ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1653/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1653/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentința nr. 125 pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 09 aprilie 2013,
s-au hotărât următoarele:
A fost condamnat inculpatul C.I., dublă cetățenie (română și moldovenească) director SC R.Q.R. SA Ploiești, fără antecedente penale, astfel:
- În baza art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. infracțiunea de folosire de acte falsificate în formă continuată, faptă din perioada 2002 - aprilie 2006, la pedeapsa de 4 ani închisoare.
- În temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, faptă din perioada februarie 2002 - aprilie 2006, prejudiciu 4.476.838 lei, la pedeapsa de 6 ani închisoare.
Conform art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
-
În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă din perioada februarie 2002 - aprilie 2006, la pedeapsa de l(un) an închisoare.
-
În baza art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru infracțiunea de evaziune fiscală, faptă din perioada 16 noiembrie 2004-27 mai 2005, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) și art 34 lit. b) C. pen., inculpatul a executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 (șase) ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.
În latură civilă, s-a admis acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de A.N.A.F. -A.N.V. - D.R.A.O.V. București și s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 4.476.838 lei plus accesoriile calculate până la data plății efective.
S-a menținut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului C.I. până la concurența sumei de 4.476.838 lei, prin Ordonanța nr. 5/P/2007 din 02 decembrie 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.-Serviciul Teritorial Ploiești și înscris la O.C.P.I. Prahova (încheierea nr. 74517 din 13 decembrie 2011 -filele 10 și urm.-dosar fond).
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, astfel cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței - rechizitoriul nr. 5/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -D.N.A.- Serviciul Teritorial Ploiești la filele 61-63 vol. I.
În temeiul art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 15.000 lei.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 5/P/2007 din data de 28 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- D.N.A.-Serviciul Teritorial Ploiești, dosarul conținând 15 volume de urmărire penală, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul C.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de:
1- Folosire de acte falsificate în formă continuată, prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în numele societăților SC T. SRL. și SC T. SRL, în perioada februarie 2002-aprilie
2006, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, personal sau prin intermediul altor persoane, a prezentat autorităților vamale 54, respectiv 14 contracte de leasing fictive, încheiate cu diverși pretinși utilizatori și vizând operațiuni de import utilaje și accesorii, în scopul exceptării de la plata taxelor vamale, în realitate utilajele și accesoriile fiind comercializate imediat după efectuarea operațiunilor de import (68 acte materiale-corespunzătoare declarațiilor vamale de import).
2- Evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în perioada februarie 2002 - aprilie 2006, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, personal sau prin intermediul altor persoane, a efectuat în numele SC T. SRL. și SC T. SRL, operațiuni de import utilaje și accesorii, în baza a 54 respectiv 14 contracte de leasing fictive încheiate cu diverși pretinși utilizatori, prezentate autorităților vamale în scopul exceptării de la plata taxelor vamale, fiind cauzat statului, prin ascunderea în acest mod a sursei impozabile, un prejudiciu în sumă totală de 4.476.838 lei (reprezentând taxe vamale, comisioane vamale, T.V.A. datorate la importul de mărfuri) în realitate utilajele și accesoriile fiind comercializate imediat după efectuarea operațiunilor de import (68 acte materiale – corespunzătoare declarațiilor vamale de import)
3- Fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în perioada februarie 2002-aprilie 2006, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, personal sau prin intermediul altor persoane, a întocmit - în fals - 54 respectiv, 14 contracte de leasing, pe care le-a prezentat autorităților vamale în scopul exceptării de la plata taxelor vamale a utilajelor și accesoriilor importate (68 acte materiale).
4- Evaziune fiscală, prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen., constând în aceea că, în perioada 16 noiembrie 2004-27 mai 2005, în calitate de administrator al S.C SC T. SRL, a refuzat nejustifîcat să pună la dispoziția organelor de inspecție fiscală documentele financiar contabile ale societății în vederea efectuării inspecției fiscale pentru stabilirea obligațiilor bugetare, în scopul împiedicării verificărilor vamale.
Cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) și b) C. pen.
Pentru stabilirea situației de fapt și a încadrărilor juridice ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, în faza de urmărire penală, s-au strâns următoarele probe: sesizarea din 06 august 2004 formulată de D.G.F.P. Prahova-D.C.F., transmisă LP.J. Prahova -vol. I, filele 93, 94, nota încheiată la 30 iulie 2004 de inspectori din cadrul D.C.F. Prahova la SC T. SRL. Blejoi, înregistrată din 02 august 2004-vol. I, filele 95-98; adresa din 13 iunie 2005 a D.G.F.P. Prahova - A.C.F., transmisă LP.J. Prahova, în legătură cu SC T. SRL Blejoi-vol. I, filele 99-101, procesul-verbal încheiat la 27 mai 2005 de inspectorii din cadrul D.G.F.P. Prahova - A.C.F. la SC T. SRL Blejoi și înregistrată din 08 iunie 2005 și anexe-vol. I, filele 102-140, procesul-verbal de control din 02 noiembrie 2006 al D.R.V. București-Serviciul S.C.V. și anexe-vol. I, filele 223-233, raportul de expertiză financiar - contabilă înregistrat la B.L.E.J.T.C. de pe lângă Tribunalul Prahova din 04 noiembrie 2011 și la C.E.C.A.R. Prahova