ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5226/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 7

ianuarie 2004, reclamanta SC C. SA Corabia a solicitat anularea deciziei nr.

378 din 29 noiembrie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a

procesului-verbal nr. 2301 din 17 septembrie 2003, încheiat de organele de

control ale Direcției pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Olt.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că se află în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, din data de 4

iunie 1997 și de la acea dată îi sunt aplicabile dispozițiile art. 37 din lege.

Mai arată că în mod greșit s-a

reținut că datorează dobânzi, penalități de întârziere și penalități - stopaj

la sursă, de la data la care nu și-a mai plătit contribuția, până la data

controlului, perioadă care cuprinde și intervalul de timp în care s-a aflat sub

incidența prevederilor art. 37 din Legea nr. 64/1995.

Menționează că procedura prevăzută

de Legea nr. 64/1995 a fost suspendată în baza O.G. nr. 38/2002, în vederea

privatizării, fiind aplicabile, astfel, prevederile art. 37 din Legea nr.

64/1995.

Susține că prin hotărâri

judecătorești definitive au fost înlăturate majorările și penalitățile de

întârziere calculate de către organele de control, după data intrării

societății, sub incidența Legii nr. 64/1995.

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 461 din 8 iulie 2004, a admis în

parte acțiunea, în sensul că a anulat actele contestate pentru suma de

9.354.840.3000 lei, reprezentând penalități de întârziere, penalități - stopaj

la sursă și majorări de întârziere pentru perioada 4 iunie 1997 - 17 iunie 2002

și le-a menținut pentru restul sumelor reținute în procesul-verbal.

În motivarea sentinței se reține că

reclamanta datorează majorări de întârziere și penalități de întârziere în sumă

de 4.817.355.412 lei, pentru perioada 17 iunie 2002 - 6 martie 2003, când a

fost suspendată procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995.

Mai reține că pentru perioada 4

iunie 1997 - 17 iunie 2002 s-au calculat greșit penalități și penalități stopaj

la sursă, în sumă de 9.354.840.300 lei, deoarece reclamanta se afla sub

incidența Legii nr. 64/1995, în plan de reorganizare, dar că nu se poate reține

susținerea acesteia, că prin hotărâri judecătorești anterioare s-au anulat

debite calculate de către organul de control, pentru că nu s-au obținut în

contradictoriu cu pârâții, dar privesc și debite anterioare datei de 4 iunie

1997.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, în numele și pentru

Ministerul Finanțelor Publice, considerând că este netemeinică și nelegală.

Susține că instanța a anulat parțial

actele contestate, și anume, în ce privește suma de 9.354.840.300 lei,

reprezentând penalități și penalități cu stopaj la sursă, fără să stabilească

care sunt debitele a căror neplată a generat calcularea acestora și care este

data nașterii lor, dar nici nu a observat că aceste debite sunt născute

ulterior datei deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 și au

rezultat din continuarea activității societății.

Menționează că reclamanta s-a aflat

în situații juridice diferite, și anume, întâi în reorganizare judiciară, pe

bază de plan aprobat, procedură ce a fost apoi suspendată, iar ulterior s-a

încheiat contractul de privatizare care a dus la închiderea procedurii, astfel

că nu se mai află sub incidența Legii nr. 64/1995, pentru a i se putea aplica

prevederile art. 37 din lege.

Arată că s-au calculat corect

penalități și majorări de întârziere după data controlului și până la data

plății, conform dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 11/1996,

pentru că a fost depășită scadența obligațiilor bugetare.

Intimata-reclamantă a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului, pentru că a solicitat

instanței, anularea majorărilor și penalităților calculate de organele de

control pentru perioada în care se afla sub influența Legii nr. 64/1995, și nu

pentru perioada ulterioară închiderii procedurii.

Analizând motivele de recurs

invocate de recurenta-pârâtă, ținând cont de probele administrate în cauză și

de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Prin procesul-verbal de control nr.

2301 din 17 septembrie 2003 (contestat în prezenta cauză) s-au stabilit în

sarcina intimatei, obligații către bugetul asigurărilor sociale de stat în sumă

totală de 14.272.253.453 lei, din care 12.343.722.586 lei dobânzi,

1.690.471.371 lei penalități de întârziere și 238.039.496 lei penalități pentru

stopaj la sursă, calculate până la 15 septembrie 2003.

Contestația formulată de intimată

împotriva actului de control a fost soluționată de Ministerul Finanțelor

Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin decizia nr.

