ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4036/2004

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 29 iunie 2004, pronunțată în dosarul nr. 6027/2004, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și, în baza art. 149 1 C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a inculpatului S.V.N., pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu 28 iulie 2004, ora 15,30 și până la 26 august, ora 15,30. S-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă. În considerentele încheierii, instanța a reținut că inculpatul S.V.N.

este cercetat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la fals intelectual, la fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, încercarea de a determina mărturia mincinoasă, instigare la mărturie mincinoasă, omisiunea sesizării organelor judiciare, favorizarea infractorului, asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni și înșelăciune, deoarece, în perioada octombrie 2000 – ianuarie 2001 împreună cu alți inculpați s-a ocupat cu traficul de autoturisme furate din străinătate, unele la comandă, de autori neidentificați, autoturisme ce erau introduse în țară cu numere de înmatriculare străine și apoi indigenizate, prin folosirea de acte false, și vândute prin ascunderea provenienței ilicite.

Prin aceste manopere și mijloace frauduloase s-au sustras de la plata taxelor vamale în valoare de 638.212.768 lei. Curtea de Apel a reținut că inculpatul, cu intenție, a determinat pe martorii L.C., C.N. și S.D. să facă afirmații neadevărate ori să nu declare ce tot ce știu asupra unor împrejurări esențiale cu privire la care au fost întrebați. De asemenea, inculpatul a omis să sesizeze de îndată procurorul sau organul de urmărire penală cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de către inculpatul B.B. și alții. Se mai reține că activitatea infracțională a inculpaților nu s-ar fi putut desfășura fără ajutorul inculpatului S.V.N. care avea rolul de a găsi persoane în numele cărora să înmatriculeze autoturismele și să exercite influențe asupra lucrătorilor de la Serviciul de evidență informatizată a populației, facilitând înmatricularea acestora.

Față de inculpat s-a luat măsura reținerii pe o durată de 24 de ore de la 27 iulie 2004 ora 15,30, până la 28 iulie 2004 ora 15,30, acțiunea penală fiind pusă în mișcare la 27 iulie 2004. Curtea de apel a motivat luarea măsurii preventive prin trimiterea în judecată a inculpatului și pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani, precum și prin faptul că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori. De asemenea, s-a apreciat pericolul social al persoanei inculpatului, datorat atât faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, cât și legăturilor sale apropiate cu inculpații proveniți din lumea interlopă a capitalei și a județelor limitrofe.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs, motivat oral, prin apărător, solicitând casarea încheierii și respingerea propunerii de arestare preventivă, formulată de parchet, întrucât nu sunt întrunite cerințele art. 149 1 C. proc. pen. Înalta Curte, examinând cauza sub aspectele invocate, constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce urmează: Potrivit art. 149 1 C. proc. pen., referitor la arestarea inculpatului în cursul urmăririi penale, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, publicată în (M. Of.

nr. 748/26.10.2003), procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148, când consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, numai după ascultarea acestuia în prezența apărătorului, prezintă dosarul cauzei cu propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului, președintelui instanței sau judecătorului delegat de acesta. Înalta Curte constată că, prin încheierea atacată, Curtea de Apel Ploiești a respectat aceste prevederi legale, precum și pe cele ale art. 143, referitoare la condițiile reținerii și ale art. 148 C. proc.

pen., referitoare la condițiile și cazurile în care se dispune arestarea inculpatului. Astfel, măsura preventivă a arestării inculpatului a fost dispusă în temeiul art. 148 lit. d) și h) C. proc. pen., în condițiile în care: există date suficiente că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor martori, pentru unele dintre infracțiunile pentru care s-a pornit acțiunea penală (art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.) legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică (prin legăturile apropiate cu ceilalți inculpați implicați în cauză, precum și cu persoane din lumea interlopă).

Înalta Curte consideră că în interesul urmăririi penale a fost necesară măsura arestării preventive a inculpatului. Totodată, verificând și durata pentru care s-a luat măsura arestării, Înalta Curte constată că se încadrează în limita celor 29 de zile, rămase după scăderea reținerii de 24 de ore, dispusă de procuror, conform art. 149 1 alin. (1 1 ) C. proc. pen., încheierea fiind legală și sub acest aspect. Luarea măsurii arestării preventive respectă și prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, (referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate), deoarece inculpatul a fost reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

În consecință, pentru considerentele expuse, constatând legalitatea și temeinicia încheierii atacate, Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.V.N. împotriva încheierii din 28 iulie 2004 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 6027/2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 august 2004.