ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3654/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 12 din 20 aprilie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 11 lit. b 1 ) C. proc. pen. și art. 18 1 C. pen., achitarea inculpatului L.A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. A aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 2.000.000 lei. Inculpatul a fost obligat să plătească Spitalului municipiului Mediaș 300.000 lei cheltuieli spitalizare și la 2.400.000 lei despăgubiri judiciare către stat. A fost respinsă cererea părții vătămate F.C. de obligare a inculpatului la plata daunelor morale.

Instanța a reținut, în fapt, că în seara de 23 mai 2003, în timp ce inculpatul L.A., inspector principal la P. Copșa Mică, se afla în localul V.V. din localitate, la bar, a fost acostat de partea vătămată F.C.N., aceasta din urmă reproșându-i că i-a întocmit un proces - verbal de contravenție și mai înainte un dosar penal mamei sale, aducându-i insulte și amenințări, după care i-a aplicat o lovitură puternică în nas, producându-i fractura piramidei nazale. Inculpatul, urmare loviturii primite, s-a dezechilibrat și, la rândul lui, i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu palmele din lateral la urechi și o lovitură cu capul în față. Părțile au fost despărțite de intervenția patronului localului și a unor consumatori.

Partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 4–5 zile îngrijiri medicale, iar inculpatul leziuni care au necesitat pentru vindecare 14–16 zile îngrijiri medicale. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că, în împrejurările date, s-a apărat de partea vătămată, persoană recalcitrantă, violentă, care are mai multe condamnări, consemnată în cazierul judiciar, aflat la dosar. În motivarea acestei hotărâri instanța a reținut că inculpatul a săvârșit actul de violență după ce a fost insultat, amenințat și lovit de partea vătămată, astfel că, față de aceste împrejurări, precum și de urmarea minimă produsă, de conduita anterioară a făptuitorului, care nu are antecedente penale, în contrast cu aceea a părții vătămate, cu comportarea sinceră în cursul procesului, fapta nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii.

Împotriva acestei hotărâri partea vătămată a declarat recurs, solicitând să se constate că greșit s-a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii, impunându-se condamnarea inculpatului și obligarea acestuia la plata despăgubirilor cerute. Verificând hotărârea criticată pe baza materialului probator de la dosar, Curtea constată că recursul părții vătămate, motivat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen., nu este fondat. Situația de fapt, așa cum a fost reținută, rezultă fără echivoc din mijloacele de probă administrate de instanță și îndeosebi din declarațiile administratorului localului, M.S.E., martorului M.P., care l-a însoțit pe inculpat în local și martorului M.D.D., care se coroborează cu certificatele medico – legale eliberate părților.

Declarațiile altor martori, de ex. L.H.D., L.V.V. și P.A.M., potrivit cărora partea vătămată nu l-a lovit pe inculpat iar leziunile acestuia s-ar fi datorat autoaccidentării, au fost înlăturate justificat, necoroborându-se cu celelalte probe, între care nici cu concluziile din reexaminarea medico – legală și care exclud din alt mecanism de producere a leziunilor la piramida nazală a inculpatului decât prin lovire directă cu corp dur. În raport de criteriile prevăzute de art. 18 1 alin. (2) C. pen., de stabilire în concret a gradului de pericol social, instanța a făcut o temeinică apreciere atunci când a constatat că fapta, în împrejurările date, cu urmarea produsă, săvârșită de inculpatul L.A., cu conduita anterioară bună și comportare sinceră în cursul procesului, nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii.

Respingerea cererii părții vătămate de acordare a despăgubirilor morale este, de asemenea, temeinic motivată, nedovedindu-se realitatea știrbirii integrității morale și a prestigiului acesteia. Susținerile reprezentantului parchetului, de trimitere a cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în vederea efectuării urmăririi penale, motivat de modificările aduse Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și abrogării art. 64 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, toate prin Legea nr. 281/2003, nu pot fi primite, întrucât potrivit art. 9 pct. 3 din această din urmă lege, cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a acestei legi vor continua să fie judecate de instanțele competente.

Ori potrivit art. 11 din Legea nr. 281/2003, dispozițiile care privesc și competența efectuării urmăririi penale în cazul infracțiunilor săvârșite de polițiști intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2004, în timp ce partea vătămată a formulat plângerea la instanță la 22 iulie 2003. Față de cele ce preced, recursul părții vătămate urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată F.N.C. împotriva sentinței penale nr. 12 din 20 aprilie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul L.A. Obligă pe recurentă să plătească statului 500.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 iunie 2004.