ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 131/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr.305 din 4 octombrie 2001 a Curții de Apel Cluj. S-a prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat M.B. Au lipsit intimatele părți civile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea soluției instanței de fond. Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, întrucât aspectele învederate astăzi de inculpat au fost avute în vedere de instanța de apel. Inculpatul având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului.

C U R T E A Asupra recursului de față; Tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 29 iunie 2000 la zi și l-a obligat pe inculpat la plata, în solidar, cu inculpatul P.C.D., sumelor de: 9.000.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă B.N.; 15.000.000 lei, către partea civilă C.S.; 11.000.000 lei, către partea civilă S.A.; 9.000.000 lei, către partea civilă L.I.; în solidar, cu inculpații J.M. și M.J. la 7.000.000 lei cătreS.M.; în solidar cu inculpații P.C.M., R.S. și J.N. la 10.000.000 lei, către partea civilă P.N.; 4.600.000 lei, către partea civilă I.A. și 6.500.000 lei, către partea civilă B.M. Instanța a obligat, totodată, inculpatul la 1.600.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 375.000 lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Hotărând astfel, tribunalul a reținut, în fapt, că, inculpatul, împreună cu alți 7 coinculpații condamnați și ei în cauză, în perioada 1999 – 2000, acționând, uneori, în grupuri de câte cinci, s-au deplasat în diferite localități de pe raza municipiului Cluj și prezentându-se ca achizitori de animale vii, reprezentanți ai unor societăți comerciale sau cetățeni italieni, calități pe care nu le aveau, au indus în eroare un număr de 57 părți vătămate, prejudiciul total fiind de 369.450.000 lei din care s-a recuperat suma de 26.500.000 lei, cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare de animale, a căror preț nu a fost plătit, pentru unele dintre acestea, până la data judecării faptelor.

Pentru a înlătura orice suspiciune, inculpații se prezentau cu actele de identitate și înmânau părților vătămate înscrisuri în care erau menționate, pe lângă datele lor personale, suma de bani pe care trebuiau să o plătească și data plății. După ce obțineau animalele inculpații le vindeau, de regulă, sub valoarea lor reală. Inculpații nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor, apărându-se, în sensul că, ei au încheiat contracte civile, că, din diverse motive nu au reușit să plătească prețul convenit, neurmărind să-i înșele pe vânzătorii animalelor. Instanța de fond a înlăturat apărările inculpaților ca fiind de circumstanță, deoarece faptele au fost dovedite atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, criticând-o sub aspectul netemeiniciei, în sensul că, pedepsele aplicate sunt insuficiente (în cuantum), în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, solicitând majorarea lor, precum și inculpații. Inculpatul M.V. a considerat sentința netemeinică, deoarece el a participat la săvârșirea faptelor, ca șofer, neștiind că vitele pe care le transporta, nu erau plătite, solicitând ca, prin admiterea apelului și desființarea hotărârii să se dispună achitarea sa, în baza art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 alin.1 lit.d din Codul de procedură penală. Secția penală a Curții de Apel Cluj, prin decizia nr.315 din 4 octombrie 2001, a respins, ca nefondate apelurile inculpaților și a admis apelul parchetului, a desființat sentința, în privința pedepselor aplicate inculpaților pe care le-a majorat.

Pedeapsa inculpatului M.V., a fost sporită de la 3 ani la 6 ani închisoare, apreciindu-se că, inculpații au acționat în grup organizat, în baza unor rezoluții infracționale clare, care a constat în intenția de a induce în eroare părțile vătămate, majoritatea în vârstă, a căror principală sursă de venit o constituia creșterea animalelor. În termen legal, inculpații au declarat recursuri pe care, cu prilejul termenelor de judecată, și le-au retras, urmând a fi judecat recursul inculpatului M.V., care consideră decizia netemeinică, întrucât pedeapsa majorată este deosebit de aspră, în raport cu datele sale personale, solicitând ca prin admiterea recursului și casarea hotărârii, să se mențină pedeapsa stabilită de prima instanță.

Examinând decizia criticată în raport de cazul de recurs invocat, prevăzut de art.385 9 alin.1 pct.14 teza I din Codul de procedură penală, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins. În acest sens, faptele și împrejurările săvârșirii lor, precum și vinovăția inculpatului pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art.215 alin.2 și 3, cu aplicarea art.41 alin.2, art.75 lit.a, art.37 lit.b și a art.13 din Codul penal, rezultă, fără nici un dubiu din probele (plângerile părților vătămate; declarațiile acestora; declarațiile celorlalți inculpați, coroborate cu ale sale de recunoaștere a faptelor, filele 139-146 din dosarul de urmărirea penală și procesele-verbale de recunoaștere a făptuitorilor după planșa fotografică) complet analizate și just apreciate de către instanțe.

Instanța de control judiciar, prin reaprecierea întregului probatoriu, a reținut că se impune sporirea pedepsei. Inculpatul, singur sau împreună cu ceilalți inculpați, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a indus în eroare un număr de șapte părți vătămate, cauzând un prejudiciu de 63.100.000 lei, situație în care pedeapsa de 6 ani închisoare, reflectă atât gradul de pericol social concret al faptelor comise, cât și al său, care nu este la prima abatere de o asemenea gravitate, fiind anterior condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (sentința penală nr.484/1995 a Judecătoriei Cluj-Napoca).

În consecință, Secția penală a Curții Supreme de Justiție, constatând neîndeplinite cerințele cazului de recurs invocat, referitor la aplicarea unei pedepse greșit individualizate, în raport cu prevederile art.72 din Codul penal, în baza art.385 15 alin.1 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat M.V., va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 29 iunie 2000 la 14 ianuarie 2003 și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E : Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr.305 din 4 octombrie 2001 a Curții de Apel Cluj. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 29 iunie 2000 la 14 ianuarie 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, azi 14 ianuarie 2003.