din 31 octombrie 2011, întocmit de expertul desemnat de organele de urmărire penală (cu anexe)-vol. XV filele 46-71, opinia separată la raportul de expertiză înregistrată la B.L.E.J.T.C. de pe lângă Tribunalul Prahova din 04 noiembrie 2011 și la C.E.C.A.R. Prahova din 31 octombrie 2011, întocmită de expertul consilier desemnat de inculpat (cu anexe)-vol. XIV, raportul de constatare tehnico-științifică grafologică din 07 mai 2010 întocmit de specialiști din cadrul I.P.J. Prahova-Serviciul Criminalistic-vol. XV, filele 190-196; adresa din 20 decembrie 2011 emisă de D.R.A.O.V. București privind constituirea ca parte civilă în cauză-vol. XV, filele 74-75,comisia rogatorie internațională privind identificarea și audierea făptuitorului K.V. și răspunsul la aceasta-vol. XV, filele 86-147, dosarul de înmatriculare al SC N.I. SRL Ploiești transmis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Prahova-vol. IX filele 01-24, dosarul de înmatriculare al SC T. SRL. Blejoi, transmis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Prahova-vol. IX filele 25-45, dosarul de înmatriculare al SC T. SRL Blejoi (Ulterior București), transmis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul București-voi. IX filele 46-176, dosarul de înmatriculare al SC A.S. SRL Bistrița, transmis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud-vol. IX filele 207- 244; dosarul de înmatriculare al SC V. SRL Cluj Napoca, transmis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Cluj-vol. IX filele 177-206; dosarul de înmatriculare al SC R.Q. SA Ploiești, transmis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Prahova-vol. IX filele 245-324, dosarul de înmatriculare al SC A.S. SRL Ploiești, transmis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Prahova-vol. IX filele 325 -255; rulajul contului SC T. SRL Blejoi transmis de SC C.E.B.R. SA București (fostă SC F.R. SA)-vol. VIII filele 01-439, rulajul contului SC T. SRL Blejoi transmis de U.T.B.-Sucursala Ploiești (fostă D.B.-Sucursala Ploiești)-vol. VIII filele 440-625, rulajul contului SC T. SRL. Blejoi transmis de O.T.P. B. -Sucursala Ploiești (fostă R.B.-Sucursala Ploiești)-vol. VII filele 01-81, rulajul contului SC T. SRL Blejoi transmis de C.E., SC B.R. SA-Sucursala Ploiești (fostă SC F.R. SA-Sucursala Ploiești) -vol. VII filele 91-254, rulajul contului SC T. SRL Blejoi transmis de B.T. București și Sucursala Ploiești-vol. VII filele 255-567, act adițional autentificat din 16 februarie 2004 privind cesionarea SC N.I. SRL Ploiești, în original-vol. XV fila 171, declarație formulată de P.O., autentificată din 16 februarie 2004, în original -vol. XV fila 172,cerere legalizare semnătură-P.O. adresată biroului notarial, în original-vol. XV fila 173, încheiere de legalizare semnătură din 16 februarie 2004 – P.O., în original-vol. XV fila 174, act adițional autentificat din 16 februarie 2004 privind cesionarea SC T. SRL. Blejoi, în origina -vol. XV fila 175, procurile emise de K.V., autentificate din 16 februarie 2004, în original-vol. XV filele 176, 177-declarațiile formulate de K.V., autentificate din 16 februarie 2004, în original-vol. XV filele 178-179,încheiere de legalizare semnătură autentificată din 16 februarie 2004 -K.V., în original-vol. XV fila 180;cerere legalizare semnătură formulată de K.V., în original-vol. XV fila 181;cerere înregistrată la D.C.F. Prahova, din 05 martie 2004, privind amânarea controlului de fond la SC T. SRL. Blejoi, în original-vol. XV fila 186,declarațiile
vamale de import: din 26 februarie 2002, din 03 mai 2002, din 30 mai 2002, din 08 august 2002, din 09 august 2002, din 27 septembrie 2002, din
04 octombrie 2002, din 31 octombrie 2002, din 20 decembrie 2002, din 07 ianuarie 2003, din 11 februarie 2003, din
05 mai 2003, din 30 mai 2003, din 05 mai 2003, din 07 iulie 2003, din 15 august 2003, din 01 septembrie 2003, din 02 septembrie 2003, din 17 octombrie 2003, din 27 octombrie 2003, din 03 noiembrie 2003, din 11 noiembrie 2003, din 19 noiembrie 2003, din 26 noiembrie 2003, din 15 decembrie 2003, din 16 decembrie 2003, din 29 decembrie 2003, din 29 decembrie 2003, din 28 ianuarie 2004, din 30 ianuarie 2004, din 19 februarie 2004, din 20 februarie 2004, din 05 martie 2004, din 08 martie 2004, din 07 aprilie 2004, din 05 mai 2004, din 20 mai 2004, din 01 iunie 2004, din 14 iunie 2004, din 15 iunie 2004, din 12 iulie 2004, din 17 august 2004, din 19 august 2004, din 23 septembrie 2004, din 25 octombrie 2004, din 21 decembrie 2004, din 27 decembrie 2004, din 27 decembrie 2004, din 28 decembrie 2004, din 24 ianuarie 2005, din 27 ianuarie 2005, din 09 mai 2005, din 10 mai 2005, din 28 iulie 2005, din 01 august 2005, din 08 august 2005, 06 decembrie 2005, din 07 decembrie 2005, din 03 martie 2006 și din 06 aprilie 2006 - vol. II, filele 147; 231; 251; 288; 327; 368; 402; vol. III, filele 03; 41; 80; 104; 120; 151; 187; 207; 227; 249; 273; 293; 317; 339; 371; 391; 423; 453; vol. IV filele 01; 23; 49; 71; 93; 113; 133; 156; 178; 198; 219; 250; 284; 305; 345; 382; 406; voi. V filele 01; 31; 98; 140; 166; 205; 229; 266; 302; 329; 353; 403; vol. VI filele 01; 19; 42; 65; 90; 114; 140, contractele de leasing financiar din 25 februarie 2002, din 22 aprilie 2002, din 29 aprilie 2002, din 01 august 2002, din 01 august 2002, din 03 septembrie 2002, din 20 august 2002, din 23 octombrie 2002, din 05 decembrie 2002, din 24 ianuarie 2003, din 15 aprilie 2002, din 05 mai 2002, din 15 aprilie 2002, din 15 iunie 2003, din 22 iulie 2 003, din 15 august 2003, din 04 august 2003, din 01 octombrie 2003, din 27 octombrie 2003, din 1 noiembrie 2003, din 17 noiembrie 2003, din 11 noiembrie 2003, din 20 ianuarie 2004, din 15 ianuarie 2004, din 27 februarie 2004, din 02 aprilie 2004, din 15 aprilie 2004, din 01 mai 200 4, din 20 mai 2004, din 29 iunie 2004, din 20 iulie 2004, din 01 septembrie 2004, din 15 octombrie 2004, din 14 decembrie 2004, din 20 decembrie 2004, din 12 ianuarie 2005, din 05 ianuarie 2005, din 25 aprilie 20 05, din 01 iulie 2005, din 01 iulie 2005, din 01 august 2005, din 01 iulie 2005, din 01 iulie 200, din 01 iulie 2005, din 14 noiembrie 2005, din 14 noiembrie 2005, din 