ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 600/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ reclamantul C.N. în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Sibiu a solicitat anularea hotărârii nr. 388/2002 și a deciziei de revizuire nr.19/2003 emisă de pârâtă. Motivându-și cererea reclamantul a susținut că a fost strămutat împreună cu familia sa de două ori din localitatea de domiciliu în altă localitate pentru motive etnice: din iunie 1940 până în august 1941 și din martie 1944 până în martie 1945 or, pârâta i-a admis cererea doar pentru intervalul 15 martie 1944 - 6 martie 1945. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 244 din 2 iulie 2003, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii că reclamantul nu a probat perioada de refugiu decât pentru intervalul 15 martie 1944-6 martie 1945 motiv pentru care hotărârea nr. 388/2002 precum și decizia de revizuire nr.19/2003 emise de pârâtă sunt legale și temeinice. Impotriva sentinței civile nr.244 din 2 iulie 2003 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut în esență că din probele administrate respectiv declarațiile martorilor reiese că în perioada 1940 -1941 a fost strămutat din Bucovina de Nord în Germania și ca atare, îndeplinește condițiile art. 2 din O.G. nr.105/1999 pentru a beneficia de drepturile reglementate prin acest act normativ.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art.129 alin. (5) C. proc. civ. „judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc”. Din analiza dosarului se constată însă că instanța de fond a soluționat cauza fără să ia în considerare declarațiile martorilor care susțin că în perioada 1940-1941 reclamantul a fost strămutat în Germania.

Pe de altă parte cele două declarații nu sunt suficiente pentru a stabili fără echivoc strămutarea din motive etnice a reclamantului ținând cont și de împrejurarea că prin contestația inițial formulată împotriva hotărârii nr. 388/2002 petentul declară că părinții, deportați fiind în lagăr s-au întors după o lună în țară fiind repartizat în orașul Rădăuți. Se constată astfel că cenzura de legalitate a actului administrativ s-a făcut în baza unui probatoriu neconcludent și incomplet neputându-se pronunța o soluție judecătorească temeinică și legală așa cum prevăd dispozițiile art. 11 din Legea nr.29/1990. Ca atare în temeiul art. 312 alin. (1) și ale art. 313 C. proc.

civ., Curtea va admite recursul va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță care urmează să suplimenteze probatoriul, prin orice mijloc de probă admis de lege eventual înscrisuri și/sau proba testimonială care să releve dacă reclamantul în perioada 1940 – 1941 a fost strămutat cu părinții în Germania din motive etnice condiție esențială în acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000. Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere deopotrivă și apărările de fond formulate de recurent în motivele de recurs depuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de C.N. împotriva sentinței civile nr. 244 din 2 iulie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2004.