ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2243/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 13,

pronunțată la data de 26 noiembrie 2003, în dosarul penal nr. 7424/2003, Curtea

de Apel Ploiești a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de G.C.

împotriva rezoluției 1343/VIII/1/2003, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești.

Pentru a se pronunța astfel, din

examinarea actelor dosarului 1343/VIII/!/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești, Curtea de Apel Ploiești a reținut următoarele:

La data de 13 mai 2003, petiționarul

a formulat plângere penală împotriva mai multor persoane implicate, prin

calitățile sau funcțiile deținute, în soluționarea unei cauze civile care îl

privea:

A.S.P., avocat pentru art. 261, art.

290, art. 291 și art. 292 C. pen.;

C.M.V., ofițer, poliție pentru art.

246, art. 249, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 și art. 265 C. pen.;

M.M.Șt., pentru art. 261, art. 290,

art. 291 și art. 292 C. pen.;

A tuturor procurorilor din Parchetul

de pe lângă Judecătoria Ploiești, Tribunalul Ploiești, Curtea de Apel Ploiești

și Înalta Curte de Casație și Justiție, au încălcat dreptul petiționarului de a

fi informat.

La dosarul cauzei, s-a cerut și s-a

atașat lucrarea nr. 1343/VIII/!/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești.

Concret, petiționarul a precizat că

avocata A.S.P. a declarat fals despre clienta ei M.M.Șt. că nu s-a putut

prezenta la cabinetul ei, iar sublt. V.C.M. a propus prin referat, neînceperea

urmăririi penale împotriva acesteia.

După ce instanța de fond pentru

soluționarea plângerii a acordat două termene pentru ca petiționarul să facă

dovada înregistrării unei cereri de recuzare a tuturor judecătorilor și

procurorilor de la instanțele și parchetele din Ploiești, în absența

certificatului care să ateste împrejurarea, a trecut la judecată.

Instanța, constatând că petiționarul

a formulat mai multe plângeri, parcurgând întreaga ierarhie a parchetelor și

care au fost respinse, neexistând aspecte noi și care să nu fi fost avute în

vedere, a respins, la rândul ei, ca neîntemeiată, plângerea ce-i fusese

adresată.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, petiționarul a declarat recurs, considerând-o netemeinică și nelegală.

S-au invocat ca motive de casare dispozițiile art. 385

9

alin. (1)

pct. 9 C. proc. pen. (hotărârea este nemotivată) și dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen. (faptele pretinse întruneau

elementele constitutive ale infracțiunii).

S-a solicitat admiterea recursului

și a plângerii și dispunerea continuării cercetării penale.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând hotărârea atacată în raport de criticile aduse, constată că recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut corect

situația premiză și anume: existența unor sesizări din partea petiționarului,

soldate cu rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, soluții împotriva cărora

s-a plâns instanței în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen.

Cu toate că instanța s-a mărginit

să-și expună punctul de vedere fără precizări, când soluția este bună,

motivarea incompletă poate fi suplinită de instanța de control ierarhic

superioară.

Așa fiind (răspunzând totodată și

celui de al doilea motiv de recurs) se va avea în vedere că netemeinicia

motivelor de recurs este determinată de soluționarea corespunzătoare a

sesizărilor prin rezoluții e neîncepere a urmăririi penale, câtă vreme nu s-a

stabilit existența elementelor constitutive ale vreunei infracțiuni, din probe

nerezultând vinovăția celor reclamați.

Cercetarea întreprinsă a vizat

soluția reclamată în întregime și există dovada că petiționarul a luat

cunoștință de tot materialul întocmit, cu ocazia cercetării și de concluzia

acesteia.

Simpla împrejurare că este

nemulțumit, fără să se fi încălcat vreo dispoziție legală nu conduce la

admiterea recursului și la casarea hotărârii, anularea rezoluțiilor etc.

Cererea scrisă de avocata P.A.S. în

care a consemnat rugămintea verbală ce i se adresase de către clienta ei,

M.M.Șt., a exprimat o realitate și organul de cercetare penală a considerat că

nu există alterare în sensul art. 288 C. pen., pentru a se putea reține

infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen.

Plângerea adresată împotriva sublt.

V.M.C., în sensul că nu i-ar fi comunicat soluția dată în plângerea împotriva

numitelor P.A.S. și M.M.Șt. nu a necesitat o nouă cercetare, deoarece trimitea

la primul dosar, având în parte același conținut. În referatul întocmit s-a

arătat că rezoluția cuprinsă de lucrarea nr. 746/P/2002 a fost comunicată

petiționarului și nu au rezultat elemente care să atragă răspunderea penală a

ofițerului de poliție, privind modul în care s-a desfășurat cercetarea penală.

Iată considerentele pentru care

recursul, fiind nefondat, urmează a fi respins în conformitate cu dispozițiile

art,385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul aflat în culpă procesuală prin respingerea recursului, urmează

a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 500.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul G.C. împotriva sentinței penale nr. 13 din 26

noiembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe petiționar la plata sumei

de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 aprilie 2004.