10 februarie 2006, încheiate de SC T. SRL. Blejoi și SC T. SRL ca locator-vol. II, filele 161-168; 173-179; 239-246; 259-266; 298-305; 337-344; 346-353; 377-384; 412-421; vol. III, filele 13-20; 45 - 52; 91-98; 111-118; 128-133; 161-168; 198-206; 219-226; 238-244; 263 -269; 284-292; 306-312; 326- 333; 351 -357; 379 - 387; 400-406; 413 -419; 433 - 439; 462 - 468; vol. IV filele 09 -14; 32 - 35; 59 - 66; 81 - 88; 104 - 111; 124 - 131; 147 - 154; 162 - 169; 188 - 196; 209 -218; 241 - 249; 256 - 262; 291 - 298; 316 - 323; 356 - 362; 394 - 401; 416 -423; vol. V filele 09-14; 48 -55; 61-68; 108-116; 146- 156; 174- 182; 212-221; 240 - 248; 249 - 257; 276 - 286; 315 -322; 339 - 346; 387 - 392; 437 -443; vol. VI filele 10-17; 26-34; 52 - 62; 74 - 79; 103-113; 123 - 133; 150-15, declarațiile-angajament formulate în numele SC T. SRL și SCT. SR.L, prezentate autorităților vamale române-vol. II, filele 238; 258; 293; 332; 371; 403; vol. III, filele 08; 55; 127; 159; 197; 218; 235 - 236; 259; 283; 305; 325; 349; 378; 399; 430; 459; vol. IV filele 08; 36; 67; 89; 103; 123; 144; 161; 187; 208; 229; 255; 309; 347; 393; 415; vol. V filele 08; 47; 130; 162; 183; 211; 239; 271; 314; 336; 357; 410; vol. VI filele 09; 25; 51; 73; 102; 122; 149; documentele privind relațiile comerciale derulate de SC T. SRL.Blejoi cu SC M.B. SA –E.M.P. - vol. XI filele 300-493;
- documentele privind relațiile comerciale derulate de SC T. SRL Blejoi cu S.C. STAR T&D S.R.L. Blejoi-vol. XI filele 52 - 107;documentele privind relațiile comerciale derulate de SC T. SRL. Blejoi cu D.S. Suceava-vol. X filele 1-10; 318-343, documentele privind relațiile comerciale derulate de SC T. SRL. Blejoi cu CN U. SA București - Sucursala Feldioara-vol. XI filele 01-51, documentele privind relațiile comerciale derulate de SC T. SRL Blejoi cu B.A.T.M. București -vol. X filele 138- 190,documentele privind relațiile
comerciale derulate de SC T. SRL. Blejoi cu SC I.K.I. SRL Berzovia, județul Caras Severin - vol. X filele 276-316, documentele privind relațiile comerciale derulate de SC T. SRL Blejoi cu SC K. SA Nehoiu, județul Buzău- vol. X filele 191-275, documentele privind relațiile comerciale derulate de SC T. SRL. Blejoi cu CN. C.F. C.F.R. SA București -vol.X filele 11-137, documentele privind relațiile comerciale derulate de SC T. SRL. Blejoi și SC T. SRL cu SC S. SRL Ploiești, documentele privind relațiile comerciale derulate de SC T. SRL Blejoi cu D.J.D. RA Deva,-vol. XI filele 172 -270, documentele privind relațiile comerciale derulate de SC T. SRL Blejoi cu SC T.S.U.D. SA Bălteni, județul Gorj-vol. XI filele 271-299, documentele privind relațiile comerciale derulate de SC T. SRL. Blejoi cu SC B.F. SRL Ploiești-vol. XI filele 108-171; procese - verbale de verificare și căutare a lui D.V.-vol. XV filele 149- 167, declarațiile martorei N.E.D.-vol. XV filele-234,declarațiile martorului B.L.A. - vol. XV filele 235-238,declarațiile martorei E.M. - vol. VX filele 239-241,declarațiile martorului G.N.-vol. XV filele 242-245, declarația martorului B.A.C.-vol. XV filele 248, 249, declarațiile martorului C.D.-vol. VX filele 250-253; declarația martorului C.V.-vol. XV filele 262-265: -declarația făptuitorului K.V.M.-vol. XV filele 136, declarațiile făptuitorului S.N.S. -vol. XV filele 223 -229; declarațiile făptuitorului D.L.-vol. XV filele 207-213;declarațiile făptuitoarei R.M.H.-vol. XV filele 201-204; declarația făptuitorului C.I.-vol. XV filele 197-200; declarațiile inculpatului C.I. -vol. XV filele 286-298; 301; 306 -324.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 29 decembrie.2011 sub nr. 11973/105/2011.
În faza de cercetare judecătorească au fost audiați: inculpatul C.I. și martorii din acte: N.E.D., B.L.A., G.N. (filele 54-60) B.A.C. (fllele 73-74) C.M. (fostă E.) C.V. (filele 89-93) S.N.S., D.L. (filele 102-109) C.D. (fila 110-111) C.I., R.M.H. (filele 118-122).
Inculpatul C.I. a negat săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, susținând că nu a falsificat nici un contract de leasing, nu a folosit acte falsificate pentru a se sustrage astfel de la plata drepturilor vamale, considerând că nu are de plată nicio sumă către statul roman, apărându-se că întra-adevăr contractele de leasing a unor utilaje încheiate cu potențiali cumpărători, nu se mai finalizau fiindcă la aducerea efectivă în țară a respectivelor bunuri din considerente financiare, cumpărătorii se răzgândeau, motiv pentru care documentele vamale nu se mai încheiau astfel că a fost obligat să găsească urgent alți cumpărători cărora le-a vândut utilajele fără a mai anunța organele vamale (filele 46-53).
M.F.P.-A.N.A.F.-A.N.V. prin D.R.A.O.V. București s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 4.476.838 lei, reprezentând taxe vamale, comision vamal și T.V.A., din care 1.895.019 lei taxe vamale, 56.694 lei comisioane vamale și 2.525.125 lei T.V.A., la care se adăugă creanțele accesorii (filele 7-8).
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, atât a celor din faza de urmărire penală cât și a celor administrate nemijlocit în primă instanță, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
A)
La data de 16 februarie 2004, potrivit sarcinilor dispuse de M.F.P. - D.G.P.L. prin adresa din 09 februarie 2004 s-a ordonat verificarea, începând cu data de 08 martie 2004 a SC T. SRL Blejoi, inspectorii D.C.F. Prahova înaintând în scopul înștiințării societății, avizul de control fiscal de fond din 16 februarie 2004.
Avizul de control a fost trimis administratorului societății, inculpatul C.I., care a semnat pentru primirea acestuia.
La data de 05 martie 2004, SC T. SRL. Blejoi a solicitat D.C.F. Prahova prin adresa din 05 martie 2004 amânarea controlului fiscal cu 60 zile motivând că a încetat contractul cu firma de contabilitate și numai după angajarea unui alt contabil poate organiza evidența contabilă pe care să o pună la dispoziția organelor de control.
Cererea de amânare a inspecției fiscale a fost aprobată de D.C.F. conform prevederilor art. 93 din O.G. nr. 92/2003, soluție adusă la cunoștința societății cu adresa
din 11 martie 2004 confirmată de primire prin poștă la data de 15 martie 2004.
