ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2740/2003

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Condamnatul T.I. s-a adresat

Tribunalului Timiș cu contestație la executarea sentinței penale nr. 819/1999 a

aceleiași instanțe, prin care a fost condamnat la 10 ani închisoare, pentru

infracțiunile prevăzute de art. 217 alin. (3) și art. 208 – art. 209 C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., susținând că nu i s-a dedus din pedeapsă

perioada în care s-a aflat în arest preventiv la poliție și în Penitenciarul

Timișoara, precum și faptul că a fost judecat în lipsă, pentru unele

infracțiuni pe care nu le-a săvârșit.

Tribunalul Timiș, prin sentința

penală nr. 939 din 9 decembrie 2002, a respins contestația la executare ca

nefondată, iar Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 77/ A din 3

martie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de petent împotriva

sentinței primei instanțe. În motivarea hotărârilor pronunțate, instanțele

menționate au reținut că prin sentința de condamnare s-a dispus deducerea

perioadei în care T.I. s-a aflat în arest preventiv și anume, de la 4 mai 1999

la 2 iulie 1999. Referitor la celelalte motive invocate de petent în susținerea

contestației la executare, instanțele au constatat că nu pot fi primite,

întrucât nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 461 C. proc. pen.

Împotriva deciziei curții de apel,

T.I. a declarat recurs, reiterând susținerile formulate în contestația la

executare.

Recursul condamnatului este fondat

pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Ambele instanțe au reținut că prin

sentința de condamnare s-a dedus perioada în care T.I. s-a aflat în arest

preventiv, fără însă ca din dosar să rezulte că s-au verificat actele pe baza

căreia s-a stabilit această perioadă. Într-un memoriu adresat Tribunalului

Timiș contestatorul a arătat că a mai fost arestat de I.P.J Timiș și încarcerat

la P.N.T Timișoara, situație pe care instanțele nu au verificat-o pentru a se

stabili dacă este cazul ca și această perioadă să fie dedusă din pedeapsă.

Luând în considerare această

situație, se impune casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea dosarului spre

rejudecare la Tribunalul Timiș, urmând să se procedeze la ascultarea

condamnatului, pentru ca acesta să precizeze care este perioada de detenție

preventivă ce nu i s-a dedus din pedeapsa aplicată și să se examineze dosarul

de urmărire penală, dosarul instanței care a pronunțat condamnarea și orice alte

acte necesare pentru stabilirea certă a perioadei în care condamnatul s-a aflat

în arest preventiv.

În privința celorlalte susțineri ale

petentului, se constată că au fost înlăturate în mod justificat prin hotărârile

pronunțate, întrucât nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art.

461 C. proc. pen.

În consecință, recursul petentului

va fi admis în sensul arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

condamnatul T.E. împotriva deciziei penale nr. 77/ A din 3 martie 2003 a Curții

de Apel Timișoara.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 939 din 9 decembrie 2002 a Tribunalului Timiș.

Trimite cauza pentru rejudecare la

Tribunalul Timiș.

Onorariu de avocat în sumă de

150.000 lei pentru apărarea din oficiu a recurentului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

iunie 2003.