ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5226/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 ianuarie 2004, reclamanta SC C. SA Corabia a solicitat anularea deciziei nr. 378 din 29 noiembrie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a procesului-verbal nr. 2301 din 17 septembrie 2003, încheiat de organele de control ale Direcției pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Olt. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că se află în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, din data de 4 iunie 1997 și de la acea dată îi sunt aplicabile dispozițiile art. 37 din lege. Mai arată că în mod greșit s-a reținut că datorează dobânzi, penalități de întârziere și penalități - stopaj la sursă, de la data la care nu și-a mai plătit contribuția, până la data controlului, perioadă care cuprinde și intervalul de timp în care s-a aflat sub incidența prevederilor art. 37 din Legea nr. 64/1995.

Menționează că procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 a fost suspendată în baza O.G. nr. 38/2002, în vederea privatizării, fiind aplicabile, astfel, prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995. Susține că prin hotărâri judecătorești definitive au fost înlăturate majorările și penalitățile de întârziere calculate de către organele de control, după data intrării societății, sub incidența Legii nr. 64/1995. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 461 din 8 iulie 2004, a admis în parte acțiunea, în sensul că a anulat actele contestate pentru suma de 9.354.840.3000 lei, reprezentând penalități de întârziere, penalități - stopaj la sursă și majorări de întârziere pentru perioada 4 iunie 1997 - 17 iunie 2002 și le-a menținut pentru restul sumelor reținute în procesul-verbal.

În motivarea sentinței se reține că reclamanta datorează majorări de întârziere și penalități de întârziere în sumă de 4.817.355.412 lei, pentru perioada 17 iunie 2002 - 6 martie 2003, când a fost suspendată procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995. Mai reține că pentru perioada 4 iunie 1997 - 17 iunie 2002 s-au calculat greșit penalități și penalități stopaj la sursă, în sumă de 9.354.840.300 lei, deoarece reclamanta se afla sub incidența Legii nr. 64/1995, în plan de reorganizare, dar că nu se poate reține susținerea acesteia, că prin hotărâri judecătorești anterioare s-au anulat debite calculate de către organul de control, pentru că nu s-au obținut în contradictoriu cu pârâții, dar privesc și debite anterioare datei de 4 iunie 1997. Împotriva sentinței a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, considerând că este netemeinică și nelegală.

Susține că instanța a anulat parțial actele contestate, și anume, în ce privește suma de 9.354.840.300 lei, reprezentând penalități și penalități cu stopaj la sursă, fără să stabilească care sunt debitele a căror neplată a generat calcularea acestora și care este data nașterii lor, dar nici nu a observat că aceste debite sunt născute ulterior datei deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 și au rezultat din continuarea activității societății. Menționează că reclamanta s-a aflat în situații juridice diferite, și anume, întâi în reorganizare judiciară, pe bază de plan aprobat, procedură ce a fost apoi suspendată, iar ulterior s-a încheiat contractul de privatizare care a dus la închiderea procedurii, astfel că nu se mai află sub incidența Legii nr. 64/1995, pentru a i se putea aplica prevederile art. 37 din lege.

Arată că s-au calculat corect penalități și majorări de întârziere după data controlului și până la data plății, conform dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 11/1996, pentru că a fost depășită scadența obligațiilor bugetare. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, pentru că a solicitat instanței, anularea majorărilor și penalităților calculate de organele de control pentru perioada în care se afla sub influența Legii nr. 64/1995, și nu pentru perioada ulterioară închiderii procedurii.

Analizând motivele de recurs invocate de recurenta-pârâtă, ținând cont de probele administrate în cauză și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Prin procesul-verbal de control nr. 2301 din 17 septembrie 2003 (contestat în prezenta cauză) s-au stabilit în sarcina intimatei, obligații către bugetul asigurărilor sociale de stat în sumă totală de 14.272.253.453 lei, din care 12.343.722.586 lei dobânzi, 1.690.471.371 lei penalități de întârziere și 238.039.496 lei penalități pentru stopaj la sursă, calculate până la 15 septembrie 2003. Contestația formulată de intimată împotriva actului de control a fost soluționată de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin decizia nr. 378 din 29 noiembrie 2003, prin care s-a respins contestația pentru suma de 11.959.332.090 lei, ca fiind fără obiect și pentru suma de 2.312.921.363 lei, ca neîntemeiată.

