ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5397/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 355 din 5 iunie 2003, Tribunalul Constanța a condamnat printre alții pe inculpatul A.A. la 3 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c), cu referire la art. 74 – art. 76 lit. b) C. pen. S-au interzis acestui inculpat drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat. În sfârșit, s-a luat act că partea vătămată M.A.C. prin reprezentant legal nu s-a constituit parte civilă. S-a reținut că în ziua de 8 ianuarie 2003, inculpatul împreună cu G.R., condamnat în cauză, au deposedat-o prin violență pe partea vătămată M.A.C., de un telefon mobil.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul A.A., fiecare parte susținând greșita aplicare a prevederilor art. 72 C. pen., cu ocazia individualizării pedepselor aplicate. Prin decizia penală nr. 252/ P din 29 iulie 2003, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondate, apelurile declarate motivat de faptul că la dozarea pedepselor s-a avut în vedere atât pericolul faptelor săvârșite, cât și datele ce caracterizează persoana inculpaților. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, inculpatul A.A., susținând necesitatea reducerii pedepsei față de împrejurările concrete de săvârșire a faptei, cât și de faptul că a restituit mobilul, coroborat cu datele personale, vârsta sa, cât și starea sa de sănătate, suferind de un retard psihic ușor cu tulburări de comportament.

Recursul este nefondat. Analizând ansamblul probator administrat instanțele au făcut o corectă încadrare juridică a faptelor și o justă individualizare a pedepsei. Examinând hotărârile prin prisma motivului de casare invocat și care se regăsește în dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și care vizează individualizarea pedepsei, se constată că au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, față de împrejurările concrete și modalitatea de comitere (prin amenințare și violență) a urmărilor produse (prejudiciul în valoare de 4 milioane recuperat integral prin restituire), cât și datelor ce caracterizează persoana inculpatului, neșcolarizat, fără ocupație, fără antecedente penale, vârsta tânără, cât și faptul că acesta prezintă un retard psihic ușor, având discernământul păstrat în raport cu fapta comisă, pedeapsa aplicată fiind necesară pentru reeducarea și reinserția în societate, încât reducerea acesteia nu se justifică. Pe cale de consecință, Curtea, în temeiul prevederilor art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul inculpatului. Se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive de la 9 ianuarie 2003. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.A. împotriva deciziei penale nr. 252/ P din 29 iulie 2003 a Curții de Apel Constanța. Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 9 ianuarie 2003 la 21 noiembrie 2003. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 noiembrie 2003.