ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 131/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de inculpatul  M.V. împotriva deciziei

penale nr.305 din 4 octombrie 2001 a Curții de Apel Cluj.

S-a

prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de apărător

desemnat din oficiu, avocat M.B.

Au

lipsit intimatele părți civile.

Procedura

de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul

inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și

menținerea soluției instanței de fond.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, întrucât aspectele

învederate astăzi de inculpat au fost avute în vedere de instanța de apel.

Inculpatul

având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Tribunalul

a menținut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsa aplicată timpul

arestării preventive de la 29 iunie 2000 la zi și l-a obligat pe inculpat la

plata, în solidar, cu inculpatul P.C.D., sumelor de: 9.000.000 lei, despăgubiri

civile către partea civilă B.N.; 15.000.000 lei, către partea civilă C.S.;

11.000.000 lei, către partea civilă S.A.; 9.000.000 lei, către partea civilă

L.I.; în solidar, cu inculpații  J.M. și M.J. la 7.000.000 lei cătreS.M.; în

solidar cu inculpații P.C.M.,  R.S. și J.N. la 10.000.000 lei, către partea

civilă P.N.; 4.600.000 lei, către partea civilă  I.A. și 6.500.000 lei, către

partea civilă B.M.

Instanța

a obligat, totodată, inculpatul la 1.600.000 lei, cheltuieli judiciare către

stat, din care 375.000 lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmând a

fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Hotărând

astfel, tribunalul a reținut, în fapt, că, inculpatul, împreună cu alți 7 coinculpații

condamnați și ei în cauză, în perioada 1999 – 2000, acționând, uneori, în

grupuri de câte cinci, s-au deplasat în diferite localități de pe raza

municipiului Cluj și prezentându-se ca achizitori de animale vii, reprezentanți

ai unor societăți comerciale sau cetățeni italieni, calități pe care nu le

aveau, au indus în eroare un număr de 57 părți vătămate, prejudiciul total

fiind de 369.450.000 lei din care s-a recuperat suma de 26.500.000 lei, cu

ocazia încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare de animale, a căror preț

nu a fost plătit, pentru unele dintre acestea, până la data judecării faptelor.

Pentru

a înlătura orice suspiciune, inculpații se prezentau cu actele de identitate și

înmânau părților vătămate înscrisuri în care erau menționate, pe lângă datele

lor personale, suma de bani pe care trebuiau să o plătească și data plății.

După

ce obțineau  animalele inculpații le vindeau, de regulă, sub valoarea lor

reală.

Inculpații

nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor,

apărându-se, în sensul că, ei au încheiat contracte civile, că, din diverse

motive nu au reușit să plătească  prețul convenit, neurmărind să-i înșele pe

vânzătorii animalelor.

Instanța

de fond a înlăturat apărările inculpaților ca fiind de circumstanță, deoarece

faptele au fost dovedite atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Cluj, criticând-o sub aspectul netemeiniciei, în sensul că,

pedepsele aplicate sunt insuficiente (în cuantum), în raport cu gradul de

pericol social concret al faptelor săvârșite, solicitând majorarea lor, precum

și inculpații.

Inculpatul

M.V.  a considerat sentința netemeinică, deoarece el a participat la

săvârșirea faptelor, ca șofer, neștiind că vitele pe care le transporta, nu

erau plătite, solicitând ca, prin admiterea apelului și desființarea hotărârii

să se dispună achitarea sa, în baza art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10

alin.1 lit.d din Codul de procedură penală.

Secția

penală a Curții de Apel Cluj, prin decizia nr.315 din 4 octombrie 2001, a

respins, ca nefondate apelurile inculpaților și a admis apelul parchetului, a

desființat sentința, în privința pedepselor aplicate inculpaților pe care le-a

majorat.

Pedeapsa

inculpatului  M.V., a fost sporită de la 3 ani la 6 ani închisoare,

apreciindu-se că, inculpații au acționat în grup organizat, în baza unor

rezoluții infracționale clare, care a constat în intenția de a induce în eroare

părțile vătămate, majoritatea în vârstă, a căror principală sursă de venit o

constituia creșterea animalelor.

În

termen legal, inculpații au declarat recursuri pe care, cu prilejul termenelor

de judecată, și le-au retras, urmând a fi judecat recursul inculpatului  M.V.,

care consideră decizia netemeinică, întrucât pedeapsa majorată este deosebit de

aspră, în raport cu datele sale personale, solicitând ca prin admiterea

recursului și casarea hotărârii, să se mențină pedeapsa stabilită de prima

instanță.

Examinând

decizia criticată în raport de cazul de recurs invocat, prevăzut de art.385

9

alin.1 pct.14 teza I din Codul de procedură penală, Curtea constată, în baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi

respins.

În

acest sens, faptele și împrejurările săvârșirii lor, precum și vinovăția

inculpatului pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și

pedepsită de art.215 alin.2 și 3, cu aplicarea art.41 alin.2, art.75 lit.a,

art.37 lit.b și a art.13 din Codul penal, rezultă, fără nici un dubiu din

probele (plângerile părților vătămate; declarațiile acestora; declarațiile

celorlalți inculpați, coroborate cu ale sale de recunoaștere a faptelor, filele

139-146 din dosarul de urmărirea penală și procesele-verbale de recunoaștere a

făptuitorilor după planșa fotografică) complet analizate și just apreciate de

către instanțe.

Instanța

de control judiciar, prin reaprecierea întregului probatoriu, a reținut că se

impune sporirea pedepsei. Inculpatul, singur sau împreună cu ceilalți

inculpați, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a indus

în eroare un număr de șapte părți vătămate, cauzând un prejudiciu de 63.100.000

lei, situație în care pedeapsa de 6 ani închisoare, reflectă atât gradul de

pericol social concret al faptelor comise, cât și al său, care nu este la prima

abatere de o asemenea gravitate, fiind anterior condamnat la 2 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (sentința penală nr.484/1995 a

Judecătoriei Cluj-Napoca).

În

consecință, Secția penală a Curții Supreme de Justiție, constatând

neîndeplinite cerințele cazului de recurs invocat, referitor la aplicarea unei

pedepse greșit individualizate, în raport cu prevederile art.72 din Codul

penal, în baza art.385

15

alin.1 pct.1 lit.b din Codul de procedură

penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat  M.V., va

deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 29 iunie 2000 la

14 ianuarie 2003 și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul  M.V.  împotriva deciziei penale

nr.305 din 4 octombrie 2001 a Curții de Apel Cluj.

Deduce

din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 29 iunie 2000 la 14

ianuarie 2003.

Obligă

pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 14 ianuarie 2003.