ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 54/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 6497/1998 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, reclamanta SC C.S. Reșița SA a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Tineretului și Sportului, SC TVR I. SA și C.N.S.L.R. F. și a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună evacuarea necondiționată a pârâtelor de pe suprafața de teren de 18.395 mp proprietatea reclamantei, situat pe malul lacului Floreasca și să-i lase în deplină folosință terenul. În motivarea acțiunii reclamanta arată că prin sentința civilă nr. 5625 din 5 iunie 1995 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București definitivă și irevocabilă s-a constatat că SC C.S.

Reșița SA este proprietarul suprafeței de teren de 18.395 mp având configurația din planșa nr. 2, anexă la raportul de expertiză, efectuată de ing. B.I., teren pe care l-a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din anul 1942. Mai arată reclamanta că în prezent pârâtele ocupă și folosesc terenul fără nici un drept. Acțiunea este întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ. La termenul de judecată din 24 iunie 1998 pârâta C.N.S.L.R. F. depune la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii formulată de reclamantă, susținând că nu au calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece în dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 5625/1995 și prin care s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei cu privire la terenul aflat în litigiu, nu a fost parte în proces.

Prin sentința civilă nr. 5522 din 22 martie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București s-a admis acțiunea reclamantei și s-a dispus evacuarea pârâtelor de pe terenul în suprafață de 18.395 mp situat în București, pentru lipsă de titlu și s-a omologat raportul de expertiză topografică întocmit în cauză. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că terenul în litigiu este proprietatea reclamantei conform sentinței civile nr. 5615 din 5 iunie 1995 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, iar pârâtele nu dețin un titlu valabil asupra acestui imobil. Soluția instanței de fond a rămas definitivă prin decizia nr. 3542 din 2 aprilie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, și irevocabilă prin decizia nr. 3259 din 22 noiembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă.

Împotriva sentinței civile nr. 5522 din 22 martie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, deciziei nr. 3542 din 2 noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București și deciziei civile nr. 3259 din 22 noiembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare întemeiat pe prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138 din 2 octombrie 2000 și O.U.G. nr. 59 din 27 aprilie 2001, criticând hotărârile recurate pentru încălcarea esențială și soluționarea greșită a cauzei pe fond - constând în esență în următoarele nelegalități: - obiectul litigiului l-a constituit un bun imobil aflat în patrimoniul unei societăți comerciale și în consecință soluționarea acestuia era de competența tribunalului în primă instanță, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., conform reglementării în vigoare la data sesizării instanței; - acțiunea trebuia calificată și soluționată ca o acțiune în revendicare, așa cum rezultă din analizarea scopului urmărit de reclamantă, în raport cu temeiul de drept invocat (art. 480 C. civ.). Ca atare instanța de judecată trebuia să cerceteze titlurile invocate de părți și să dea câștig de cauză acelei părți care făcea dovada că a dobândit bunul de la autorul al cărui drept de proprietate este mai preferabil și mai bine caracterizat din punct de vedere juridic. Recursul în anulare este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 84 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită.

Rezultă din rațiunea textului că orice cerere trebuie soluționată după conținutul ei și în conformitate cu intenția părții, iar nu după forme sacramentale ori după denumirea improprie care i se atribuie. Așadar caracterizarea acțiunii o face instanța și nu partea care a introdus-o. Instanțele sesizate cu judecarea acțiunii de față și cu soluționarea căilor de atac, neobsevând prevederile art. 84 C. proc. civ. au soluționat pricina ca pe o acțiune în evacuare, deși după natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea acțiunii în justiție, precum și a temeiului de drept invocat, respectiv art. 480 C. civ. au fost sesizate cu o acțiune în revendicare a unui imobil care se pretindea că face parte din patrimoniul unei societăți comerciale, S.C.

C.S. Reșița S.A., dar se afla în posesia de fapt a altei societăți comerciale, pârâta în cauză, fără nici un temei juridic. Dar potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., în redactarea pe care textul a avut-o la data soluționării cauzei „tribunalele judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie comercială, cu excepția celor al căror obiect are o valoare de până la 10 milioane lei inclusiv”. Or, în cauză, litigiul între părți, dintre care cel pentru una era o societate comercială și având ca obiect bunuri imobiliare care făceau parte din patrimoniul societății, era un litigiu comercial și era de competența tribunalului în primă instanță. Contrar normelor imperative care reglementează competența materială a instanțelor în materie comercială pricina a fost judecată în primă instanță de către judecătorie, căreia nu-i revenea această competență.

Așa fiind, cum pricina a fost judecată cu încălcarea regulilor imperative de drept procesual, privind competența instanțelor, deci de către „un judecător necompetent, actele îndeplinite în aceste condiții sunt nule, potrivit art. 105 alin. (1) C. proc. civ. În consecință se admite recursul în anulare dispunându-se casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei la Tribunalul București în vederea rejudecării pricinii potrivit considerentelor mai înainte menționate. Reluând judecata ca instanță de fond competență, tribunalul va soluționa cauza, ca pe o acțiune în revendicare imobiliară, analizând în acest context apărările formulate de părți și verificând titlurile de proprietate pe care atât reclamanta cât și pârâții și-au fundamentat apărările.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 3259 din 22 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a deciziei civile nr. 3542 din 2 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și a sentinței civile nr. 5522 din 22 martie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 București. Casează hotărârile atacate și trimite cauza la Tribunalul București pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2004.