ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 344/2004

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 703 din 14

octombrie 2003 a Tribunalului Iași, a fost condamnat inculpatul C.C.M. la o

pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 76 lit. b) C. pen. și art. 74 lit.

a) C. pen. (fapta comisă la 18 mai 2003) în condițiile art. 71 și art. 64 C.

pen.

S-a luat act că partea vătămată L.I.

nu a formulat pretenții civile în cauză.

În baza dispozițiilor art. 118 lit.

d) C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpat a sumei

de 1.500.000 lei (reprezentând parte din contravaloarea prejudiciului cauzat

părții vătămate).

Instanța de fond a reținut

următoarea situație de fapt:

Inculpatul C.C.M. era student la

Colegiul de antrenori din cadrul Universității Al. I. Cuza Iași și locuia în

căminul nr. 3 din C.S. Târgușor-Copou.

În seara zilei de 18 mai 2003,

acesta a mers împreună cu fratele său la o petrecere organizată într-o cameră

din căminul nr. 4 din același complex studențesc.

În jurul orelor 24,30, inculpatul,

fiind sub influența băuturilor alcoolice, a coborât în holul de la parterul

acestui cămin unde a văzut-o pe partea vătămată L.I. ce stătea pe o bancă.

Acesta din urmă avea dublă cetățenie

(ucrainiană și română) și la 18 mai 2003 a venit în Iași pentru a obține

pașaport.

În seara aceleiași zile, L.I. s-a

prezentat la căminul C. 4 Târgușor-Copou unde i-a solicitat paznicului S.N.

să-i permită să doarmă în noaptea respectivă în holul acestui cămin.

În momentul în care acesta era

legitimat de paznic, a fost abordat de inculpat care era însoțit de fratele său

C.P.L. și care i-a pretins suma de 100.000 lei pentru a-i permite să doarmă în

holul căminului.

Partea vătămată a afirmat că nu are

asupra sa bancnote românești, motiv pentru care inculpatul l-a trimis la o casă

de schimb valutar în vederea preschimbării banilor săi în lei românești.

Paznicul S.N. a intervenit și i-a

solicitat numitului C.P.L. să-l îndepărteze pe inculpat din holul respectiv.

Inculpatul și fratele său s-au

întors la petrecere, partea vătămată a rămas pe banca din holul căminului,

având lângă el un rucsac, iar paznicul s-a îndreptat spre un alt cămin ce-l

avea în supraveghere.

După aproximativ 20 de minute,

inculpatul a revenit în holul căminului și, profitând că acolo se afla doar

partea vătămată L.I., s-a apropiat de acesta, a lovit-o cu palma peste față,

i-a luat rucsacul din mână și a plecat spre căminul C. 3.

A urcat cu el la etajul 1 și a

intrat în camera sa unde se afla V.C.C.

În prezența acestuia, inculpatul a

scos din rucsacul părții vătămate o sticlă de suc goală pe care a aruncat-o în

dulapul său, precum și 60 dolari S.U.A.

Din același rucsac, inculpatul a

luat mai multe acte de stare civilă (legitimația de student, anexă la pașaport

și o agendă telefonică) aparținând părții vătămate L.I. pe care le-a aruncat la

sala de dușuri, iar rucsacul l-a abandonat în spatele căminului său.

Ulterior, inculpatul a schimbat

dolarii și a obținut suma de 2.250.000 lei pe care i-a cheltuit pe produse

alimentare și băuturi alcoolice.

În cursul cercetărilor au fost

găsite actele și rucsacul părții vătămate, iar din prejudiciul de 8.000.000 lei

s-au recuperat 6.500.000 lei; pentru diferență partea vătămată nu s-a

constituit parte civilă.

Sentința penală a fost apelată de

inculpat, în termen legal, sub aspectul încadrării juridice a infracțiunii și

individualizării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 409 din 11

noiembrie 2003, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat.

Soluția a fost motivată prin aceia

că probele administrate au dovedit nu numai sustragerea rucsacului, dar și

violențele exercitate de inculpat asupra părții vătămate, în scopul sustragerii

acestui bun; în privința pedepsei au fost respectate prevederile art. 72 C.

pen., prin eficiența acordată circumstanțelor judiciare atenuante reținute în

favoarea inculpatului.

