ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 54/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr. 6497/1998 pe rolul Judecătoriei sectorului 1

București, reclamanta SC C.S. Reșița SA a chemat în judecată pe pârâții

Ministerul Tineretului și Sportului, SC TVR I. SA și C.N.S.L.R. F. și a

solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună evacuarea

necondiționată a pârâtelor de pe suprafața de teren de 18.395 mp proprietatea

reclamantei, situat pe malul lacului Floreasca și să-i lase în deplină

folosință terenul.

În motivarea acțiunii reclamanta

arată că prin sentința civilă nr. 5625 din 5 iunie 1995 pronunțată de

Judecătoria sectorului 1 București definitivă și irevocabilă s-a constatat că SC

C.S. Reșița SA este proprietarul suprafeței de teren de 18.395 mp având

configurația din planșa nr. 2, anexă la raportul de expertiză, efectuată de

ing. B.I., teren pe care l-a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din

anul 1942.

Mai arată reclamanta că în prezent

pârâtele ocupă și folosesc terenul fără nici un drept.

Acțiunea este întemeiată pe

prevederile art. 480 C. civ.

La termenul de judecată din 24 iunie

1998 pârâta C.N.S.L.R. F. depune la dosar întâmpinare prin care solicită

respingerea acțiunii formulată de reclamantă, susținând că nu au calitate

procesuală pasivă în cauză, deoarece în dosarul în care s-a pronunțat sentința

civilă nr. 5625/1995 și prin care s-a constatat dreptul de proprietate al

reclamantei cu privire la terenul aflat în litigiu, nu a fost parte în proces.

Prin sentința civilă nr. 5522 din 22

martie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București s-a admis acțiunea

reclamantei și s-a dispus evacuarea pârâtelor de pe terenul în suprafață de

18.395 mp situat în București, pentru lipsă de titlu și s-a omologat raportul

de expertiză topografică întocmit în cauză.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că terenul în litigiu este proprietatea reclamantei conform sentinței

civile nr. 5615 din 5 iunie 1995 pronunțată de Judecătoria sectorului 1

București, iar pârâtele nu dețin un titlu valabil asupra acestui imobil.

Soluția instanței de fond a rămas

definitivă prin decizia nr. 3542 din 2 aprilie 2000 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, și irevocabilă prin decizia nr. 3259 din 22

noiembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă.

Împotriva sentinței civile nr. 5522

din 22 martie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, deciziei

nr. 3542 din 2 noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București și deciziei

civile nr. 3259 din 22 noiembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare întemeiat pe

prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin

O.U.G. nr. 138 din 2 octombrie 2000 și O.U.G. nr. 59 din 27 aprilie 2001,

criticând hotărârile recurate pentru încălcarea esențială și soluționarea

greșită a cauzei pe fond - constând în esență în următoarele nelegalități:

- obiectul litigiului l-a constituit

un bun imobil aflat în patrimoniul unei societăți comerciale și în consecință

soluționarea acestuia era de competența tribunalului în primă instanță,

potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., conform reglementării în vigoare

la data sesizării instanței;

- acțiunea trebuia calificată și

soluționată ca o acțiune în revendicare, așa cum rezultă din analizarea

scopului urmărit de reclamantă, în raport cu temeiul de drept invocat (art. 480

C. civ.).

Ca

atare instanța de judecată trebuia să cerceteze titlurile invocate de părți și

să dea câștig de cauză acelei părți care făcea dovada că a dobândit bunul de la

autorul al cărui drept de proprietate este mai preferabil și mai bine

caracterizat din punct de vedere juridic.

Recursul în anulare este fondat și

urmează a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 84 C. proc. civ.

cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este

valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită.

Rezultă din rațiunea textului că

orice cerere trebuie soluționată după conținutul ei și în conformitate cu

intenția părții, iar nu după forme sacramentale ori după denumirea improprie

care i se atribuie.

Așadar caracterizarea acțiunii o

face instanța și nu partea care a introdus-o.

Instanțele sesizate cu judecarea

acțiunii de față și cu soluționarea căilor de atac, neobsevând prevederile art.

84 C. proc. civ. au soluționat pricina ca pe o acțiune în evacuare, deși după

natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea acțiunii în justiție,

precum și a temeiului de drept invocat, respectiv art. 480 C. civ. au fost

sesizate cu o acțiune în revendicare a unui imobil care se pretindea că face

parte din patrimoniul unei societăți comerciale, S.C. C.S. Reșița S.A., dar se

afla în posesia de fapt a altei societăți comerciale, pârâta în cauză, fără

nici un temei juridic.

Dar potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C.

proc. civ., în redactarea pe care textul a avut-o la data soluționării cauzei „tribunalele

judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie comercială, cu

excepția celor al căror obiect are o valoare de până la 10 milioane lei

inclusiv”.

Or, în cauză, litigiul între părți,

dintre care cel pentru una era o societate comercială și având ca obiect bunuri

imobiliare care făceau parte din patrimoniul societății, era un litigiu

comercial și era de competența tribunalului în primă instanță.

Contrar normelor imperative care

reglementează competența materială a instanțelor în materie comercială pricina

a fost judecată în primă instanță de către judecătorie, căreia nu-i revenea

această competență.

Așa fiind, cum pricina a fost

judecată cu încălcarea regulilor imperative de drept procesual, privind

competența instanțelor, deci de către „un judecător necompetent, actele

îndeplinite în aceste condiții sunt nule, potrivit art. 105 alin. (1) C. proc.

civ.

În consecință se admite recursul în

anulare dispunându-se casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei la

Tribunalul București în vederea rejudecării pricinii potrivit considerentelor

mai înainte menționate.

Reluând judecata ca instanță de fond

competență, tribunalul va soluționa cauza, ca pe o acțiune în revendicare

imobiliară, analizând în acest context apărările formulate de părți și

verificând titlurile de proprietate pe care atât reclamanta cât și pârâții

și-au fundamentat apărările.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei civile nr. 3259 din 22 noiembrie 2001 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă, a deciziei civile nr. 3542 din 2

noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și a sentinței

civile nr. 5522 din 22 martie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 București.

Casează

hotărârile atacate și trimite cauza la Tribunalul București pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2004.