ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 980/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 26

februarie 2002 la Tribunalul București, C.D. a chemat în judecată Ministerul

Finanțelor și R.A.A.P.P.S., pentru a se constata că pârâta R.A.A.P.P.S. deține

fără titlu valabil suprafața de 15.000 mp teren, situat în București str.

Măgurele, comuna Măgurele și să fie obligați pârâții de a-i lăsa reclamantului

în deplină proprietate și liberă folosință imobilul menționat sau să fie

obligați la plata echivalentului bunului în temeiul prevederilor Legii nr.

10/2001.

Prin sentința civilă nr. 873 din 3

iunie 2002 a Tribunalului București, secția a IV a civilă, a fost respinsă

acțiunea astfel cum a fost formulată, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

avut în vedere că acțiunea în constatare întemeiată pe prevederile art. 111 C.

proc. civ., este inadmisibilă, în situația în care este posibilă realizarea

dreptului, prin formularea unei acțiuni în revendicare. Dar și aceasta este

inadmisibilă, pentru că după data intrării în vigoare a prevederilor legii nr.

10/2001, partea nu mai era îndreptățită să invoce prevederile generale ale

codului civil, dispozițiile legii speciale fiind obligatorii și de imediată

aplicare acestea prevăd o procedură administrativă prealabilă, ce nu a fost

urmată în cauză, cererea fiind adresată direct instanței.

Pentru aceleași considerente a fost

respins și apelul declarat de reclamant împotriva sentinței, prin decizia nr.

517 din 18 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamantul a declarat recursul de față, în temeiul art. 304 pct. 9 si 10 C.

proc. civ., solicitând „schimbarea în tot” a hotărârilor pronunțate și

trimiterea cauzei la Tribunalul București pentru judecarea pe fond a pricinei.

Se susține că în mod greșit ambele

instanțe au reținut că s-a formulat o acțiune în constatare, în situația în

care s-a solicitat obligarea pârâtelor de a fi obligate la restituire și au

fost invocate prevederile art. 480 C. civ.

Cât privește formularea acțiunii în

revendicare direct la instanță sunt invocate prevederile art. 1 din H.G. nr.

11/1997 întrucât imobilul este preluat fără titlu valabil. În motivarea

recursului sunt menționate prevederile Legii nr. 213/1998, Legii nr. 10/2001,

Legii nr. 112/1995, H.G. nr. 11/1997 date în aplicarea Legii nr. 112/1995,

exact în această ordine, susținându-se că astfel se face distincție între

imobilele preluate de stat cu titlu, fără titlu sau fără titlu valabil, și

întrucât imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu, se susține că acțiunea

de revendicare direct la instanță, este admisibilă.

Pe temeiul art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., se consideră că instanța nu s-a pronunțat pe probe, reclamantul făcând

dovada că a notificat deținătorul pentru restituirea în natură a imobilului.

Recursul nu este întemeiat, urmând a

fi respins în raport de cele ce urmează.

Așa cum rezultă și din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului reclamantul a investit tribunalul la 26

februarie 2002, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ce

corespunde datei de 14 februarie 2002.

În această situație, acțiunea în

revendicare ce în adevăr cuprinde și elemente ale unei cereri în constatare,

dar ca finalitate având caracterul unei revendicări nu mai poate fi

fundamentată pe prevederile de drept comun cuprinse în codul civil. Și aceasta,

întrucât Legea nr. 10/2001, este o lege specială, de imediată aplicare, ce

derogă de la dispozițiile de drept comun.

Prin urmare reclamantul nu are a

alege între calea prevăzută de codul civil, art. 480, art. 481 C. civ. și cea

prevăzută de Legea nr. 10/2001 ci după intrarea în vigoare a acestei legi

speciale, trebuie urmată numai procedura acesteia. Și în adevăr legea definită

ca privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie

1945 – 22 decembrie 1989 prevede o procedură administrativă prealabilă ce în

anumite condiții poate fi contestată la instanța, ceea ce nu este cazul în

speță.

Este adevărat că recurentul a

invocat în apel efectuarea unei notificări, omițând a avea în vedere că

acțiunea a fost formulată anterior, deci nu avea cum să aibe ca obiect

răspunsul la notificare sau lipsa unui răspuns.

Așa fiind, în raport de

considerentele de drept redate, având în vedere că în speță sunt incidente

prevederile Legii nr. 10/2001 și numai acestea din cele câteva legi în materie

redate în motivarea recursului, rezultă că în mod corect instanțele au respins

ca inadmisibilă acțiunea în revendicare, întemeiată pe dispozițiile de drept

comun cuprinse în codul civil. În plus s-a decis temeinic și că acțiunea

întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, nu este admisibilă, decât pe calea

contestării anumitor măsuri luate pe calea procedurii prealabile

administrative, ceea ce în speță nu s-a realizat.

Așa fiind, recursul de față este

nefondat urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul C.D. împotriva deciziei nr. 517 din 18 decembrie 2002 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 februarie 2004.