ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2740/2003

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Condamnatul T.I. s-a adresat Tribunalului Timiș cu contestație la executarea sentinței penale nr. 819/1999 a aceleiași instanțe, prin care a fost condamnat la 10 ani închisoare, pentru infracțiunile prevăzute de art. 217 alin. (3) și art. 208 – art. 209 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., susținând că nu i s-a dedus din pedeapsă perioada în care s-a aflat în arest preventiv la poliție și în Penitenciarul Timișoara, precum și faptul că a fost judecat în lipsă, pentru unele infracțiuni pe care nu le-a săvârșit. Tribunalul Timiș, prin sentința penală nr. 939 din 9 decembrie 2002, a respins contestația la executare ca nefondată, iar Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 77/ A din 3 martie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de petent împotriva sentinței primei instanțe.

În motivarea hotărârilor pronunțate, instanțele menționate au reținut că prin sentința de condamnare s-a dispus deducerea perioadei în care T.I. s-a aflat în arest preventiv și anume, de la 4 mai 1999 la 2 iulie 1999. Referitor la celelalte motive invocate de petent în susținerea contestației la executare, instanțele au constatat că nu pot fi primite, întrucât nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 461 C. proc. pen. Împotriva deciziei curții de apel, T.I. a declarat recurs, reiterând susținerile formulate în contestația la executare. Recursul condamnatului este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Ambele instanțe au reținut că prin sentința de condamnare s-a dedus perioada în care T.I.

s-a aflat în arest preventiv, fără însă ca din dosar să rezulte că s-au verificat actele pe baza căreia s-a stabilit această perioadă. Într-un memoriu adresat Tribunalului Timiș contestatorul a arătat că a mai fost arestat de I.P.J Timiș și încarcerat la P.N.T Timișoara, situație pe care instanțele nu au verificat-o pentru a se stabili dacă este cazul ca și această perioadă să fie dedusă din pedeapsă. Luând în considerare această situație, se impune casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea dosarului spre rejudecare la Tribunalul Timiș, urmând să se procedeze la ascultarea condamnatului, pentru ca acesta să precizeze care este perioada de detenție preventivă ce nu i s-a dedus din pedeapsa aplicată și să se examineze dosarul de urmărire penală, dosarul instanței care a pronunțat condamnarea și orice alte acte necesare pentru stabilirea certă a perioadei în care condamnatul s-a aflat în arest preventiv.

În privința celorlalte susțineri ale petentului, se constată că au fost înlăturate în mod justificat prin hotărârile pronunțate, întrucât nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen. În consecință, recursul petentului va fi admis în sensul arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de condamnatul T.E. împotriva deciziei penale nr. 77/ A din 3 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 939 din 9 decembrie 2002 a Tribunalului Timiș. Trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Timiș. Onorariu de avocat în sumă de 150.000 lei pentru apărarea din oficiu a recurentului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 6 iunie 2003.