În ce privește prima sumă, reține că nu a fost stabilită prin procesul-verbal nr. 2301/2003, ci prin acte de control anterioare acestuia și care a fost preluată în actul de control în discuție, ca obligații neachitate. Referitor la cea de a doua sumă, reține că legal a fost calculată în sarcina societății, pentru că reprezintă dobânzi, penalități de întârziere și penalități pentru stopaj la sursă calculate pentru debite neachitate la termen, și anume, pentru perioada 7 martie 2003 - 15 septembrie 2003, în care era suspendată procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 și nu îi erau aplicabile dispozițiile art. 37 din această lege.

Intimata-reclamantă a contestat cele două acte, contestație admisă de instanța de fond în parte, și anume, în ce privește suma de 9.354.840.300 lei reprezentând penalități, penalități pentru stopaj la sursă și majorări de întârziere, stabilite în sarcina acesteia, pentru perioada 4 iunie 1997 - 17 iunie 2002. Prin cererea de recurs se contestă tocmai scutirea reclamantei-intimate de plata sumei de 9.354.840.300 lei, considerându-se că greșit a fost exonerată de la această plată. Recursul este fondat. Suma în discuție reprezintă penalități, penalități pentru stopaj la sursă și majorări de întârziere datorate de intimată pentru perioada 4 iunie 1997 - 17 iunie 2002, pentru neachitarea la timp a sumelor datorate bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetului asigurărilor pentru șomaj.

Dar actul de control privește datoriile intimatei pentru perioada 7 martie 2003 - 15 septembrie 2003, perioadă în care s-au stabilit obligații în sarcina acesteia, în sumă de 2.312.921.363 lei, din care 1.793.346.479 lei dobânzi, 468.464.611 lei penalități de întârziere și 51.110.473 lei penalități pentru stopaj la sursă. Restul obligațiilor înserate în procesul-verbal reprezintă debite pentru o perioadă anterioară celei supusă controlului finalizat prin procesul-verbal contestat în cauza de față. Ca atare, corect s-a reținut prin decizia nr. 378/2003, a Ministerului Finanțelor Publice, că aceste obligații nu au fost stabilite prin procesul-verbal nr. 2301 din 17 septembrie 2003 (contestat în prezenta cauză), ci în acte de control anterioare, fiind preluate în acest proces-verbal, numai ca obligații neachitate, astfel că ele nu pot forma obiect al contestației de față.

De aceea, sumele stabilite în sarcina intimatei, prin acte de control anterioare procesului-verbal nr. 2301/2003, nu puteau fi avute în vedere, nici de către instanța de fond, excedând obiectului procesului-verbal. În discuție rămâne numai suma de 2.312.921.363 lei, stabilită în sarcina intimatei, pentru perioada supusă controlului, sumă care se reține că este datorată de către aceasta, pentru că reprezintă dobânzi, penalități de întârziere și penalități pentru stopaj la sursă stabilite pentru neplata la timp a obligațiilor ce-i reveneau către bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul pentru fondul de șomaj.

Obligațiile rezultă din activitatea desfășurată de intimată în perioada respectivă, după data deschiderii procedurii reorganizării judiciare și în perioada suspendării acestei proceduri și din acest motiv nu îi sunt aplicabile prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, deoarece textul respectiv se referă la creanțe bugetare rezultate din activitatea desfășurată până la data deschiderii procedurii reorganizării judiciare, pentru care nu se mai plătesc dobânzi sau alte cheltuieli. În cauză sunt aplicabile dispozițiile corespunzătoare din O.G. nr. 61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare, prin care se stabilește obligația plății de dobânzi și penalități de întârziere pentru neachitarea la termenul scadent a datoriilor bugetare.

Astfel fiind, reținându-se că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, urmează ca recursul să fie admis, sentința recurată să fie casată, iar pe fond să se respingă acțiunea, ca neîntemeiată. Văzând și prevederile art. 299, 312 și 314 C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Olt, în numele și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 461 din 8 iulie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2005.