În termen legal, împotriva

hotărârilor de mai sus, a declarat recurs inculpatul.

Prin motivele scrise, cât și oral,

inculpatul a criticat hotărârile pentru nelegalitate sub aspectul încadrării

juridice a faptei, care, pe baza declarației părții vătămate nu îndeplinește

elementele constitutive ale tâlhăriei, ci furtului; iar pe de altă parte, sub

aspectul netemeiniciei pedeapsa nu a fost corect individualizată.

Criticile formulate vor fi examinare

în raport de cazurile de casare, prevăzute de art. 385

9

alin. (1)

pct. 17 și 14 C. proc. pen., constatându-se însă că sunt nefondate, pentru cele

ce urmează:

Instanțele au reținut o corectă

încadrare juridică a faptei în concordanță cu probele administrate în cauză,

stabilind o pedeapsă în limitele legale, cu respectarea art. 72 C. pen.

Chiar dacă recurentul inculpat a

avut o atitudine procesuală nesinceră și oscilantă pe parcursul procesului

penal, este evident, în raport chiar de propria declarație (ocazionată de

prezentarea materialului de urmărire penală), cât și de restul probatoriului

administrat, că acesta a comis împotriva părții vătămate o infracțiune de

tâlhărie și nu una de furt calificat, așa cum a pretins prin motivele de

recurs.

Deși, în susținerea acestui motiv de

nelegalitate, invocă chiar declarația părții vătămate, făcută cu ocazia

audierii în fond, realitatea este alta în raport de totalitatea probelor

administrate.

Astfel, pe parcursul urmăririi

penale, fără rezervă, partea vătămată a susținut că a fost lovit de două ori cu

palme peste față de inculpat, după care, acesta i-a furat rucsacul.

Aceiași declarație, partea vătămată

a reiterat-o și în fața paznicului S.N., audiat în cauză în calitate de martor.

Prin declarația dată, acest martor

precizează condițiile în care partea vătămată a recunoscut în persoana

inculpatului pe cel care-l lovise peste față și-i sustrăsese rucsacul.

De altfel, prin declarația din 20

mai 2003, în prezența apărătorului, inculpatul a confirmat susținerile părții

vătămate descriind, după cum urmează, comiterea faptei: „ne-am apropiat de

L.I., l-am lovit de două ori cu palma peste față, el s-a ridicat și îndepărtat,

moment în care au i-am luat rucsacul de pe bancă și am fugit”.

Referindu-se la declarația

prezentată în instanță de partea vătămată, care nu s-a constituit nici parte

civilă, și prin care acesta montează altfel modul său de agresare, este evident

că s-a încercat indirect o apărare a inculpatului, iar pe de altă parte, chiar

acțiunea de împingere a părții vătămate (la care se referă aceasta) în scopul

sustragerii rucsacului este o violență ce poate caracteriza latura obiectivă a

infracțiunii de tâlhărie.

Ori, în acest context probator,

agresarea părții vătămate, în loc public și pe timp de noapte, în scopul

deposedării ei de bunuri, constituie, în sensul legii infracțiunea de tâlhărie

calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., așa cum

corect a fost condamnat inculpatul.

În ce privește netemeinicia

invocată, rezultând din greșita individualizare a pedepsei, critica este de

asemeni, nefondată.

Pentru o justă aplicare a

dispozițiilor art. 72 C. pen., în cauză, apreciindu-se situația personală a

inculpatului s-au constatat și acordat circumstanțe atenuante personale, ceea

ce a condus la stabilirea unei pedepse sub limita minimă legală.

Pentru aceste considerente nu se mai

justifică o altă coborâre a pedepsei, care este de natură, așa cum a fost

aplicată, să asigure cerințele art. 52 C. pen.

Pe cale de consecință, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de

inculpat se va respinge, ca nefondat.

În baza art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsa

aplicată timpul arestării preventive la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.C.M. împotriva deciziei penale nr. 409 din 11

noiembrie 2003 a Curții de Apel Iași.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 19 mai 2003 la 21

ianuarie 2004.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 ianuarie 2004.