ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 452/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 23 din 17 mai 2001 Colegiul Jurisdicțional al Camerei de Conturi Olt a admis sesizarea nr. 36/2000 și a obligat pe B.F. și Ș.Z. la plata de despăgubiri față de Primăria Studina, județul Olt, unde au funcționat ca primar și respectiv contabil. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs jurisdicțional pârâții criticând sentința numai în ceea ce privește obligația solidară privind suma de 9.971.364 lei majorări de întârziere aferente obligației de 32.116.261 lei, susținând că nu au vinovăție în plata cu întârziere, în bugetul primăriri neexistând resurse financiare, acestea putând fi realizate numai prin rectificarea ce era în competența Consiliului Județean Olt.

Secția Jurisdicțională a Curții de Conturi analizând recursul jurisdicțional prin Decizia nr. 560 pronunțată la 1 noiembrie 2001 a respins recursul, constantând că ultimul termen de regularizare al debitului a fost stabilit prin O.G. nr. 140/1999, termenul de 31 decembrie 1999, astfel că recurenții au concurat prin reluarea măsurilor necesare la întârzierea plăților, astfel că în mod corect trebuie să răspundă pentru majorările de întârziere. Împotriva Deciziei nr. 560/2001 au declarat recurs B.F. și Ș.Z., criticând hotărârea secției jurisdicționale a Curții de Conturi ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, reluând o serie de argumente din recursul jurisdicțional, în esență că nu au avut posibilitatea să achite obligațiile financiare din lipsa resurselor judiciare ale bugetului local.

Recursul este nefondat. Astfel este necontestată suma de 9.971.364 lei ce reprezintă majorări de întârziere, plătite din vina celor doi recurenți care nu au respectat termenul de 31 decembrie 1999 privind regularizarea cheltuielilor efectuate în anul 1999 de la bugetul de stat pentru acțivitățile preluate în finanțare de către bugetele locale, în speță cele pentru funcționarea Circumscripției sanitar veterinare. Răspunderea celor doi recurenți a fost în mod legal stabilită, ei fiind semnatarii protocolului de predare – primire înintat Direcției Sanitare Veterinare, fără însă a mai proceda în termenul legal la deschiderea de credite din bugetul local și virarea cheltuielilor efectuate de la bugetul de stat până la 31 martie 1999 cu Circumscripția sanitar–veterinară.

În raport de aceste considerente, Înalta Curtea de Casație constată că prin Decizia recurată a fost legal menținută răspunderea recurenților iar în consecință recursul declarat se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de B.F. și de Ș.Z. împotriva Deciziei nr. 560 din 1 noiembrie 2001 a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2004.