378 din 29 noiembrie 2003, prin care s-a respins contestația pentru suma de

11.959.332.090 lei, ca fiind fără obiect și pentru suma de 2.312.921.363 lei,

ca neîntemeiată.

În ce privește prima sumă, reține că

nu a fost stabilită prin procesul-verbal nr. 2301/2003, ci prin acte de control

anterioare acestuia și care a fost preluată în actul de control în discuție, ca

obligații neachitate.

Referitor la cea de a doua sumă,

reține că legal a fost calculată în sarcina societății, pentru că reprezintă

dobânzi, penalități de întârziere și penalități pentru stopaj la sursă

calculate pentru debite neachitate la termen, și anume, pentru perioada 7 martie

2003 - 15 septembrie 2003, în care era suspendată procedura prevăzută de Legea

nr. 64/1995 și nu îi erau aplicabile dispozițiile art. 37 din această lege.

Intimata-reclamantă a contestat cele

două acte, contestație admisă de instanța de fond în parte, și anume, în ce

privește suma de 9.354.840.300 lei reprezentând penalități, penalități pentru

stopaj la sursă și majorări de întârziere, stabilite în sarcina acesteia,

pentru perioada 4 iunie 1997 - 17 iunie 2002.

Prin cererea de recurs se contestă

tocmai scutirea reclamantei-intimate de plata sumei de 9.354.840.300 lei,

considerându-se că greșit a fost exonerată de la această plată.

Recursul este fondat.

Suma în discuție reprezintă

penalități, penalități pentru stopaj la sursă și majorări de întârziere datorate

de intimată pentru perioada 4 iunie 1997 - 17 iunie 2002, pentru neachitarea la

timp a sumelor datorate bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetului

asigurărilor pentru șomaj.

Dar actul de control privește

datoriile intimatei pentru perioada 7 martie 2003 - 15 septembrie 2003,

perioadă în care s-au stabilit obligații în sarcina acesteia, în sumă de

2.312.921.363 lei, din care 1.793.346.479 lei dobânzi, 468.464.611 lei

penalități de întârziere și 51.110.473 lei penalități pentru stopaj la sursă.

Restul obligațiilor înserate în

procesul-verbal reprezintă debite pentru o perioadă anterioară celei supusă

controlului finalizat prin procesul-verbal contestat în cauza de față.

Ca atare, corect s-a reținut prin

decizia nr. 378/2003, a Ministerului Finanțelor Publice, că aceste obligații nu

au fost stabilite prin procesul-verbal nr. 2301 din 17 septembrie 2003

(contestat în prezenta cauză), ci în acte de control anterioare, fiind preluate

în acest proces-verbal, numai ca obligații neachitate, astfel că ele nu pot

forma obiect al contestației de față.

De aceea, sumele stabilite în

sarcina intimatei, prin acte de control anterioare procesului-verbal nr.

2301/2003, nu puteau fi avute în vedere, nici de către instanța de fond,

excedând obiectului procesului-verbal.

În discuție rămâne numai suma de

2.312.921.363 lei, stabilită în sarcina intimatei, pentru perioada supusă

controlului, sumă care se reține că este datorată de către aceasta, pentru că

reprezintă dobânzi, penalități de întârziere și penalități pentru stopaj la

sursă stabilite pentru neplata la timp a obligațiilor ce-i reveneau către

bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul pentru fondul de șomaj.

Obligațiile rezultă din activitatea

desfășurată de intimată în perioada respectivă, după data deschiderii

procedurii reorganizării judiciare și în perioada suspendării acestei proceduri

și din acest motiv nu îi sunt aplicabile prevederile art. 37 din Legea nr.

64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, deoarece

textul respectiv se referă la creanțe bugetare rezultate din activitatea

desfășurată până la data deschiderii procedurii reorganizării judiciare, pentru

care nu se mai plătesc dobânzi sau alte cheltuieli.

În cauză sunt aplicabile

dispozițiile corespunzătoare din O.G. nr. 61/2002 privind colectarea creanțelor

bugetare, prin care se stabilește obligația plății de dobânzi și penalități de

întârziere pentru neachitarea la termenul scadent a datoriilor bugetare.

Astfel fiind, reținându-se că

hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, urmează ca recursul

să fie admis, sentința recurată să fie casată, iar pe fond să se respingă

acțiunea, ca neîntemeiată.

Văzând și prevederile art. 299, 312

și 314 C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Olt, în numele și pentru Agenția

Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 461 din 8

iulie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond,

respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 octombrie 2005.