ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4862/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 300 din 3 februarie 2003 a Judecătoriei Timișoara, inculpatul D.V. a fost condamnat la 4 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor înscrise în art. 64 lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod. S-a reținut că, în calitate de administrator la SC R.D. SA, la 25 martie 2001, inculpatul a achiziționat mărfuri în valoare de 126.411.536 lei de la SC L.G.R. SRL Timișoara, pentru plata c/valorii lor a emis opt bilete la ordin și o filă C.E.C., deși nu avea disponibil în cont.

Prin decizia penală nr. 229 din 18 aprilie 2003, Tribunalul Timiș a respins apelul declarat de inculpat. Împotriva ambelor hotărâri, definitive prin nerecurare, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, în baza art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 C. proc. pen., susținând că hotărârile sunt contrare legii, întrucât au omis să dispună efectuarea înregistrării hotărârii de condamnare a inculpatului comerciant la Oficiul Registrului Comerțului. Recursul în anulare nu este fondat. Potrivit art. 410 alin. (1) partea I-a, art. 7 1 C. proc. pen., hotărârea definitivă de condamnare, achitare și încetare a procesului penal, poate fi atacată cu recurs în anulare când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii de natură să influențeze soluția procesului.

Prin recursul în anulare declarat nu se critică temeinicia hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză sau încălcări ale legii de natură să influențeze soluția procesului, deci soluția adoptată este corectă și corespunde prevederilor legale. Pe de altă parte, pretinsa omisiune de a dispune efectuarea înregistrării hotărârii de condamnare la Oficiul Registrului Comerțului, nu ține de soluția adoptată în cauză, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi reformată, pe calea recursului în anulare pentru acest temei, care nu se regăsește în cazurile de casare prevăzute de art. 410 C. proc. pen. Instanțele nu au încălcat prevederile art. 343 alin. (3) și art. 357 alin. (2) C. proc.

pen., cum se invocă în menținerea recursului în anulare, întrucât nedispunerea comunicării hotărârii la Oficiul Registrului Comerțului nu influențează asupra justei soluționări a cauzei, astfel de comunicare neavând legătură cu soluția adoptată în cauză (condamnarea inculpatului reflectată în cuprinsul dispozitivului hotărârii reglementat de art. 357 C. proc. pen.). Pe de altă parte, potrivit art. 6 din Legea nr. 26/1990, republicată privind Registrul Comerțului, înregistrările în registrul comerțului se face (la cererea comerciantului), pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau după caz, a unei hotărâri judecătorești definitive, iar potrivit art. 7, instanțele judecătorești sunt obligate să trimită Oficiului Registrului Comerțului, în termen de 15 zile de la data când au rămas definitive, copii legalizate de pe dispozitivul hotărârilor definitive și de pe încheierile ce se referă la acte și mențiuni a căror înregistrare este cerută de lege.

În aceste încheieri și hotărâri, instanțele judecătorești având obligația să dispună efectuarea înregistrărilor în Registrul Comerțului. Prin urmare, textele de mai sus, se referă la înmatricularea în Registrul Comerțului a actelor și faptelor solicitate de comercianți, iar aceste înregistrări se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau după caz, a unei hotărâri judecătorești definitive, pe care instanțele sunt obligate să le trimită, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive. Ca atare, prevederile art. 6 și art. 7 din legea menționată, se referă la instanțele comerciale și nu penale.

În cauză, comunicarea la Registrul Comerțului constituie o obligație a instanței de executare (penale, comerciale, etc.) și rezultă de exemplu din prevederile: - art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, privind Registrul Comerțului, potrivit căruia, în Registrul Comerțului se vor înregistra printre altele, mențiuni referitoare la hotărârea de condamnare a comerciantului pentru fapte penale care îl fac nedemn de a exercita această profesie; - art. 11 lit. a) din Legea nr. 290/2004, privind cazierul judiciar, potrivit cărora, înscrierea datelor în cazierul judiciar, prevăzut la art. 9, se fac în baza extraselor de pe hotărârile judecătorești penale definitive trimise de instanțele judecătorești; - situații similare sunt și cu privire la aplicarea pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi electorale, prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen., în legătură cu care instanțele de executare comunică hotărârile rămase definitive organelor care țin o astfel de evidență.

Pentru motivele ce preced, urmează a se respinge ca nefondat, recursul în anulare declarat. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 300 din 3 februarie 2003 a Judecătoriei Timișoara și deciziei penale nr. 229 din 18 aprilie 2003 a Tribunalului Timiș, privind pe inculpatul D.V. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2004.