ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 980/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 februarie 2002 la Tribunalul București, C.D. a chemat în judecată Ministerul Finanțelor și R.A.A.P.P.S., pentru a se constata că pârâta R.A.A.P.P.S. deține fără titlu valabil suprafața de 15.000 mp teren, situat în București str. Măgurele, comuna Măgurele și să fie obligați pârâții de a-i lăsa reclamantului în deplină proprietate și liberă folosință imobilul menționat sau să fie obligați la plata echivalentului bunului în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 873 din 3 iunie 2002 a Tribunalului București, secția a IV a civilă, a fost respinsă acțiunea astfel cum a fost formulată, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere că acțiunea în constatare întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ., este inadmisibilă, în situația în care este posibilă realizarea dreptului, prin formularea unei acțiuni în revendicare. Dar și aceasta este inadmisibilă, pentru că după data intrării în vigoare a prevederilor legii nr. 10/2001, partea nu mai era îndreptățită să invoce prevederile generale ale codului civil, dispozițiile legii speciale fiind obligatorii și de imediată aplicare acestea prevăd o procedură administrativă prealabilă, ce nu a fost urmată în cauză, cererea fiind adresată direct instanței. Pentru aceleași considerente a fost respins și apelul declarat de reclamant împotriva sentinței, prin decizia nr. 517 din 18 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recursul de față, în temeiul art. 304 pct. 9 si 10 C. proc. civ., solicitând „schimbarea în tot” a hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei la Tribunalul București pentru judecarea pe fond a pricinei. Se susține că în mod greșit ambele instanțe au reținut că s-a formulat o acțiune în constatare, în situația în care s-a solicitat obligarea pârâtelor de a fi obligate la restituire și au fost invocate prevederile art. 480 C. civ. Cât privește formularea acțiunii în revendicare direct la instanță sunt invocate prevederile art. 1 din H.G. nr. 11/1997 întrucât imobilul este preluat fără titlu valabil. În motivarea recursului sunt menționate prevederile Legii nr. 213/1998, Legii nr. 10/2001, Legii nr. 112/1995, H.G.

nr. 11/1997 date în aplicarea Legii nr. 112/1995, exact în această ordine, susținându-se că astfel se face distincție între imobilele preluate de stat cu titlu, fără titlu sau fără titlu valabil, și întrucât imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu, se susține că acțiunea de revendicare direct la instanță, este admisibilă. Pe temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., se consideră că instanța nu s-a pronunțat pe probe, reclamantul făcând dovada că a notificat deținătorul pentru restituirea în natură a imobilului. Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează.

Așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului reclamantul a investit tribunalul la 26 februarie 2002, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ce corespunde datei de 14 februarie 2002. În această situație, acțiunea în revendicare ce în adevăr cuprinde și elemente ale unei cereri în constatare, dar ca finalitate având caracterul unei revendicări nu mai poate fi fundamentată pe prevederile de drept comun cuprinse în codul civil. Și aceasta, întrucât Legea nr. 10/2001, este o lege specială, de imediată aplicare, ce derogă de la dispozițiile de drept comun. Prin urmare reclamantul nu are a alege între calea prevăzută de codul civil, art. 480, art. 481 C. civ. și cea prevăzută de Legea nr. 10/2001 ci după intrarea în vigoare a acestei legi speciale, trebuie urmată numai procedura acesteia.

Și în adevăr legea definită ca privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 prevede o procedură administrativă prealabilă ce în anumite condiții poate fi contestată la instanța, ceea ce nu este cazul în speță. Este adevărat că recurentul a invocat în apel efectuarea unei notificări, omițând a avea în vedere că acțiunea a fost formulată anterior, deci nu avea cum să aibe ca obiect răspunsul la notificare sau lipsa unui răspuns. Așa fiind, în raport de considerentele de drept redate, având în vedere că în speță sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001 și numai acestea din cele câteva legi în materie redate în motivarea recursului, rezultă că în mod corect instanțele au respins ca inadmisibilă acțiunea în revendicare, întemeiată pe dispozițiile de drept comun cuprinse în codul civil.

În plus s-a decis temeinic și că acțiunea întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, nu este admisibilă, decât pe calea contestării anumitor măsuri luate pe calea procedurii prealabile administrative, ceea ce în speță nu s-a realizat. Așa fiind, recursul de față este nefondat urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.D. împotriva deciziei nr. 517 din 18 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2004.