ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2003

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 288 din 22

octombrie 2001 a Tribunalului Arad a fost admisă acțiunea formulată de C.A.

împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor, dispunându-se

obligarea acestuia de a plăti reclamantului daune morale în valoare de

450.000.000 lei și 41.957.814 lei cu titlu de despăgubiri, actualizate potrivit

ratei oficiale a inflației până la achitarea integrală.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că reclamantul a fost arestat preventiv în perioada 16 februarie 1994 -

17 ianuarie 1995, suspendat din funcția de primar al orașului Lipova, ulterior

fiind revocat din această funcție. A fost trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunilor de delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

furt calificat din avutul privat, gestiune frauduloasă, fals intelectual, uz de

fals, înșelăciune și uzurpare de calități oficiale.

Prin sentința penală

nr. 187 din 27 iunie 1996 a Judecătoriei Lipova s-a dispus achitarea celui în

cauză pentru parte din infracțiunile deduse judecății pentru lipsa elementelor

constitutive, pentru una din infracțiuni pentru inexistența faptei (pct. 6

rechizitor), iar pentru una din fapte (pct. 5 rechizitor) s-a dispus încetarea

procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile.

Această hotărâre penală a rămas

definitivă prin decizia nr. 551

din 30 iunie 1997 a Curții de Apel Timișoara. Avându-se în

vedere că după arestare, reclamantul a fost achitat, s-a făcut în cauză

aplicația art. 504 alin. (2) cod procedură penală, în

interpretarea corectă dată prin decizia nr. 45 din 10 martie 1998 a

Curții Constituționale, în sensul că statul răspunde patrimonial pentru

prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale,

indiferent de temeiul achitării. Au fost stabilite daunele materiale cuvenite

reclamantului, în raport de veniturile de care a fost lipsit pe perioada

arestării. Daunele morale au fost apreciate în funcție de natura, durata și

intensitatea atingerilor aduse drepturilor personale nepatrimoniale, astfel

încât să compenseze retroactiv suferințele îndurate.

Recursurile declarate de părți,

precum și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, împotriva acestei hotărâri,

a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 70 din 29 aprilie 2002 a Curții de

Apel Timișoara, secția civilă.

De asemenea, au fost avute în vedere

prevederile art. 504 C. proc. pen. alin. (1) și (2) în interpretarea lor

corectă, fără a se distinge în raport de temeiul achitării, precum și art. 23

alin. (1) din Constituția României și prevederile Convenției O.N.U. din 10

decembrie 1984, în sensul cărora orice persoană victimă a unei arestări sau

dețineri în alte condiții decât cele legale are dreptul la reparații.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs D.G.F.P.J. Arad, în nume propriu și în reprezentarea

Ministerului Finanțelor Publice, precum și reclamantul C.A.

În susținerea primului recurs,

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se arată că în mod

greșit tribunalul a reținut că reclamantului i-au fost afectate drepturile

salariale, după eliberare din arest, întrucât potrivit Dispoziției nr. 54 din

26 iunie 1995 emisă de sucursala de Exploatare Transport Tehnologic și

Prelucrare Primară a Lemnului Arad, începând cu data de 1 iulie 1995 a fost

reangajat în funcția de inginer de exploatare.

În legătură cu susținerea reclamantului,

în sensul că i-a fost afectată sănătatea, suferind o criză ulceroasă, în urma

arestării, se arată în motivarea recursului că reclamantul a fost diagnosticat

cu ulcer încă din 1992, astfel că această boală nu are nici-o legătură cu

arestarea.

În final se consideră că prin

soluția de achitare imaginea publică, moralitatea și onoarea celui în cauză au

fost reparate, astfel că acțiunea în daune trebuie respinsă. Cât privește

daunele morale acordate, se consideră că este exagerat cuantumul stabilit, neavând

un suport real și obiectiv.

În recursul reclamantului sunt

redate consecințele negative de ordin profesional ca urmare a arestării

nelegale, suferințele membrilor familiei, mama sa rămânând cu o hemipareză,

necesitând îngrijire permanentă și tratamente costisitoare, după care în

primăvara anului 1996 a decedat. Solicită menținerea cuantumului daunelor

materiale stabilit de instanțe și majorarea cuantumului daunelor morale în

raport de cele arătate la 3.000.000.000 lei.

Ambele recursuri sunt neîntemeiate,

urmând a fi respinse în raport de cele ce urmează:

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a

lucrărilor dosarului, instanțele au admis în parte acțiunea, dispunând

obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor la plata daunelor

materiale și morale, cuvenite celui în cauză, ca urmare a arestării nelegale pe

timp de aproape un an.

S-a hotărât astfel, în interpretarea

corectă a prevederilor art. 504 alin. (1) C. proc. civ., avându-se în vedere și

prevederile art. 48 alin. (3) din Constituție, în sensul că răspunderea

statului pentru erorile judiciare săvârșite în procesele penale este antrenată

indiferent de temeiul achitării sau încetării procesului penal.

În raport de aceste considerente de

drept, apar ca neîntemeiate susținerile din recursul declarat de D.G.F.P.J.

Arad, fiind necontestat că cel în cauză a fost privat de libertate o perioadă

de timp apreciabilă, după care a fost achitat. Cât privește daunele materiale

reținute, este exact că reclamantul a fost angajat ca inginer la fostul său loc

de muncă, însă aceasta nu înseamnă că pentru perioada anterioară nu i se cuvin

despăgubiri, ce au fost judicios reținute de instanțe.

Susținerea potrivit căreia prin

soluția de achitare imaginea publică și onoarea celui în cauză au fost reparate

este eronată și contrară prevederilor legale redate, ce consfințesc răspunderea

statului pentru erorile săvârșite în procese penale.

În ceea ce privește daunele morale,

a căror stabilire include o doză de aproximare, se constată că instanțele au

avut în vedere în determinarea cuantumului despăgubirii echivalente unui

prejudiciu nepatrimonial, consecințele negative suferite de reclamant pe plan

fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate și intensitatea cu care au

fost percepute consecințele vătămării.

Este de netăgăduit că orice arestare

și inculpare pe nedrept produce celui în cauză suferințe pe plan moral, social

și profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea și onoarea, libertatea

individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege.

Toate cele menționate, ce se

constituie în criterii de apreciere a prejudiciului moral suferit de reclamant,

au permis instanțelor să evalueze corect despăgubirea care să compenseze

prejudiciul suferit.

De aceea urmează a fi respins atât

recursul pârâtului cu privire la supraevaluarea despăgubirilor morale, fără a

preciza vreun temei sau argument al unei atari susțineri, cât și recursul

reclamantului, ce vizează majorarea substanțială a cuantumului daunelor morale

suferite.

Așa fiind, recursurile de față

urmează a fi respinse ca nefondate, fiind legală și temeinică hotărârea

recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamantul C.A. și de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice împotriva deciziei nr. 70 din 29 aprilie 2002 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 martie 2003.