ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3654/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 12 din 20

aprilie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 11 lit. b

1

) C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen., achitarea inculpatului L.A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 180 alin. (2) C. pen.

A aplicat inculpatului sancțiunea

administrativă a amenzii în sumă de 2.000.000 lei.

Inculpatul a fost obligat să

plătească Spitalului municipiului Mediaș 300.000 lei cheltuieli spitalizare și

la 2.400.000 lei despăgubiri judiciare către stat.

A fost respinsă cererea părții

vătămate F.C. de obligare a inculpatului la plata daunelor morale.

Instanța a reținut, în fapt, că în

seara de 23 mai 2003, în timp ce inculpatul L.A., inspector principal la P.

Copșa Mică, se afla în localul V.V. din localitate, la bar, a fost acostat de

partea vătămată F.C.N., aceasta din urmă reproșându-i că i-a întocmit un proces

- verbal de contravenție și mai înainte un dosar penal mamei sale, aducându-i

insulte și amenințări, după care i-a aplicat o lovitură puternică în nas,

producându-i fractura piramidei nazale.

Inculpatul, urmare loviturii

primite, s-a dezechilibrat și, la rândul lui, i-a aplicat părții vătămate o

lovitură cu palmele din lateral la urechi și o lovitură cu capul în față.

Părțile au fost despărțite de

intervenția patronului localului și a unor consumatori.

Partea vătămată a suferit leziuni

care au necesitat pentru vindecare 4–5 zile îngrijiri medicale, iar inculpatul

leziuni care au necesitat pentru vindecare 14–16 zile îngrijiri medicale.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea

faptei, susținând că, în împrejurările date, s-a apărat de partea vătămată,

persoană recalcitrantă, violentă, care are mai multe condamnări, consemnată în

cazierul judiciar, aflat la dosar.

În motivarea acestei hotărâri

instanța a reținut că inculpatul a săvârșit actul de violență după ce a fost

insultat, amenințat și lovit de partea vătămată, astfel că, față de aceste

împrejurări, precum și de urmarea minimă produsă, de conduita anterioară a

făptuitorului, care nu are antecedente penale, în contrast cu aceea a părții

vătămate, cu comportarea sinceră în cursul procesului, fapta nu prezintă gradul

de pericol social al infracțiunii.

Împotriva acestei hotărâri partea

vătămată a declarat recurs, solicitând să se constate că greșit s-a apreciat că

fapta nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii, impunându-se

condamnarea inculpatului și obligarea acestuia la plata despăgubirilor cerute.

Verificând hotărârea criticată pe

baza materialului probator de la dosar, Curtea constată că recursul părții

vătămate, motivat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1)

pct. 17

1

C. proc. pen., nu este fondat.

Situația de fapt, așa cum a fost

reținută, rezultă fără echivoc din mijloacele de probă administrate de instanță

și îndeosebi din declarațiile administratorului localului, M.S.E., martorului

M.P., care l-a însoțit pe inculpat în local și martorului M.D.D., care se

coroborează cu certificatele medico – legale eliberate părților.

Declarațiile altor martori, de ex.

L.H.D., L.V.V. și P.A.M., potrivit cărora partea vătămată nu l-a lovit pe

inculpat iar leziunile acestuia s-ar fi datorat autoaccidentării, au fost

înlăturate justificat, necoroborându-se cu celelalte probe, între care nici cu

concluziile din reexaminarea medico – legală și care exclud din alt mecanism de

producere a leziunilor la piramida nazală a inculpatului decât prin lovire

directă cu corp dur.

În raport de criteriile prevăzute de

art. 18

1

alin. (2) C. pen., de stabilire în concret a gradului de

pericol social, instanța a făcut o temeinică apreciere atunci când a constatat

că fapta, în împrejurările date, cu urmarea produsă, săvârșită de inculpatul

L.A., cu conduita anterioară bună și comportare sinceră în cursul procesului,

nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii.

Respingerea cererii părții vătămate

de acordare a despăgubirilor morale este, de asemenea, temeinic motivată,

nedovedindu-se realitatea știrbirii integrității morale și a prestigiului

acesteia.

Susținerile reprezentantului

parchetului, de trimitere a cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba

Iulia în vederea efectuării urmăririi penale, motivat de modificările aduse

Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și

abrogării art. 64 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, toate

prin Legea nr. 281/2003, nu pot fi primite, întrucât potrivit art. 9 pct. 3 din

această din urmă lege, cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în

vigoare a acestei legi vor continua să fie judecate de instanțele competente.

Ori potrivit art. 11 din Legea nr. 281/2003, dispozițiile care privesc și

competența efectuării urmăririi penale în cazul infracțiunilor săvârșite de

polițiști intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2004, în timp ce partea

vătămată a formulat plângerea la instanță la 22 iulie 2003.

Față de cele ce preced, recursul

părții vătămate urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de partea vătămată F.N.C. împotriva sentinței penale nr. 12 din 20 aprilie

2004 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul L.A.

Obligă pe recurentă să plătească

statului 500.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 iunie 2004.