ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1199/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 100/2003,

pronunțată de secția jurisdicțională a Curții de Conturi, a fost respins

recursul jurisdicțional formulat de SC B. SA Brașov, împotriva sentinței nr. 51/2002,

pronunțată de Colegiul jurisdicțional Brașov.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de Conturi a reținut în esență, că din materialul probator existent în

dosar rezultă că recurenta datorează bugetului asigurărilor sociale, sumele

reținute de organul de control, din care a achitat o parte, pentru restul

obținând scutire de plată în condițiile O.U.G. nr. 40/2002.

Împotriva deciziei nr. 100/2003 a

formulat recurs SC B. SA.

În motivarea recursului, recurenta a

arătat că recunoaște existența obligației de plată către bugetul asigurărilor

sociale a sumei de 1.314.993.575 lei, reprezentând contribuție C.A.S., precum

și a majorărilor de întârziere în cuantum de 4.522.101.682 lei și a

penalizărilor de întârziere de 48.220.316 lei, dar că prin convenția nr. 269

din 24 decembrie 2002, încheiată cu Casa Națională de Pensii, în baza O.U.G. nr.

40/2002, s-a stabilit eșalonarea la plată a sumei, pe o perioadă de 36 luni,

obligațiile fiind achitate conform graficului de eșalonare.

Analizând recursul formulat prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea îl va respinge, pentru următoarele considerente:

Recurenta nu a contestat nici la Curtea de Conturi, cu ocazia soluționării recursului jurisdicțional și nici prin prezentul

recurs, existența obligației de plată către bugetul asigurărilor sociale, a

sumelor reținute de organul de control, ceea ce înseamnă că sentința nr. 51/200,2

menținută prin decizia nr. 100/2003, a reținut în mod legal sumele datorate de

recurentă.

Faptul că ulterior sesizării

organului de control, a fost încheiată o convenție în baza căreia recurenta a

obținut eșalonarea la plată pe cel mult 36 luni a sumei datorate, nu schimbă cu

nimic existența debitului datorat, ci reprezintă o problemă de executare, în situația

în care plata sumelor datorate ar fi executată altfel decât s-a stabilit prin

convenția invocată.

Așa fiind, recursul formulat care nu

vizează nici un motiv de netemeinicie sau nelegalitate, urmează a fi respins ca

nefondat, în condițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC B. SA

Brașov împotriva deciziei nr. 100 din 14 februarie 2003 a secției jurisdicționale

a Curții de Conturi, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 martie 2004.