Ulterior, după expirarea termenului acordat de 60 zile, la data de 14 mai 2004, reprezentanții D.C.F. Prahova au comunicat telefonic SC T. SRL Blejoi că inspectorii fiscali vor începe activitatea de control la sediul societății în ziua de 17 mai 2004 când prezentându-se la adresa sediului acesteia, au constatat că toate intrările sunt încuiate, singura persoană găsită fiind paznicul societății.
Întrucât SC T. SRL. Blejoi nu și-a îndeplinit obligația prevăzută la art. 49 din O.G. nr. 92/2003, de a pune la dispoziția organelor de control actele pentru efectuarea controlului fiscal, prin Nota de constatare și procesul verbal de constatare întocmite în aceeași zi, din 17 mai 2004 astfel că societatea a fost sancționată cu amendă contravențională de 50.000.000 lei conform art. 83 din O.G. nr. 92/2003/
Prin același act constatator s-a fixat un nou termen pentru îndeplinirea obligației încălcate, până la data de 31 mai 2004.
Nici până la această ultimă dată și nici ulterior, administratorul SC T. SRL Blejoi nu a prezentat documentele solicitate, paznicii și secretara societății fiind singurii care au fost găsiți și care au afirmat că administratorul C.I. este plecat din țară, cu afaceri în Federația Rusă.
La sfârșitul lunii iunie 2004, inculpatul C.I. s-a prezentat la sediul D.C.F. Prahova cu certificatele de înscriere mențiuni din 23 februarie 2004 și din 22 martie 2004 emise de O.R.C. de pe lângă Tribunal Prahova, din cuprinsul cărora rezultă că a cesionat părțile sociale unui cetățean ucrainean-K.V.-acesta devenind asociat unic și administrator al societății. Totodată, sediul social a fost mutat din com. Blejoi în orașul Băicoi, județul Prahova.
Cu același prilej, inculpatul C.I. a prezentat organului fiscal și un proces verbal datat 17 februarie 2004, adică la o zi după primirea avizului de control din 16 februarie 2004(dar înainte de a face modificările la O.R.C. sus menționate) privind predarea actelor contabile și a evidenței societății către noul administrator.
La data de 07 iulie 2004, organele de control fiscal s-au deplasat la noul sediu al SC T. SRL din orașul Băicoi, constatându-se că la adresa indicată din strada D.
se afla o clădire veche, dărăpănată, nelocuită și având lacăte puse la intrare iar din discuțiile purtate cu locuitorii din zonă a rezultat că în clădirea respectivă nu a mai fost văzută nicio persoană care să locuiască sau să desfășoare vreo activitate în ultimii doi ani.
Tribunalul a reținut că organele de control s-au deplasat în ziua de 07 iulie 2004 atât la noul sediu din Băicoi pentru a i se înmâna noului administrator invitația din 06 iulie 2 004 privind solicitarea de a se prezenta cu actele societății pentru control, cât și la vechiul sediu din comuna Blejoi, constatându-se că toate intrările sunt încuiate, fiind păzite de câini, iar sigla cu denumirea SC T. SRL. nu mai există.
Față de cele menționate, prima instanță a reținut că organele D.C.F. Prahova au făcut demersurile concrete, conform legii pentru a intra în posesia actelor și documentelor contabile în vederea efectuării controlului fiscal de fond la SC T. SRL. Blejoi (transmiterea avizului de control și a invitațiilor; contactări telefonice și deplasări la sediul societății; aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de O.G. nr. 92/2003).
În toată această perioadă, cu rea-credință, reprezentantul SC T. SRL- inculpatul C.I., a căutat să amâne efectuarea controlului fiscal prin diverse mijloace pentru a putea să cesioneze părțile sociale, să modifice asociații persoane fizice și administratorul, să schimbe sediul social, transformând societatea într-o „firmă fantomă" și-în felul acesta-să se poată sustrage de la efectuarea controlului fiscal și implicit de la plata obligațiilor fiscale către bugetul statului.
S-a mai reținut că încheierea procesului verbal pentru predarea documentelor contabile s-a făcut de către inculpatul C.I., în calitate de administrator al SC T. SRL., la o zi după primirea avizului de control, dar înainte de a se obține confirmarea de la O.R.C. privind noul administrator și asociat căruia inculpatul a pretins că i-ar fi predat documentele.
B.) În egală măsură, la solicitarea Ministerului Impozitării din Federația Rusă au fost demarate verificări la SC T. SRL Blejoi cu sediul în comuna Blejoi, care au vizat, inițial, relațiile comerciale derulate cu compania rusească O.A.O. „S." de la care societatea română a achiziționat mai multe utilaje așa cum rezultă din Nota de control întocmită de inspectorii de specialitate din cadrul D.C.F. Prahova la data de 30 iulie 2004 și înregistrată din 02 august 2004, precum și din documentele anexate acesteia.
Astfel, în perioada 30 noiembrie 2004-27 mai 2005, inspectorii D.G.F.P. Prahova-Activitatea de Control Fiscal, au efectuat toate demersurile legale pentru a intra în posesia documentelor fînanciar-contabile ale SC T. SRL Blejoi, în vederea efectuării inspecției fiscale, la solicitarea organelor de cercetare penală însă în toată această perioadă, reprezentantul societății, inculpatul C.I., a refuzat să prezinte documentele de evidență contabilă solicitate în vederea stabilirii obligațiilor bugetare.
La data de 16 noiembrie 2004, a fost înaintat SC T. SRL avizul de inspecție fiscală (prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul societății din 19 noiembrie 2004) pentru începerea inspecției fiscale în ziua de 30 noiembrie 2004.
La această dată și în perioada următoare, organele de control fiscal s-au deplasat de mai multe ori la sediul societății din com. Blejoi, pentru începerea controlului, dar nu au reușit niciodată să găsească vreun reprezentant al societății cu excepția paznicilor care au declarat că administratorul C.I. este plecat cu afaceri în străinătate.
În acest context, în perioada 30 noiembrie 2004-27 mai 2005, inspectorii fiscali au transmis, în mod repetat, invitații SC T. SRL (respectiv din 01 martie 2005, 8 din 22 martie 2005, din 12 aprilie 2005, din 10 mai 2005) la sediul societății, de fiecare dată, primirea lor fiind semnată de persoanele care asigurau paza.
Totodată, pentru neprezentarea documentelor solicitate, au fost întocmite procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor din 22 martie 2005, din 12 aprilie 2005 și din 10 mai 2005.
