ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4862/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 300 din 3 februarie 2003 a Judecătoriei Timișoara, inculpatul D.V. a fost

condamnat la 4 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor înscrise în

art. 64 lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din

același cod.

S-a reținut că, în calitate de

administrator la SC R.D. SA, la 25 martie 2001, inculpatul a achiziționat

mărfuri în valoare de 126.411.536 lei de la SC L.G.R. SRL Timișoara, pentru

plata c/valorii lor a emis opt bilete la ordin și o filă C.E.C., deși nu avea

disponibil în cont.

Prin decizia penală nr. 229 din 18

aprilie 2003, Tribunalul Timiș a respins apelul declarat de inculpat.

Împotriva ambelor hotărâri,

definitive prin nerecurare, Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, în baza art.

410 alin. (1) partea I pct. 7

1

C. proc. pen., susținând că

hotărârile sunt contrare legii, întrucât au omis să dispună efectuarea înregistrării

hotărârii de condamnare a inculpatului comerciant la Oficiul Registrului

Comerțului.

Recursul în anulare nu este fondat.

Potrivit art. 410 alin. (1) partea

I-a, art. 7

1

C. proc. pen., hotărârea definitivă de condamnare,

achitare și încetare a procesului penal, poate fi atacată cu recurs în anulare

când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a

legii de natură să influențeze soluția procesului.

Prin recursul în anulare declarat nu

se critică temeinicia hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză sau

încălcări ale legii de natură să influențeze soluția procesului, deci soluția

adoptată este corectă și corespunde prevederilor legale.

Pe de altă parte, pretinsa omisiune

de a dispune efectuarea înregistrării hotărârii de condamnare la Oficiul

Registrului Comerțului, nu ține de soluția adoptată în cauză, astfel că o

hotărâre judecătorească nu poate fi reformată, pe calea recursului în anulare

pentru acest temei, care nu se regăsește în cazurile de casare prevăzute de art.

410 C. proc. pen.

Instanțele nu au încălcat

prevederile art. 343 alin. (3) și art. 357 alin. (2) C. proc. pen., cum se

invocă în menținerea recursului în anulare, întrucât nedispunerea comunicării

hotărârii la Oficiul Registrului Comerțului nu influențează asupra justei

soluționări a cauzei, astfel de comunicare neavând legătură cu soluția adoptată

în cauză (condamnarea inculpatului reflectată în cuprinsul dispozitivului

hotărârii reglementat de art. 357 C. proc. pen.).

Pe de altă parte, potrivit art. 6 din

Legea nr. 26/1990, republicată privind Registrul Comerțului, înregistrările în

registrul comerțului se face (la cererea comerciantului), pe baza unei

încheieri a judecătorului delegat sau după caz, a unei hotărâri judecătorești

definitive, iar potrivit art. 7, instanțele judecătorești sunt obligate să

trimită Oficiului Registrului Comerțului, în termen de 15 zile de la data când

au rămas definitive, copii legalizate de pe dispozitivul hotărârilor definitive

și de pe încheierile ce se referă la acte și mențiuni a căror înregistrare este

cerută de lege. În aceste încheieri și hotărâri, instanțele judecătorești având

obligația să dispună efectuarea înregistrărilor în Registrul Comerțului.

Prin urmare, textele de mai sus, se

referă la înmatricularea în Registrul Comerțului a actelor și faptelor

solicitate de comercianți, iar aceste înregistrări se fac pe baza unei

încheieri a judecătorului delegat sau după caz, a unei hotărâri judecătorești

definitive, pe care instanțele sunt obligate să le trimită, în termen de 15

zile de la data rămânerii definitive.

Ca atare, prevederile art. 6 și art.

7 din legea menționată, se referă la instanțele comerciale și nu penale.

În cauză, comunicarea la Registrul

Comerțului constituie o obligație a instanței de executare (penale, comerciale,

etc.) și rezultă de exemplu din prevederile:

- art. 21 lit. g) din Legea nr.

26/1990, privind Registrul Comerțului, potrivit căruia, în Registrul Comerțului

se vor înregistra printre altele, mențiuni referitoare la hotărârea de

condamnare a comerciantului pentru fapte penale care îl fac nedemn de a

exercita această profesie;

- art. 11 lit. a) din Legea nr.

290/2004, privind cazierul judiciar, potrivit cărora, înscrierea datelor în

cazierul judiciar, prevăzut la art. 9, se fac în baza extraselor de pe

hotărârile judecătorești penale definitive trimise de instanțele judecătorești;

- situații similare sunt și cu

privire la aplicarea pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi

electorale, prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen., în legătură cu care

instanțele de executare comunică hotărârile rămase definitive organelor care

țin o astfel de evidență.

Pentru motivele ce preced, urmează a

se respinge ca nefondat, recursul în anulare declarat.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu a inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în

anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 300 din 3 februarie 2003

a Judecătoriei Timișoara și deciziei penale nr. 229 din 18 aprilie 2003 a

Tribunalului Timiș, privind pe inculpatul D.V.

Onorariul pentru apărarea din oficiu

a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 septembrie 2004.