ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1302/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 2 iulie 2003, B.V. a

solicitat ca în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Sibiu, să se dispună

anularea hotărârii nr. 1038 din 5 mai 2003, prin care Comisia constituită

pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, i-a

respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute în aceste acte normative.

De asemenea, a cerut obligarea

pârâtei să-i recalculeze drepturile cuvenite, cu luarea în considerare a

perioadei iunie 1941 - 20 aprilie 1947, în care a fost deportat, precum și la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în mod greșit comisia sesizată i-a respins cererea, deoarece el nu a

solicitat stabilirea calității de refugiat, ci doar recalcularea drepturilor

acordate anterior în baza prevederilor Decretului - lege nr. 118/1990, drepturi

recunoscute printr-o hotărârea judecătorească irevocabilă.

A precizat că a pretins recalcularea

drepturilor, în calitatea sa de cetățean român, deportat de autoritățile

sovietice, din Basarabia, (unde familia B. a avut domiciliul până în luna iunie

1941), la Tașkent, în Asia centrală.

În drept, reclamantul a invocat

dispozițiile art. 1 lit. a) și c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.

189/2000, cu modificările ulterioare.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 300 din 3

septembrie 2003, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.

În esență, instanța a reținut că,

fiind deportat împreună cu întreaga familie, începând din luna iunie 1941, la Tașkent (Kazahstan), până la data de 20 aprilie 1947, reclamantul B.V. se încadrează în

prevederile art. 1 lit. a) și c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost aprobată

prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu.

Recurenta a susținut că sentința

recurată este nelegală și netemeinică, deoarece instanța a acordat reclamantului,

ceea ce acesta nu a cerut.

Mai precis, a fost obligată să-i

recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, deși prin acțiune, B.V.

a solicitat doar recalcularea drepturilor deja stabilite.

Pe de altă parte, Casa de pensii a

invocat omisiunea curții de apel, de a se pronunța asupra excepției privind

lipsa calității sale procesuale pasive, ca și inexistența oricăror probe în

dosar, din care să rezulte strămutarea reclamantului din localitatea de

domiciliu, pentru motive etnice.

Recursul este fondat, în limitele și

pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Nu se contestă de ambele părți că

prin sentința civilă nr. 134 din 23 mai 1944, rămasă irevocabilă, Tribunalul

Sibiu a admis contestația lui B.V. și a obligat Comisia Județeană Sibiu de aplicare

a Decretului - lege nr. 118/1990, să-i recunoască acestuia, drepturile

prevăzute de art. 3, pentru perioada 23 august 1944 - 20 aprilie 1947, în care

a fost deportat din Basarabia, în Asia centrală, de către autoritățile

sovietice de ocupație.

Ca urmare a modificărilor aduse

actului normativ mai sus menționat, el a cerut în baza art. 1 lit. a) și c) din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, acordarea drepturilor

cuvenite în baza acestor noi acte normative.

Prin hotărârea nr. 1038 din 5 mai

2003, Comisia constituită pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a respins

cererea, apreciind că reclamantul nu dovedește calitatea de refugiat.

Dispozițiile art. 1 lit. a) și c)

din O.G. nr. 105/1999, invocate în acțiune, se referă, însă, la drepturile

cuvenite cetățenilor români care au suferit persecuții din motive etnice, cu

începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945 și care au fost

deportați și respectiv, strămutați în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Rezultă, deci, că prima instanță nu

a greșit, atunci când, admițând acțiunea, a anulat hotărârea atacată și a

obligat pe pârâtă să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască

reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Atât sentința civilă pronunțată de

Tribunalul Sibiu, cât și declarațiile autentificate ale martorilor S.G., S.M.

și P.E., confirmă justețea afirmațiilor din acțiune. în legătură cu deportarea

familiei B. în Asia centrală, cu începere din luna iunie 1941 și până în luna aprilie

1947, când familia s-a repatriat în România.

Soluția rămâne, însă, nelegală în

privința perioadei pentru care s-a recunoscut calitatea reclamantului, de

beneficiar al art. 1 lit. a) și c) din O.G. nr. 105/1999.

Având în vedere hotărârea civilă la

care s-a făcut referire mai sus, dar și normele juridice aplicabile noii cereri

formulate de reclamant, se apreciază că această perioadă este cuprinsă între

luna iunie 1941, când a avut loc deportarea familiei B. și 23 august 1944, ca

dată de debut a perioadei pentru care s-au acordat acestuia, drepturile conform

art. 3 din Decretul - lege nr. 118/1990.

Referitor la excepția de procedură

ridicată de recurentă, Înalta Curte de Casație și Justiție va reține că ea nu

este întemeiată.

Concluzia se impune, întrucât legitimarea

procesuală pasivă a acestei autorități publice derivă din calitatea sa de emitent

al actului administrativ atacat, precum și de subiect al raportului juridic de

drept procesual, născut între părți după pronunțarea hotărârii nr. 1038 din 5

mai 2003.

Ținând seama de considerentele

expuse, urmează a se admite recursul și a fi modificată sentința, în sensul că

perioada pentru care se acordă reclamantului, drepturile pretinse, este

cuprinsă între luna iunie 1941 și 23 august 1944.

Celelalte dispoziții ale hotărârii

vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Casa

Județeană de Pensii Sibiu împotriva sentinței civile nr. 300 din 3 septembrie 2003

a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată, în sensul

că perioada pentru care se acordă reclamantului B.V., drepturile pretinse este cuprinsă

între iunie 1941 - 23 august 1944.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 martie 2004.