La fel ca și în cazul SC T. SRL. care a funcționat anterior la aceeași adresă din comuna Blejoi strada Inului nr. 276, județul Prahova, în modalitatea arătată, inculpatul C.I., fost administrator și al acestei societăți, cu rea-credință, a împiedicat efectuarea controlului și deci a verificării obligațiilor fiscale.
Astfel, în același scop, în perioada rnartie-aprilie 2005, când organele fiscale intenționau să contacteze reprezentații legali ai societății pentru efectuarea controlului fiscal, inculpatul C.I. a schimbat sediul social al societății în municipiul București, consecința fiind radierea firmei de la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Prahova și, la un interval
scurt de timp (septembrie 2005), a cesionat formal părțile sociale ale SC T. SRL către o altă persoană, D.V., care nu a desfășurat niciodată vreo activitate la SC T. SRL, preluând numai formal societatea a cărei evidență contabilă nu a mai fost găsită pentru a putea fi analizată de organele fiscale.
De altfel, din verificările efectuate la A.N.P. a rezultat că această persoană figurează ca arestată preventiv la data de 08 martie 2006 și încarcerată în rețeaua penitenciarelor de la 23 august 2006 până la 30 martie 2010, când a fost liberată condiționat din executarea unei pedepse cu închisoarea de 6 ani aplicată pentru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000.
Aspectele evidențiate mai sus au rezultat din cuprinsul procesului verbal încheiat la 27 mai 2005 și înregistrat la D.C.F. Prahova din 08 iunie 2005 și din actele anexate acestuia.
Prin procesul verbal de control din 02 noiembrie 2006, D.R.V. București-S.S.C.V., a stabilit o datorie vamală în sarcina SC T. SRL Blejoi în cuantum de 3.631.615 lei, compusă din taxe vamale, comisioane vamale și T.V.A., pentru 53 de operațiuni de import derulate de aceasta în perioada februarie 2002-ianuarie 2005, pe baza unor contracte de leasing financiar nereale, cu exceptarea de la plata obligațiilor vamale prevăzute de O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing.
Astfel, tribunalul a reținut că la data de 16 februarie 2004, K.V.- cetățean ucrainean, identificat cu pașaport eliberat de autoritățile din Ucraina, a fost prezent la Biroul Notarial Equitas situat în municipiul Ploiești, unde a încheiat actul adițional autentificat din 16 februarie 2004, în baza căruia a preluat de la inculpatul C.I. părțile sociale ale SC T. SRL. cu sediul în comuna Blejoi, județul Prahova, devenind asociat unic și administrator al acesteia.
În aceeași zi și la același birou notarial, K.V. l-a împuternicit pe C.I. (acționar alături de C.I. în cadrul SC R.Q.R. SRL Ploiești) să îndeplinească, în numele, său toate formalitățile necesare îh vederea încheierii de orice fel de acte adiționale, inclusiv cele
privind retragerea din societate și din calitatea de administrator și cesionarea de părți sociale către terțe persoane, precum și vânzarea imobilului societății situat în com. Blejoi, sat Ploieștiori, județul Prahova.
La data de 17 februarie 2004, între inculpatul C.I., fost administrator al SC T. SRLBlejoi și K.V., noul administrator, s-a încheiat un proces verbal în baza căruia primul a predat celui de-al doilea evidența financiar contabilă, registrele societățile, facturi fiscale, avize și chitanțe, precum și actele firmei în original.
De asemenea, la data de 16 martie 2004 a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat, având ca obiect imobilul compus din teren și construcție, aparținând SC T. SRL. din comuna Blejoi, județul Prahova.
Ulterior, la data de 25 martie 2004, a fost înregistrată la D.C.F. Prahova o cerere formulată în numele SC T. SRL Blejoi, pretins semnată de K.V., prin care acesta solicita amânarea controlului de fond la societate cu 60 zile, motivat de necesitatea angajării unui alt contabil care să pună la dispoziția organelor de control documentele și informațiile necesare.
După acest moment, a fost schimbat și sediul social în orașul Băicoi, într-un imobil proprietatea lui M.M., închiriat de către C.I. ca reprezentant al SC T. SRL.
Contractul a fost semnat din partea SC T. SRL. de către C.I. în baza împuternicirii emise de K.V., iar imobilul a fost vândut persoanei fizice C.N. din municipiul Ploiești, județul Prahova.
Prin comisie rogatorie administrată în faza urmăririi penale, a fost identificat și audiat cetățeanul ucrainean K.V.M. care a declarat că în perioada 1996-2004 s-a aflat pe teritoriul României, inițial la studii, absolvind în anul 2002 Facultatea de Drept a Universității din Craiova, iar ulterior a lucrat ca agent de pază în municipiul București. A mai arătat că în anul 2003 și-a pierdut pașaportul turistic, în acest sens adresându-se Consulatului Ucrainei de la București iar în luna februarie 2004 a părăsit teritoriul României.
Despre copiile documentelor prezentate spre identificare și recunoaștere: procuri de reprezentare, act adițional, declarații notariale, contract de vânzare cumpărare, contract de închiriere, proces-verbal de predare primire a actelor contabile și comerciale,
toate referitoare la SC T. SRL B., K.V.M. a susținut că le vede pentru prima oară și nu au fost semnate de el. De asemenea, a declarat că nu a auzit niciodată despre firma SC T. SRL. și nu-i cunoaște pe C.I., S. Nicolae, R.M., Dosain Liviu, C.I., M.M., C.N.
Din cuprinsul raportului de constatare tehnico științifică grafoscopică din 07 mai 2010 întocmit de expertul criminalist oficial din cadrul Serviciului Criminalistic al I.J.P. Prahova, a rezultat că semnăturile depuse pe documentele menționate nu au fost executate de K.V.M.
Drept urmare tribunalul a reținut ca fiind fără putință de tăgadă cesionarea fictivă operată de inculpatul C.I. cu ajutorul unei persoane care nu a fost identificată și care s-a prezentat la notar ca fiind K.V., folosind pașaportul pierdut de acesta pe teritoriul României iar scopul urmărit de inculpat a fost acela de a se sustrage verificărilor efectuate de inspectorii fiscali care ar fi putut depista.activitatea infracțională desfășurată prin societatea SC T. SRL Blejoi.
Prima instanță a mai reținut că pentru a putea derula în continuare activitățile de import, imediat după cesionarea SC T. SRL Blejoi, inculpatul C.I. a înființat SC T. SRL, societate cu care a procedat în mod similar atunci când inspectorii fiscali i-au solicitat documentele contabile, cesionând-o lui D.V., persoană care nu a desfășurat nicio activitate în cadrul acesteia.
