ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2003

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 288 din 22 octombrie 2001 a Tribunalului Arad a fost admisă acțiunea formulată de C.A. împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor, dispunându-se obligarea acestuia de a plăti reclamantului daune morale în valoare de 450.000.000 lei și 41.957.814 lei cu titlu de despăgubiri, actualizate potrivit ratei oficiale a inflației până la achitarea integrală. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul a fost arestat preventiv în perioada 16 februarie 1994 - 17 ianuarie 1995, suspendat din funcția de primar al orașului Lipova, ulterior fiind revocat din această funcție.

A fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, furt calificat din avutul privat, gestiune frauduloasă, fals intelectual, uz de fals, înșelăciune și uzurpare de calități oficiale. Prin sentința penală nr. 187 din 27 iunie 1996 a Judecătoriei Lipova s-a dispus achitarea celui în cauză pentru parte din infracțiunile deduse judecății pentru lipsa elementelor constitutive, pentru una din infracțiuni pentru inexistența faptei (pct. 6 rechizitor), iar pentru una din fapte (pct. 5 rechizitor) s-a dispus încetarea procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile. Această hotărâre penală a rămas definitivă prin decizia nr. 551 din 30 iunie 1997 a Curții de Apel Timișoara.

Avându-se în vedere că după arestare, reclamantul a fost achitat, s-a făcut în cauză aplicația art. 504 alin. (2) cod procedură penală, în interpretarea corectă dată prin decizia nr. 45 din 10 martie 1998 a Curții Constituționale, în sensul că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, indiferent de temeiul achitării. Au fost stabilite daunele materiale cuvenite reclamantului, în raport de veniturile de care a fost lipsit pe perioada arestării. Daunele morale au fost apreciate în funcție de natura, durata și intensitatea atingerilor aduse drepturilor personale nepatrimoniale, astfel încât să compenseze retroactiv suferințele îndurate.

Recursurile declarate de părți, precum și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 70 din 29 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. De asemenea, au fost avute în vedere prevederile art. 504 C. proc. pen. alin. (1) și (2) în interpretarea lor corectă, fără a se distinge în raport de temeiul achitării, precum și art. 23 alin. (1) din Constituția României și prevederile Convenției O.N.U. din 10 decembrie 1984, în sensul cărora orice persoană victimă a unei arestări sau dețineri în alte condiții decât cele legale are dreptul la reparații. Împotriva acestei decizii au declarat recurs D.G.F.P.J. Arad, în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, precum și reclamantul C.A.

În susținerea primului recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se arată că în mod greșit tribunalul a reținut că reclamantului i-au fost afectate drepturile salariale, după eliberare din arest, întrucât potrivit Dispoziției nr. 54 din 26 iunie 1995 emisă de sucursala de Exploatare Transport Tehnologic și Prelucrare Primară a Lemnului Arad, începând cu data de 1 iulie 1995 a fost reangajat în funcția de inginer de exploatare. În legătură cu susținerea reclamantului, în sensul că i-a fost afectată sănătatea, suferind o criză ulceroasă, în urma arestării, se arată în motivarea recursului că reclamantul a fost diagnosticat cu ulcer încă din 1992, astfel că această boală nu are nici-o legătură cu arestarea.

În final se consideră că prin soluția de achitare imaginea publică, moralitatea și onoarea celui în cauză au fost reparate, astfel că acțiunea în daune trebuie respinsă. Cât privește daunele morale acordate, se consideră că este exagerat cuantumul stabilit, neavând un suport real și obiectiv. În recursul reclamantului sunt redate consecințele negative de ordin profesional ca urmare a arestării nelegale, suferințele membrilor familiei, mama sa rămânând cu o hemipareză, necesitând îngrijire permanentă și tratamente costisitoare, după care în primăvara anului 1996 a decedat. Solicită menținerea cuantumului daunelor materiale stabilit de instanțe și majorarea cuantumului daunelor morale în raport de cele arătate la 3.000.000.000 lei.

Ambele recursuri sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse în raport de cele ce urmează: Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, instanțele au admis în parte acțiunea, dispunând obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor la plata daunelor materiale și morale, cuvenite celui în cauză, ca urmare a arestării nelegale pe timp de aproape un an. S-a hotărât astfel, în interpretarea corectă a prevederilor art. 504 alin. (1) C. proc. civ., avându-se în vedere și prevederile art. 48 alin. (3) din Constituție, în sensul că răspunderea statului pentru erorile judiciare săvârșite în procesele penale este antrenată indiferent de temeiul achitării sau încetării procesului penal.

În raport de aceste considerente de drept, apar ca neîntemeiate susținerile din recursul declarat de D.G.F.P.J. Arad, fiind necontestat că cel în cauză a fost privat de libertate o perioadă de timp apreciabilă, după care a fost achitat. Cât privește daunele materiale reținute, este exact că reclamantul a fost angajat ca inginer la fostul său loc de muncă, însă aceasta nu înseamnă că pentru perioada anterioară nu i se cuvin despăgubiri, ce au fost judicios reținute de instanțe. Susținerea potrivit căreia prin soluția de achitare imaginea publică și onoarea celui în cauză au fost reparate este eronată și contrară prevederilor legale redate, ce consfințesc răspunderea statului pentru erorile săvârșite în procese penale.

În ceea ce privește daunele morale, a căror stabilire include o doză de aproximare, se constată că instanțele au avut în vedere în determinarea cuantumului despăgubirii echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, consecințele negative suferite de reclamant pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Este de netăgăduit că orice arestare și inculpare pe nedrept produce celui în cauză suferințe pe plan moral, social și profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea și onoarea, libertatea individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege. Toate cele menționate, ce se constituie în criterii de apreciere a prejudiciului moral suferit de reclamant, au permis instanțelor să evalueze corect despăgubirea care să compenseze prejudiciul suferit.

De aceea urmează a fi respins atât recursul pârâtului cu privire la supraevaluarea despăgubirilor morale, fără a preciza vreun temei sau argument al unei atari susțineri, cât și recursul reclamantului, ce vizează majorarea substanțială a cuantumului daunelor morale suferite. Așa fiind, recursurile de față urmează a fi respinse ca nefondate, fiind legală și temeinică hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul C.A. și de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 70 din 29 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2003.