recursul declarat de inculpat.

Hotărârile instanțelor au fost pronunțate

cu încălcarea legii.

Infracțiunea de înșelăciune

presupune existența activității de inducere în eroare din partea inculpatului,

precum și scopul urmărit, acela de a nu se achita taxele vamale.

În cauză, instanța l-a condamnat pe inculpat pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, considerând că întocmirea declarațiilor

vamale false și prezentarea acestora la R.A.R., iar apoi valorificarea lor în

scopul obținerii de foloase materiale injuste, constituie mijloace de inducere

în eroare a statului în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale.

Din probele administrate rezultă, cu

certitudine, că, inculpatul nu a avut nici o legătură cu persoanele care au

adus autoturismele în România, pe care nici nu le-a cunoscut, activitatea sa

rezumându-se la falsificarea celor șase declarații vamale, prin înscrierea pe

acestea a unor date neconforme realității, și la folosirea lor pentru

înscrierea în circulație a autoturismelor.

Totodată, pentru existența

infracțiunii de înșelăciune este necesară condiția producerii unei pagube. Or,

s-a stabilit că autoturismele respective nu au fost importate în România (ci au

fost sustrase din străinătate și aduse în țară de autori neidentificați),

astfel încât pentru ele nu se datorează taxe vamale, deoarece pentru introducerea

în țară a unor bunuri furate din alte țări nu sunt percepute taxe vamale, ele

urmând, eventual, a fi supuse confiscării speciale.

În consecință, nefiind întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2)

C. pen., se impune achitarea inculpatului pentru săvârșirea acestei

infracțiuni, potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1)

lit. d) C. proc. pen., prin admiterea recursului în anulare și casarea

hotărârilor atacate numai sub acest aspect.

Ca urmare, se va înlătura obligarea

inculpatului la despăgubiri civile către Ministerul Finanțelor, D.G.V. Cluj, în

sumă de 189.856.415 lei și se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor

atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței penale nr. 1976 din 18 octombrie 2000 a

Judecătoriei Târgu Mureș, deciziei penale nr. 430 din 15 iunie 2001 a Tribunalului

Mureș și deciziei penale nr. 34 din 18 ianuarie 2002 a Curții de Apel Târgu

Mureș, privind pe inculpatul V.L.C.

Casează hotărârile atacate numai cu

privire la greșita condamnare pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de

art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C.

pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul

V.L.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

Înlătură obligarea inculpatului la

despăgubiri civile către Ministerul Finanțelor, D.G.V. Cluj, în sumă de

189.856.415 lei.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

mai 2004.