Toate acțiunile inculpatului C.I. descrise anterior s-au circumscris scopului său de a împiedica efectuarea de verificări în urma cărora ar fi putut fi descoperită activitatea infracțională pe care a desfășurat-o prin intermediul societăților deținute, respectiv efectuarea unor importuri de utilaje și accesorii pe baza unor contracte de leasing fictive, modalitate în care s-a sustras de la plata obligațiilor vamale datorate bugetului statului (taxe vamale, comisioane vamale și T.V.A.).
Astfel în privința SC T. SRL. Blejoi (ulterior Băicoi)
1.
Declarația vamală de import din 26 februarie 2002 depusă la Biroul Vamal Ploiești, având ca obiect două încărcătoare frontale, achiziționate din Republica Belarus.
Pentru scutirea de la plata drepturilor vamale, inculpatul a prezentat autorităților vamale contractele de leasing din 25 februarie 2002, pretins încheiate între SC T. SRL. Blejoi, sub semnătura sa și SC S.W.M.I. SRL Oradea, prin care prima-locâtor, transmitea celei de-a doua-utilizator, dreptul de folosință și posesie a celor două utilaje pe o perioadă de 12 luni.
În urma cercetărilor efectuate în cauză au fost identificați beneficiarii reali ai celor două utilaje, respectiv SC M.B. SA Exploatarea Minieră P. din Anina, județul Caras Severin, care a achiziționat încărcătorul frontal, în baza contractului de furnizare produse din 18 iunie 2002, încheiat cu SC T. SRL. Bejoi, reprezentată de inculpatul C.I. ca director general și S.N.S.-director executiv și a facturii fiscale din 18 iunie 2002 în valoare de 2.389.615.200 lei (cu T.V.A.) și SC S.T.D. SRL Blejoi, care a cumpărat încărcătorul frontal, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 03 martie 2002 încheiat cu SC T. SRL.Blejoi, utilajul fiind predat beneficiarului la data de 04 martie 2002, prin protocolul de recepție și punere în funcțiune încheiat între cele două societăți.
Utilajul a fost achitat de SC S.T.D. SRL Blejoi furnizorului SC T. SRL. Blejoi în patru rate totalizând 1.127.413.827 lei (din 22 februarie 2002, din 11 martie 2002, din 03 septembrie 2002 și din 18 decembrie 2002, emise de făptuitorul S.N.S.).
Referitor la contractele de leasing prezentate anterior, reprezentantul legal al SC S.W.M.I. SRL Oradea-martorul G.N.-director executiv în cadrul societății, a precizat că poartă semnătura sa din partea utilizatorului, iar condițiile contractuale au fost discutate cu inculpatul C.I., pe care l-a cunoscut anterior, în contextul achiziției de la acesta-în calitate de reprezentant al SC N.I. SRL Blejoi, în perioada 2000-2001, a altor utilaje.
Din depoziția martorului a mai rezultat faptul că acele contracte de leasing încheiate cu SC T. SRL. Blejoi i-au fost prezentate de către inculpatul C.I. deja redactate, însă nu s-au derulat efectiv deoarece acesta nu a livrat utilajele ce făceau obiectul lor, fapt ce a determinat încetarea colaborării cu societățile inculpatului C.I.
2.,3- Declarațiile vamale de import din 03 mai 2002 încheiate la Biroul Vamal Suceava, având
ca obiect două utilaje vibrocompactor, achiziționate din Federația Rusă la valoarea de 62.000 dolari SUA.
Inculpatul C.I. a prezentat organelor vamale contractele de leasing din 22 aprilie 2002 încheiate cu SC S.W.M.I. SRL Oradea.
Beneficiarul real a fost D.S. Suceava către care inculpatul C.I. a emis factura fiscală din 30 mai 2002-în valoare de 3.827.928.894 lei și achitată de către beneficiar în mai multe tranșe în contul SC T. SRL. Blejoi deschis la Finansbank-Sucursala Ploiești.
Declarația vamală de import din 30 mai 2002 -Biroul Vamal Suceava, având ca obiect autogreder, achiziționat din Federația Rusă la prețul de 32.000 dolari SUA, pentru care a fost prezentat contractul de leasing din 29 aprilie 2002 încheiat cu SC S.W.M.I. SRL Oradea.
Beneficiarul real a fost D.S. Suceava, care a achiziționat utilajul în baza facturii fiscale din 30 mai 2002 emisă de SC T. SRL. Blejoi, semnată de inculpatul C.I., în valoare de 1.845.664.081 lei.
Declarația vamală de import din 08 august 2002-Biroul Vamal Suceava, având ca obiect două buldoexcavatoare pe roți, achiziționate din Ucraina la valoarea de 26.000 euro, pentru care au fost prezentate contractele de leasing financiar din 01 august 2002, în care ca utilizator, apare D.S. Suceava, în condițiile în care prin adresa din 03 decembrie 2007, această instituție a transmis documentele privind relațiile comerciale derulate cu SC T. SRL. Blejoi, în care nu se regăsesc cele două buldoexcavatoare, fapt ce demonstrează existența unui alt beneficiar al utilajelor importate la data de 08 august 2002.
Declarația vamală de import din 09 august 2002-Biroul Vamal Suceava având ca obiect un încărcător frontal pe roți, achiziționat din Republica Belarus, la prețul de 31.000 dolari SUA.
În contractul de leasing financiar din 01 august 2002 prezentat autorității vamale apare ca locator SC T. SRL. Blejoi iar ca utilizator SC N.I. SRL Ploiești (societate aparținând aceluiași inculpat C.I.).
În realitate, beneficiarul real al utilajului a fost CN U. SA București-Sucursala Feldioara, care a achiziționat încărcătorul frontal de la SC T. SRL Blejoi, în baza facturii fiscale din 12 august 2002, la prețul de 1.860.512.640 lei.
Declarația vamală de import din 27 septembrie 2002-Biroul Vamal Dornești, având ca obiect autobasculantă, achiziționată din Federația Rusă la prețul de 97.000 dolari SUA.
Contract de leasing financiar din 03 septembrie 2002 încheiat de SC T. SRL Blejoi cu SC V. SRL Cluj pe o perioadă de 24 luni, a fost prezentat de inculpatul C.I. care, pe proprie răspundere, a declarat la autoritatea vamală că la sfârșitul perioadei de leasing va achita taxele vamale (declarație înregistrată din 27 septembrie 2002 la Biroul Vamal Dornești).
Administratorul SC V. SRL Cluj Napoca, martora R.M.H. a susținut că niciunul din contractele de leasing nu poartă semnătura sa, nu au fost încheiate de ea și nici nu a avut cunoștință de existența lor, iar societatea pe care o reprezintă nu a desfășurat astfel de activități și nici nu a împuternicit vreo altă persoană să o reprezinte sau să angajeze firma în vreo astfel de tranzacție comercială.
