ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2243/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 13, pronunțată la data de 26 noiembrie 2003, în dosarul penal nr. 7424/2003, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de G.C. împotriva rezoluției 1343/VIII/1/2003, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Pentru a se pronunța astfel, din examinarea actelor dosarului 1343/VIII/!/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Ploiești a reținut următoarele: La data de 13 mai 2003, petiționarul a formulat plângere penală împotriva mai multor persoane implicate, prin calitățile sau funcțiile deținute, în soluționarea unei cauze civile care îl privea: A.S.P., avocat pentru art. 261, art. 290, art. 291 și art. 292 C. pen.; C.M.V., ofițer, poliție pentru art. 246, art. 249, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 și art. 265 C. pen.; M.M.Șt., pentru art. 261, art. 290, art. 291 și art. 292 C. pen.; A tuturor procurorilor din Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, Tribunalul Ploiești, Curtea de Apel Ploiești și Înalta Curte de Casație și Justiție, au încălcat dreptul petiționarului de a fi informat.

La dosarul cauzei, s-a cerut și s-a atașat lucrarea nr. 1343/VIII/!/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Concret, petiționarul a precizat că avocata A.S.P. a declarat fals despre clienta ei M.M.Șt. că nu s-a putut prezenta la cabinetul ei, iar sublt. V.C.M. a propus prin referat, neînceperea urmăririi penale împotriva acesteia. După ce instanța de fond pentru soluționarea plângerii a acordat două termene pentru ca petiționarul să facă dovada înregistrării unei cereri de recuzare a tuturor judecătorilor și procurorilor de la instanțele și parchetele din Ploiești, în absența certificatului care să ateste împrejurarea, a trecut la judecată. Instanța, constatând că petiționarul a formulat mai multe plângeri, parcurgând întreaga ierarhie a parchetelor și care au fost respinse, neexistând aspecte noi și care să nu fi fost avute în vedere, a respins, la rândul ei, ca neîntemeiată, plângerea ce-i fusese adresată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, petiționarul a declarat recurs, considerând-o netemeinică și nelegală. S-au invocat ca motive de casare dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. (hotărârea este nemotivată) și dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen. (faptele pretinse întruneau elementele constitutive ale infracțiunii). S-a solicitat admiterea recursului și a plângerii și dispunerea continuării cercetării penale. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând hotărârea atacată în raport de criticile aduse, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prima instanță a reținut corect situația premiză și anume: existența unor sesizări din partea petiționarului, soldate cu rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, soluții împotriva cărora s-a plâns instanței în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc.

pen. Cu toate că instanța s-a mărginit să-și expună punctul de vedere fără precizări, când soluția este bună, motivarea incompletă poate fi suplinită de instanța de control ierarhic superioară. Așa fiind (răspunzând totodată și celui de al doilea motiv de recurs) se va avea în vedere că netemeinicia motivelor de recurs este determinată de soluționarea corespunzătoare a sesizărilor prin rezoluții e neîncepere a urmăririi penale, câtă vreme nu s-a stabilit existența elementelor constitutive ale vreunei infracțiuni, din probe nerezultând vinovăția celor reclamați. Cercetarea întreprinsă a vizat soluția reclamată în întregime și există dovada că petiționarul a luat cunoștință de tot materialul întocmit, cu ocazia cercetării și de concluzia acesteia.

Simpla împrejurare că este nemulțumit, fără să se fi încălcat vreo dispoziție legală nu conduce la admiterea recursului și la casarea hotărârii, anularea rezoluțiilor etc. Cererea scrisă de avocata P.A.S. în care a consemnat rugămintea verbală ce i se adresase de către clienta ei, M.M.Șt., a exprimat o realitate și organul de cercetare penală a considerat că nu există alterare în sensul art. 288 C. pen., pentru a se putea reține infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. Plângerea adresată împotriva sublt. V.M.C., în sensul că nu i-ar fi comunicat soluția dată în plângerea împotriva numitelor P.A.S. și M.M.Șt. nu a necesitat o nouă cercetare, deoarece trimitea la primul dosar, având în parte același conținut.

În referatul întocmit s-a arătat că rezoluția cuprinsă de lucrarea nr. 746/P/2002 a fost comunicată petiționarului și nu au rezultat elemente care să atragă răspunderea penală a ofițerului de poliție, privind modul în care s-a desfășurat cercetarea penală. Iată considerentele pentru care recursul, fiind nefondat, urmează a fi respins în conformitate cu dispozițiile art,385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul aflat în culpă procesuală prin respingerea recursului, urmează a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 500.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.C. împotriva sentinței penale nr. 13 din 26 noiembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe petiționar la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2004.