ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 600/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe calea contenciosului administrativ  reclamantul C.N. în

contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Sibiu a  solicitat anularea

hotărârii nr. 388/2002 și a deciziei de revizuire nr.19/2003 emisă de pârâtă.

Motivându-și

cererea reclamantul a susținut că a fost strămutat împreună cu familia sa de

două ori din localitatea de domiciliu în altă localitate pentru motive etnice:

din iunie 1940 până în august 1941 și din martie 1944 până  în martie 1945 or,

pârâta i-a admis cererea doar  pentru intervalul 15 martie 1944 - 6 martie

1945.

Curtea

de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ,  prin

sentința civilă nr. 244 din 2 iulie 2003, a  respins acțiunea reclamantului ca

neîntemeiată.

Instanța

de fond a reținut în considerentele hotărârii că reclamantul nu a probat

perioada de refugiu decât pentru intervalul 15 martie 1944-6 martie 1945 motiv

pentru care hotărârea nr. 388/2002 precum și decizia de revizuire nr.19/2003

emise  de pârâtă sunt legale și temeinice.

Impotriva

sentinței civile nr.244 din 2 iulie 2003 a formulat  recurs reclamantul

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul

a susținut în esență că din probele administrate respectiv declarațiile

martorilor reiese că în perioada 1940 -1941 a fost strămutat din Bucovina de

Nord în Germania și ca atare, îndeplinește condițiile art. 2 din O.G.

nr.105/1999 pentru a beneficia de drepturile reglementate prin acest act

normativ.

Recursul

este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art.129 alin. (5) C. proc. civ. „judecătorii au îndatorirea să

stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei

vor  putea ordona administrarea probelor pe care le  consideră necesare, chiar

dacă  părțile se  împotrivesc”.

Din

analiza dosarului se constată însă că instanța de  fond a soluționat cauza fără

să  ia în considerare declarațiile martorilor care susțin că în perioada

1940-1941 reclamantul a fost strămutat în Germania.

Pe de

altă parte cele două declarații nu sunt  suficiente pentru a stabili fără

echivoc strămutarea din motive etnice a reclamantului ținând cont și de

împrejurarea că prin contestația inițial formulată împotriva  hotărârii nr. 388/2002

petentul declară că părinții, deportați fiind în lagăr  s-au întors după o lună

în țară fiind repartizat în orașul Rădăuți.

Se

constată  astfel că cenzura de legalitate a  actului administrativ s-a făcut în

baza unui probatoriu neconcludent și incomplet  neputându-se pronunța o soluție

judecătorească temeinică și legală așa cum prevăd dispozițiile art. 11 din

Legea nr.29/1990.

Ca

atare  în temeiul art. 312 alin. (1) și ale  art. 313 C. proc. civ., Curtea va

admite recursul va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare

la aceeași  instanță care urmează să suplimenteze probatoriul, prin orice

mijloc de probă admis de lege eventual înscrisuri și/sau proba testimonială

care să releve dacă reclamantul  în perioada 1940 – 1941 a fost strămutat cu

părinții în Germania din motive etnice condiție esențială în acordarea drepturilor

prevăzute de Legea nr.189/2000.

Cu

ocazia  rejudecării se vor avea  în vedere deopotrivă și apărările de fond

formulate  de  recurent în motivele de  recurs depuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat

de C.N. împotriva sentinței civile nr. 244 din 2  iulie 2003 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția  comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  12 februarie  2004.