Această împrejurare a fost confirmată de faptul că în realitate autobasculanta, a fost comercializată de SC T. SRL. Blejoi către SC M.B. SA Anina, în baza contractului de furnizare produse din 18 iunie 2002 și a facturii fiscale din 02 octombrie 2002 emisă de furnizorul SC T. SRL. Blejoi la valoarea de 5.907.993.000 lei.
Declarația vamală de import din 04 octombrie 2002-Biroul Vamal Suceava, având ca obiect două foreze și două pompe pentru foreze, achiziționate din Federația Rusă la valoarea totală de 29.120 dolari SUA, pentru care inculpatul C.I. în numele SC T. SRL Blejoi a solicitat autorităților vamale importul definitiv cu scutirea de la plata taxelor aferente și în regim de leasing intern, prezentând în acest scop contractul din 20 august 2002, în care SC V. SRL Cluj Napoca apare ca utilizator.
În realitate, bunurile importate au fost livrate ca instalații de foraj (2 buc.) către C.N.U.-Sucursala Suceava, în baza facturii fiscale din 07 octombrie 2002 în valoare de 2.998.000.000 lei emisă
de inculpatul C.I. în cadrul contractului de furnizare produse din 26 august 2002 încheiat de acesta cu beneficiarul menționat.
Declarația vamală de import din 31 octombrie 2002-Biroul Vamal Ploiești, având ca obiect două buldoexcavatoare și părți componente achiziționate din Ucraina, pentru care inculpatul C.I. a prezentat contractul de leasing financiar din 23 octombrie 2002 pretins încheiat între SC T. SRL Blejoi și SC V. SRL Cluj.
Declarația vamală de import din 20 decembrie 2002-Biroul Vamal Ploiești, având ca obiect două buldoexcavatoare, echipate complet, achiziționate din Ucraina la valoarea de 28.500 euro, pentru care a fost prezentat contractul de leasing financiar din 05 decembrie 2002, încheiat între SC T. SRL Blejoi și SC V. SRL Cluj pe o perioadă de 24 luni.
Declarația vamală de import din 07 ianuarie 2003-Biroul Vamal Dornești, având ca obiect o autobasculantă, achiziționată din Federația Rusă la prețul de 93.000 dolari SUA.
Contractul de leasing din 05 decembrie 2002 încheiat cu SC V. SRL Cluj a fost prezentat autorității vamale de inculpatul C.I. care pe proprie răspundere și în mod nereal, a declarat că locul de destinație a bunului este SC V. SRL Cluj.
Beneficiarul real al autobasculantei a fost SC M.B. SA Exploatarea Minieră Ponor, care a achiziționat bunul de la SC T. SRL. Blejoi conform facturii fiscale din 08 ianuarie 2003 la prețul de 5.990.103.000 lei.
Declarația vamală de import din 11 februarie 2003-Biroul Vamal Suceava având ca obiect o autospecială pentru stingerea incendiilor, achiziționată din Federația Rusă la prețul de 68.590 dolari SUA.
Pentru scutirea de la plata drepturilor de import inculpatul C.I. a prezentat autorității vamale contractul de leasing financiar din 24 ianuarie 2003 'în care SC V. SRL Cluj apărea ca utilizator, deși reprezentantul legal al acestuia din urmă a negat încheierea și derularea unor astfel de contracte.
Declarația vamală de import din 05 mai 2003-Biroul Vamal Ploiești având ca obiect două buldoexcavatoare și accesorii achiziționate din Ucraina la valoarea de 28.979 euro. Pentru scutirea de la plata taxelor vamale a fost prezentat
autorității vamale contractul de leasing financiar din 15 aprilie 2002 dintre SC T. SRL. Blejoi și SC V. SRL Cluj.
Declarația vamală de import din 30 mai 2003-Biroul Vamal Ploiești, având ca obiect un încărcător frontal, achiziționat din Republica Belarus la valoarea de 32.000 dolari SUA.
Autorității vamale i-au fost prezentate o declarație de angajament formulată în numele lui D.L., ca manager al SC V. SRL Cluj și contractul de leasing financiar din 05 mai 2002, pretins încheiat de SC T. SRL. Blejoi -ca locator iar SC V. SRL Cluj-ca utilizator.
Declarația vamală de import din 05 mai 2003 Biroul Vamal având ca obiect un încărcător frontal și un buldo excavator, achiziționat din Republica Belarus la valoarea totală de 50.000 dolari SUA.
La autoritatea vamală a fost depus contractul de leasing nereal din 15 aprilie 2002 pretins încheiat de SC T. SRL. cu SC V. SRL- utilizator, pentru ambele utilaje, beneficiarul real al încărcătorului frontal fiind B.A.T.M. București care l-a achiziționat la prețul de 65.450 dolari SUA conform contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate din 22 aprilie 2003, cele cinci rate fiind achitate în contul SC T. SRL. deschis la F.B.-Sucursala Ploiești.
Declarația vamală de import din 07 iulie 2003-Biroul Vamal Suceava având ca obiect un buldoexcavator, achiziționat din Republica Belarus la prețul de 18.500 dolari SUA.
Și pentru acest utilaj inculpatul C.I. a prezentat autorității vamale contractul de leasing financiar din 15 iunie 2003 pretins încheiat cu SC V. SRL Cluj pe o durată de 24 luni, beneficiind astfel de scutirea de la plata taxelor aferente importului.
La data de 04 iunie 2003, anterior realizării operațiunilor de import dar și datei de 15 iunie 2003 ce apare pe contractul de leasing fictiv, între SC T. SRL. Blejoi-reprezentată de S.N.S. și SC I.K.I. SRL Berzovia, județul Caras Severin a fost încheiat contractul nr. 1330 având ca obiect vânzarea, punerea în funcțiune și instruirea pentru exploatare de către prima și cumpărarea de către cea de-a doua a
buldoexcavatorlui, contract însoțit de două plăți parțiale în avans (05 iunie 2003 și 30 iunie 2003) în contul SC T. SRL. deschis la F.B. - Sucursala Ploiești.
Astfel, buldoexcavatorul importat la data de 07 iulie 2003 a fost livrat în realitate de SC T. SRL. către SC I.K.I. SRL Berzovia.
Declarația vamală de import din 15 august 2003-Biroul Vamal Dornești, având ca obiect o autobasculantă, achiziționată din Federația Rusă.
Inculpatul C.I. a prezentat organului vamal contractul de leasing financiar din 22 iulie 2003 pretins încheiat cu SC V. SRL Cluj precum și o „ declarație -angajament" formulată în numele martorului D.L. ca manager al SC V. SRL Cluj prin care se arată că locul de destinație al bunului este sediul firmei și că acesta îndeplinește condițiile de scutire de la plata taxelor vamale.
