ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2534/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 7 din 5 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul G.C. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, dată în dosarul nr. 279 din 8 ianuarie 2002. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: Printr-o cerere adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, petentul a solicitat eliberarea unei copii xerox a referatului din dosarul nr. 279 din 8 ianuarie 2002, arătând că nu a reușit copierea de mână a lucrării, cerere ce i-a fost refuzată.

Obiectul petiției a fost stabilit după ce Curtea de Apel Ploiești, la data de 4 martie 2004, a solicitat petiționarului precizarea cererii, acesta menționând că se plânge împotriva referatului din 10 martie 2003, întocmit de procurorul inspector I.I. De asemenea, petentul a formulat plângere și împotriva prim procurorului T.N., în legătură cu tergiversarea soluționării unor plângeri, iar în urma anchetei întreprinsă de procurorul inspector I.I., s-a întocmit referatul din 13 martie 2003, în care se menționează că prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești l-a citat de două ori pe petent pentru a se prezenta la sediul instanței, însă acesta a refuzat. Conform precizării petentului, Curtea de Apel Ploiești a concretizat că obiectul plângerii îl formează referatul din 13 martie 2003 încheiat de procurorul inspector I.I.

în dosarul nr. 279 din 8 ianuarie 2002. S-a mai reținut că plângerea formulată de petent este inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen., întrucât nu a fost făcută împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluție de clasare, de scoatere de sub urmărirea penală, sau de încetare a urmăririi penală dată de procuror. Împotriva acestei sentințe petiționarul a declarat recurs, învederând că plângerea a fost formulată în temeiul textului de lege anterior modificării Codului de procedură penală și deci instanța era obligată să o examineze pe fond și nu să o respingă ca inadmisibilă. Recursul nu este fondat. Așa cum rezultă din actele dosarului, petiționarul a formulat plângere împotriva referatului din 13 martie 2003 dat în dosarul nr. 279 din 8 ianuarie (așa cum a precizat petentul și la prima instanță și în motivele de recurs depuse în dosar).

Plângerea împotriva măsurilor și actelor prevăzute în Capitolul VII din partea specială a Codului de procedură penală, face parte din Titlul I intitulat „urmărirea penală”. Rezultă, așadar, că o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen., trebuie să privească activitatea de urmărire penală, urmărire penală care are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Referatul din 13 martie 2003 nu se încadrează în această categorie, deoarece are ca obiect modul de soluționare a corespondenței între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și petiționar, motiv pentru care corect prima instanță a respins ca inadmisibilă plângerea formulată.

Pe de altă parte, potrivit art. 275 C. proc. pen., anterior modificării prin Legea nr. 281/2003, orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin aceasta i s-a adus o vătămare intereselor sale legitime. Or, chiar din cuprinsul referatului rezultă că petiționarul G.C. a fost invitat să i se pună la dispoziție dosarele penale și lucrările la care acesta se referă, însă a refuzat. Mai mult, prin adresa nr. 153 din 8 ianuarie 2003 din 23 ianuarie 2003 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești i-a comunicat petiționarului situația și soluțiile date în dosarele menționate în cerere, cerere ce s-a soluționat favorabil. În raport de considerentele expuse, recursul declarat este nefondat și va fi respins în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Conform art. 192 alin. (2) din același text, petiționarul recurent va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.C. împotriva sentinței penale nr. 7 din 5 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe petiționar la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2004.