Martorul D.L. a susținut că semnătura depusă pe declarația respectivă nu-i aparține și nu a avut nicio legătură cu firma menționată, deși l-a cunoscut pe reprezentantul legal al acesteia-martora R.M.H., prin intermediul inculpatului C.I. care în luna ianuarie 2003 i-a solicitat să preia de la ea ștampila SC V. SRLCluj cu motivația că-i era necesară la efectuarea unui import de utilaje.
De altfel, organele de anchetă au identificat beneficiarul real al autobasculantei ca fiind SC M.B. SA E.M. Ponor care a achiziționat autobasculanta cu factura fiscală din 05 septembrie 2003 emisă de SC T. SRL. la valoarea de 5.966.541.000 lei.
Declarația vamală de import din 01 septembrie 2003-Biroul Vamal Suceava având ca obiect un încărcător frontal, achiziționat din Republica Belarus la prețul de 35.000 dolari SUA.
Pentru scutirea de la plata taxelor de import a fost prezentat autorității vamale contractul de leasing financiar din 15 august 2003 pretins încheiat cu SC V. SRL Cluj pe o perioadă de 24 luni.
În realitate, utilajul a fost vândut către SC K. SA Nehoiu, județul Buzău cu factura fiscală din 29 august 2003 la prețul de 4.311.309.453 lei și în baza contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate încheiat la 28 august 2003 între cele două societăți, cumpărătorul fiind reprezentat de martorul B.A.C.
Declarația vamală de import din 02 septembrie 2003-Biroul Vamal Suceava având ca obiect un buldozer pe șenile model și un buldoexcavator, achiziționate din Federația Rusă la valoarea totală de 37.500 dolari SUA.
Importul în regim de leasing intern a fost realizat prin prezentarea contractului de leasing financiar
din 04 august 2003 în care apare ca utilizator aceeași SC V. SRL Cluj, deși utilajele au fost livrate către SC K. SA. Nehoiu, în baza facturilor fiscale din 29 august 2003, respectiv din 30 octombrie 2003 emise de SC T. SRL. Blejoi.
Declarația vamală de import din 17 octombrie 2003-Biroul Vamal Suceava având ca obiect un încărcător frontal A achiziționat din Federația Rusă la prețul de 38.500 dolari SUA.
Autorităților vamale le-a fost prezentat contractul de leasing financiar din 01 octombrie 2003 pretins încheiat cu SC A.S. SRL Bistrița, județul Bistrița Năsăud.
Din dosarul de înmatriculare al acestei din urmă societăți reiese că aceasta fusese radiată din evidența O.R.C. încă din luna iulie 2003, iar reprezentantul său legal-martorul D.L., a negat încheierea în numele fostei sale societăți a unor astfel de contracte, susținând că semnătura depusă pe acestea ca utilizator nu-i aparține.
Situația firmei bistritene a fost bine cunoscută și de inculpatul C.I. care, în virtutea unor relații comerciale derulate anterior în numele SC N.I. SRL cu SC A.S. SRL, a avut calitatea de creditor, în dosarul comercial privind falimentul celei din urmă, finalizat cu radierea din registrul comerțului.
Prin prezentarea contractului nereal de leasing menționat, inculpatul C.I. a urmărit doar să beneficieze de scutirea de la plata taxelor vamale fiindcă utilajul importat a fost vândut către SC K. SA. Nehoiu cu factura fiscală din 29 august 2003 și închiriat de aceasta din urmă la data de 22 octombrie 2003 la SC A.C.M. SA București.
Declarația vamală de import din 27 octombrie 2003-Biroul Vamal Suceava având ca obiect un vibro comp actor achiziționat din Federația Rusă la prețul de 34.500 dolari SUA,
pentru care inculpatul C.I. a prezentat autorității vamale. contractul de leasing financiar din 01 octombrie 2003 pretins încheiate cu SC A.S. SRL Bistrița.
Utilajul a fost livrat în realitate către SC K. SA. Nehoiu în baza facturii fiscale din 29 august 2003 la prețul de 4.551.059.533 lei și a fost închiriat de aceasta SC D. SRL București la data de 31 octombrie 2003.
Declarația vamală de import din 03 noiembrie 2003-Biroul Vamal Suceava având ca obiect un încărcător frontal pe roti, achiziționat din Federația Rusă ia valoarea de 35.000 dolari SUA.
Pentru a beneficia de scutirea de la plata taxelor vamale, inculpatul C.I. a folosit contractul de leasing nereal din 27 octombrie 2003, în care SC A.S. SRL Bistrița apare ca utilizator pe durata a 24 luni.
Declarația vamală de import din 11 noiembrie 2003-Biroul Vamal Suceava având ca obiect un autograder achiziționat din Federația Rusă la valoarea de 36.500 dolari SUA pentru care a fost prezentat contractul de leasing financiar din 27 octombrie 2003 pretins încheiat cu SC A.S. SRL Bistrița.
Utilajul a fost vândut de SC T. SRL către SC K. SA. Nehoiu conform facturii fiscale din 29 august 2003 la prețul de 4.369.674.973 lei și predat de aceasta din urmă spre folosință la data de 14 noiembrie 2003 societății SC C.R.S. SA Otopeni.
Declarația vamală de import din 19 noiembrie 2003-Biroul Vamal Suceava având ca obiect un buldozer pe seriile model, achiziționat din Federația Rusă la valoarea de 46.000 dolari SUA.
Și în cazul acestei operațiuni de import, a fost prezentat autorității vamale un contract de leasing financiar din 27 octombrie 2003 în care SC A.S. SRL Bistrița are calitatea de utilizator .
Declarația vamală de import din 26 noiembrie 2003 -Biroul Vamal Suceava având ca obiect un buldoexcavator, o cupă și un picon, achiziționate din Federația Rusă la valoarea de 35.000 dolari SUA, pentru care a fost depus contractul de leasing financiar din 27 octombrie 2003 pretins încheiat cu SC A.S. SRL Bistrița.
Declarația vamală de import din 15 decembrie 2003 -Biroul Vamal Suceava având ca obiect un excavator pe pneuri achiziționat din Federația Rusă la valoarea de 41.000 dolari SUA.
În susținerea cererii de scutire de la plata drepturilor de import, inculpatul C.I. a prezentat contractul de leasing financiar din 11 noiembrie 2003 în care utilizator apare societatea radiată SC A.S. SRL Bistrița.
Declarația vamală de import din 16 decembrie 2003 -Biroul Vamal Suceava având ca obiect un excavat